„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 3 aprilie 2007

KOBAYASHI ISSA I





(Încep astăzi o scurtă prezentare a celor patru mari maeştri ai haiku-ului japonez Matsuo Bashô, Yosa Buson, Kobayashi Issa şi Masaoka Shiki. Fiecare cu o mică biografie şi o culegere de poeme reprezentative.)




KOBAYASHI ISSA



Trăieşte între anii 1763 – 1828. Pe numele adevărat Kobayashi Yatarô, îşi alege psedudonimul Issa (ceaşcă de ceai). Se autodenumeşte şi “Cel mai mare cerşetor al proviniciei Shinano” sau “Preotul ceştii de ceai din templul haiku”.

De origine rustică. Orfan la trei ani, crescut de o mamă vitregă. S-a judecat multă vreme cu un frate vitreg pentru casa moştenită de la tatăl său. Se căsătoreşte după 50 de ani, are trei soţii şi şase copii, din care cinci mor înaintea sa, iar al şaselea se naşte după mortea lui.

Studiază haiku-ul la Edo (numele vechi al oraşului Tokio) cu Chikua (şcoala Katsushiko). Călătoreşte mult şi scrie ca urmare a acestor peregrinări: Tabishui (Recolta călătoriei). Alte cărţi: Chichi no shuen nikki (Însemnări despre moartea tatălui meu), Orga-ga haru (Anul nou al meu). Este un adept al sectei budiste Jôdoshinshû, în poezia sa abundă teme şi motive ale credinţei budiste: păcatul, graţia, reîncarnarea, vremelnicia, compasiunea şi bucuria celebrării lucrurilor fără însemnătate.

Dan Constantinescu, în antologia din 1981, îl caracterizează astfel: “Issa nu are, în general, echilibrul filosofic al lui Basho şi nici distincţia nobilă a lui Buson, în schimb, poate la nici un alt haijin, spontaneitatea, prospeţimea originară a sentimentului nu se vădeşte cu mai multă vigoare şi acurateţă. Trăind o viaţă plină de obidă şi năpaste, a izbutit să-i transfigureze povara într-o comuniune pură cu lucrurile şi făpturile umile, cărora li se adresează ca unor părtaşi întru acelaşi destin atotcuprinzător. Stilul său, întreţesul cu expresii argotice, turnuri colocviale, este adeseori de o frumuseţe descumpănitoare, iar ironia şi umorul său, niciodată sumbre, slujesc un nerv de umanitate cu acea candoare şi smerenie de har propriu numai spiritelor celor mai alese.”

*

Pintre cele mai bune poeme ale lui Issa, pe care le voi posta aici în mai multe episoade sînt şi acestea a căror datare este imprecisă.

prima baie –
faţă de păduchii din călătorie
primul păcat

Poemul poate fi interpretat şi în sensul ironic care îl apropie de senryu, dar şi în acela al compasiunii budiste pentru orice vietate.

şi atăzi încă
durînd totuşi în ceaţă…
micuţa casă

lip-lip-lip
cine-i cel ce se-apropie
prin ceaţă?

micul melc
încet-încet, urcă
muntele Fuji!

căţeluşul adormit
zgîrie
la salcie

Ca şi cum ar face-o la uşă dorind să iasă.

cînd voi muri
apără-mi tu mormîntul
greierule!

În japoneză e vorba de kirigirisu, denumire ce pare onomatopeică, o insectă locală între greier şi lăcustă, în englezeşte katydid.

Un comentariu:

tankadream spunea...

Kobayashi Issa este maestrul pe care îl simt cel mai aproape dintre cei patru. Mi se pare foarte cald, se apropie cu infinită înţelegere în faţa fiecărei vietăţi, oricât de mică şi neînsemnată ar părea. Unul dintre haiku-urile mele preferate în traducerea poetului Vasile Moldovan este următorul:

don’t crush
the dewdrops pearls!
katydid

te rog să nu striveşti
perlele de rouă!
greieraşule