„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 31 iulie 2008

Interviu cu Ioan Marinescu-Puiu

Ioan Marinescu-Puiu, haijin din vechea gardă, dar şi participant convins la concursul nostru, a răspuns la cîteva întrebări în stilul său jovial, deschis şi, totodată, plin de informaţie valoroasă despre haijinii clujeni. Îi mulţumim şi vă invităm să-l ascultaţi.

*

La ultimul meu interviu, Iulian Dămăcuş s-a întrecut în laconism. După convorbirile noastre online, cred însă că n-o să-l concurezi. Am aflat destul de puţine despre cercul de la Cluj. Cine sînt cei care au făcut parte din el? Unde şi cum vă întîlneaţi? Ce autori dintre cei care frecventat cercul au lăsat şi volume în urmă?

Iniţial, a existat un mic grup de membri ai Cenaclului Cadrelor Preuniversitare Octavian Goga, care au început să se intereseze de haiku. Cei câţiva promotori - Cornelia Cocis-Inovan, Olimpia Brendea-Deşliu, Ana Marinoiu, Livia Bucurescu, Radu Creţu, Teofil Amadeus-Voinescu, Maria Pădurean - au decis să înfiinţeze Cercul Haijinilor Clujeni, care să-şi ţină întrunirile separat. La acest grup s-au mai adaugat şi alţii - Iulian Dămăcuş, Genţiana Groza, Nicolae Benea, Persida Rugu, Rodica Spătaru-Milaş, Doina Miclea, Adriana Bucur, Norica Moise, Ioan Pop etc. - cercul devenind astfel, prin anii 1993-1994, o şcoală de creaţie cu individualitate evidentă. Ca preşedinte de onoare a fost ales poetul Aurel Rău, la şedinţele cercului paticipând, în mod sporadic scriitorii Virgil Bulat şi Mircea Petean. Cam prin 1996 cercul a aderat la Societatea Română de Haiku şi totodată membrii săi au început să "iasă în lume", publicând volume de haiku sau fiind prezenţi în paginile revistelor Haiku, Orfeu, Orion, Amurg Sentimental şi Albatros. Ca succese notabile, pe lângă unele premii (simbolice) pe plan naţional, putem aminti cele două premii acordate de către juriul festivalului de la Kusakamoto poeţilor Genţiana Groza şi Iulian Dămăcuş. La Cluj-Napoca, haiku-ul a fost prezent, destul de frecvent, în paginile revistei Steaua şi Tribuna.

Legătura între epigramă şi haiku a fost doar una conjuncturală, faptul că la Cluj Niponica era vecină cu Cenaclul epigramiştilor? Sau există, oricum, afinităţi esenţiale între cele două genuri?

Nu a fost conjucturală legătura dintre cenaclul SATIRICON şi CHC, ci, mai degrabă, unii membri ai cenaclului SATIRICON şi-au putut permite "luxul" de a scrie şi haiku. Aş cita pe Ioan Pop, Iulian Dămăcuş, Genţiana Groza, Ana Marinoiu, Cornelia Cociş şi subsemnatul. Din punct de vedere formal, acest lucru, de a scrie în acelaşi timp şi epigramă, şi haiku, este total contraindicat, deoarece sunt două genuri diametral opuse - de la spiritul satiric, ironic, sarcastic, necesar în epigramă, să treci la necesarul de sensibilitate obligatoriu în haiku. Un scriitor clujean, într-o prefaţă la un volum de haiku, scria despre mine: „Ioan Marinescu îşi permite "luxul" să scrie şi epigramă şi haiku. Asta ar veni, ca şi cum dimineaţa ar cânta cafe-concert într-un local oarecare, iar seara ar cânta Rahmaninov cu o orchestră simfonică". În orice caz, pentru că m-am încăpăţânat să "practic" ambele genuri, am fost pedepsit timp de câţiva ani, interval în care mi-am pierdut apetenţa pentru haiku, ba chiar posibilitatea de a mai scrie un haiku bun. Multumesc lui Basho, care veghează deasupra noastră că am izbutit să mă recuperez. În altă ordine de idei, există şi asemănări dintre cele două genuri: la amândouă îţi trebuie concizie şi spirit de observaţie, ca să nu mai vorbim despre muncă şi talent. Trebuie să remarc faptul că unii colegi epigramişti au venit la cercul de haiku din curiozitate şi au rămas acolo. Aşa a fost cazul meu, care am fost "racolat" de doi colegi epigramişti - Cornelia Cociş şi Ioan Pop - care scriau şi haiku şi cărora le mulţumesc peste ani.

Ce a făcut Florin Vasiliu pentru cercul de la Cluj (Eduard Ţară îl consideră ca promotorul activităţii celor de la Iaşi)? Dar Aurel Rău?

Prin 1998, cred, a poposit la Cluj-Napoca, să-şi lanseze ultimul volum şi Fl.Vasiliu. Ne-a cucerit pe toţi, deşi nu era un seducător de suflete. Nu ne-a ţinut predici "ex cathedra", ci ne-a dat cateva îndrumări preţioase pentru activitatea noastră viitoare, iar în final ne-a "binecuvântat " cercul şi s-a dus. A rămas în memoria noastră, a celor care l-am cunoscut aşa de puţin. Îl vom regăsi în cer, conducând pe haijini de acolo. Şi Doamne, cred că s-au adunat câţiva! Pe alt plan, Aurel Rău, redactorul-şef al revistei Steaua, de departe cel mai titrat haijin clujean (deşi din puncul meu de vedere a scis mai mult micropoeme în stil haiku) a fost ales de către noi preşedinte de onoare al cercului, deoarece deja se închisese în "turnul de fildeş" al consacraţilor, din care rar cobora pe pământ printre noi, muritorii de rând.

Cum şi cînd s-a întrerupt activitatea cercului, ce s-a întîmplat cu cei care făcuseră parte din el?

Activitatea cercului s-a destrămat, oarecum, după anul 2000, unii membri "obosind" să mai scrie haiku, poate nemulţumiti, poate descurajati de faptul că unii dintre colegii lor publicau în reviste, luau premii, tipăreau volume, iar ei nu reuşeau să compună macar câteva haiku-uri de calitate - uitând ce spusese Basho că, dacă "în decursul vieţii tale apuci să scrii 10 haiku-uri bune, atunci poţi muri fericit!" (citat din memorie). Cei care am rămas fideli haiku-ului şi după anul 2000, ne-am continuat activitatea în cadrul cenaclului Octavian Goga, unde citim şi analizăm periodic haiku-uri. Ultima noastră ieşire "pe teren" a fost Word Festival Haiku de la Constanţa (2005).

Crezi că, luînd în consideraţie revistele publicate, volumele editate, concursurile şi întîlnirile dintre iubitorii de haiku, s-ar putea face o periodizare a activităţii celor ce s-au dedicat poeziei nipone din 90 încoace în România? Mie mi se pare că de prin 2000 vechea generaţie n-a mai fost atît de activă, de închegată şi mişcarea haiku a intrat într-o oarecare lîncezeală. Să fie doar o părere pripită?

Această etapizare o consider o impresie falsă şi mă bucură faptul că a venit în haiku un nou val de colegi talentaţi şi, mai ales, motivaţi şi implicaţi, care vin să completeze strălucit rândurile "vechii gărzi".

Din februarie participi mereu la concursul nostru şi o faci cu rezultate notabile. Ai mai participat şi la alte concursuri decît acesta? Cum ţi se pare concursul din punct de vedere organizatoric? Dar ca eficienţă, reuşeşte el să-i ţină în formă pe cei care participă?

Da, particip în fiecare an la festivalul "open" de la Kusakamoto şi pe site-ul american http://www.poetry.com/ (haiku contest), unde am reuşit, din decembrie 2007 încoace, să mă clasez de 7 ori în primii 20 din lume, dintr-un total de cca 350-400 de paticipanţi la tema zilei, iar în 24 februarie am avut bucuria să fiu desemnat "The Winner of the Day". Din punct de vedere personal consider site-ul ROMANIAN KUKAI ca fiind ultrafolositor şi extrem de binevenit pentru mişcarea haiku din Romania pentru că ne "ţine în priză", ne dă posibilitatea să ne cunoaştem între noi (nu în sens biblic, ci literar), deşi unii poeţi din "vechea gardă" cred că e sub demnitatea lor să se amestece cu "gloata" şi nu participă la site-ul pentru care nu am decât cuvinte de laudă.

Scrii şi poeme într-un vers. Este o formă de poezie greu de încadrat. Cel care a lansat-o la noi a fost un pionier aparent fără urmaşi. Cel puţin pînă în anii 90. Crezi că-şi va găsi publicul şi vor apărea creatorii pentru ca să nu rămînă doar o simplă curiozitate?

Da, era şi normal şi firesc să ajung de la haiku la poemul într-un vers, care îmi dă posibilitatea să mă defulez în ceea ce priveste metafora prohibită în haiku. Pe alt plan, m-a determinat să scriu poem într-un vers acuza colegilor din Uniunea Scriitorilor că de ce mă complac în "preţiozităţi niponice", în loc să scriu o poezie neaoş românească. Şi atunci am căutat şi l-am găsit pe Ion Pillat, de care n-am să mă vindec până la mormânt şi care mi-a influenţat într-atât scrisul încât am publicat deja patru volume şi voi continua. La aceasta a contrbuit şi decizia reprobabilă a Comisiei Uniunii Scriitorilor, care examinează şi dă verdictul privind admiterea candidaţilor în Uniune, de a respinge, din start, volumele de haiku şi de epigramă. Cele de poeme într-un vers, nu. Pe această linie, a poemului într-un vers, mi-am permis ca, pentru un bun prieten de-al meu, poetul Bogdan I.Pascu, să "extrag", din poemele lui publicate într-un volum, poemele într-un vers, "ascunse" acolo şi să le reunesc într-un volum, pe care l-am semnat amândoi. De asemenea, mi-am permis să scot un volum de micropoeme "şugubeţe", ceva asemănător cu senryu, dar transpus la nivelul poemului într-un vers. Acest gen literar are deja cititorii lui şi este de datoria autorilor din domeniu să-şi atragă, să-şi formeze şi, mai ales, să-şi înmulţească cititorii.

Cine sînt ceilalţi autori care scriu poeme bune într-un vers?

Florin Vasiliu, Dan Florică, Ana Marinoiu şi alţii ştiuţi sau neştiuţi de mine.

Ce proiecte editoariale ai în plan?

Proiecte? În funcţie de mijloacele mele financiare, pentru 2008, mi-am propus să public un volum de haiku-uri şi unul de poeme într-un vers.

La ce întrebare pe care nu ţi-am pus-o ai vrea să mai răspunzi?

Ce a fost Ion Pillat în trecut şi ce e astăzi? Şi răpunsul: Ion Pillat a fost creatorul poemului într-un vers şi azi e marţi!

Niciun comentariu: