„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 4 octombrie 2012

Comentarii la concursul lunii iunie 2012


plouă cu soare –
cântărind curcubeul
cumpăna fântânii

Valer G. Pop

        Ce uimeşte şi încîntă din capul locului este simplitatea şi echilibrul expresiei. Nimic forţat, formulări fireşti, făcute parcă să invoce cît mai direct imagini pline de o emoţie necăutată, intrinsecă. Un singur cuvînt, cântărind, parcă îngînînd linia greoaie a cumpenei, evadează din imagini spre altă zare – aceea a spiritului.

        Nimic nu aminteşte de prezenţa sau existenţa omului, totul este manifestare liberă a fenomenelor naturii. Poate doar ideea prezumată că ar exista un observator care le evocă numindu-le şi ne atrage privirea către ele. Dar acesta poate fi şi o entitate spirituală, şi ea uimită de cum s-au nimerit lucrurile şi de ceea ce ele spun inimii fără să sufle o vorbă.

        În ploaia cu soare resimţim totdeauna bucuria de moment a împăcării elementelor altfel adverse, dacă nu chiar incompatibile, nu degeaba expresia populară continuă cele spuse cu mîine-i sărbătoare. Nu ştiu ce a intenţionat autorul, dar pot să-mi închipui, că în acel moment de ploaie uşoară, luminată de soare, curcubeul s-a nimerit călare pe cumpăna fîntînii. Pe unul din capetele ei, ca pe o cobiliţă purtată pe umăr de o fiinţă cvasimitică, un fel de erou din basme sau din poveşti.

        La ce-ar fi bună cumpăna decît la a cumpăni, a cîntări lucrurile şi a le pune în echilibru. Un echilibru dinamic obţinut prin clătinări şi legănări uşoare. În cazul de faţă, se pare că făptura inconsistentă a curcubeului poate ţine în echilibru, în uimirea noastră de moment, toată amărăciunea nemărturisită a vieţii.

pod luat de apă -
între părinţi şi copii
doar curcubeul

Iuliana Linte

        Dacă n-am şti că haiku-ul este un poem alegoric, situarea părinţilor şi copiilor de-o parte şi de alta a viiturii care a rupt podul ni s-ar părea o plasare accidentală. Dar aşa, planul în care poemul îşi realizează sugestiile este acela al puhoaielor vieţii care au despărţit cele două generaţii. Iar legătura (la distanţă) între ele, curcubeul, rămîne una delicată şi fragilă, aproape inconsistentă, deşi poate mai puţin expusă intemperiilor.

privind curcubeul -
nepăsător  păunul
îşi înfoaie coada

Valeria Tamaş

Şi aici, dacă citim poemul fără să înţelegem aluzia, paralelismul dintre curcubeu şi coada păunului rămîne la nivelul unei platitudini decorative. E suficient însă să simţim că păunul este nepăsător la splendoarea curcubeului şi pufneşte suficient rotindu-şi podoaba altfel măruntă. Împăunare fudulă şi cecitate estetică. (Poate fi şi un apropo la autorii care nu prea ştiu să savureze poemele excelente dacă nu sînt ale lor.)

după furtună -
un capăt de curcubeu
strânge năvodul

Bea Hurmuz

Ce să fie în năvodul strîns? Dacă lucrurile se întîmplă după furtună şi curcubeul îl strînge, simţim că în el sînt adunate toate necazurile şi pocionagele, zbuciumele şi tulburările noastre. E o recoltă care debarasează lumea după conflict. Sînt strînşi norii pentru a elibera seninul.

bătrânul pictor
lasă paleta deoparte  -
curcubeu în geam

Cezar Florin Ciobîcă

Poemul face parte din categoria poemelor reverenţă în care, pe moment, omul renunţă chiar şi la o preocupare vocaţională pentru a admira ceea ce merită să fie luat în seamă. Mai ales dacă e un lucru rar şi efemer dar plin de tîlc. E în ton cu atitudinea de umilitate liber consimţită a celui ce învaţă de la lucrurile înseşi.

curcubeu în geam –
valiza mai aşteaptă
puţin la uşă

Eduard Ţară

Şi acest poem spune acelaşi lucru ca cel anterior. Ierarhia preocupărilor este alta pentru cel ce simte duhul haiku-ului. Urgenţele se pot amîna. Zorul se poate tempera. Curcubeul e prioritar.

dangăt de clopot –
doar curcubeul între
cele două lumi

Cornel C. Costea

Nu ştim dacă cele două lumi sînt cerul şi pămîntul sau viaţa şi moartea. Dangătul de clopot cu forţa şi timbrul său grav, curcubeul cu inconsistenţa şi fragilitatea lui rămîn  însă singurele legături între cele două.

mici curcubee -
în picături de rouă
pluteşte cerul

Victoria Chiţoveanu

        Prea explicitată oglindirea. Sau mai bine zis refracţia luminii în picăturile de rouă. Pluteşte cerul e o metaforă mai curînd inutilă.

după furtună -
doar un curcubeu mai ţine
cerul deasupra

Dan Iulian

        Toată tensiunea în care norii şi-au descărcat puhoaiele şi trăsnetele asupra pămîntului pare să fi distrus catapeteasma cerului. Şi totuşi, în ciuda armăturii făcute praf, cricul gingaş al curcubeului, fără nicio cripsare şi fără niciun scrîşnet, ridică din nou seninul deasupra lumii. Şi-l ţine acolo.

Niciun comentariu: