La gura
sobei este locul unde te bucuri de tihnă, de căldura focului,
de momente de reverie, de poveşti şi amintiri. Asta dacă mai găseşti pe undeva
acea sobă atît de generoasă atunci cînd gerul de afară sau cel al vieţii tîrzii
te împinge să te ghemuieşti undeva lîngă o vatră.
Poemele trimise
cu această ocazie au simţit momentul cînd închipuirii i se dă frîu liber şi
bunicii retrăiesc aventurile de altădată sau le inventează ad-hoc; cărbunii
încinşi pot cînta colinde sau pot încălzi vinul fiert; se spun poveşti sau se
rememorează în tăcere amintiri; luminile flăcărilor şi umbrele (să fie
chinezeşti?) dansează, iar copiii închipuie lupte din basme; trosnetele
lemnelor pot şi ele să stimuleze imaginaţia, iar mirosul lemnului de brad
pătrunde totul; bunica toarce caier, deapănă poveşti şi amintiri, iar vătraiul
capătă alura unei arme vitejeşti.
Cele mai
bune dintre poeme au mers însă pe linia proprie haiku-ului, refuzînd euforia
facilă şi festivismul frivol şi resimţind că sintagma evocă astăzi nu atît o
realitate, cît mai curînd ceva pierdut
în ceaţa nostalgiei.
la gura sobei
-
numai căldura
mamei
ne mai
lipseşte
Dan Iulian
Fără s-o spună-n mod expres, poemul evocă acea căldură sufletească care ne strîngea pe
toţi împreună la gura sobei. Căldură acum diminuată de lipsa mamei. Poate e
vorba de un moment recent de după dispariţia ei, poate e vorba de momente
tîrzii pe care cu toţii le retrăim doar atunci (sau atunci mai acut) cînd
întîmplarea ne aduce din nou la gura sobei. Pentru citadini însă, căldura mamei implică o nostalgie
suplimentară, aceea irecuperabilă a căminului matern părăsit pentru totdeauna.
Aceea a legăturii cu glia din care şi-au smuls rădăcinile şi a vetrei trădată
pentru cuptorul cu microunde.
la gura sobei
-
pe genunchii
bunului
doar peticele
Vasile
Conioşi-Mesteşanu
Iată însă şi reversul: chiar şi cei rămaşi la gura sobei sînt afectaţi de mutaţiile
neverosimile ale lumii. Familia s-a destrămat şi s-a împrăştiat într-o lumea
prea mare şi străină. Pe genunchii bunicului nu se mai răsfaţă nepoţii
pribegiţi acum pe alte meleaguri. Se întristează doar zdrenţele cusute stîngaci
pe pantalonii rupţi de sărăcie. Ce vede bunicul în tăciunii din sobă? O lume
care s-a prăpădit.
Mai personalizat, prezenţa unui obiect rămas fără stăpîn şi
fără întrebuinţare, îngînată de crivăţul din horn, aduce în poem accente de-a
dreptul tragice.
fusul bunicii
rămas la gura sobei –
crivăţul în horn
Cristina-Monica
Moldoveanu
Acelaşi simţămînt este resimţit şi în poemul următor. Poate
un pic atenuat de balansoarul care echilibrează greutatea andrelelor.
la gura sobei -
andrelele bunicii
în balansoarul gol
Anton Anmaria
În ambele poeme, fusul şi
andrelele, sînt nu numai vestigii rămase în urma bunicii ci şi relicve ale unor
vremuri şi preocupări apuse. Ale unei anume tihne patriarhale dispărută în
agitaţia urbei.
la gura sobei
suflând în crengile verzi -
mama bolnavă
suflând în crengile verzi -
mama bolnavă
Adina Enăchescu
Concizia poemului, în ciuda scenei riguros evocate, ne
solicită imaginaţia pentru a-i întregi atmosfera contextuală. Sărăcia, lipsa
lemnelor pentru foc sînt exacerbate de boala mamei care nu mai poate aduce în
cîrcă uscături de la pădure. Suflînd în
crengile verzi, copiii îşi mărturisesc simultan îngrijorarea şi tristeţea,
stîngăcia şi neajutorarea. La gura sobei se petrece o dramă, povestea s-a cam
epuizat.
la gura sobei
-
bunica şi
motanul
îşi ţin de
urât
Cristina Ailoaei
Nici în acest poem atmosfera nu este aceea a bucuriei
neţărmurite, a savurării tihnei şi celebrării reveriace. Două fiinţe, fiecare
cu grijile ei, îşi ţin doar de urît.
În tăcere, fiecare torcînd aşa cum îi e firea. Asta însă doar atîta vreme cît
firele poveştii nu li se amestecă spontan. Sau cît timp pisica nu se trezeşte
ca să se joace cu ghemul care se învîrte ispititor.
la gura sobei
mama deapănă amintiri
pisica încurcă ghemul...
Butnariu Ramona
Cecilia
Dar poemul în care se vorbeşte
despre jocul pisicii cu ghemul reuşeşte o glisare perfectă de la ghemul de lînă
la acela al amintirilor. Se pare că, de la o vreme, cînd în sufletul nostru
s-au adunat prea multe amintiri, s-a pripăşit şi-o pisică jucăuşă care
ne-mpiedică să le mai putem depăna într-o ordine autentică.
Pentru copilul din noi, amintirile cele mai limpezi rămîn
totuşi acelea toarse din caierul bunicii:
la gura sobei –
din caierul bunicii
firul poveştii
Claudia Ramona Codău
sau
cele, poate mai adevărate dar tocmai de aceea mai întrerupte şi lipsite de
coerenţa basmului, spovedite cu năduf de bunicul:
frânturi din
viaţă -
povestea
bunicului
la gura sobei
Iorgulescu Sabina
Şi, cînd şi bunica, şi bunicul, şi-au deşertat sacul vieţii
şi-al poveştilor, rămîne încă-n vatră un tăciune care să spună totul fără
cuvinte:
la gura sobei -
în tăciunele aprins
înc-o poveste
Bea Hurmuz
Poate de aceea stă mereu nemişcat lîngă sobă vătraiul, este
şi el vrăjit de povestea focului.
vreme de
povești -
un vătrai stă pironit
la gura sobei
un vătrai stă pironit
la gura sobei
Mihai Mateiciuc
Şi pus la treabă doar atunci
cînd povestea ia întorsături prea dramatice:
la gura sobei -
bunica cu vătraiul
domolind vrăjmaşii
Vali Iancu
(Autoarea lămureşte mai bine intenţia
bunicii: cînd vuiesc tăciunii sau lemnele în sobă, se spune, din bătrîni, că te
vorbesc de rău vrăjmaşii. Pentru a le închide gura domoleşti focul cu vătraiul.)
Într-un mod subtil o spune şi poemul următor. Focul (vieţii)
a trecut, povestea, cîtă mai este, e doar arome şi alcool.
focul a trecut
-
tata la gura
sobei
sorbind vinul
fiert
Constantin Stroe
Atmosfera pe care o conotează cuvintele la gura sobei rămîne însă prin ea însăşi o matcă a poveştii, aşa
cum o fixează într-un tablou plin de arome poemul următor:
la gura sobei
jarul şi o gutuie –
poveste nouă
Tincuţa Horonceanu Bernevic
sau
un pic mai metaforic cel de mai jos:
la gura sobei
gerul fierbe vin –
visele se îmbată
Gabriela Galbăn
Focul căminului rămîne însă strîns
împletit cu ambianţa sărbătorească a tradiţiei şi a Crăciunului:
vechi colinde
la gura sobei -
descoperind rădăcini...
Anişoara Iordache
aşa cum bine spune poemul de
mai jos – arome stivuite pentru focul
închipuirii, oricînd gata să se reaprindă:
noapte de Crăciun -
parfum de brad stivuit
la gura sobei
Lavana Kray
Şi din toate astea, un poem suficient de auster poate distila
doar esenţele – gura sobei, focul, viscolul. Restul este tăcere.
la gura sobei -
focul îngânându-se
cu viscolul
Maria Adam
Pe care o respectă şi o
savurează, în esenţa ei, deopotrivă toată suflarea:
la gura sobei -
câinele şi pisica
tăcând ca şi noi
Rafila Radu
Din care însă istoria se face
cînd şi cînd, din nou poveste cutremurătoare:
cuprinşi de friguri -
la gura sobei poveşti
din Siberia
Doina Bogdan Wurm
Sau ceremonial nostalgic,
reluat cu aceeaşi tristeţe plină de tandreţe:
la gura sobei -
despăturind înc-o dată
chimonoul ei
Cezar Florin
Ciobîcă
Ca un final, aproape apoteotic, al abordării temei, poemul de
mai jos, conectat la ultimele ştiri panicarde despre sfîrşitul lumii,
restabileşte echilibru cosmic: din focul care mistuie o lume se nasc mereu
altele.
sfârşitul lumii -
poveşti nemuritoare
la gura sobei
Cornel C. Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu