Spuse în altă formă şi trimise nu demult pe lista LAPNO, cele de mai jos pot fi considerate criteriile după care apreciază juriul concursului lunar. Nu credem că ele se îndepărtează voit de modul în care cei mai buni dintre voi procedează atunci cînd îşi elaborează (şi îşi apreciază) poemele.
Judecăm poemul ca un întreg, nu ipostaziem, nici în bine, nici în rău, numai una sau unele din trăsăturile lui.
Considerăm drept calitatea cea mai importantă a poemului capacitatea lui de a construi, dincolo de simpla culegere de imagini decorative, un plan secund şi profund al semnificaţiei.
Apreciem existenţa unui kireji (cezură) legitim delimitînd două (uneori chiar trei) imagini/idei/înţelesuri diferite şi nu doar prezenţa abuzivă şi inutilă a unei linioare care nu marchează nimic.
Ni se par valoroase aliteraţiile, ritmul, imaginile (vizuale, auditive...), repetiţia (utilizată ca figură de stil) şi tot arsenalul specific (kigo, kireji) doar dacă susţin realmente mesajul, emoţia, sugestia pe care autorul doreşte să le transmită.
Socotim remarcabil faptul că poemul conţine ceva nou, proaspăt, surprinzător prin contrastele enunţate, prin neobişnuitul dezvăluit sau prin misterul evocat.
Preţuim în mod deosebit existenţa unei gradări subtile a modului în care sîntem conduşi către înţelesul final.
Dezavuăm apelul la imaginile şi clişeele obosite (precum „cerşetorul orb”), la sentimentalismul excesiv şi dulceag sau vulgaritatea şi utilizarea unor termeni prea tehnici.
Dezaprobăm exprimarea forţată, contorsionată, greoaie, incoerentă pentru încadrarea în canonul 5-7-5 (care nu constituie o obligativitate sau o valoare in sine), acestea reprezentînd o încălcare a firescului şi simplităţii rostirii.
Nu vom lua în seamă poemele care, din neglijenţă sau din rea intenţie, seamănă prea mult cu poeme deja cunoscute din bibliografia existentă sau din concursurile anterioare pe RK sau RH.
La urmă, dar nu în utimul rînd, apreciem felul în care a fost respectată şi valorizată într-un mod original tema propusă.
*
Ortografierea haiku-ului trebuie să fie cît mai austeră şi să se limiteze doar la acele semne de punctuaţie cerute de conţinutul său, evitînd majusculele la început de vers şi punctul la final. Această cerinţă este motivată de următoarele considerente:
Scrierea japoneză nu are majuscule, iar în haiku-ul japonez nu se folosesc semne de punctuaţie. Anumite particule (onji/silabe) folosite în scrierea japoneză pot fi considerate doar echivalentul unora dintre semnele occidentale de punctuaţie.
Scris fără majusculă iniţială şi fără punct în final, haiku-ul notează ceva “fără început şi fără sfârşit”. Începutul şi sfârşitul, marcate cu majusculă şi punct, sunt caracteristici ale poeziei occidentale care este scrisă dintr-o perspectiva total diferită, având alte categorii estetice, alte mijloace stilistice, fiind centrată pe exaltarea personalitaţii autorului etc.
Exprimarea eliptică ce caracterizează haiku-ul şi susţine sugestia, permite interpretarea sa ca evocare a ceva ce a început înaintea primului cuvânt şi se sfârşeşte mult după ultimul. Aceasta ortografie aminteşte originea sa - fragment decupat dintr-un poem în lanţ.
Poemul este astfel deschis, nu are structura închisă şi clară a unui enunţ şi lasă loc unor continuări şi interpretări diverse ale celor deja spuse.
Recomandăm o ortografiere care să folosească doar semnele strict necesare ca în exemplul de mai jos:
satul părăsit –
în turla bisericii
clopotar, vântul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu