„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Derapajul controlat (1)





Derapajul controlat (1)

         Derapajul pare ceva nedorit. Este văzut și considerat mai curînd ca o schimbare defavorabilă și neașteptată. O alunecare în care imprevizibilul se combină cu periculosul, caracterizată de obicei cu cuvintele: îți fuge pămîntul de sub picioare. Mai mult, ceea ce derapează se abate de la direcția dată, bună, corectă – deviază. Este pîndit mereu de o acuză de imoralitate - deviaționismul.

Ziua Recoltei -
alte probe de sânge
pentru oncolog

Cezar Florin Ciobîcă

         În poemul citat, sensul originar al Zilei Recoltei suferă un derapaj spre un sens la urma urmei impropriu. Sensul deja consacrat și fixat ca nume al unei sărbători, prin atracția probelor de sînge, este perceput și acceptat (tacit) ca recoltare. Într-un fel este violată proprietatea expresiei, dar, cum acolo există o cezură între părți, faptul este perceput nu ca o greșeală ci ca un joc abil de cuvinte. Derapajul nu este unul accidental ci unul controlat, ghidat și, evident, stilistic valid și eficient: festivismul este persiflat.

         Sub acțiunea valurilor și vîntului pot derapa navele aflate la ancoră. Pot derapa avioanele lovite de pale de vînt la aterizare. Derapează vehiculele rutiere rulînd pe un carosabil umed, cu mîzgă, polei sau zăpadă. Pentru ultimele, motivul este aderența scăzută la suprafața pe care se deplasează și de vină poate fi și starea carosabilului, și aceea a pneurilor.

ceasuri triste -
ceasornicarul pleacă
pe ultimul drum

Dan Norea
        
         Și în poemul de mai sus, ceasuri triste este o sintagmă ambiguă, lunecoasă, nefixată la un sens univoc: poate fi vorba de ore de tristețe sau de mîhnirea iremediabilă a ceasornicelor de care avea grijă ceasornicatul decedat. Aici jocul expresiei nu este anulat de a doua parte a poemului. Din contra, decesul ceasorincarului îl consacră ca atare. Iar autorul pare că a turnat ulei pe pagina unde a scris prima sintagmă. Secundarele ceasurilor nu mai sar de la o secundă la alta, ci tresar zguduite realmente de ceea ce s-a întîmplat.

         Pentru cazul nostru însă mai interesant și mai instructiv este derapajul schiorului. Evident, dacă ne referim la schiul alpin, în situația în care se coboară pe panta înzăpezită, alunecarea e totul. Coborîtorul trebuie să optimizeze alunecarea pentru a obține o viteză cît mai mare, să controleze deci și să minimizeze derapajele laterale. Slalomistul însă, pentru a trece prin mulțimea de porți instalate pe traseu, trebuie să folosească cu măiestrie tocmai derapajele cu care declanșează și controlează subtil virajele. Derapajul controlat este arta pe care schiorul trebuie să o stăpînească și să o pună la lucru clipă de clipă.

         Cred că modelul schiorului este în bună măsură valabil pentru felul în care se constituie și evoluează sensul într-un haiku. Aș spune astfel că în haiku sensul care se conturează în cele din urmă nu este acela simplu și univoc, că el urmează de fapt un traseu care se consituie în urma unei suite mai mult sau mai puțin coerente de derapaje. Că nu elementele obiectuale, conceptuale, verbale alcătuiesc sensul poemului ci capacitatea lor de a-i oferi acestuia suficiente motive de glisare, o suprafață pe care se alunecă ușor. Aluzia, sugestia, apropoul, tangența, abaterea, deviația sînt componentele autentice care alcătuiesc veritabila structură a micului poem.

Cuvintele, așa cum apar în dicționar, oferă o listă de sensuri ierarhizată, fără parti-pris-uri semantice, după frecvența uzului. Ele sînt, într-un fel, elemente lexicale libere să se combine, să intre în felurite îmbinări care, de obicei, le limitează sau chiar le anulează libertatea, fixîndu-le într-unul din sensuri. Cu cît contextul verbal în care sînt înglobate devine mai amplu și universul discursului mai larg, cu atît libertatea cuvîntului este mai restrînsă. Experiența mea, de împătimit al ascultării cuvîntului neînregimentat (în îmbinări), este aceea de a-l auzi ca un zumzet de stup sau un vuiet al mării într-o scoică, în care sensurile se așează și reașează mereu în alte constelații.

Această libertate a elementelor de compunere este esențială pentru haiku. Repudierea limbajului discursiv trădează astfel și preferința pentru contexte cît mai scurte, atît verbale, cît și circumstanțiale. Sintagmele concise, schița conjuncturală, elipsa, limitînd contextele, determină o aderență mai scăzută a cuvintelor și posibilitatea unui tremur semantic, unei pîlpîiri a sensului. Aderența mai redusă favorizează derapajul sensului. Echivocul și ambiguitatea, aproape structurale, sînt deci și rezultat al mizei pe limbajul mai puțin articulat. Oprit din vreme la nivelul unor sintagme care-și păstrează jocul – capacitatea de a culisa.   

direct în pământ –
fără plită seceta
arzând cartofii

Șerban Codrin

         Iată un exemplu de folosire eficace a unei îmbinări de cuvinte care, pe moment, nu vrea să spună mai mult - direct în pământ. Nu vrea să spună ceva explicit și definitiv, dar sugerează precipitarea exclamativă a celui ce se grăbește cu o precizare gravă și emoțională. Nu ne spune despre ce e vorba, întîi creează cadrul ca ceea ce urmează să fie receptat la alt diapazon afectiv. Și stratagema reușește pentru că, neavînd aderențe, primul vers derapează fără nicio rezistență spre cumplitul fapt care se petrece sub pămînt. Faptul, paradoxal, este surpins într-un halou de ironie tragică. Controlul derapajului se face însă prin cuvîntul arzînd care, în termeni culinari, numește cu claritate un act ratat, un eșec.







Niciun comentariu: