Comentariile juriului la poemele lunii august 2009

Manuela Miga:

Greierele este folosit în mod obişnuit ca un kigo de vară, dar, cum viaţa în natură a insectei se prelungeşte până toamna când frigul o sileşte să-şi caute un nou domiciliu, în haiku-ul meu preferat (43),

Doua destine –

la piciorul patului,

un greier şchiop

toamna este anotimpul evocat, nu numai pentru că doar atunci greierii se mai rătăcesc şi prin case, ci şi pentru că atmosfera afectivă a poemului pune în scenă doua fiinţe bolnave, aflate în declinul vieţii. Marea calitate a acestui haiku stă în discreţia cu care sugerează personajul uman al cărui destin este paralel cu cel al greierelui, întâlnirea lor fiind la piciorul patului devenit axis mundi. Sunt două mici îmbunătăţiri care l-ar aduce mai aproape de perfecţiune: eliminarea virgulei şi - dacă se doreşte atingerea numărului de 17 silabe - folosirea variantei greiere (chiar dacă nu este forma preferată a substantivului; aşa cum este, greier şchiop, sună prea dur pentru că se întâlnesc prea multe consoane: rşch).

Cel puţin toamnă ar fi şi în haiku-ul (46) în care viaţa greierilor este prelungită în mod artificial:

Vânzătorul de

greieri – nopţile verii

într-o cutie

deoarece dorul de nopţile verii ne apucă după ce ele ne părăsesc, perioada rece fiind cea în care vânzătorul poate găsi cumpărători. Când scriem şi când judecăm un haiku, nu forma fizică, prezenţa cuvântului sezonal dictează, ci inţelegerea mesajului şi atmosferei poemului în care acesta este integrat; dacă doar contabilizăm, scoţând cuvântul din context, comitem un fals intelectual de netăgăduit. Dacă ne utilizăm privirea mioapă considerăm că în haiku-ul de mai sus sunt doua kigo-uri de vară, greierele şi nopţile verii, dar, gândind haiku-ul ca pe un întreg, patrunzând sensurile sale în profunzime, nu expediindu-l în mod superficial, înţelegându-l cu acele calităţi ale minţii despre care vorbea Bashō – hosomi (subtilitate, fineţe) şi shiori (stare capabilă să perceapă sugestiile) – vedem limpede că greieri face parte dintr-o sintagmă, deci capătă altă valoare, subordonată (vânzătorului, care nu vara îşi propune marfa) şi că nopţile verii sunt aduse de amintiri în alt anotimp.

Din păcate, majoritatea poemelor nu par a proveni dintr-o experienţă interioară, nu par a fi născute de sentimetul poetic, ci compuse artificial, prin tehnică, rezultatul neavând cum să se ridice la valorile poeziei. Mai multe haiku-uri sunt construite din imagini acustice bazate pe contrast ori similitudine. Cântecul greierelui/tăcere (haiku-ul 7, 25, 35), mai pretenţiosul Masa Tăcerii (19) şi variaţiunea tihna apelor în registrul emoţional (28) se situeaza la baza piramidei. Alte alăturări propun timpanului combinaţii cu susurul, cântatul cocoşilor, sunetul leagănului, ba chiar, după cum se precizează în haiku-ul 31, la concurenţă cu cascada (oare o fi câştigat greierele?). Mai simandicoase sunt însoţirile muzicale cu Sonata lunii (13, 15), o nocturnă (care? împreunată bulimic cu seism în valuri şi pescăruşi în haiku-ul 17) şi o impozantă simfonie în care greierelul e un idilic trambiţaş ( 38).

Salve de puşcă

peste greieri nevăzuţi -

liniştea de apoi

m-a pus în încurcătură. Subiectul pare a fi un episod de război ori un exerciţiu militar care se termină rău; sinucidere nu e, pentru că se vorbeşte despre salve. În toate aceste situaţii nu ştiu cine s-ar sinchisi de prezenţa presupusă a insectelor. Oricum, greierele, care ar fi trebuit să fie personajul principal al haiku-ului 27 e doar un intrus, invizibil şi acela. La fel m-am impiedicat şi de haiku-ul 23 care schiţeaza succint ştiuta fabulă: greierele cântă, furnica strânge. Poemul într-un vers mi se pare o formulă mai potrivită pentru poemul 9: incantaţie ar fi putut fi titlul şi apoi urma concertul de (nu cu) greieri... Acelaşi destin ar fi mai acceptabil şi pentru (50):

Geneza lumii –

cu un cântec de greier

a-nceput totul…

Haiku-ul nu este o definiţie, structura A= B e non-haiku, kireji nu are sensul de egal ce precede explicaţia versului anterior!

Alte haiku-uri mizează pe structura acţiunilor paralele. 41, în care greierii cântă şi zoreaua (pluralul era firesc) îşi strânge corola, face parte din genul acelora la care îţi vine sa întrebi: ei şi ce? Fiecare are ceasul său biologic! În 22 intervine gravitatea miezului nopţii marcată de primul cântec al cocoşului. Încă un pas înainte, împingându-ne într-o zonă încărcată cu emoţie, îl face paralelismul din 40: seară de doliu / greierii cântă. Imperturbabili, greierii de soi din frumosul haiku 45, nu sunt tulburaţi de un eveniment cosmic atât de impresionant ca ploaia de stele şi îşi continuă cântecul. Ruda cu ei, nebăgat în seamă, un greiere strivit nu tulbură universul, inversul fiind şi el valabil în senryu-ul 39, care este şi o replică liniştitoare la o nelinişte celebră.

Morala: nu întotdeauna două imagini care stabilesc o corespondenţă constituie reţeta unui haiku, în timp ce două evenimente care nu interferează/reverberează pot duce la reuşită. Morala moralei: nu este suficientă aplicarea unor reguli, ci invers, când se porneşte de la reguli/algoritmi/reţete exterioare sentimentului/gândului care izvorăşte din inimă, poezia, dacă cumva încearcă să se nască, e în pericol de moarte…

Câteva incorectitudini în utilizarea kireji-ului ar fi de evitat: nu-l folosiţi în mod nejustificat precum în haiku-ul 17, unde povestea curge:

Ascultând greieri –

noaptea-mi pare deodată

prietenoasă

şi nu chinuiţi gramatica limbii române ca să vă iasă silabele la număr – greieri trebuie articulat cu articolul hotărât, deoarece descrieţi momentul prezent în care ascultaţi aceşti greieri anume, nu unii nedeterminaţi, aşa, în general, cândva, undeva…

În haiku-urile 17 şi 51 sunt trei imagini şi, în acest caz, doi kireji mai slabi care nu se mai materializează, deci a marca unul este eronat.

Ar fi de evitat şi unele cuvinte non-haiku precum prea tehnicul stereofonia (greierilor, desigur), parura lunii (barbarism), diminutive nejustificate (greierel şi trâmbiţaş alături de simfonie).

O ultimă problemă: în iulie, când kigo-ul era cosaşul, sub numărul 25 citeam:

Cosaş la umbră –

alături pălăria

pe bor un greier

iar în august, la numărul 32 găsim:

Cosaş la umbră –

pe borul pălăriei

sare un greier

O fi acelaşi autor care s-a lenevit şi l-a trimis din nou „pac, la Războiu’”? Nu-mi bat capul să caut numele (ce bine s-a nimerit să meargă şi singularul, şi pluralul!), mă limitez să protestez că seamănă fioros de tare.

Ca să închei în mod optimist, felicitând autorul din toată inima, citez un delicios senryu în care libertatea zburdă şi cadoul aniversar este o supă cântătoare:

chiar de ziua mea

greierele în supă

cu tot cu cântec

Pleosc-ul pe care l-o fi făcut greierele aminteşte în mod fericit de sunteul apei la căderea broaştei lui Bashō, precum şi de altul, metafizic, tot dintr-un haiku al maestrului, în care florile de cireş cad – indecent, dar cât de firesc! - în supa mesenilor care se strânseseră pentru a-şi înălţa spiritul prin admirarea buddhista a frumuseţii perisabile, perfect exemplu al valorilor „vulgare” - mushin ale haikai-ului.

Corneliu Traian Atanasiu:

43.

Două destine -

la piciorul patului,

un greier şchiop

Modul eliptic în care e construit poemul cere cititorului un efort sporit de a recupera nu doar cuvintele lipsă (pentru a reface sintagme mai consistente) ci şi imaginea şi situaţia pe care cuvintele o evocă. Este semnalată aici o însoţire între două fiinţe singuratice şi betegite. Cel puţin asta ne sugerează primul vers. Două destine în suferinţă. Nu ni se spune nimic despre ţîrîitul greierului, poate cîntă, poate a tăcut, poate doar geme, dar există în tonul poemului vibraţia abia simţită a unei compasiuni reciproce între cele două fiinţe suferinde, una pe pat, alta la piciorul lui. Simţi că cei doi ar vrea să se apropie, dar unu-i ţintuit la pat de boală, iar celălalt olog.

42.

Teatru de vară -
în difuzorul stricat
un greiere mort

Teatru de vară îmi sugerează un aşezămînt părăsit (cel puţin asta e de multă vreme situaţia de la noi). Difuzorul stricat vrea să confirme acest lucru nu doar prin sublinierea defectării ci şi prin uzura morală a cuvîntului care denumeşte un dispozitiv învechit (înlocuit azi prin prin mai modernul boxă). Paragina este accentuată, parcă prin contaminare, de greierul decedat. Cu un pic de imaginaţie, ironică şi tandră în acelaşi timp, putem vedea copilul curios căutînd cauza difuzorului mort şi dînd uimit peste greierul neînsufleţit.

39.

un greier strivit -

nimic nu i se-ntâmplă

universului

Replică la un poem cunoscut al lui Şerban Codrin: „Nopţi fără greieri – / ceva i se întâmplă / universului”. Codrin merge pe calapodul “simt enorm şi văz monstruos”: a fost lezat resortul spiritual al universului, nopţile fără greieri sînt un simptom alarmant şi decisiv al unei vătămări încă necercetate. Norea, mucalit, ripostează cu un realism frust, aparent cinic, dar printre rînduri se simte un reproş adresat universalei indiferenţe: “Ce-ţi pasă ţie, chip de lut...”

44.

Haltă-n câmpie -

cântecul greierilor

la clasa întâi

Între o haltă din cîmpie şi clasa întîi e greu de stabilit vreo legătură, trenurile cu clasa I nu opresc în halte, iar cursele de navetişti n-au clasa I. Este clar că haltă vrea să spună mai degrabă oprire subită, neprogramată, la semnal. Prilej neaşteptat ca pasagerii de la clasa I să scoată curioşi capul pe geam şi să dea nas în nas cu... greierii de care ecranarea civilizaţiei (all inclusiv) i-a ţinut mereu departe. Lungind vorba, putem spune: Slavă Domnului, ce şansă nesperată: greierii se aud şi la clasa I!

7.

mână în mână -

cântecul greierului

rupe tăcerea

De multe ori tăcerea, cînd emoţia e prea mare şi te copleşeşte, e percepută ca stinghereală. Mai ales dacă e vorba de o întîlnire, de o primă întîlnire. Şi, în cazul de faţă, cîntecul greierului capătă o nebănuită funcţie salutară, moderînd intimitatea. Rupe tăcerea, sparge gheaţa, face ca mîinile împreunate să-şi răspundă cald şi grăitor, în ritmul delicat, instituit de greieri. Cînd greierii cîntă, vorbele sînt de prisos. Şi tăcerea se umple de taine.

45.

Ploaie de stele -

cântecul greierilor

imperturbabil

Aparent avem în faţă cîteva tuşe ale unui pastel de august. Meteorii lasă dîre luminoase în noaptea caldă, în timp ce greierii ne-ncîntă auzul cu ţîrîitul lor. Abia sfîrşitul poemului ne atrage atenţia asupra unui contrast simbolic între cei doi agenţi ai acţiunilor. Stelele prăbuşite de pe boltă sînt totuşi, fiecare-n parte, vestea unei morţi, n-are oricine, cît trăieşte, steaua lui? Nu e cumva în cîntecul greierilor o notă de indiferenţă blamabilă faţă de atîtea decese anunţate? Sau poate că el împleteşte doar prohod şi imn, monotonie şi tresăriri nostalgice într-o melopee a veşniciei?

47.

Noapte geroasă –

ţârâitul greierelui

în dosul sobei

O fi el greierul kigo de vară, dar acolo unde modernizarea n-a artificializat totul, într-o biată casă de ţară, un greier îşi poate găsi sălaş lîngă soba caldă şi poate continua necurmat dialogul cu întunericul lungilor nopţi de iarnă.