Pentru poemul Magdei Vlad
cuib la streaşină -
bătrâna privind mai des
lungul drumului ,
s-au primit 5 comentarii aparținând următorilor autori Ramona Bădescu, Ana Drobot, Andrei Andy Grădinaru, Mihai Moldoveanu și Steliana Voicu.
Juriul l-a declarat câștigător pe cel al Ramonei Bădescu.
Restul este
așteptare
Drumul, simbol puternic în plan imaginar, ne trimite cu
gândul la schimbări, despărțiri
sau revederi. În mediul rural, este axa între universul
familiar al comunității și
străinătatea, spațiul în care te pierzi în neprevăzut.
Drumul sătesc este și rețeaua de socializare
tradițională. Acolo afli cine trece, cine
vine, ce se mai întâmplă. Bătrâna din poem este animată
de cuibul nou de la
streașină, apărut odată cu primăvara. Tot mai des iese la
drum sperând că „puii” de
om vor reveni în vizită la „cuibul” părintesc, acum
cufundat în tăcere.
Singurătatea e mai suportabilă în acest du-te-vino, opus
resemnării. Bătrâna are
speranță, atâta vreme cât primăvara vine în fiecare an și
cuibul de sub streașină se
umple cu ciocuri mici și flămânde. Este semn că viața
merge înainte.
Observăm că sintagma și expresia din poem, luate separate,
nu dezvăluie nicio
semnificație, doar două realități suspendate. Alăturarea,
însă, creează o întreagă
poveste despre sindromul cuibului gol și dorința revenirii copiilor la casa părintească.
Dacă am „traduce” succint ideea poemului, aceasta ar suna
așa: „Cuibul acesta, ah (kireji),
îmi trezește un dor aprins de copiii plecați în lume…”
Existența bătrânei se scurge
între vizitele fiilor/nepoților. Restul este așteptare…
Juxtapunerea creată prin izomorfism transpare limpede,
cuvântul cheie fiind „cuib”,
iar corespondența (prin contrast și aluzie), casa goală
ca și sufletul bătrânei.
Am putea spune că este arhetipală imaginea aceasta a
bătrânilor din localitățile
depopulate, cu ochii pierduți spre uliță, parcă lipiți de
linia orizontului. Poate vin
copiii, că e duminică, e sărbătoare sau, cine știe, poate
vin…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu