„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 1 ianuarie 2008

O piramidă dezgropată - haiku-ul Anului Nou

Concursul nostru este unul în care participanţii, prin faptul că supun aprecierii celorlalţi poemele lor, îşi formează gustul şi pentru a crea poeme mai autentice, dar şi pentru a recunoaşte valoarea acolo unde ea este prezentă. Alături de faptul că modul lor de apreciere e ghidat de poemele valoroase care se impun prin clasarea lor în primele locuri, comentarii avizate îl orientează şi către către acele poeme mai subtile care deocamdată îi scapă.

Şerban Codrin este unul din cei care şi-a asumat sarcina de a recupera valorile trecute cu vederea şi a ne deschide ochiul spiritului încă adormit. Îi mulţumim pentru contribuţia sa şi ne-am bucura ca ea să rămînă în continuare la fel de vigilentă şi de preţioasă.

*

Tocmai pentru că sunt încărcate de virtuţi zen (detaşare, stare de meditaţie, interioritate, autenticitate, acceptare şi am putea continua), unele poeme pot trece neobservate, ba chiar pot fi abandonate (altă virtute!). Există creaţii cu valori evidente, ba chiar de suprafaţă, prin urmare foarte strălucitoare, de-ţi vine să închizi ochii şi să te fereşti de forţa sugestiei, deci nu este nimic condamnabil în asta, dar apar şi unele de-a dreptul paradoxale, pe care le ignori şi uiţi de ele, dar ele rămîn acolo, sunt evidente şi îşi aşteaptă descoperitorul, ca o piramidă îngropată.

Iată un astfel de poem neobservabil, dar cu atât mai expresiv:

Într-un singur brad
milioane de becuri -
un poem ratat

(Petruţ Pârvescu)

Juraţii n-au observat pădurea din cauza copacilor. Acest poem este memorabil prin multe calităţi deloc la îndemâna oricărui creator. Se sesizează o pendulare între unul şi infinit, cenuşiul extraordinar al primului vers se aşează în antiteză cu strălucirea inutilă a versului al doilea, în aşa fel încât rezultatul este nul, un gol complet. Întreb retoric, aşadar fără nici o virtute, câţi dintre poeţii români sunt capabili de o astfel de profunzime a gândirii zen? Nu vreau să spun că poemul ar fi nu ştiu cum, pentru că este prin evidenţa ascunsă, dar ar trebui să ne pună pe gânduri pe toti poeţii, pe toţi comentatorii, pe toţi antologatorii.

După memorabilul poem respins şi apoi descoperit al lui Eduard Ţară, iată un al doilea caz, zic eu, notoriu şi care ar trebui sa ne pună nu pe gânduri, ci pe studiul filozofiei zen buddhiste, ceea ce autorul menţionat a facut-o şi rezultatul se vede, o capcană în care s-a căzut cu dezinvoltură. Voi reţine poemul lui Petruţ Pârvescu nu pentru ca ştiu că a mai fost capabil de altele memorabile, ci pentru că o creaţie este autentică nu prin contururi de suprafaţă, ci prin mari adâncimi. De la început m-a frapat aceasta bijuterie şi nu se putea să aibe o altă soartă mai bună decât să fie ignorată. Fiindcă veni vorba şi se discută mult, textul se află cam pe muchia cuţitului, între haiku şi senryu (ultimul vers este specific de senryu), de aici poate o scuzabilă nehotărâre în apreciere, dar nu-i nimic, a trecut şi concursul acesta, să fie laudaţi câştigătorii, pentru că o merită.


Un comentariu:

Anonim spunea...

Un astfel de poem, ca cel al lui Petruț Pârvescu, nu putea să treacă neobservat (ignorat cu atât mai puțin). Personal, dacă ar fi fost să votez în afara concursului, aș fi acordat câte 3 puncte acestuia și celui al lui Vasile Moldovan (Seara de ajun/ o lună de tinichea/ luminând bradul). Însă concursul își are regulile lui. Una dintre aceste reguli a fost, din păcate, aceea ca poemul trebuia SĂ CONȚINĂ cuvintele ”Bradul de Crăciun”. Personal, m-am simțit frustrată de această impunere (un întreg vers), care nu-ți prea mai lăsa loc de mișcare. De aceea, la momentull votării, cu mare părere de rău, am exclus din start poemele care nu respectaseră regula. Nu că m-aș crampona de reguli cine știe ce, sau că valoarea unui haiku ar consta în respectarea lor, dar mi s-a părut nedrept față de participanții care s-au lăsat, ca și mine, încorsetați de acele cuvinte care trebuiau conținute. Altceva ar fi fost dacă regulamentul ar fi permis simpla aluzie la bradul de Crăciun. Poate și alți autori ar fi reușit să scoată mai mult din poemele lor. Asta nu înseamnă că nu am apreciat cum se cuvine cele două poeme extraordinare. Probabil și alți votanți au gândit ca mine la momentul votării și de aceea s-a ajuns la situația de a părea că haiku-uri bune au fost ignorate.
Cu stimă,
Florinel