plouă cu soare –
cântărind curcubeul
cumpăna fântânii
Valer G. Pop
Ce uimeşte
şi încîntă din capul locului este simplitatea şi echilibrul expresiei. Nimic
forţat, formulări fireşti, făcute parcă să invoce cît mai direct imagini pline
de o emoţie necăutată, intrinsecă. Un singur cuvînt, cântărind, parcă îngînînd linia greoaie a cumpenei, evadează din
imagini spre altă zare – aceea a spiritului.
Nimic
nu aminteşte de prezenţa sau existenţa omului, totul este manifestare liberă a
fenomenelor naturii. Poate doar ideea prezumată că ar exista un observator care
le evocă numindu-le şi ne atrage privirea către ele. Dar acesta poate fi şi o
entitate spirituală, şi ea uimită de cum s-au nimerit lucrurile şi de ceea ce
ele spun inimii fără să sufle o vorbă.
În
ploaia cu soare resimţim totdeauna
bucuria de moment a împăcării elementelor altfel adverse, dacă nu chiar
incompatibile, nu degeaba expresia populară continuă cele spuse cu mîine-i sărbătoare. Nu ştiu ce a
intenţionat autorul, dar pot să-mi închipui, că în acel moment de ploaie
uşoară, luminată de soare, curcubeul s-a nimerit călare pe cumpăna fîntînii. Pe
unul din capetele ei, ca pe o cobiliţă purtată pe umăr de o fiinţă cvasimitică,
un fel de erou din basme sau din poveşti.
La
ce-ar fi bună cumpăna decît la a cumpăni, a cîntări lucrurile şi a le pune în
echilibru. Un echilibru dinamic obţinut prin clătinări şi legănări uşoare. În
cazul de faţă, se pare că făptura inconsistentă a curcubeului poate ţine în
echilibru, în uimirea noastră de moment, toată amărăciunea nemărturisită a
vieţii.
pod luat de apă -
între părinţi şi copii
doar curcubeul
Iuliana Linte
Dacă n-am
şti că haiku-ul este un poem alegoric, situarea părinţilor şi copiilor de-o
parte şi de alta a viiturii care a rupt podul ni s-ar părea o plasare
accidentală. Dar aşa, planul în care poemul îşi realizează sugestiile este
acela al puhoaielor vieţii care au despărţit cele două generaţii. Iar legătura
(la distanţă) între ele, curcubeul, rămîne una delicată şi fragilă, aproape
inconsistentă, deşi poate mai puţin expusă intemperiilor.
privind curcubeul -
nepăsător păunul
îşi înfoaie coada
Valeria Tamaş
Şi aici,
dacă citim poemul fără să înţelegem aluzia, paralelismul dintre curcubeu şi
coada păunului rămîne la nivelul unei platitudini decorative. E suficient însă
să simţim că păunul este nepăsător la
splendoarea curcubeului şi pufneşte suficient rotindu-şi podoaba altfel
măruntă. Împăunare fudulă şi cecitate estetică. (Poate fi şi un apropo la
autorii care nu prea ştiu să savureze poemele excelente dacă nu sînt ale lor.)
după
furtună -
un capăt de curcubeu
strânge
năvodul
Bea Hurmuz
Ce să fie în năvodul strîns? Dacă lucrurile se întîmplă
după furtună şi curcubeul îl strînge, simţim că în el sînt adunate toate
necazurile şi pocionagele, zbuciumele şi tulburările noastre. E o recoltă care
debarasează lumea după conflict. Sînt strînşi norii pentru a elibera seninul.
bătrânul pictor
lasă paleta deoparte -
curcubeu în geam
Cezar Florin Ciobîcă
Poemul
face parte din categoria poemelor reverenţă în care, pe moment, omul renunţă
chiar şi la o preocupare vocaţională pentru a admira ceea ce merită să fie luat
în seamă. Mai ales dacă e un lucru rar şi efemer dar plin de tîlc. E în ton cu atitudinea de umilitate liber
consimţită a celui ce învaţă de la lucrurile înseşi.
curcubeu în geam –
valiza mai aşteaptă
puţin la uşă
Eduard Ţară
Şi acest
poem spune acelaşi lucru ca cel anterior. Ierarhia preocupărilor este alta
pentru cel ce simte duhul haiku-ului. Urgenţele se pot amîna. Zorul se poate
tempera. Curcubeul e prioritar.
dangăt de clopot –
doar curcubeul între
cele două lumi
Cornel C. Costea
Nu ştim
dacă cele două lumi sînt cerul şi pămîntul sau viaţa şi moartea. Dangătul de
clopot cu forţa şi timbrul său grav, curcubeul cu inconsistenţa şi fragilitatea
lui rămîn însă singurele legături între
cele două.
mici curcubee -
în picături de rouă
pluteşte cerul
Victoria Chiţoveanu
Prea explicitată oglindirea. Sau mai
bine zis refracţia luminii în picăturile de rouă. Pluteşte cerul e o metaforă mai curînd inutilă.
după furtună -
doar un curcubeu mai ţine
cerul deasupra
Dan Iulian
Toată
tensiunea în care norii şi-au descărcat puhoaiele şi trăsnetele asupra
pămîntului pare să fi distrus catapeteasma cerului. Şi totuşi, în ciuda
armăturii făcute praf, cricul gingaş al curcubeului, fără nicio cripsare şi fără
niciun scrîşnet, ridică din nou seninul deasupra lumii. Şi-l ţine acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu