„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 28 ianuarie 2008

Comentariile lui Dan Florică la concursul lunii ianuarie 2008 (II)



Alte trei haiku-uri care merită atenţia noastră

In ordirea premierii lor, voi prezenta cele trei haiku-uri, remarcate de o parte din dvs.

Viscol în noapte - / bunica toarce privind / pe geamul tot mai mic

Autoarea este însăşi Maria Tirenescu, componentă de bază a conducerii şi administrării site-ului. Interesant din punct de vedere al sugestivităţii poemului este tocmai versul trei. De ce e acel geam pe timp de noapte, de iarnă viscolită tot mai mic înţelegem fiecare dintre noi din experienţa de viaţă pe care o avem deja. Cu tot şuierul de afară, zăpada ce cade din văzduh, se tot depune la fereastră, micşorându-i spaţiul transparent. La un moment dat această micşorare se va încetini, se va opri, chiar, însă bunica toarce în momentul în care micşorarea geamului se întâmplă în mod vizibil. Ea, chiar îşi dă seama, de acest fapt, privind în noapte.

Negativitatea poemului e declanşată din momentul pronunţării primului cuvânt, viscol, şi este întărită şi sporită prin continuarea în noapte. Pe bunica, cu toată vârsta ei înaintată, nu o putem concepe, cu toate excepţiile care se mai întâlnesc, decât ca bună, tăcută, blîndă, răbdătoare. Ea apare în poem ca o contrapondere la negativitatea naturii în plină manifestare violentă. Apoi, negativitatea erupe în final prin constatarea că geamul e tot mai mic. Poemul e original şi uşor de înţeles, demn de luat în seamă prin observaţia subtilă, pe care ne-o propune în premieră. Atmosferă de sabi, al cărei pilon central e singurătatea bunicii, pe timp de noapte şi de viscol (când multe se pot întâmpla). Bunica e trează, lucrează, poate şi îngrijorată de ceea ce se întâmplă afară, îngrijorare pe care ne-o evidenţiază faptul că privirea ei e îndreptată spre fereastră. Patru substantive sunt presărate de-a lungul poemului, nici unul nu îl încheie însă, aşa cum râvnim de obicei. Verbe, unul la indicativ şi altul la gerunziu, aflate în subtilă interacţiune, la mijlocul poemului, în versul doi.

Pecetea efemerităţii o aflăm şi aici în întregul poem: viscol, noapte, bunica, geam. Toate la singular, în deplină concordanţă cu esenţa sabi-ului. Întrebările fundamentale primesc răspuns, pentru cei interesaţi de acest aspect. Sugestivitatea pe care o inspiră, după atâtea rânduri aşternute pe hârtie, consider că este convingătoare.

Afară-i viscol; / sub plapuma dragostei / arşiţa Evei

Autorul, Dumitru Roşu, colegul meu, pictor şi poet, de la SRH Bucureşti, reuşeşte un haiku remarcabil pe tema, puţin uzitată, a erosului. Arşiţa Evei este expresia care ne întâmpină, abia în versul trei şi trădează caracteristica poemului nipono-românesc. Sugestivitatea este elocventă, frumos exprimată şi totodată penetrantă în simţurile noastre nerăscolite. Un contrast foarte clar opune viscolul, evident de afară, şi arşiţa din lăuntru. Contrastul, cum bine se vede, e dublu la el adăugându-se şi cel precizat separat: afară–înlăuntru (sub plapuma din dormitor). Al doilea termen fiind şi el dublat, în contextul dezvăluit de autor. Dacă afară negativitatea îşi face de cap, sub plapumă, ea nu mai are nici un efect, o altfel de natură, cu resursele mobilizate din plin, îşi face remarcate virtuţile. Aflăm în versul doi un cuvânt care din totdeauna a presupus, de obicei bunătate, iubire şi tot ce mai poate descinde din ea. Dacă vreţi: speranţă, viitor, fericire. Număr cinci substantive, din care unul, ultimul, e nume propriu, dintru inceputuri, al femeii biblice. Nimic etern, totul trecător. Cine? Unde? Cand? Vă stau la dispoziţie. Dintre haiku-urile cu caracter erotic, pur românesc, păstraţi-l şi pe acesta pe tabla memoriei.

Copilărie - / zăpada scrâşneşte / încă o dată

Un tânăr, probabil de 20 ani, pe numele lui Flueraşu Petre, acum, student la Universitate, number one la revista online Arcada, e autorul acestui haiku frumos, poate oarecum imperfect. Despre copilărie majoritatea dintre noi are amintiri excelente, care nu se vor sterge din memorie, niciodată. Unii au şi regrete, nostalgii de neimaginat, cum clar se poate constata de pe site-ul postat pentru noi, nefericiţii adulţi, ai acestor vremuri copleşitoare, spre a nu zice, chiar, demolatoare, de îndatoritorul nostru coleg, Jules Cohn Botea, alături de alte frumuseţi mature, pe care umanitatea, prin reprezentanţii ei, cei mai talentaţi, cei mai geniali, le produce, încă, cu dărnicie. Negativitatea este plasată de autor la mijlocul poemului şi precede acel, încă o dată, cu potenţial pozitiv. Rezultă aci un contrast remarcabil dintre zăpada scrâşnind (o negativitate puternică la care şi-a adus contribuţia şi un ger pe masură) şi acel neaşteptat, încă o dată, nu neapărat, nedorit, ci dimpotrivă. Avem de a face cu o stare de gheaţă, aş zice, resimţită pozitivant. Încă o dată e spus cu expresa dorinţă de a se mai repeta, cât mai mult, din momentul în care ne aşteptăm, să survină starea succesivă (în fond altceva) . Totul, pe fondul de o vigoare şi atractivitate rarisimă a copilăriei pe care o vom resimţi fortifiantă, întreaga noastră viaţă. Poemul are numai două substantive trimise, laolaltă, la înaintare, pe o suprafaţă încleştată de ger, percepută ca o provocare plăcută a vieţii, încă o dată şi încă o dată, spre infinitul nostru atât de finit. Copilăria, prin pozitivitatea ei, este opusă unei stări potenţial negative a mediului ambiant hibernal, generatoare prin prisma trăirilor vârstei preadulte, de aşteptări de sens contrar. Şi în acest poem efemeritatea este la ea acasă. Substantivele la singular conduc către o armosferă de sabi dar trăirea din final o împinge spre shiori, iar măiestria haijinului către hosomi, constând în lipsa dispreţuirii lucrurilor neînsemnate, la prima vedere. Felicitări Petre!


Şi acum o surpriză....

Unul dintre dvs., colegii mei cu gusturi literare exotice, mai precis nipone, şi-a exprimat nedumerirea că aşteptatele sau neaşteptatele comentarii lunare, întârzie. Afirmaţia aceasta ajunsă la mine printr-un domn căruia îi datorăm plăcerea de a ne întâlni pe acest site, acum, când sunt hotărât să ofer această plăcere altui doritor, spre a nu mi se reproşa că pun monopol pe această responsabilitate şi îndeletnicire liber asumată, de a nu o monotoniza şi duce în derizoriu, prefer s-o fac într-un moment de glorie nemanifestată. În nouă luni de când tot comentez, cum spuneam în septembrie, aşa cum îmi permite gradul personal de înţelegere a puterii de sugestivitate a haiku-ului nipon, nu am simţit, cu numai două-trei excepţii, că pot realiza cu dvs o relaţie biunivocă. Nu voi dispărea de tot. Încă. Voi mai comenta numai ceea ce îmi va place, cel mai mult. Voi concura în continuare alături de dvs cât mă vor ţine baierele spiritului. Şi ca un semn că ne-am întâlnit, cu plăcere, pe paginile acestui site în 2007 voi lăsa sper, o carte în care ne vom regăsi ulterior, mulţi dintre noi, prin performanţele înregistrate. Ofer precum se vede un răgaz aceluia, acelora care vor să preia această responsabiliate ce nu-ţi aduce satisfacţie personală decât dacă îţi cunoşti sincer propria măsură şi te mulţumeşti cu ea, şi dacă ştii că faci un lucru util apropiaţilor tăi, indiferent cum se vor comporta ei în relaţia cu tine.

Si acum am să comentez un haiku din producţia literară a lunii ianuarie, nepremiat, la un nivel de numai două puncte acordate, cu discernământul pe care îl avem, la ora actuală, dar care defineşte potenţialul ridicat la care a ajuns concursul online. Numele nu am să-l precizez. Îl veţi găsi dvs singuri. Sper să aveţi curiozitatea să-l identificaţi.

Haiku-ul sună aşa:

Viscol la stână - / în jur licăre perechi / lupi înfometaţi

Trebuie remarcat de la bun început caracterul clasic nipon al poemului, precizia lui în a avea 17 silabe după modelul 5 – 7- 5. Respectă tema propusă, deci are kigo. Are şi cezură după primul vers. Patru substantive parcurg aproape în întregime poemul, fără a-l finaliza: viscol, stână, perechi, lupi. Toate efemere, trecătoare, dar nu atât cât victimele neprecizate, ce pot urma momentului haiku. Se porneşte cu două efemerităţi singulare (viscol şi stână) şi se încheie cu două plurale: perechi şi lupi. E un crescendo aici... Stâna ne este înfăţişată într-un moment critic, când, asaltată de viscol, este înconjurată de lupi. Negativitate deci din belşug. In toată această aglomeraţie de rău , un rău mai puţin rău, dacă este văzut la timp, ne apare sub forma licăre perechi. Văd în el un semnal, un avertisment, care măcar poate pune în gardă, în stare de veghe, pe stăpânul turmei, spre salvarea ei. Licăre e verbul, cu referire la un substantiv neprecizat, stârnind curiozitate şi căutare. Spiritul mushin e prezent din start prin viscol şi continuă în ultimul vers prin lupi, care mai sunt şi înfometaţi, (mai decişi să-şi satisfacă pornirile instinctive). Patina timpului îmbracă forma efemeră a viscolului dar şi a lupilor hămesiti de foame. Viscolul este opus stânei căreia îi stau împotrivă şi lupii. Surprindem, prin analiză detaliată, o stare de nemişcare a stânei, căreia i se opune cea de mişcare, licărire a ochilor. Mai putem bănui starea de saţietate a turmei de la stână şi de înfometare a lupilor. Mesajul negativ al poemului cunoaşte un moment de întrerupere (prin pozitivare neintenţionată) la mijlocul acestuia, dar cu şanse de salvare neconcludente. Stâna este singură prin modul cum este definită dar ea se va confrunta cu o mulţime de lupi cu ochi licăritori (relaţie singular–plural). Mai putem întrevedea stâna ca pe o cetate asaltată de viscol ca factor agravant şi de lupi ca factori agresivi, sporiţi prin înfometare.

Precum vedeţi un haiku suficient de complex, cât nici nu bănuieşti dacă nu te apropii de el cu inţelegere şi curiozitate. E păcatul nostru, al multora, atunci când suntem stăpâniţi de grabă şi slujiţi de superficialitate. Autorul este un bun haijin, şi este îndreptăţit să continue pe calea ce conduce către nesperatul succes. Succes domnul meu !


2 comentarii:

Anonim spunea...

"în jur licăre perechi" - în intenţia mea, licăre e substantiv nu verb, pluralul de la licăr. Nu înţelegeam comentariul, nici nu-mi închipuiam că poate fi citit altfel, până mi-a deschis ochii un coleg de concurs.
În orice caz, Domnule Dan Florică, vă mulţumesc pentru aprecieri. Ţinând cont că până acum nu aveam deloc încredere în talentul meu de haijin, spusele Domniei voastre mă mai înviorează puţin.
Dan Norea

Anonim spunea...

"în jur licăre perechi" - în intenţia mea, aici licăre e substantiv nu verb, pluralul lui licăr. Sincer să fiu din cauza asta n-am înţeles numărătoarea substantivelor, norocul meu a fost că mi-a deschis ochii un coleg de concurs, care îl luase tot drept verb.
Oricum, Domnule Dan Florică, vă mulţumesc mult pentru aprecieri, pentru mine au contat foarte mult. Nu am deloc încredere în talentul meu de haijin.