REZULTATELE CONCURSULUI DE COMENTARII LA POEME HAIKU, IULIE 2023

Pentru poemul  lui Constantin Iliescu

râșnița de cafea -

derulând la manivelă.

filmul vieții

s-au primit 12 comentarii aparținând următorilor autori  Ramona Bădescu, Mihaela Cojocaru, Mona Gheorghe, Lucreția Horvath, Ana Drobot,  Petru-Ioan Gârda, Andrei- Andy Grădinaru, Tania Gogan, Cristina-Monica Moldoveanu, Argentina Stanciu, Elena Stănescu, Petronela Toma. 

Juriul a declarat câștigătoare două comentarii, pe al Anei Drobot și pe al Argentinei Stanciu.

ARGENTINA STANCIU

 

Râșnița de cafea - primul vers al poemului - numește o ustensilă de bucătărie, folosită pentru a măcina boabe proaspăt prăjite de cafea, de regulă în cantități mici, obicei devenit pentru mulți un tabiet.

Cuvântul „manivelă” din versul doi ne lămurește asupra râșniței și putem specula că aceasta este deci manuală, veche, cu anul de fabricație inscripționat din alt secol, din alamă sau din lemn, cu sertăraș, o moștenire de familie sau o achiziție dintr-un târg de antichități, pentru o cafea cu savoarea de altădată, refuzând-o pe cea de la espressorul modern din bucătărie, la care sunt abonați mai tinerii din familie.

Derulând la manivelă filmul vieții - este cea de-a doua imagine. Acum juxtapunerea prinde tensiune și înțelegere. Se trece de la o activitate banală, concretă, la o stare sufletească trăită în plan imaginar, unde întâmplări depozitate prin cotloanele memoriei ies la iveală.

Cel/cea care folosește râșnița de cafea este sigur o persoană în vârstă, cu multe amintiri. Subiectul, așezat probabil la un colț al mesei, în semiîntuneric,  dimineața devreme, înainte de a se trezi restul familiei, învârtește încet  manivela râșniței, scufundându-se în trecut, se transpune, de fapt, în operatorul ce derulează o rolă de film mut, alb-negru, filmul propriei vieți cu amintiri tactile, vizuale, olfactive și  gustative, cu copii, cu tineri, cu oameni ce se iubesc sau se urăsc, se bucură sau se întristează, cu întâlniri și despărțiri, cu întâmplări ce curg treptat precum cafeaua măcinată, puțin câte puțin.

Deși nu reiese din text, sigur lângă cafeaua aburindă de altădată exista ceva dulce, mic și aromat, autohton, ce a lăsat amintiri care persistă încă pe cerul gurii, precum madlena proustiană.

Ești tentat, citind haiku-ul, să dai un titlu poemului, (știu, nu se face asta) ... și, fără ezitare, să te gândești la Marcel Proust - „În căutarea timpului pierdut” - roman fluviu, care se citește anevoie... așa cum merge și manivela, și râșnița veche, și viața la vârsta a treia, cu poticneli, cu nostalgii, cu meditații la cafea.

Un haiku care prezintă o imagine vizuală, din care se întrevede o încărcătură sufletească, un amalgam de trăiri, de amintiri, de împliniri, de regrete, care te conectează, volens-nolens, la sertărașele tale cu amintiri.

Un haiku ca o secvență de film, care te face să-ți dorești o cafea proaspăt râșnită, pe care s-o savurezi în tihnă, atâta timp cât să-ți derulezi niște amintiri din filmul propriei vieți...

ANA DROBOT

Vremurile de demult vor avea mereu un farmec aparte, atât pentru cei care au trăit acele vremuri, cât și pentru cei care sunt doar curioși cu privire la ele, din poveștile altora. Râșnița de cafea și manivela la care se derulau în trecut filmele sunt amândouă obiecte pentru nostalgici. Pe cât de mult ne fascinează noile dezvoltări ale tehnologiei, pe atât de mult ne fascinează și tehnologia din trecut, de care ne simțim legați unii din noi, deoarece o asociem cu momente dragi din propria viață, cu sentimente și cu întâmplări din copilărie și tinerețe, când totul ni se părea plin de farmec. Trecutul reprezintă o altă lume, de care ne simțim atrași sufletește. De asemenea,nu e deloc de neglijat faptul că oriunde în lume cafeaua este o băutură cunoscută și prezentă în viața de zi cu zi a oricui. Pe de altă parte, cafeaua e asociată cu diverse povești de viață, pe care le ascultăm sau le depănăm noi înșine. Fie că suntem în vizită la cineva, fie că ne aflăm într-o cafenea, cu acest prilej, depănăm o mulțime de povești.

La fel, în pauza de cafea din cadrul unei lansări de carte sau a unei conferințe. Invitația la cafea este echivalentă, oricând, cu aceea de a spune și de a asculta povești din viața cuiva. De aici, am putea concluziona că, odată cu râșnirea cafelei, derulăm și un film al vieții. Aroma cafelei ne transpune într-o stare echivalentă cu aceea a ascultării și a transmiterii mai departe a unor povești.

Cafeaua reprezintă un moment plăcut al zilei, când o savurăm dimineața, și nu numai, și, desigur, când o împărțim cu un prieten drag sau cu un membru al familiei. Dacă o bem singuri, atunci cafeaua poate fi o ocazie prielnică de a acorda un moment introspecției, meditației la propriile momente din viață.

Astfel, poemul acesta propune următoarea juxtapunere: râșnița veche de cafea versus modul în care filmele erau derulate în trecut; în acest caz, fiecare din noi putem fi chiar protagoniștii filmului despre propria viață. Filmul nu trebuie să fie neapărat o ficțiune. Propria viață a cuiva poate fi suficient de spectaculoasă și de bogată în evenimente pentru a putea fi comparată cu un film. În mare parte, desigur, la această impresie contribuie și talentul povestitorului.