Tipuri de imagini
Pornind de la ideea că haiku-ul este o poezie a concretului, a revelaţiei produse de un fapt surprins pe viu, s-a acreditat părerea că şi imaginile evocate ar trebui să fie acelea ale unui fapt, ale unei întîmplări, ale unui eveniment. Confruntîndu-mă însă cu poemele cuprinse în antologii, pot să spun că există cel puţin trei tipuri diferite de poeme după imaginile pe care acestea le evocă. Le voi enumera în continuare dînd şi exemple.
Există haiku-uri care prezintă doar imagini ale unor scene statice, pe care nu se petrece niciun eveniment.
Groapă de gunoi.
Într-un pantof
cuibul mierlei
Luna absentă –
rece lama securii
uitată în colţ
În laţul întins
pentru păsărele –
soarele toamnei
Linişte.
În plasa păianjenului:
luna, noaptea şi eu
Un singur copac
lângă calea ferată –
şi-atâtea trenuri...
În cerul iernii
doar un fulg ca un sărut –
la despărţire
Prima zăpadă -
Toate murdăriile
Acoperite
Gară-n ars bărăgan.
Ornice Paul Garnier
ştirbe de ace
Pe coama casei
luna şi o bufniţă
la sfat de taină
Mirişti uscate –
sperietoare de ciori
străjer pe uitări
Zâmbetul orbului -
în cutia cu monede
câteva frunze
Zi de martie -
pe-o singură frunză
toată zăpada
Margine de cer
desfrunzită anume –
să-nceapă luna
Un măr necules -
ca un pendul vestind
orele toamnei
Exemplele pot fi înmulţite, dar, în cele pe care le vedeţi deasupra, sînt suficiente exemple pentru a ilustra faptul că, pe scena invocată, nu se petrece nimic. Poate că ceea ce surprindem pe scenă este rezultatul unei acţiuni anterioare, dar acţiunea nu ne este înfăţişată nicicum.
O a doua categorie este aceea a poemelor care prezintă imagini animate, în care se întimplă ceva, are loc un eveniment sau chiar mai multe.
A căzut o stea.
Licuricii strălucesc
parcă mai tare
Am dat “bună seara”,
şi păianjenul
nici nu s-a clintit
Nici-un fluture
stârnit de vânt.
Nu mă caută nimeni!
Lacul de jad.
Sus o singură frunză
leagănă liniştea
Peste trandafiri,
roua soarbe zorile
necuprinsului
Pe sub zorele
mai iute ca pisica
ghemul bunicii
În vals de Chopin
balerina firavă.
Toamna pe afară
Lună nebună.
Nopţi cu murmur de musturi.
Cramele treze.
Prin ceaţă -
paznicul se-ntoarce
cu fluturi pe felinar
Primăvara -
copilul ascute
creionul verde
Păianjenul ţese aşteptând
eu aştept ţesând -
trişti amândoi
Crizantema roz
colorează ceaţa din jur
în mov
Copilul fuge pe bicicletă
să nu-l întreacă
umbra-i
Amurg torid:
umbrele trag de lucruri
fără succes
Frunze uscate.
Furnicile târâie
un fluture alb
Casă de vânzare -
zarzărul înfloreşte
ca niciodată
După concert
curăţind tăcut zăpada
de pe maşină
Zăpada se topeşte -
din ce în ce mai mari
urmele pisicii
Păscînd iarba,
calul împrăştie
păpădia
De ziua muncii -
la soare uscându-se
pielea unui cal
Pe scena evocată se petrec fapte numite de obicei prin verbe dar şi prin substantive (în vals, cu murmur) sau adjective (tîrîte, mai iute). Se poate remarca faptul că există şi evenimente negative ca neclintirea păianjenului salutat, inexistenţa fluturilor sau a vizitatorilor.
Ce de-a treia categorie aduce în scenă, ceea ce pare surprinzător, avînd în vedere prejudeccata că în haiku nu există interpretări, fapte sau imagini care prilejuiesc comentarii.
Opriţi-vă fluturi!
Lampa aceea din lac
este chiar luna!
Doar un păianjen.
La urma urmei
dorm şi eu cu cineva
Nu-i loc de greieri.
S-a micşorat pămîntul -
...nici de visare
Merii în floare -
am totul dinainte
pe masa goală
Prima ninsoare –
iar mă găseşte iarna
cu ghete rupte
Nopţi fără greieri -
ceva i se întâmplă
universului
Imaginea lunii este prilej de avertizare a fluturilor, păianjenul este evidenţiat ca o consolare a singurătăţii, lipsa greierilor are drept consecinţă şi absenţa viselor, ninsoarea revelează sărăcia, merii în floare pot suplini alte lipsuri sau sînt de-a dreptul suprema bogăţie, absenţa greierilor este un simptom al suferinţei întregului univers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu