Ceea ce îți impune de la prima privire
cînd citești un haiku bun este simplitatea deconcertantă a alăturării
imaginilor. Modul neașteptat și dezinvolt în care prezența lor laolaltă,
spontană și necăutată, transmite un mesaj tulburător.
trenul în gară –
un funigel mă leagă
de prispa casei
Adrian-Nicolae Popescu
Un tren și un funigel. O mașinărie mătăhăloasă
și zgomotoasă și un firicel tăcut, dus de vînt. Un mijloc de transport de mare
putere și un filament firav, aproape neputincios.
Trenul e gata de plecare, pasagerul
însă simte, aproape dureros, că se va îndepărta și se va rupe de locul natal. Simte
plecarea cu forța inexorabilă a locomotivei. Și mai simte că ceva esențial dar
imponderabil îl ține încă (și poate nu-i va da drumul niciodată) legat de locul
unde a văzut lumina zilei.
Va rezista oare funigelul la atîtea mii
de cai putere? Se va putea întinde pînă la capătul pămîntului dacă soarta-l va
împinge pe călător atît de departe? Asta nu ne spune haiku-ul. Ne lasă să
simțim doar încordarea și să mizăm sau nu pe puterea sufletească împotriva
forței centrifuge a civilizației.
Concursul lunii septembrie 20...
More PowerPoint presentations from Corneliu Atanasiu
Un comentariu:
Simplitate, autenticitate si... noblete. Aceste trei elemente se impletesc printre versurile/ gandurile dvs. si te conduc catre propria origine... ca o "deconectare" din haosul zilelor noastre si ca o trecere de la material la esenta. Uitam, prea des uitam ca sufletul trebuie hranit inaintea trupului si refuzam sa credem ca astfel ne-am redobandi armonia... sau poate ca, pur si simplu, ne acoperim ochii si urechile cu acel funigel mentionat de dvs.... dar nu cu unul natural, ci creat din ignoranta. Si iar ma intorc... sa fie vorba de ignoranta sau mandria primului inger cazut din Rai? Aceea ca poate egala sau inlocui Sursa cu metode artificiale. Altfel spus, prin "clonarea" funigelului. Aprecieri alese! (Mirela)
Trimiteți un comentariu