Pentru poemul Lilianei Negoi
măru-n livadă -
pe scoarța lui scrijeliți
un A și un E ,
s-au primit 8 comentarii aparținând următorilor autori Cristina Angelescu, Ramona Bădescu, Rodica P. Calotă, Ana Drobot, Petru-Ioan Gârda, Andrei Andy Grădinaru, Dan Iulian și Petronela Toma.
După citirea și analiza textelor, juriul a ales pentru selecția finală comentariile de mai jos.
1.
Cine nu ar savura un măr
lucios, crocant, zemos și parfumat, smuls cu mâna proprie direct de pe creanga
pomului? Mai ales dacă alături se află persoana iubită, căreia să-i ofere o
porție generoasă din fructul apetisant.
Câți îndrăgostiți nu și-au
rostit jurămintele sub coroana protectoare a unui copac numai al lor, pe care
apoi le-au pecetluit înscriindu-și pentru veci inițialele în scoarța copacului?
Dar, mai ales, cine nu
cunoaște legenda fructului ispititor, din pomul cunoașterii binelui și răului,
din a cărui "servire" a luat naștere însăși lumea pe pământ?
Măr, A și E... Trei elemente
esențiale, care instantaneu ne aduc în fața ochilor „păcatul originar”. O
superbă omisiune. Nu este nevoie să ni se spună, în poem, numele complet al lui
Adam și al Evei, pentru a ști cine sunt persoanele ale căror inițiale sunt
înscrise în scoarța copacului! Este de ajuns atât: măr, A și E, pentru a
observa mărul din Eden și cele două personaje biblice, Adam și Eva
Pe de altă parte, prezența
cratimei ne atrage atenția că avem de-a face cu un kireji și ne invită să găsim
ce separă, totuși, cele două părți ale poemului. Ca urmare, la o citire mai
atentă, mărul din primul vers „coboară” un pic din Eden, până în „livadă” -
oricare ar fi acea livadă. Astfel, „măru-n livadă” devine un reprezentant al
tuturor merilor din toate livezile.
Acum, revenind și recitind și
a doua parte a poemului, putem observa că în scoarța oricărui măr, din orice
livadă, sunt întipărite, de la originile lumii, pentru eternitate, inițialele A
și E, Adam și Eva. Semnăturile de autor care fac din măr (altfel, un pom ca
oricare altul) un pom cu totul special, un simbol al ispitei, al tentației de-a
cunoaște binele și răul și mai ales al iubirii eterne și nemărginite, fin
sugerată prin aluzia la obiceiul îndrăgostiților de a-și scrijeli inițialele.
Sincer să fiu, nu am privit
mărul, până acum, decât ca pe un minunat pom fructifer. După citirea acestui
poem, de fiecare dată când mă voi afla în fața unui măr voi fi conștient că,
undeva, în scoarța lui, sunt întipărite inițialele A și E. Nu va fi nevoie să
le și caut ca să mă conving. (
2.
Poemul este
destul de transparent. Un Adam și o Eva, îndrăgostiți peste măsură, și-au lăsat
o amintire pe scoarța mărului sub care s-au iubit întâia oară.
Structura e
cuminte, 5-7-5, plasarea mărului în livadă fiind cerută, aparent, de
necesitatea realizării acestui deziderat. Totuși, mărul n-ar putea fi izolat,
îndrăgostiții au nevoie de intimitate.
Nevoia de
intimitate ne precizează și anotimpul (kigo). Dacă inițialele ar fi fost
altele, ar fi cel puțin primăvară târzie, mărul trebuie să fie plin de frunze.
Dar fiind vorba despre A și E, e toamnă, merele ar trebui să fie coapte, nu
vrem ca gingiile gingașe ale Evei să se strepezească.
Dacă
îndrăgostiții ar fi avut alte inițiale, aveam un haiku banal.
Așa, se deschide
istoria omenirii, în varianta biblică. De-acum totul este posibil. Intuim chiar
prezența șarpelui, încolăcit pe lângă trunchi, gata să ducă în nispită.
Putem merge mai
departe. Deoarece protagoniștii nu sunt prezenți, ci doar acele inițiale,
deducem foarte clar că îndrăgostiții au fost izgoniți de proprietarul livezii,
care i-a surprins când tocmai puneau liniuța din mijlocul lui E. Slavă
Domnului, apucaseră să-și pună frunzele la loc.
Și mai putem presupune că în curând va apărea primul dintr-un lung șir de urmași. Și va fi numele lui Cain. (PETRU-IOAN GÂRDA)
Îmi place poemul pentru că este simplu
și surprinzător. Poate că autorul chiar a văzut această imagine, sau doar a
văzut un copac cu coaja scrijelită și s-a gândit: “ce-ar fi dacă copacul ar fi
măr iar în scoarța sa ar fi scrijeliți un A și un E”! Adam și Eva. Numele lor
scrise veșnic chiar în esența mărului, de la începutul timpurilor. Păcatul.
Cunoașterea. Repetitivitatea și permanența neascultării. Livada devine acum
grădina Edenului, din care omul căzut în păcat, a fost izgonit. Fiecare dintre
noi ne regăsim aici. Ori ca fii alungați din Rai, ori ca scrijelitori în
eternitate, dornici să lăsăm posterității o fărâmă din noi, din trăirea
noastră, din trecerea noastră. Este clar că în ADN ul nostru există o genă care
ne sensibilizează la măr, la cunoaștere, la aventură. Nu este mirabil că mai
toată viața noastră e legată de măr? Primul aliment în diversificarea
bebelușului este mărul. Primul lucru pe care-l gustă după elixirul laptelui
matern este cel ce a devenit simbolul cunoașterii și păcatului! Mai apoi mărul
devine cel care ține doctorul la distanță. Este copacul cel mai comun dar în
același timp mai interesant. Ne însoțește de la începutul și până la sfârșitul
vieții. Și aici se închide cercul. Și se deschide din nou cu fiecare generație.
Atât de multe lucruri sugerate în
câteva silabe. O alăturare neîntâmplătoare, făcută cu atenție la detalii și
spirit poznaș. Autorul a sesizat cu măiestrie simbolul mărului și imediata
trimitere la Adam și Eva și a speculat-o într-un poem limpede, fără fasoane,
dar universal. Cam asta ar fi definiția unui haiku bun. “Măru-n livadă” este o
exprimare pe șleau, o exprimare făcută cu nonșalanța celui care trăiește sigur
pe el și cu ochii deschiși.
Totuși, deși este adevărat că livada din primul vers poate fi surogatul grădinii Edenului, mărul acolo crește și apare o oarecare redundanță. Poate “măr pădureț” sau “măr domnesc” în primul vers ar fi dat o altă turnură poemului. Dar aceasta este deja o altă poveste. Alt cerc de deschis și închis. (CRISTINA ANGELESCU)
Comentariul câștigător pentru luna mai 2023 este al lui ANDREI ANDY GRĂDINARU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu