Între tentaţia haikuului şi literatura pentru copii (I)

Haiku şi literatură pentru copii (I)

Cronica de mai jos a fost scrisă de poetul Ioan Găbudean, în anul 2019. Deşi are ca subiect principal trilogia pentru copii “Cărţile Laurei”, în ea se fac referiri şi la cărţile de haiku şi de fotohaiku ale lui Dan Doman, fiind ca atare foarte interesantă pentru autorii de haiku. Cronica este destul de lungă pentru spaţiul nostru, aşa că o vom publica în două părţi.

Între tentaţia haikuului şi literatura pentru copii

de Ioan Găbudean

        DAN DOMAN, pe numele său adevărat Valentin Dan Tiberiu Pomârjanschi, absolvent al UBB din Cluj-Napoca, este cunoscut şi apreciat ca unul dintre cei mai importanţi autori români de haiku, obţinând numeroase premii, atât în ţară, cât şi în străinătate.

        Debutul editorial şi-l face cu cartea “Hoinar în munţi / A Wanderer in the Mountains” (în română şi engleză) la Editura Europolis din Constanţa, 1996, cu haikuuri în maniera clasică a lui Matsuo Basho, mai degrabă, decât în cea a lui Masaoka Shiki. Urmează în 2012 cartea de fotohaiku “O cărare prin ierburile toamnei”, Editura Limes, Cluj-Napoca, cu o prefaţă consistentă şi pertinentă a lui Dumitru Radu, beneficiind şi de o postfaţă lămuritoare a ceea ce ar însemna fotohaikuul (“o nouă formă a poeziei vizuale”) în viziunea autorului, care îşi semnează cărţile cu pseudonimul Dan Doman.

        În 2018 îi apare la Bucureşti o altă carte de fotohaiku, “Noi şi o stea / We and a Lone Star”, în care sunt prezente, pe lângă haikuuri, şi poeme-în-lanţ (tot de inspiraţie niponă, scrise cu prietenii săi poeţi: Olga Neagu, Dumitru Radu, Iulian Dămăcuş, Ioan Găbudean, Radu Patrichi, Sonia Coman, Dana Ciobanu, Nicolae Ştefănescu), însoţite de fotografii.

        Cele două cărţi de fotohaiku au apărut în condiţii grafice excelente, cu haikuuri inspirate şi fotografii color aparţinând autorului, pasionat de natură, haiku, nataţie, fotografie, cărţile pentru copii. A mai scris şi plachete apărute în Colecţia de poezie /haiku/ a revistei “Orfeu”, Târgu-Mureş, între anii 1999 şi 2005, precum şi consistenta carte de haiku “Umbra muntelui miroase a răşină”, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009, cu o postfaţă de Dumitru Radu. Un fapt nostim, dar mai puţin cunoscut este acela că poemul care a dat titlul cărţii, premiat la  concursul de haiku Ito En, Japonia, 2005 a fost plagiat de un japonez de şaisprezece ani, cu care a luat un premiu la acelaşi concurs, în 2009. Ulterior, la sesizarea lui Eduard Ţară şi a autorului, premiul a fost retras.

        În anul 2001 îi apare cartea pentru copii “Laura în Ţinutul Pădurilor”, Editura Allfa, Bucureşti, carte care va figura, revizuită şi adăugită în trilogia din 2018 intitulată “Cărţile Laurei”, trilogie ambiţioasă la care a depus o lungă şi asiduă muncă de creaţie, cele trei volume însumând nu mai puţin de 550 de pagini.

        Trilogia e densă, cu întâmplări care ţin trează atenţia cititorului, cu aventuri şi cu situaţii neprevăzute, cu personaje credibile, dar şi cu eroi asemănători celor din basme sau din literatura SF.

        În volumul întâi intitulat “Laura în Ţinutul Pădurilor” facem cunoştinţă cu Laura, personajul central al trilogiei, şi cu părinţii ei foarte ocupaţi, tata, geolog, mama, soprană, cu bunici binevoitori şi de ajutor pentru supravegherea fetiţei, simpatică, inteligentă, vioaie, plină de temperament, visătoare şi dornică de aventuri şi suspans…

        Când mama Laurei pleacă în Suedia să cânte – ocazie ce nu trebuie ratată desigur –, pentru două stagiuni, Laura şi tatăl ei vor trebui să se gospodărească singuri. Aşa ajung să plece în Banat unde tatăl Laurei are o casă rămasă de la străbunicul. Şi un miniautogir vechi cu care se poate zbura, “Brânduşa”. Vom face cunoştinţă cu Banatul de Munte, cu munţii Semenicului, cu valea Bârzavei, cu o natură încântătoare, relaxantă şi dădătoare de optimism, pe un fond de veselie, de bună dispoziţie, mai ales că în peisaj apar trei personaje ca din basme: Brăduţu, un brad mititel cu trăsături umane, Bufni, o bufniţă înţeleaptă şi simpatică, totodată, “tricotată din lână cafenie”, şi Dolo, un dovleac de viţă veche din Banatul de câmpie, toţi prietenii Laurei. Ce bine-i când ai prieteni de nădejde, nu-i aşa?

        În acest ţinut feeric viaţa nu era grea, dar nici uşoară, căci au de înfruntat pe Baba-Lupoanea şi pe Banditul-Tigru, o vrăjitoare urâtă şi rea care pune ochii pe maşina de zbor a Laurei – autogirul “Brânduşa”  – şi ajutorul ei. Tatăl Laurei îi dăruieşte un joc cu dinozauri, numit Tyrannopolis, care îi va fi de folos fetiţei în acţiunile sale temerare.

        Volumul întâi se încheie cu dispariţia miniautogirului, bănuielile căzând, desigur, asupra Babei-Lupoanea.

În acest volum dialogul vioi, antrenant, tonul glumeţ, fraza elaborată beneficiază şi de un limbaj tehnic adecvat, pe lângă cel popular, presărat cu multe regionalisme.