„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

duminică, 20 august 2023

INVITAȚIE LA VOT AUGUST 2023

 

 

 

AUGUST 2023 – ETAPA VOTĂRII

 


POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.

STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.

 

VOTUL ESTE OBLIGATORIU.

ABSENȚILOR LA VOT LI SE ANULEAZĂ VOTURILE PRIMITE.

 

Atenţie! voturile vor fi trimise,

aşa cum cred că v-aţi obişnuit, pe adresa:

 

votkukai@yahoo.com

 

Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

 

 

Între primirea și confirmarea poemelor,

vor exista câteva zile (15-20 ale lunii), de retușări

 la dispoziția celor care au fost informați

că poemul nu este ok și că ar trebui reformulat/ refăcut.

 

Informația o veți primi prin email și trebuie să răspundeți

cu reply la acel mesaj și nu trimițînd

încă o dată prin formularul de înscriere alt poem.

 

Refuzul de a retușa sau de a răspunde la mesajul primit

se soldează cu eliminarea poemului din concurs.

 

Votarea se va face între 21 și 26,

iar anunțarea rezultatelor, în prima zi a lunii următoare.

 


Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. 

INDICAŢII PENTRU VOTARE





Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Voturile incorecte vor fi anulate.


Tabelul voturilor va fi încărcat

pe grupul Autori de haiku din România odată cu anunțarea rezultatelor.

 

https://www.facebook.com/groups/680799808659644/

 

 

 

LISTA  POEMELOR PRIMITE

 

 

crinul alb regal -

reprezentarea  mamei

e parfumată

1

ultimul asalt –
înălţat din turelă
un fir de crin alb

2

mirosul mamei
însuflețind tăcerea -
crini pe mormânt

3


casa regală-
printre potire și crini
un șir de zale

4

cu pruncu-n braţe-
pe noptieră-ntr-o cană
flori albe de crini

5

împărtășanie -
în voalul călugăriței
mireasmă de crini

6

parfumul de crini
trezind amintirile-
printre nori Luna

7

sfârșit de vacanță –
între noi doi rămas doar
parfumul de crini

8

crini înfloriți –

în grădina mamei

stoluri de îngeri

9

Ziua Regelui -
în buchetul miresei
crini imperiali

10

crini imperiali -
cădelnița-mprăștiind
parfumurile

11

icoana maicii -
cupa unui crin decantând
albul luminii

12

crinii scuturați -
tot mai încărunțită
barba soțului

13

mireasmă de crini –
eșarfa bunicii
printr-o adiere

14

Sfânta Maria -

pe simeze doar tablouri

cu crini albi

15

crini albi pe mormânt-
luminat în noapte
zâmbetul etern

16

un petic de cer -
înmiresmând chilia
crinul albastru

17

parfum irosit –

printre dărâmături

crini imperiali

18

curtea schitului -
în poala cerșetoarei
crini imperiali

19

crin imperial -
pe statuia Venerei
zeița plânge

20

Buna Vestire-
mănunchi de crini
în mâinile Tale

21

aere la curte-
mireasa cu nasul pe sus
în preajma crinului

22

mamă singură -
crinii împart mireasmă
trecătorilor

23

mirosul de crin –
cartea de istorie
răsfoită de vânt

24

blazonul șters -
dar un crin răsărit
printre ruine

25

dansul miresei -

în mijlocul rondului

crin alb înflorit

26

nunta de aur –

sporindu-și șarmul în alt ritm crinii de toamnă

27

Balcicul regal -
briza ducând înspre larg
parfumul de crin

28

flori de crin -

mirele adormit rămas

doar cu buchetul

29

crinul presat -

vacanța mare lăsând

în urmă patimi

30

aromă de crini -
în rondul dintre straturi
mă trezesc mahmur

31

urcuș către schit -
mireasma crinului alb
prima la altar

32

nunta de argint -
în pletele cărunte
doar boboci de crin

33

grădina mamei -
parfumul crinilor
încă acolo

34

petale de crin -
leagăn pentru păpușă
voalul miresei

35

un crin ofilit
pe medalia coclită –
și-atâția copii….

36

rondul cu crini -
țârâitul greierilor
îmbătător

37

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu: