Comentarii la concursul lunii septembrie 2012

        Ciulinul este o plantă erbacee de stepă cu tulpina şi frunzele ţepoase. Creşte pe locurile necultivate, la marginea drumurilor, în locuri uscate. Florile mari, roşii-violacee sînt polenizate de insecte. Fructele, scaieţii, sînt  îmbrăcate într-un înveliş ţepos şi se agaţă uşor de blana animalelor care le transportă la mari distanţe. Vîntul bărăganelor îi pune toamna în mişcare.

cătun părăsit -

ciulinii cât crucile

înţeapă  cerul

Iuliana Linte

        Asocierea cu pustietatea este firească pentru ciulin, e vorba însă de o pustietate aparte care implică absenţa omului şi invazia plantelor pe care omul reuşea să le stîrpească, ţinîndu-le la respect. Este totdeauna impresionant asaltul şi cotropirea rapidă a terenurilor de către plantele pe care omul le ţinea în frîu. Şi ciulinul este unul din simbolurile cele mai pregnante ale efectelor imediat ale părăsirii. Şi nu doar prin puzderia plantelor invadatoare ci şi prin statura lor şi prin apsectul ostil, parcă războinic al ţepilor.

        Este exact ce surprinde şi poemul Iulianei: nici lemnul crucilor nu mai face faţă, iar ciulinii, stăpînii pămîntului, se războiesc deja cu cerul.

schit părăginit -

pe cununa lui  Iisus

tot mai mulți ciulini

Cezar Florin Ciobîcă

        Poemul lui Cezar continuă ideea celui de dinainte. Spaţiul se restrînge şi interesul focalizează pe schit, locul unde credinţa ar trebui să fie biruitoare. Dar schitul este în paragină şi nimeni nu mai are grijă de crucea pe care-i răstignit Isus. Cununa de spini se îngreunează de tot mai mulţi scaieţi. Tristeţea are totuşi o notă de candoare ironică.

intimitate -

pe ciulinii înfloriți

nuntă de fluturi

Annya May

        Aspectul dizgraţios al plantei este recuperat însă de florile care atrag insectele. Cuvîntul intimitate, evident unul abstract, prohibit pentru haiku, lucrează totuşi la sensul poemului ca şi metafora nunţii. Ambele împreună sugerează că prin această nuntire intimă (erotică, sexuală) ciulinii (înfloriţi) ne devin şi ei familiari. Ostilitatea se topeşte în empatie faţă de fecunditatea fabuloasă a naturii. Nu o să punem un paravan pudic în faţa scenei, dar vom călca pe vîrfuri.

ciulini duşi de vânt –

în horă se prinde şi

vălul miresei

Tincuța Horonceanu Bernevic

        Nu mi-a trecut prin cap pînă acum, dar îmi vine să cred că ciuleandra este un nume care ar putea să fie originat de dansul îndrăcit al ciulinilor. Şi mă simt îndreptăţit să spun că poemul de mai sus este o hiperbolă a dansului miresei devenit un fel de horă cosmică.

ciulini la poartă -

în barba nerasă se

înnoadă lacrimi

Bea Hurmuz

        Avem de a face cu o elipsă care ne prezintă imaginile pentru simbolistica pe care o conţin. Lacrimile din barba nerasă, aşezate la sfîrşitul ultimului vers, vorbesc despre o suferinţă. Dar doliul se strecoară treptat prin semnalele anterioare: neîngrijirea şi delăsarea se văd din ciulinii pripăşiţi chiar la poartă şi barba nerasă. Ciulinii şi barba – o vegetaţie tipică a dezolării.

vântul de seară –

doi ciulini uscaţi se pierd

unul de altul

Eduard Țară

        Seară, vînt, uscăciune, ciulini – atmosfera unei tristeţi metafizice răzbate din toată recuzita poemului. Evenimentul, în alt climat banal sau insignifiant, poate de-a dreptul ridicol, devine deodată capital. Şi pierderea aureolează întregul poem. „Jalea rătăcirilor, / mohorul mîhnirilor, // ale cui sînt, ale cui? / Parc-ar fi a nimănui.” (Blaga)

cerul purpuriu –

în oglinda lacului

ciulinii aprinşi

Virginia Popescu

Deşi pare un poem decorativ şi metaforic, sensul este salvat de aluzia la tufa de spini care arde şi nu se mistuie. Cerul purpuriu aprinde tufa de ciulini şi vorbeşte cu glas dumnezeiesc în oglinda lacului.