În poemele
primite, sfîrșitul de sezon, tema
concursului, a fost asimilat cu pragul, finalul, noul început, decolorarea,
dispariția omului din peisajul marin. Cele mai multe poeme l-au identificat cu
sfîrșitul sezonului estival la mare, al vacanței, a concediului. De unde și
regretul pentru timpul plăcut și menționarea felurită a amintirilor. Mai puține
au surprins și schimbarea anotimpului, sosirea toamnei. O notă destul de des
prezentă a fost aceea a locurilor, animate în sezon și acum părăsite.
Mult mai
bogată este lista entităților cu care el a fost pus în relație: epava, cerul în
amurg, giulgiul din vrejuri, cuibul părăsit, despărțirea, lacrimile, ziua
recoltei, frunzele arse, culorile apusului, gutuile, fotografiile, amintirile,
greierii, recolta, țuica, ferestrele închise, ploaia, gara pustie, muzica
umbrelor, mingea spartă, cîrdurile de cocori, vîntul, un bilet de adio, curcubeul
de frunze, bikinii cu palmieri, ghiozdanul, abandonarea pălăriei de paie,
valiza în dulap, tălăngi în ceață, ursul pregătit de iernat, bătăturile, un
zmeu în duna de nisip, casa de pensii, castelul de nisip năruit, creioanele
colorate, stropii de ploaie, țipătul pescărușilor, frunzele pe șotron, bătrînul
dascăl.
*
sfârşit de sezon -
iau cu mine într-o scoică
freamătul mării
Poemul lui Dan Iulian face aluzie la sunetul ciudat și
nostalgic pe care-l auzi punînd ghiocul la ureche. Deși recuzita are suficientă
concretețe pentru a figura o scenă bine conturată, aceea a finalului unui sejur
la mare, poemul lasă loc acelei detașări care-l face să reverbereze și să se
calchieze pe alte finaluri și anotimpuri posibile ale vieții omului. Și
cititorul este încîntat de această glisare alegorică a sensului. Ceea ce merită
scos în evidență este faptul că obiectul ales nu este un fetiș oarecare, ci
unul privilegiat, care conservă magic tumultul vieții.
Cristina Oprea are viziunea inversă a finalului sezonului
estival. Lipsa omului este o văduvire a spațiului marin, în care acum doar luna ascultă șoaptele mării, de acel
martor esențial care putea să țină isonul acestor șoapte prin înfiorarea sa.
Cuvintele doar și mai mărturisesc discret această privare.
sfârşit de
sezon -
doar luna mai
ascultă
şoaptele mării
Pentru Narcisa
Liliana Fărcaș sezonul este mai clar marcat în înțelesul de anotimp. Întreaga
recuzită sugerează de data asta toamna culesului. Sfîrșitul este unul abundent,
carul e plin cu mere. Și totuși, armonic și organic, culorile merelor se
împletesc cu razele apusului, totul într-o tonalitate vibrînd tremurător între
seninătate și melancolie.
sfârșit de
sezon -
culorile
apusului
în carul cu
mere
În
poemul următor, al Danielei Lăcrămioara Capotă, sezonul este mai emancipat de
amprenta anotimpului, amurgul și epava îl fac să alunece spre un înțeles de
final simbolic universalizat. Roșul amurgului și rugina subînțeleasă a epavei
cochetează cu un posibil final însîngerat. Cuvîntul epavă pare să focalizeze
contemplarea pe eșec și ruină.
sfârşit de
sezon –
înroşind o
epavă
cerul în amurg
Dar
sfîrșitul de sezon în sens de anotimp este sugerat la fel de bine atmosfera
noului început. Pentru Andrei Daniel, toamna este surprinsă în marș prin două
amănunte semnificative: ceața și sunetul tălăngilor (oilor întoarse de la
munte). Dar mai ale prin această ciudată surdină mărturisită de cuvîntul traversînd.
sfârşit de sezon –
sunetul talăngilor
traversând ceaţa
Poemul
Cristinei Monica Moldoveanu găsește un fel de dovadă expresivă a sfîrșitului de
sezon estival. Cămașa de duminică
decolorată este fără doar și poate efectul soarelui de vară, dar și al
ocaziilor mai dese de a ieși la evenimente/întîlniri în acest sezon. Poate
flăcăul cu pricina a avut și o primă idilă care s-a dus odată cu vara. De duminică este o expresie rurală
pentru ținuta de sărbătoare și localizează oarecum înscenarea surprinsă-n poem
în spațiul spiritual al satului.
sfârşit de
sezon –
cămaşa de
duminică
decolorată
Intenția
vădită a lui Vlad Grigore este să atragă atenția asupra căderii frunzelor. De
ce oare în ritm de sirtaki? Sigur, lumea de azi a ieșit din granițele locale și
sirtaki nu mai e un dans exotic. Mai ales de la Zorba grecul încoace, a devenit un simbol cunoscut al manifestării
unei vitalități oarecum contrariate. Dansul frunzelor, căzute și purtate de
vînt, este și el o succesiune de avîntări și sincope, o lentoare întreruptă de
fandări bruște și, mai ales, o frenetică accelerare euforică în final. La fel
ca Ciuleandra.
sfârșit de
sezon -
în ritm de
sirtaki
frunză după
frunză
De data
asta, mai mult sau mai puțin ironic, Doina Bogdan Wurm are viziunea unui sfîrșit de sezon care
lasă lucrurile să-și revină la firescul lor. Poate că oamenii, cu agitația și
pornirea lor blasfematorie, tulburau un pic ritmurile firii. De-acum cursul
firesc al lucrurilor nu mai e perturbat. Și un observator cuviincios, privind
îndelung valurile, poate lua pilda unei neliniști etern netulburate.
sfârşit de
sezon –
neliniştea
valului
netulburată
Mai
rămăsese ceva în urma celor ce au plecat acasă la sfîrșit de sezon. O urmă, o
amprentă-n nisip a unui trup care s-a bucurat de căldura soarelui. Rafila Radu
vede lucrurile într-un mod paradoxal, urma rămasă-n nisip nu este acoperită cu
nisipul purtat de vînt, ci vîntul o subtilizează (o saltă) ca un veritabil
Zburător (fără de trup) și o îmbrățișează cu ființa sa la fel de imaterială ca
tiparul ce rămăsese-n nisip.
sfârşit de
sezon –
vântul saltă
din nisip
forma trupului
Maria Sasu remarcă și pune în valoare subtil ferestrele închise ca un simbol al
finalului. De fapt chiar soarele este cel care atrage atenția asupra închiderii sclipind în sticla
geamurilor. Nu contează de ce sînt geamurile închise și ce închid ele.
Gîndurile pot împleti totul: retragerea sau plecarea, încetarea comunicării,
izolarea de intemperiile toamnei etc.
sclipind în
soare
ferestre
închise -
sfârşit de
sezon
Alt simbol
de mare finețe al sfîrșitului de sezon aparține Letiției Iubu. Bikinii
îmbrăcați (vorba vine) zilnic au rămas pe sîrmă. Și ei, și visul altor locuri
cu palmieri autentici.
uitaţi pe sârmă
bikinii cu
palmieri –
sfârşit de
sezon
O replică
pentru domni respectabili ne-o servește Cecilia Ramona Butnariu. Nu mai e vorba
de bikinii uitați pe sîrmă ci de pălăria de paie așezată meticulor în raft.
Ambele însă pecetluiesc sezonul încheiat.
rămasă în raft
pălăria de paie
-
sfîrșit de
sezon
Claudia-Ramona
Codău este mai sensibilă la cei care au avut ca totdeauna un sezon mai puțin
confortabil, fiind siliți să robotească zi-lumină. Abia acum, tata poate să
răsufle ușurat și să-și desuflece și pantalonii.
sfârșit de
sezon -
tata își
desuflecă
pantalonii
La
același lucru s-a gîndit și Cristina Ailoaei, exprimînd lucrurile mai frust, cu
mai puțină ironie, cu un pic de compasiune:
sfârşit de
sezon -
noi bătături
in
palma
tătuţii
Ion
Rășinaru are ochiul versat al cercetătorului urmelor abia zărite. O face din nostalgie după sezonul trecut? Sau după
copilăria rămasă în urmă, aproape îngropată-n nisip?
sfârșit de
sezon –
abia
zărită-n dună
coada unui
zmeu
Că
sezonul are multe înțelesuri ne-o certifică poemul Gabrielei Beldie. Toamna,
invocată de stropii de ploaie, este
și cea a vieții. Iar sfîrșitul de sezon și al vieții active, de salariat.
sub stropi
de ploaie
paşi spre
casa de pensii –
sfârşit de
sezon
Și
sezonul Virginiei este doar mimat de construcțiile friabile realizate din
nisip. Castelele adevărate au fost în vis și-n viața care, și ea, n-a fost
decît un vis.
ultimul
castel
năruindu-se-n
nisip -
sfârşit de
sezon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu