Interviurile noastre doresc să vă aducă mai aproape pe cei care se preocupă de haiku, unii doar simpli autori (mai vechi şi hîrşiţi sau numai proaspeţi aspiranţi), alţii şi cu preocupări şi reuşite în organizarea comunităţii. Ioan Găbudean, unul dintre cei din a doua categorie, a răspuns cu generozitate invitaţiei noastre şi veţi putea citi răspunsurile sale ample despre activitatea bogată a celor din inima Transilvaniei în interviul ce urmează, împărţit doar din raţiuni practice, în mai multe părţi.
*
„Haiku-ul, înainte de toate!"
În afara Bucureştiului şi Constanţei, locuri unde activitatea celor care scriu haiku este coagulată de multă vreme în jurul unor societăţi şi reviste, în celelalte locuri din ţară au avut loc doar încercări pasagere de a realiza nişte centre viabile. Sînteţi unul din puţinii iubitori ai haiku-ului care s-a dovedit şi un bun organizator. Tîrgu Mureş este, pe harta poeziei nipone din România, unul din cele cîteva repere, mai puţine decît degetele unei mîini, care marchează o activitate susţinută de multă vreme, cu rezultate remarcabile pentru toţi cunoscătorii. Cum aţi reuşit acest lucru în oraşul dv.?
Bucureşti şi Constanţa, prin societăţile de haiku înfiinţate de către Florin Vasiliu şi Ion Codrescu şi datorită revistelor Haiku şi Albatros au dat un impuls deosebit mişcării de haiku din România, cu consecinţe benefice pentru cei atraşi de literatura Orientului, iar Japonia şi haiku-ul au stat în centrul atenţiei multor poeţi, doritori să exploreze noi ţinuturi lirice.
Exemplul celor două mari oraşe a fost urmat de alte localităţi care s-au dovedit importante pentru haiku-ul românesc: Slobozia, Cluj – Napoca, Piatra Neamţ şi, cum spuneaţi Dumneavoastră, Târgu-Mureş, oraş al florilor şi al poeţilor, situat în inima Transilvaniei. Cum am reuşit să plasez acest oraş, atât de drag mie, pe orbita haiku-ului românesc? Prin pasiune, cu multă muncă şi, desigur, cu încredere în posibilităţile mele şi ale prietenilor mei, poeţii mureşeni. Existenţa unui grup de poeţi, relativ tineri, dornici de a şti cât mai multe despre poezia niponă, în general, şi despre haiku, în special, a făcut posibilă apariţia la Târgu-Mureş a unui Cerc de Haiku şi a revistei Orfeu, prima revistă de haiku din Transilvania, privită cu neîncredere şi chiar cu suspiciune, la început, de către unii „cârcotaşi”. Dar activitatea grupului mureşean şi revista Orfeu au convins până la urmă şi încercările de scriere, popularizare şi răspândire a haiku-ului au devenit o certitudine în spaţiul mureşean. Ne-am organizat, am scris, am comentat haiku-ul şi fenomenul haiku, am publicat cărţi, au apărut plachetele în colecţia revistei Orfeu şi totul a devenit firesc, Transilvania devenind, vorba lui Şerban Codrin, o provincie lirică a Japoniei! Haiku-ul a învins şi pe meleagurile tansilvane, repet, prin pasiune, muncă şi încredere.
Colaborarea şi buna înţelegere între autorii de haiku a fost cheia succesului de la Târgu-Mureş şi mă bucur că am reuşit să strâng în jurul meu nişte poeţi talentaţi şi plini de entuziasm. Vorbim de perioada 1990-2008, când s-au pus bazele unei mişcări de haiku în spaţiul mureşean, cu club de haiku, revistă, colecţie de poezie haiku, colocviu naţional, cerc de haiku în şcoli, toate la Târgu-Mureş...
Ce reprezintă Clubul Bucurii efemere, cum a fost conceput el şi cum funcţionează, ce autori au făcut şi fac parte din el?
Clubul Naţional de Haiku Bucurii efemere din Târgu-Mureş a luat fiinţă în 20 aprilie 2002 din dorinţa de a strânge relaţiile dintre haijinii români, deviza „ Prietenie prin haiku” fiind mereu în atenţia noastră. Iniţial, Clubul avea o arie restrânsă, locală, cu poeţi din judeţul Mureş (Târgu-Mureş, Iernut, Sovata, Târnăveni), în total 11 membri fondatori, fani şi creatori de haiku: Emilia Albu, Iosif Albu, Mihail Bica, Ana-Maria Crişan, Doina Găbudean, Viorica Miculi, Anca Ionela Mureşan, Maria Dorina Paşca, Gheorghe Păcurar, Mircea Miculi (secretar), Ioan Găbudean (preşedinte fondator). Locul de întrunire: domiciliul preşedintelui, în natură, la Iernut, unde se citeau şi se comentau haiku-urile celor prezenţi. Prin amploarea luată, Clubul a devenit naţional, numărând în prezent 85 de haijini din diferite localităţi ale ţării: Târgu-Mureş, Constanţa, Cluj-Napoca, Slobozia, Iaşi, Bacău, Ploieşti, Arad, Râmnicu-Vâlcea, Vişeu de Sus, Cugir. Gherla, Târgu-Jiu, Giurgiu, Craiova, Timişoara, Galaţi, Târgovişte, Reşiţa, Piatra Neamţ, Lehliu-Gara etc. Din acest Club, care a organizat în anul 2003 un Colocviu Naţional de Haiku, fac parte poeţi de haiku foarte cunoscuţi şi apreciaţi, talente deosebite: Şerban Codrin, Dan Doman, Zeno Ghiţulescu, Ana Marinoiu, Lucia Amarandei, Laura Văceanu, Manuela Miga, Utta Siegrid König, Radu Pattrichi, Dumitru Ene-Zărneşti, Ştefan Doncea, Florin Grigoriu, Victor Sterom, Lucian Perţa, Nicolae Marian Tomi, Bogdan I. Pascu, Adina Enăchescu, Ion Pachia Tatomirescu, Vasile Smărăndescu, Sonia Cristina Coman, Ion Untaru, George Corbu, Constantin Frosin, George Drăghescu,Gabriela Genţiana Groza, Cristeian Petre-Argeş, Vasile Moldovan, Ion Filipciuc, Dumitru D. Ifrim(decedat, din păcate), Clelia Ifrim, Laura Văceanu, Elena Manta Ciubotariu, Maria Petra, Constantin Păun, Vasile Vorobeţ, Iulian Dămăcuş, David Alexandru, Ana Udrea, Amalia Voicu, Letitia-Lucia Iubu, Rafila Radu, Vasile Zetu, Iulian Nuţă etc.
Clubul Naţional de Haiku Bucurii efemere este o asociaţie non profit, membrii completând o adeziune cu date personale (localitate, vârstă, profesie, activitate literară). Nu se percepe cotizaţie şi poate fi membru oricine face dovada că scrie haiku sau e fan haiku. Nu-i excludem pe cei care nu sunt creatori, dar pot fi buni critici ai fenomenului haiku. Membrii Clubului au o asiduă corespondenţă, ţin legătura tot timpul, îşi trimit cărţile, îşi spun părerea despre cărţi în recenzii publicate în ziare şi reviste din ţară. Ajută la publicarea unor plachete (24 sau 48 de pagini), format de buzunar, un fel de legitimaţie de haijin, încurajându-i, astfel, şi pe cei începători în ale micropoemului japonez.
Ştiu că aveţi multe legături cu vechii autori din ţară. Cei care sînt însă nou veniţi în lumea haiku-ului, în special cei care au aflat numai de curînd şi mai degrabă de pe internet de existenţa lui, ştiu puţine despre dv. În august 2007, atunci cînd Maria Tirenescu mi-a trimis un număr al revistei Imagini frumoase, am publicat pe ROMANIAN KUKAI o schiţă de profil despre dv. V-aş ruga să spuneţi cîteva cuvinte despre dv. pentru cei care încă nu vă cunosc.
Pentru cei care nu mă cunosc (sau mă cunosc foarte puţin), vă prezint o mică fişă de autor, căci CV-ul meu este destul de încărcat cu multe cărţi şi plachete, premii literare, antologii. Deci:
Ioan Găbudean
S-a născut la Cipău, jud. Mureş, România. Profesor de limba şi literatura română al Gimnaziul „G. Coşbuc” din Târgu-Mureş.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România(2000)
Membru al Uniunii Epigramiştilor din România(2006)
A scris poezie clasică şi modernă, haiku(prezent în 5 antologii internaţionale), epigrame(prezent în 6 antologii naţionale), tanka, renga, haibun(proză scurtă), poeme într-un vers, rondeluri, aforisme, un total de 34 de plachete şi cărţi.
A fost tradus în engleză, franceză, italiană, germană, japoneză, sârbă, suedeză, slovenă, greacă etc.
Volume reprezentative:
Linişte de mătase, Casa de editură „Mureş”, Târgu-Mureş, 1995
Fluturi de noapte, Editura „Aurora”, Târgu-Mureş, 1996;
Între viaţă şi moarte, Editura „Brăduţ”, Târgu-Mureş, 1999;
Umbra mea printre fotolii, Editura „Brăduţ”, Târgu-Mureş, 2000;
Paznic de fluturi, Editura „Brăduţ”, Târgu-Mureş, 2002;
Casă de vânzare, Editura „Ardealul”, Târgu-Mureş, 2003
Chemarea în Paradis, Editura „Ardealul”, Târgu-Mureş, 2003;
Diligenţa de Cipău, Târgu-Mureş, 2006;
Hipodromul Magic, Târgu-Mureş, 2006;
Eternitate, Târgu-Mureş, 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu