„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 10 octombrie 2012

Imagini şi imagini


Imagini

        De regulă, textul care evocă o imagine conţine sau un singur substantiv, concret şi nu abstract, sau un grup de cuvinte numit grup substantival pentru că e organizat în jurul unui substantiv.

        În primul caz, cuvîntul poate fi unul de 5 silabe şi numeşte un obiect, un lucru sau o fiinţă:

Seară cu dansuri
şi moarte în lumină –
efemeride

Şerban Codrin

dar, la fel de bine, poate fi vorba şi de un substantiv compus care este şi el numele unui lucru, al unei entităţi bine definite:


Lângă salcia
înflorind neştiută –
Calea Lactee

Şerban Codrin

Moşii de vară
cu oale pentru nimeni
umblă babele

Şerban Codrin


        În cazul grupului substantival, toate celelalte cuvinte sînt legate de substantivul în jurul căruia este centrată întreaga construcţie sintactică şi semantică. Grupurile mai scurte, de 5 silabe, permit o determinare mai succintă a substantivului.


Miros de iarbă –
singurul sunet în zori
deasupra stepei

Şerban Codrin

Seară în tihnă
aud căzând polenul
pe floarea cepei

Şerban Codrin


Cele mai lungi, de 12 silabe, îngăduie o concretizare mai detaliată a obiectului numit de substantiv sau admit chiar prezenţa a două grupuri substantivale.


Miros de iarbă –
singurul sunet în zori
deasupra stepei

Şerban Codrin

Rama ferestrei –
amurg pictat în parfum
de liliac alb

Şerban Codrin

Larvă de cariu –
caligrafia în lemn
a maestrului

Şerban Codrin

Nopţi nedormite
de răul greierilor
viaţa la ţară

Şerban Codrin

Substitute de imagini


        Există însă, paradoxal, şi sintagme care nu conţin niciun substantiv. Ce lucruri sau fiinţe, ce obiecte evocă ele? Mai poate fi vorba în cazul lor de imagini reale?    Da, cu ele intrăm într-o zonă în care lucruri care de obicei sînt numite cu substantive abstracte pot fi evocate prin sintagme lipsite de substantiv care trimit totuşi (şi mai bine, prin sugestie) la ceva concret.

În poemul de mai jos este vorba despre solidaritatea dintre cîine şi vînător. Un începător ar fi fost tentat să scrie ca prim vers cuvîntul solidaritate, deconspirînd relaţia emoţională dintre cele două fiinţe şi pierzînd astfel şi posibila ei concretitudine, şi discreţia poemului. Mereu alături este însă o sintagmă care surprinde concretul, miezul relaţiei, numind-o prin metonimie. Calchiată pe apropierea unei perechi de cizme şi a unui cîine care se usucă în faţa sobei, sintagma sugerează de fapt căldura existentă între alte două fiinţe – omul şi cîinele.

mereu alături
lîngă sobă cizmele
şi cîinele ud

Radu Ignătescu

Mereu alături alege cuvinte (două adverbe şi niciun substantiv) care spun mai puţin, dar sugerează mai mult. Mărturiseşte reticent doar un detaliu al relaţiei, dar unul simbolic esenţial. Construcţia poemului lasă prima imagine într-un anume vag – cine, ce? - care are nevoie de completarea celei de a doua. Şi cuvîntul lîngă continuă însă pe linia unui minimalism al etalării plate, lăsînd în seama cititorului perceperea aurei unei imagini prezentate prea frust. Ni se oferă doar o natură moartă, dar ea musteşte de sensuri nespovedite. Elipsa, bine construită şi perfect valorificată, contribuie din plin la provocarea, conlucrarea şi, în cele din urmă, la gratularea cititorului. Poemul are simultan şi atracţie, şi dificultate, si, mai ales, spirit ludic.

        Iată un alt poem în care una din părţi nu pare a fi deloc  o imagine şi nu trimite la niciun obiect apelînd, cum sîntem obişnuiţi, la un substantiv.

dintotdeauna –
păianjeni îndărătul
imperiilor

Şerban Codrin

Dintotdeauna este şi el adverb. Ceea ce el ar putea să spună aici pentru începătorul dornic să explice totul folosind substantive abstracte ar fi zădărnicie, deşertăciune. Spune cumva ceva în plus cuvîntul dintotdeauna faţă de faptul că imperiile dispar şi că în urma lor se aşterne păienjenişul uitării? Că praful şi pulberea se alege de toate gloriile şi veşnici sînt doar păianjenii? Care e diferenţa dintre cele două părţi ale poemului?

        Aşezat în faţă, dintotdeauna are forţa unui verdict fără drept de apel. Este o epifanie, o apariţie a lui Cronos sau doar a vocii lui care n-are de spus decît un singur cuvînt. Restul este tăcerea în care păianjenii lucrează pentru el. Timpul? Este ca şi cum n-ar fi. O joacă de copii.

        Şi-n poemul următor, una din părţi nu conţine niciun substantiv şi nu evocă niciun obiect identificabil.

o crizantemă
dublată în oglindă –
altceva nimic

Şerban Codrin

        Putem vedea crizantema oglindindu-se, dar în plan secund oglinda este chiar privitorul fascinat de existenţa crizantemei. Situaţia în care cel ce priveşte este absorbit pînă la pierderea de sine în contemplarea crizantemei face ca restul lumii să dispară din conştiinţa lui. Să fie ca şi nulă. Ce expresie poate spune mai bine acest lucru decît altceva nimic? Într-un fel, această sintagmă numeşte concret neantul. Pentru că nu e vorba de ceva abstract, ci de ceva creat chiar atunci de abstragerea privitorului.

Niciun comentariu: