KOBAYASHI ISSA II

un haiku de Issa
dăltuit în piatră





(Varianta englezească o găsiţi aici.)





începe primăvara:
vechi stupidităţi se repetă
inventînd noi erori

chiar în spatele porţii,
o gaură galbenă clară
cineva s-a pişat în zăpadă

cu ceaţa care se ridică
adînc în noaptea luminată de lună
primăvara vine în sfîrşit

oameni lucrînd cîmpurile
mă plec din adîncul inimii
acum un pui de somn

în cutia cerşetorului
cîteva monede de aramă
şi ploaia acestei seri

şi pentru voi, purecii mei,
noaptea tece tot aşa-ncet
dar voi nu sînteţi singuri

lună strălucitoare,
e adevărat că şi tu
trebuie să treci în grabă

muscă de iarnă
am prins-o şi-am eliberat-o
pisica a mîncat-o iute

un trandafir galben pălit
aproape ascuns în iarba înaltă
şi-atunci se mişcă

mamă, plîng
pentru tine cînd privesc marea
de fiecare dată când privesc marea

aceşti copaci mari şi vechi
marcaţi pentru tăiere, dar păsările-şi
fac în ei noi cuiburi de primăvară

ca lumina aburită a lunii,
diluat şi tulbure
drumul nostru vremelnic

dragul şi vechiul meu sat,
orice amintire a casei
mă-nţeapă ca un spin

o pînză de ploaie
doar un om mai rămîne printre
umbrele cireşilor în floare

un prun înflorit
şi cîntecul de dragoste al privigehtorii
el rămîne singur

bătrînul meu sat odihneşte
dincolo de ceea ce putem vedea
dar acolo cîntă ciocîrlia

această lume de rouă
e doar o lume de rouă –
şi totuşi

aici e Shinano
sînt luni vestite şi buda
şi găluştile noastre

cînd rapiţa sălbatică
izbucneşte-n floare
o ciocîrlie a cîntat

munţii depărtaţi
se reflectă-n ochiul
libelulei

care-i pentru mine
neasemuita bogăţie a Domnului?
roua pe iarba tremurîndă

în faţa acestui vînt de toamnă
pănă şi umbrele munţilor
se îngrozesc şi tremură

acest an îmi va fi
de-a pururi mai încîntător –
acum vine primăvara

aş dori să fie aici
să-mi asculte plîngerea
şi bucuria acestei luni

recunoştinţa pentru daruri,
chiar dacă-i zăpadă pe cuvertura mea
e un dar din Ţara Purităţii

bătrînul cîine ascultă
atent ca şi cum ar auzi
cîntecele de lucru ale viermilor

primăvara mea e doar atît:
o singură mlădiţă de bambus
o crenguţă de salcie

din acea femeie
de pe plajă, amurgul se revarsă
peste valurile serii

nu ucide biata muscă!
ea s-a tupilat, frîngîndu-şi
mîinile la mila duşmanului

înainte să sosesc
ce oameni locuiau aici?
doar violetele rămîn

o, vînturi ale toamnei
spuneţi-mi încotro sînt purtat, spre
care iad privat

din nara uriaşă
a marelui Buda, o rîndunică
iese alunecînd

o lume de rouă
şi înlăuntru fiecărui strop
una de-ncrîncenare

sub această lună strălucitoare
stau ca un vechi Buda
cu genunchii mult depărtaţi

micile rîndunele
se reîntorc în mîneca lui Jizo
ca-n sanctuar

somnul de la amiază
întrerupt de voci cîntînd
cîntece de plantat orezul

în mijlocul acestei lumi
ne plimbăm pe acoperişul iadului
căscînd gura la flori

dă-mi o patrie
o femeie pătimaşă
şi o iarnă - singuri

o lume de încercări
dar cînd înfloreşte cireşul
înfloreşte pur şi simplu

în casa mea ascunsă
n-a mai rămas nici un dinte-n gură
dar noroc e din belşug

atîtea pişcături de purici
dar pe pielea ei fragedă şi dragă
sînt minunate

acum plecăm
fluturii pot face dragoste
după dorinţa inimii

anul nou a sosit
în toată simplitatea –
şi un cer albstru adînc

prunul înflorit!
astăzi toate focurile iadului
rămîn sterile

doar să spui cuvîntul
acasă, acest cuvînt unic,
atît de liniştitor

ce comod
chimonoul meu de vară din bumbac
umed de transpiraţie

în acest sat de munte,
licărind în farfuria mea cu supă,
soseşte luna strălucitoare

după un somn lung,
pisica cască, se ridică şi pleacă
căutînd dragoste

o melc al verii,
urci totuşi încet, încet
pînă-n vîrful lui Fuji

vanitatea oamenilor -
de şi-ar dori să păstreze
luna iernii trecătoare