Imagini
De regulă, textul care evocă o imagine conţine sau un singur
substantiv, concret şi nu abstract, sau un grup de cuvinte numit grup
substantival pentru că e organizat în jurul unui substantiv.
În primul caz, cuvîntul poate fi unul de 5 silabe şi numeşte
un obiect, un lucru sau o fiinţă:
Seară cu dansuri
şi moarte în lumină –
efemeride
Şerban Codrin
dar, la fel de bine, poate fi
vorba şi de un substantiv compus care este şi el numele unui lucru, al unei
entităţi bine definite:
Lângă salcia
înflorind neştiută –
Calea Lactee
Şerban Codrin
Moşii de vară –
cu oale pentru nimeni
umblă babele
Şerban Codrin
În cazul grupului substantival, toate celelalte cuvinte sînt
legate de substantivul în jurul căruia este centrată întreaga construcţie
sintactică şi semantică. Grupurile mai scurte, de 5 silabe, permit o
determinare mai succintă a substantivului.
Miros de iarbă –
singurul sunet în zori
deasupra stepei
Şerban Codrin
Seară în tihnă –
aud căzând polenul
pe floarea cepei
Şerban Codrin
Cele mai lungi, de 12 silabe,
îngăduie o concretizare mai detaliată a obiectului numit de substantiv sau
admit chiar prezenţa a două grupuri substantivale.
Miros de iarbă –
singurul sunet în
zori
deasupra stepei
Şerban Codrin
Rama ferestrei –
amurg pictat în
parfum
de liliac alb
Şerban Codrin
Larvă de cariu –
caligrafia în
lemn
a maestrului
Şerban Codrin
Nopţi nedormite
de răul
greierilor –
viaţa la ţară
Şerban Codrin
Substitute de imagini
Există însă, paradoxal, şi sintagme care nu conţin niciun
substantiv. Ce lucruri sau fiinţe, ce obiecte evocă ele? Mai poate fi vorba în
cazul lor de imagini reale? Da, cu ele
intrăm într-o zonă în care lucruri care de obicei sînt numite cu substantive
abstracte pot fi evocate prin sintagme lipsite de substantiv care trimit totuşi
(şi mai bine, prin sugestie) la ceva concret.
În poemul
de mai jos este vorba despre solidaritatea dintre cîine şi vînător. Un
începător ar fi fost tentat să scrie ca prim vers cuvîntul solidaritate, deconspirînd relaţia emoţională dintre cele două
fiinţe şi pierzînd astfel şi posibila ei concretitudine, şi discreţia poemului.
Mereu alături este însă o sintagmă
care surprinde concretul, miezul relaţiei, numind-o prin metonimie. Calchiată
pe apropierea unei perechi de cizme şi a unui cîine care se usucă în faţa sobei,
sintagma sugerează de fapt căldura
existentă între alte două fiinţe – omul şi cîinele.
mereu alături –
lîngă sobă cizmele
şi cîinele ud
Radu Ignătescu
Mereu alături alege
cuvinte (două adverbe şi niciun substantiv) care spun mai puţin, dar sugerează
mai mult. Mărturiseşte reticent doar un detaliu al relaţiei, dar unul simbolic
esenţial. Construcţia poemului lasă prima imagine într-un anume vag – cine, ce?
- care are nevoie de completarea celei de a doua. Şi cuvîntul lîngă continuă însă pe linia unui
minimalism al etalării plate, lăsînd în seama cititorului perceperea aurei unei
imagini prezentate prea frust. Ni se oferă doar o natură moartă, dar ea
musteşte de sensuri nespovedite. Elipsa, bine construită şi perfect valorificată,
contribuie din plin la provocarea, conlucrarea şi, în cele din urmă, la
gratularea cititorului. Poemul are simultan şi atracţie, şi dificultate, si,
mai ales, spirit ludic.
Iată un alt poem în care una din părţi nu pare a fi deloc o imagine şi nu trimite la niciun obiect
apelînd, cum sîntem obişnuiţi, la un substantiv.
dintotdeauna –
păianjeni îndărătul
imperiilor
Şerban Codrin
Dintotdeauna este şi el adverb. Ceea ce el ar putea
să spună aici pentru începătorul dornic să explice totul folosind substantive
abstracte ar fi zădărnicie, deşertăciune. Spune cumva ceva în plus cuvîntul
dintotdeauna faţă de faptul că
imperiile dispar şi că în urma lor se aşterne păienjenişul uitării? Că praful
şi pulberea se alege de toate gloriile şi veşnici sînt doar păianjenii? Care e diferenţa dintre cele două părţi ale
poemului?
Aşezat
în faţă, dintotdeauna are forţa unui
verdict fără drept de apel. Este o epifanie, o apariţie a lui Cronos sau doar a
vocii lui care n-are de spus decît un singur cuvînt. Restul este tăcerea în
care păianjenii lucrează pentru el. Timpul? Este ca şi cum n-ar fi. O joacă de
copii.
Şi-n poemul
următor, una din părţi nu conţine niciun substantiv şi nu evocă niciun obiect
identificabil.
o crizantemă
dublată în oglindă –
altceva nimic
Şerban Codrin
Putem vedea crizantema oglindindu-se, dar în plan secund
oglinda este chiar privitorul fascinat de existenţa crizantemei. Situaţia în
care cel ce priveşte este absorbit pînă la pierderea de sine în contemplarea
crizantemei face ca restul lumii să dispară din conştiinţa lui. Să fie ca şi
nulă. Ce expresie poate spune mai bine acest lucru decît altceva nimic? Într-un fel, această sintagmă numeşte concret
neantul. Pentru că nu e vorba de ceva abstract, ci de ceva creat chiar atunci
de abstragerea privitorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu