Tulburînd cerul

blue lake —
troubling the sky
with pebbles*

lacul albastru –

tulburînd cerul

cu pietricele

Ailoaei Cristina

        Poemul Cristinei pare perfect, în ciuda imperfecţiunii lui formale. Nici  în engleză, nici în română, unde transpunerea este cît se poate de fidelă, numărul silabelor nu concordă cu vreun canon: 2-4-3 şi 5-5-5. Perfecţiunea este prin urmare nu una a formei ci a sensului şi a modului degajat în care el este exprimat.

        Iar ceea ce impresionează în mod deosebit este simplitatea şi lejeritatea cuplării unor cuvinte lunecînd atît de nepretenţios dintr-o limbă în alta ca şi cum haiku-ul ar fi doar o limbă universală a gesturilor. Cuvintele nu fac niciun efort stilistic special, apelînd la cine ştie ce acrobaţii verbale caracteristice vreuneia din cele două limbi, pentru a nota acea fascinaţie - reverie şi impuls ludic (poate un pic blasfemator) totodată - a celui care aruncă pur şi simplu cu pietricele în lac. O joacă neînsemnată dacă în lac nu s-ar oglindi totuşi cerul - albastru. Să certe copilul lacul, să tulbure cumva seninătatea cerului? Copilul desigur, pentru că gestul relevă candoarea oricui simte tentaţia de a sparge oglinda apei şi se dedă cu toată voluptatea acestui joc. Nevinovat oare?

        E posibil ca exerciţiul transpunerii dintr-o limbă în alta să purifice limbajul haiku-ului, iar universalitatea sensului să lustruiască doar semnificaţii care şi-au pierdut aspectul colţuros al intraductibilităţii. Şi atunci, nu mai e de mirare tenacitatea cu care Eduard Ţară, folosindu-se doar de dicţionarele găsite pe internet, compune poeme în limbi pe care nu le cunoaşte şi reuşeşte să cîştige premii la concursurile în care concurează alături de vorbitori nativi.

*Poemul a obţinut 14 puncte la Shiki Monthly Kukai în luna iulie 2012