„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 19 mai 2022

INVITAȚIE LA VOT MAI 2022

 

 

 

MAI 2021 – ETAPA VOTĂRII

 


POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.

STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.

 

VOTUL ESTE OBLIGATORIU.

ABSENȚILOR LA VOT LI SE ANULEAZĂ VOTURILE PRIMITE.

 

Atenţie! voturile vor fi trimise,

aşa cum cred că v-aţi obişnuit, pe adresa:

 

votkukai@yahoo.com

 

Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

 

 

Între primirea și confirmarea poemelor,

vor exista câteva zile (15-20 ale lunii), de retușări

 la dispoziția celor care au fost informați

că poemul nu este ok și că ar trebui reformulat/ refăcut.

 

Informația o veți primi prin email și trebuie să răspundeți

cu reply la acel mesaj și nu trimițînd

încă o dată prin formularul de înscriere alt poem.

 

Refuzul de a retușa sau de a răspunde la mesajul primit

se soldează cu eliminarea poemului din concurs.

 

Votarea se va face între 21 și 26,

iar anunțarea rezultatelor, în prima zi a lunii următoare.

 



Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. 

INDICAŢII PENTRU VOTARE

Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Voturile incorecte vor fi anulate.


Tabelul voturilor va fi încărcat

pe grupul Autori de haiku din România odată cu anunțarea rezultatelor.

 

https://www.facebook.com/groups/680799808659644/

 

 

 

LISTA  POEMELOR PRIMITE

 

 

după văruit -
un paing își mută plasa
În podul casei

1

final de război -
toți pomii din cimitir
văruiți proaspăt

2

Văruire -
doar shimbarea blănii
că vin noi alegeri

3


și-n varul proaspăt
tot bidineaua bătrână -
gândind la fructe

4


căsuța veche
e proaspăt văruită-
noi urme de melci

5

iar văruire -

tot mai albe tâmplele

bunicului meu

6

în pribegie...
rămas nevăruit
cireșul amar

7

paradă de armindeni –
cu ciubote albe
șirul pomilor

8

spoită cu var
căsuța bunicilor -
un nou testament

9

totul văruit -
peste-o umbră cojite
mai multe straturi

10

de sărbătoare –
în voal de mireasă
casa văruită

11

găleata cu var-
adunând icoanele
din chilie

12

văruind prunii -
din cap până-n picioare
bunic și nepot

13

oprind asediul -
pe prunul din grădină
vopseaua mamei

14

“nessun dorma” -
pomi proaspăt văruiți
și lună plină

15

trovant văruit -
o formă eliptică
în drum spre cer

16

perii văruiți –
nepotul privește lung
barba bunului

17

cireş în floare –
peretele cocioabei
gata văruit

18



proaspăt văruit -
pe prispa părintească
doar urme de melci

19

sineală-n var -
cerul senin odihnit
pe prispa bunei

20

zidul văruit -
prin noapte trece tainic
umbra iubitei

21

singur în noapte -
caii verzi de pe pereți
zugrăviți în alb

22

paletar -
pe-un perete scorojit
straturi noi de var

23

castani dați cu var -
încă o inimioară
pe foaia de desen

24

văruirea locuinței -
prin albumul despre gheișe
singura călătorie

25

văruind pomii -
haine de sărbătoare
scoase din ladă

26

merii văruiți -
cu mai multe crăpături
mâinile mamei

27

din toată livada

albi sunt numai prunii -

nu am var destul

28

nuntă de aur -
prinzându-se în horă
doar prunii văruiți

29

casa cea veche
spoită în culori vii -
reanimare

30

pomii văruiți -
fluturele pe alocuri
nu se mai vede

31

pereți scorojiți -
poleind împrejurul
zâmbetul mamei

32

se tot repetă -
autograful pensulei
muiat în var alb

33

pânză de păianjen -
zugrăvind vechea casă
noul chiriaș

34

pereți văruiți -
lumina primăverii
se primenește

35

pomi văruiţi –

neliniştea coroanei

dispare pe rând

36

stinsul varului -
în livada de gutui
atâta pace

37


rufe la zvântat -
peste zidul văruit
se-agita umbre

38

dans contemporan -
cireșul de la poartă
altfel zugrăvit

39

bat clopotele -
prin livezi văruite
tot mai mulți cuci

40

pomi văruiți -

de sub cămașa albă

roiuri de furnici 

41

preț ridicat –

 pe valea cireșilor

albă văruire

42

zi mohorâtă -
doar livada văruită
mai luminează

43

prima văruire-

mama îmi pune pe cap

o broboadă cu maci

44

arșiță mare -
văruită cu grijă
fântâna din câmp

45

primăvară iar -
bunica nu mai pune
sineală în var

46

liliacul mov -
varul abia stins
prinde culoare

47


scumpiri în lanț -
vecina își vopsește
casa în roz

48

bunicul plecat-

văruirea merilor

în grija lunii

49

zi de văruit -
pe sârma de rufe
numai albituri

50

sfârșitul zilei -

asfințitul luminând

bidineaua

51

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu: