„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 29 aprilie 2010

Marele premiu la concursul internaţional de haiku: Eduard Ţară



Iată un eveniment care merită făcut cunoscut – aş spune: « cu surle şi trambiţe » - comunităţii noastre, şi nu numai. Ziarele româneşti anunţă cu litere mari: Poetul român Eduard Ţară a câştigat marele premiu la haiku în Japonia!

Este vorba de locul intâi la Japan-EU English Haiku Contest, Japan, 2010. Poemul a fost ales câştigător dintre 523 de creaţii ale unor participanţi din 27 de ţări ale Europei şi Japonia.

Transcriu mai jos haiku-ul cu care d-nul Ţară a reuşit această – repetată! – performanţă, în original şi în traducerea în engleză, făcută de autor:

Desfăcând harta –
petale de cireş între
noi şi Japonia

Unfolding a map –
the cherry petals connect
Europe and Japan

Cine doreşte, poate citi amănunte la următoarele link-uri:

Adevărul: http://www.adevarul.ro/cultura/arta_in_lume/Poetul_roman_Eduard_Tara_a_castigat_marele_premiu_la_haiku_in_Japonia_0_251975213.html

Ziua:
http://www.ziuaonline.ro/cultura/27-cultura/2728-un-roman-a-castigat-concursul-de-haiku-japonia.html

România Liberă:
http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/un-roman-a-castigat-concursul-de-haiku-japonia-uniunea-europeana-184905.html

Performanţa este impresionantă, mai ales ca dânsul „recidivează” frecvent: Eduard Ţară este la al 70-lea premiu!!!

Felicitările noastre sincere, cu bucuria şi mândria de a-l şti alături de noi.

Ioana Dinescu


HAIKU CLUB (I)

HAIKU CLUB este deocamdată doar un concurs cu invitaţi. S-ar putea ca el să se dezvolte şi, după modelul ROMANIAN KUKAI, să devină cu timpul mai mult de atît.


Invitaţiile pot avea o notă de subiectivism pentru că sînt făcute doar de mine, dar prefer să rămînă concursul meu, deşi mă voi consulta (democratic) şi cu membrii acestui club (luînd însă singur deciziile). Există însă cîteva criterii pe care le voi urmări în selecţia şi menţinerea celor invitaţi. Acestea sînt:


· participarea constantă (fidelă) cu rezultate bune în concursul ROMANIAN KUKAI pe care-l consider şi care va rămîne baza de selecţie pentru HAIKU CLUB

· manifestarea spiritului competitiv şi a fair-playului, adică a dorinţei de a se întrece cu ceilalţi fără orgoliu şi ranchiună şi fără încercări de fraudă

· angajamentul (pus în practică) de a participa şi în continuare la concursul ROMANIAN KUKAI pentru a-l susţine şi a reprezenta pentru cei de acolo un stimulent permanent.



Pentru a discuta asupra felului în care se desfăşoară concursul şi asupra modului de a-l face mai eficient am înfiinţat grupul de discuţii HAIKU CLUB, unde vom dezbate toate problemele curente sau de perspectivă pe măsură ce ele ni se vor impune. Pot participa la discuţii doar membrii clubului (toţi au fost invitaţi să devină membrii ai grupului de discuţii, dar deocamdată nu toţi au dat curs invitaţiei). Mesajele pot fi citite însă de oricine acesează linkul de mai sus.


Situaţia în acest moment este următoarea: am invitat să participe la concurs 23 de persoane, au răspuns afirmativ 17, din care la etapa din aprilie au participat doar 15. Din cei doi absenţi, unul a votat (în afară de concurs).


Rezultatele concursului din aprilie (tema este liberă) sînt:


Locul I (12 puncte)


13.

capătul străzii –

liliacul îmbracă

zidul părăginit


Livia Ciupav


15.

potop de floare -

doar buha cu povara

lunii-n spinare


Doina Bogdan Wurm



Locul II (10 puncte)


5.

Liliacul alb

a invadat grădina –

mama nicăieri


Letiţia Iubu


14.

satul cu bătrâni -

până şi păpădiile

prăfuite


Valeria Tamaş



Locul III (8 puncte)


1.

Zumzet în cireşi –

la slujbă călugării

uitând de ison


Gabriel Iordan-Dorobanţu


4.

Tokio-n mirare -

peste cireşii-n floare

strat de zăpadă


Vali Iancu


9.

Copacii uscati -

in cuiburile goale

uneori stele


Ildiko Juverdeanu



marți, 27 aprilie 2010

Structura intimă a haiku-ului - juxtapunere (II)


Omisiunea elocventă şi ironia zen


“Juxtapunerea în haiku creează un cîmp de forţe în care polaritatea entităţilor juxtapuse se echilibrează.”


Robert Spiess, Reflecţii


În maniera anecdotelor şi pildelor zen, folosirea juxtapunerii în haiku procedează printr-o alăturare abruptă de imagini care par să nu aibă nimic în comun. Fără comentarii şi explicitare, tîlcul trebuie desluşit de către cititorul care este mai curînd contrariat şi frapat de situaţie. Tîlcul este deja acolo, dar se află oarecum încifrat şi este nevoie de oarecare insistenţă, de contemplare şi meditaţie pentru a-l pătrunde şi a te pătrunde de înţelesul său. Acest mod de provocare este de fapt un fel de ironie uşor maliţioasă care foloseşte omisiunea pentru elocvenţa sa potenţială. Este vădită atitudinea mucalită, rezervată a maestrului care dă doar de înţeles doar prin vagi semne şi aluzii.


Cînd cele două imagini fac parte din acelaşi orizont, cum se întîmplă cu poemele scrise aplicînd teoria fragment and phrase, diferenţa este minimă, şi decriptarea lesnicioasă. Tensiunea este şi ea minoră, iar satisfacţia citirii poemului este redusă şi puţin gratificantă.


Desigur, poemele în care cele două imagini fac parte din universuri diferite sînt cele în care juxtapunerea are efectul cel mai puternic. Găsiţi în continuare analizate trei exemple de poeme în care imaginile sînt din regiuni diferite ale existenţei. Primul este al unei autoare americane, Kathy Lippard Cobb, care foloseşte poemul chiar pentru a ilustra juxtapunerea:


rain fills
the deflated basketball—
our last good-bye


ploaia umple

mingea dezumflată –

ultimul rămas bun


Iată şi comentariul autoarei: “Privind cele două imagini, poţi crede că mingea de baschet şi cei doi îndrăgostiţi luîndu-şi larevedere n-au nimic în comun. Totuşi, ploaia care umple ceva care a fost odată plin, rotund şi folosit cu încîntare, rămîne o imagine a solitudinii extreme. Acum, mingea e tristă, o versiune dezumflată a celei care-a fost. Dar şi cei doi îndrăgostiţi care-şi iau rămas bun pentru ultima oară, dau de înţeles că a fost o vreme cînd totul era magic şi romantic. Acum, ei se despart, ceea ce înseamnă că s-a dus magia.“


Două poeme de autori români pot să ilustreze şi ele valoarea superlativă a diferenţei dintre două imagini situate în planuri diferite ale realităţii. În poemul lui Şerban Codrin:


De ziua muncii –

uscîndu-se la soare

pielea unui cal


fiecare din cele două imagini trimite către altă zonă a existenţei. Pielea calului este întinsă la soare, aflîndu-se într-una din etapele procesului tehnologic de tăbăcire. E pusă pe gard, pe un suport special sau pe iarbă. Ziua muncii ne trimite însă cu gîndul către sărbătoarea de 1 mai, către parada muncii socialiste sau către un picnic la iarbă verde. Între cele două imagini nu există nicio soluţie de continuitate, alăturarea n-are dezlegare în acest plan. Oricît am contempla cele două imagini, între ele se cască o prăpastie imposibil de depăşit.


Soluţia apropierii apare doar în alt orizont, în acela simbolic. Spaţiul gol creat între imaginile atît de diferite nu poate fi umplut decît meditînd la aluziile stîrnite de ele. Ne vine-n gînd că pielea e a unui animal de povară care a trudit o viaţă-ntreagă şi din care, iată, a rămas numai pielea, care şi ea a fost luată de pe el. Ne gîndim acum şi la truditorii care sărbătoresc o zi a muncii, trudă care de fapt îi usucă şi pe ei zi de zi, şi fizic, şi sufleteşte, asemenea unor vite de povară. Ziua muncii, cu dublul ei înţeles de chin şi sărbătoare ni se pare acum deja o ironie amară. Sărbătoarea este doar un eufemism, ca acea încheiere a oricărei peteţiţii din epoca stalinistă cu formula exaltată: Onoare muncii!


Acest spaţiu dintre cele două imagini diferite, numit în japoneză yo haku, este de fapt un tărîm aluziv care dă volum imaginilor şi le determină să se lepede de platitudine, aspirînd către înţelesuri spirituale nonfigurative.

Un alt poem cu imagini din domenii diferite este şi cel al lui Eduard Ţară:


ţurţuri picurînd –

bătrînul strînge în palmă

un ceas ruginit


Între ţurţurii picurînd a desprimăvărare şi gestul, poate tandru, poate crispat, al bătrînului nu se poate stabili o legătură organică. În ultimă instanţă, poţi crede că ar putea exista o simultaneitate a celor două evenimente diferite sau poate, cine ştie, o ciudată legătură cauză-efect. În planul contemplării separate a imaginilor nu există însă dezlegare.


Abia cînd urmărim doar ceea ce simbolizează cele două imagini, schimarea anotimpurilor şi trecerea implacabilă a timpului, avem acces la un numitor comun al lor. Aluziile şi sugestiile legate de felul diferit de a simţi şi a resimţi timpul vor fi cele la care vom medita şi care ne vor induce stări de spirit şi dispoziţii sufleteşti. Abia acum ne putem întoarce către cele evocate şi putem recompune o scenă în care bătrînul trăieşte intens indiferenta a măsurare a timpului scurs ca picături de apă din trupul ţurţurelui în contrast cu cel măsurat de ceasul a cărui rugină o simte crescînd în trupul său.




Neexplicitarea legăturii dintre imagini face omisiunea elocventă, ne dă de gîndit, ne pune pe gînduri, ne dă de înţeles şi, în cele din urmă, ne asigura gratificaţia unei descoperiri solitare a tîlcurilor ce se pot isca, asemenea unei scîntei, în spaţiul uscat ca iasca dintre cremene şi amnar.




luni, 26 aprilie 2010

Structura intimă a haiku-ului - juxtapunere (I)

Tipuri de haiku



Ideea că nu există haiku fără kireji şi fără juxtapunere este doar o superstiţie greu de demontat pentru cei care scriu haiku după ureche sau, mai precis, după urechea care ascultă de reguli perpetuate oral fără să fi ajuns la sursele scrise şi avizate. Surse care, cel mai adesea, pot fi şi citirea atentă a poemelor cuprinse în antologii. Lucrul cel mai la îndemînă pentru a constata că există, de fapt, mai multe tipuri de haiku.


Iată care este părerea unei autoare americane, Kathy Lippard Cobb, în această privinţă: “Chiar dacă nu găseşti într-un haiku juxtapunerea, te poţi bucura de haiku ca un întreg. [...] Pentru că totuşi, nu toate haiku-urile au imagini juxtapuse. Acestea din urmă sînt numite schiţe de viaţă şi sînt o formă absolut respectabilă a haiku-ului. Juxtapunerea este doar una din uneltele pe care le avem la dispoziţie, una foarte eficace, dar numai una dintre ele.”


Un singur exemplu de haiku fără kireji şi juxtaunere poate lămuri faptul că regula are excepţii care nu numai că nu scad valoarea poemului, dar îl pot face de-a dreptul excepţional (statuînd existenţa unui alt tip de haiku la fel de valid):


până şi

apa câinelui fierbinte

băută de ciori


Rafila Radu


Avem de a face cu o sintagmă care se apropie foarte mult de o propoziţie, îi lipseşte doar un e înainte de băută pentru a fi chiar o propoziţie. Evident, nu este vorba decît de o imagine – ciorile beau apa din vasul cîinelui. Există însă în poem mai multe contraste care surprind diferenţe semnificiative: domestic versus sălbatic, sus versus jos, zburătoare versus patruped terestru prezente la un loc într-o imagine reală şi totodată paroxistică a caniculei. Avem de a face cu observație de o mare fineţe, bine gradată. Ceea ce este al cîinelui, în mentalitatea de la ţară, sînt doar resturile, ceea ce poate fi aruncat. Al cîinelui este ceva ce nu mai poate fi recuperat şi nu poate fi rîvnit de nimeni altcineva. Apa cîinelui (de regulă pe lanţ) este apa tristă a celui lipsit de libertate. A celui care nu şi-o poate căuta şi găsi singur. Tocmai de aceea, recursul ciorilor, libere să-şi caute apa oriunde, la apa fierbinte a cîinelui e un semn de uriaşă restrişte. Excelentă metaforă comportamentală pentru secetă. E de-ajuns să vezi ca să simţi adîncimea şi vibraţia acestui tablou.


Poate că, în loc de a tot aminti o regulă care are excepţii, ar fi mai bine să spunem: exersaţi cît puteţi haiku-ul cu juxtapunere înainte de a-l îndrăzni pe cel, mult mai greu şi mai rafinat, cu o singură imagine.



Reducţionismul



Se poate scrie haiku fragmentat fără să fie vorba de un kireji veritabil. Este cazul cunoscutei terorii americane a celor două părţi, phrase and fragment, susţinută de Edward Weiss cu exemplificări din poemele sale şi ale lui Bruce Ross, pe care am publicat-o pe ROMANIAN KUKAI într-o suită de lecţii de haiku. Cele două părţi ale poemului, după opinia autorului lecţiilor, sînt complementare. Prima, mai scurtă, un singur vers, numită fragment, notează cadrul în care se desfăşoară un eveniment, invocat în celelalte două versuri, parte numită phrase. Poemele citate mai jos (aparţinînd lui Bruce Ross şi Edward Weiss), deşi surprind scene din natură, sînt doar pasteluri delicate, dar fără adîncimea celei de a treia dimensiuni simbolice:


iaz de vară - / stînjenei galbeni se-apleacă / în umbre

amurg - / un cormoran planează / un pic deasupra apei

amurg - / un pelican plonjează / şi prinde un peşte!

linişte - / zăpada acoperă piatra / sub stelele iernii

ciorile se adună / în mijlocul pinului… / adiere de iarnă

clar de lună în august – / pe o creangă subţire / vrabia îşi freacă ciocul

un crab / apare dintr-o crăpătură… / soare-n miezul nopţii

ce multe scoici / pe plajă-n seara asta... / maree-n reflux


Considerentele repetate cu asiduitate de Edward Weiss sînt acelea că haiku-ul surprinde un fapt, un instantaneu care se petrece într-o atmosferă, într-o ambianţă. Că, într-un fel, este vorba de relaţia macro-micro, că acel detaliu surprins este pur şi simplu înglobat în rama spaţio-temporală (şi emoţională) ca-ntr-un decor căruia, de fapt, îi aparţine. Mai precis, există un fundal macro şi un fapt micro. Pe o scenă anume, mai vastă, se joacă o scenetă.


Ce lipseşte acestui mod de a fragmenta poemul? Esenţialul juxtapunerii – diferenţa autentică. În modul cel mai firesc, cele două părţi stau mai puţin alături şi mai degrabă unul îl cuprinde pe celălalt, facînd parte din aceeaşi înscenare. Una este scenografia generală în care se petrece cealaltă: întîmplarea, instantaneul. Nu e vorba deci de o alăturare a unor imagini care nu sînt (în mod normal, realmente) într-o contiguitate firească, ci de imagini care fac parte, evident, din acelaşi întreg: totul şi partea, întregul şi detaliul.


Dacă ne gîndim mai bine, în felul acesta se vulgarizează acea surprindere a clipei şi a revelaţiei în haiku. Există în teoria respectivă un reducţionism evident. Clipa (revelaţia cu profunzimea ei spirituală nevăzută) devine doar platitudine a unui instantaneu fotografic. Diferenţa aparentă dintre cele două părţi este doar de cadraj care explicitează cerceveaua spaţio-temporală în care un blitz luminează un fapt banal. La urma urmei, în felul acesta, semnificaţia juxtapunerii de diluează, dacă nu se pierde iremediabil.


Reducerea dimensiunilor clipei (în care palpită eternitatea) la instantaneu este asemănătoare cu aceea a statuării celor trei întrebări la care ar trebui să răspundă orice haiku: ce, unde, cînd. Este o regulă didacticistă care încearcă infructuos să ne dăscălească asupra revelaţiei concretului. Asta mi-aduce aminte de mărturisirea pe care o făcea Simone de Beauvoir despre felul suficient şi satisfăcut de argumentare al profesorului ei de filosofie din şcoală. Acesta rostea propoziţia “ce este, este” şi bătea demonstrativ cu palma în catedră pentru a întări cele spuse – nu există decît ceea ce e palpabil, material, solid, consistent. Singura realitate este numai aceea care se simte la modul grobian.


Cele trei întrebări, invocate ca regulă pentru a valida un haiku, provin din reducerea concretului (revelator al unei realităţi profunde şi inaccesibile simţurilor) la (doar) aceste trei trăsături circumstanţiale (total neutre) pe care le ştim de la sintaxa propoziţiei: subiect, predicat, circumstanţe. E evident că revelaţia este cea care, în felul acesta, este ignorată pentru a reţine doar dimensiunile banalităţii strict localizate spaţial, temporal şi evenimenţial. Cu asemenea coordonate (mai curînd meschine), spiritul, ca a patra dimensiune, este mai degrabă izgonit din lume. Dacă nu cumva se sfieşte să se mai arate.



Obsesia juxtapunerii



Foarte mulţi dintre începători, dar şi cei mai avansaţi, obsedaţi de nevoia absolută a juxtapunerii, percepută de ei ca o cutumă, falsifică pur şi simplul kireji-ul. Nu e greu să fragmentezi poemul punînd o liniuţă după unul din versuri, la urma urmei oricare.


Uneori, această fragmentare poate fi un fel de substitut al unei virgule gramaticale dintr-o sintagmă sau propoziţie, alteori nici atît. Continuitatea ideii, imaginii, sensului pe care le comunică textul fac însă evidentă folosirea abuzivă a liniei de despărţire. Ea desparte doar chirurgical ceea ce era un întreg. E un fel de măcelărire pentru a tranşa la întîmplare, dar cu pretenţii de separare plină de rost, un text continuu.


Şi asta se întîmplă cînd şi textul este prost conceput şi foloseşte cea de a doua parte pentru a defini, a numi, a explicita, a prezenta o concluzie sau o urmare previzibilă a ceea ce s-a spus deja în prima parte a poemului.






sâmbătă, 24 aprilie 2010

REVISTA RO KU nr. 1, mai 2010



Prima revistă online de haiku din România a apărut sub îngrijirea următoarei echipe:


· Redactor şef şi tehnoredactare – Corneliu Traian Atanasiu

· Selecţie si montaj fotografii – Ioana Dinescu

· Dicţionar de termeni – Corneliu Traian Atanasiu

· Haiku – selecţie şi comentarii, Clelia Ifrim, Corneliu Traian Atanasiu

· Haiku şi imagine – Dan Doman

· Traduceri şi informaţii despre alte spaţii lingvistice – Ioana Dinescu, Ildiko Juverdeanu, Manuela Dragomirescu

· Povestiri şi anecdote zen – selecţie Corneliu Traian Atanasiu

· Portret – Dan Doman

· Eseu – Clelia Ifrim

· Recenzii - Corneliu Traian Atanasiu

· Cultură şi civilizaţie japoneză – Sorin Toma Boc

· Interviu – Corneliu Traian Atanasiu


Revista are 130 de pagini şi cuprinde rubricile de mai sus.


Au trimis poeme haiku şi au fost publicaţi următorii autori: Florentina Loredana Dalian, Dan Norea, Daniela Gugurel, Ioana Dinescu, Ion Răşinaru, Virginia Popescu, Gabriela Genţiana Groza, Lucreţia Horvath, Adina Enăchescu, Dan Doman, Livia Ciupav, Valeria Tamaş, Gabriel Iordan-Dorobanţu, Radu Patrichi, Vali Iancu, Eduard Ţară, Rafila Radu, Maria Tirenescu, Monica Trif, Tincuţa Horonceanu Bernevic, Mara Paraschiv, Iulia Ralia, Mihaela Băbuşanu Amalanci.


Au participat cu traduceri şi alte materiale: Ioana Dinescu, Ildiko Juverdeanu, Manuela Dragomirescu, Clelia Ifrim, Dan Doman, Sorin Toma Boc, Corneliu Traian Atanasiu.


Mulţumim tuturor şi îi aşteptăm cu contribuţii pentru numărul 2 care va apărea în vară.


Puteţi accesa revista la următoarele adrese:


http://revistaroku.blogspot.com/


http://en.calameo.com/read/000002246fabc7334c383


http://tinyurl.com/3aay65t


O puteţi descărca de la adresa (nu o putem trimite prin email deoarece are 65 MB):


http://en.calameo.com/books/000002246fabc7334c383



vineri, 23 aprilie 2010

Concursul Internaţional de Haiku pentru Copii şi Adulţi pe Tema Hidrocentralelor

Am primit de la Patricia Lidia un anunţ pecare l-a găsit şi l-a tradus.


Scopul concursului este de a ne împărtăşi gândurile despre hidroenergie în vieţile noastre. Cum funcţioneaza aceste resurse regenerabile? Ce înseamnă ele pentru viaţa noastră sau pentru viitorul naţiunii? Ce influenţă au hidrocentralele asupra nevoilor mediului, economiei sau culturii?

Înscrierile se fac prin formularul online asociat acestui link:
http://www.fwee.org/haiku/entryform.html
Prima dată va trebui să vă înregistraţi pe pagina cu formularul de înscriere, iar după ce completaţi acest formular veţi fi redirecţionaţi către o pagină unde să vă scrieţi haiku-ul.

Există 3 categorii:
- Peste 18 ani
- Între 13 şi 17 ani
- Sub 12 ani

REGULI:
1. Un haiku de persoană. Nu există taxă de înscriere.
2. Lucrările trebuie să fie în limba engleză.
3. Textul trebuie să fie original şi nepublicat în prealabil.
4. Trebuie să respecte compoziţia unui haiku tradiţional.
5. Lucrările trebuie să aibă o referire direct sau indirect la hidroenergie.
6. Lucrările nu trebuie să aibă o referinţi sezonieră. Nu este necesară utilizarea pauzei.

ELIGIBILITATE:
Concursul este deschis publicului. Câştigătorii secţiunilor sub 19 ani vor avea tutorii legali contactaţi de FWEE pentru a se asigura de permisiunea acestora pentru participare şi primire a premiilor.

TERMEN LIMITĂ:
Termenul limită este 20 iunie 2011, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe siteul FWEE pe 15 iulie 2011.

PUBLICARE:
Prin înscrierea textelor, autorii acordă FWEE toate drepturile de reproducere şi distribuire a textelor fără limită sau compensaţie financiară ulterioară.

PREMII:
Premiul cel mare este de 1000 de dolari!!!
Câştigătorul fiecărei categorii va fi pus într-o întrecere direct cu ceilalţi doi, iar cei care nu ies pe primul loc vor primi ca premiu un coş cu bunătăţi "Cel mai bun din Nord Vest”, constând în somon afumat, suvenire şi alte obiecte unicat în Nord-Vest.

Pentru orice fel de întrebări, vă rugăm să ne contactaţi la adresa info@fwee.org

Şi un exemplu:

După ploaia de primăvară
lumina picură de pe frunze
în barajul lacului
(categoria de vîrstă peste 18 ani - Iaşi, România)

joi, 22 aprilie 2010

REZULTATE APRILIE 2010


-->

REZULTATELE
ROMANIAN KUKAI APRILIE 2010

Dragi prieteni ai haiku-ului,
Iată rezultatele stabilite prin votul participanţilor pentru concursul lunii APRILIE 2010 a cărui temă a fost să includă în text cuvîntul BUBURUZĂ în oricare din formele lui gramaticale.
FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:
Doina Bogdan Wurm


Şi tuturor participanţilor!

*
Locul I – 19 puncte

50.
raze firave -
pe lujer buburuza
legănând umbra
Doina Bogdan Wurm



Locul II – 14 puncte

30.
linişte adâncă –
prin geamul spart coboară
o buburuză
Livia Ciupav
48.
O buburuză -
fata îngână din nou
vechiul cântecel

Cezar-Florian Ciobîcă
Locul III – 13 puncte
33.
Citire-n palmă –
o buburuză trecând
pe linia vieţii
Ildiko Juverdeanu
Locul IV – 12 puncte
16.
gura-leului -
buburuza a gasit
loc de odihna
Ioana Geier
Locul V – 11 puncte 5.
Pe asfaltul cald
împiedicându-mi pasul -
o buburuză
Maria Adam
11.
Buburuză-n zbor –
sihastrul psalmodiind
profeţiile
Gabriel Iordan-Dorobanţu
Locul VI – 9 puncte
35.
Petale albe –
copilul strânge în pumn
o buburuză
Letiţia Iubu
41.
Ploaie de seară –
fetiţa colorează
o buburuză
Maria Tirenescu
(ceilalţi participanţi îşi pot vedea rezultatul în tabelul voturilor trimis pe lista LAPNO, cei care nu l-au primit îl pot solicita la adresa dioica_urtica@yahoo.com)