ROMANIAN KUKAI: In memoriam

duminică, 4 august 2019

In memoriam

Dumitru RADU

(1936-2018)

Dan DOMAN

Acum câţiva ani prietenul Dumitru Radu mi-a trimis un senryu găsit printre hârtiile lui. Nu-şi mai amintea cine l-a scris, dar îi plăcea mult: Paiaţa / râzând de toate / înţelegând totul.

Desigur, nici un om nu poate şti totul, dar în domeniile în care lucra, Dumitru Radu a ajuns să înţelegă multe. S-a născut la 30 iulie 1936 în Bacău, a fost doctor în ştiinţe medicale, specialitatea biochimie (1977). A lucrat în cercetare, la Iaşi, unde îşi făcuse studiile (1965-1970), apoi ca medic primar de laborator, la Bacău, până la pensionare (2007).

Dumitru Radu a iubit Ceahlăul şi Munţii Neamţului, cu mănăstirile lor. A iubit muzica clasică, fiind nu numai un meloman, ci şi un interpret la vioară, pentru plăcerea proprie. Şi a iubit haikuul. A publicat mai multe volume de poeme într-un vers şi de haiku. Să ne reamintim câteva poeme:

Poem într-un vers

Adagio de Albinoni

O vrajă vine-n suflet şi-l face mugur, floare.

Haiku

Frunze galbene –

deodată semaforul

le-nverzeşte iar

Senryu

Om de zăpadă –

în loc de oală spartă

are dry cooker

Dar domeniul în care Dumitru Radu a strălucit a fost eseistica. Timp de douăzeci şi cinci de ani a ţinut comunicări la colocviile şi congresele de haiku, a publicat articole în reviste, iar o parte dintre ele le-a strâns în volumul Foşnet de filă (cronici şi eseuri), Corgal Press, Bacău, 2005. Urma să le publice şi pe celelalte într-un volum ce s-ar fi numit Foşnet de filă 2. Despre Dumitru Radu, Corneliu Traian Atanasiu a scris în anul 2012 că este cel mai bun eseist al haikuului de la noi. Şi nu cred că l-a depăşit nimeni între timp.

Eseul lui Dumitru Radu despre fotohaiku, Semn şi culoare, apărut ca prefaţă la cartea mea de fotohaiku din 2012, o cărare prin ierburile toamnei, a fost apreciat de mulţi ca fiind foarte bine scris şi documentat. “Este bun de predat la universitate”, spunea Ioana Dinescu despre el. De acord.

În ultimii ani, Dumitru Radu lucra la o carte de memorii ştiinţifice, Lângă o lampă Bunsen (Odiseea unui om de laborator), la documentarea căreia l-am ajutat şi eu, la Biblioteca Academiei. Din păcate, nu a ajuns să o publice, găsind mereu noi completări şi perfecţionări. Totuşi, parcă în joacă, printre multele lui preocupări, Dumitru Radu a inventat la 78 de ani un nou gen artistic, aflat la întâlnirea muzicii cu haikuul, pe care l-a numit sonhai (son, de la sunet şi hai, de la haiku). Primele patru sonhaiuri din lume, compuse de Dumitru Radu, au apărut în revista online Roku la 25 ianuarie 2015. Ce este sonhaiul? Asocierea dintre un haiku şi câteva măsuri dintr-o bucată muzicală: sonată, simfonie, poem simfonic, muzică clasică în general. Bineînţeles, la fel ca în haiga, trebuie să existe o relaţie între imagine, respectiv fragmentul muzical, şi haikuul însoţitor.

Dumitru Radu a fost un om de ştiinţă, un meloman şi un poet. A fost cel mai bun eseist al haikuului din România. Acum, după plecarea sa la cele veşnice, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de amintirea faptului că am fost în preajma lui un timp.