Pleonasm

         În ultimile luni la concursul RK, Maria Tirenescu şi Mircea Teculescu şi-au spus părerea că există prea multe poeme cu kigo dublu. Invit pe toţi doritorii să participe la o discuţie pe această temă, pe care o amorsez mai jos.

Pe scurt, pleonasmul este o repetiție semantică, mai pompos, cu un termen al logicii: o tautologie. El este incriminat ca o greșeală de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte care repetă inutil aceeași idee. Scriban nuanțează însă: prisos de vorbe, ceea ce constitue o greșeală cînd e din ignoranță (ca: s-a sinucis singur), dar e permis cînd vrei să dai mai multă forță expresiunii (ca: l-am văzut cu ochii mei).

Eroarea este evidentă atunci cînd vorbitorul dă impresia că repetă același înțeles doar pentru că nu are proprietatea cuvintelor, pentru că nu înțelege suficient sensul lor. Altfel însă, repetarea unor cuvinte cu același sens, dar cu funcții diferite, marcate de obicei de o intonație deosebită, repetare folosită pentru a sublinia o calitate sau o acțiune, poate fi o figură de stil legitimă în registrul oratoric sau literar. 

Ceea ce se accentuează cînd avem în vedere greșeala este inutilitatea, redunanța informației, risipa de cuvinte și, într-un fel, incompetența emițătorului. Extrapolarea termenului în aria haiku-ului, cu aceleași intenții de a taxa o greșeală, poate crea confuzii și e bine să fie discutată mai în amănunt. Pe de-o parte, se pare că numirea nu depășește spațiul vorbitorilor de limba română. Pe de alta, repetarea incriminată este una specializată, aceea a kigo-ului, a cuvîntului sezonal. În plus, greșeala cu pricina nu este una oarecare ci e considerată ca una fundamentală care anulează statutul de haiku autentic al poemului în care se manifestă.

Putem înțelege că două cuvinte sezonale care simbolizează două anotimpuri diferite în același poem subminează rostul kigo-ului. Dacă un cuvînt sezonal este destinat să-şi expandeze sugestiile în interiorul poemului, umplîndu-l de atmosfera anotimpului pe care-l evocă, prezența și ciocnirea a două fronturi atmosferice n-ar face decît să iște o turbulență ciclonică dezastruoasă pentru a mai înțelege ceva din poem. Aerul poemului ar deveni unul confuz, în care imaginile n-ar mai fi distincte și s-ar pierde în vifornița iscată.

Trebuie să ținem însă cont de faptul că un kigo este un cuvînt canonizat ca atare de practica haiku-ului. Nu orice cuvînt care se încadrează unui anume anotimp poate fi categorisit drept kigo. Trebuie ca el să fi fost folosit anterior într-un poem autentic pentru a-și dobîndi acest rang. Faptul că a lucrat în acel poem cu succes este dovada și atestatul său. Multe cuvinte legate de anume anotimpuri au potențial de kigo, dar, dacă nu l-au actualizat încă, rămîn nevinovate din acest punct de vedere. Şi acuza de pleonasm nu mai e legitimă dacă le are în vedere pe acestea.

Al doilea caz este acela al poemelor care folosesc două sau  mai multe cuvinte sezonale referitoare la același anotimp. Dacă rostul cuvîntului sezonal este să evoce în mod imploziv climatul sezonal, prezența unuia singur, care lucrează eficace, este suficientă. Aici mai importantă este eroarea de a întrebuința neeconomic cuvintele, silabele care trebuie numărate avar, repetînd aceeași informație în loc de a furniza o alta nouă și semnificativă.

Totuși, între acuza de pleonasm și înțelegerea faptului că prin sine cuvintele se atrag și se grupează în sintagme care obligă la alăturarea unora aparținînd aceluiași anotimp e bine să cîntărim lucrurile cu suficientă atenție. Autorii trebuie să suprime cu grijă cuvintele care pot fi subînțelese, care includ în sensul lor altele ce nu mai trebuie folosite și asta nu din teama de pleonasm ci din simțul economiei de mijloace și al forței pe care o dobîndește expresa eliptică. Cititorii sau criticii să nu exagereze în a taxa drept pleonasm cuvinte referitoare la același anotimp care sînt folosite cu abilitate în poem pentru alte efecte de compoziţie.

Ar mai rămîne de menționat un lucru asupra căruia e greu și poate inutil de decis. Există cuvinte care simbolizează cînd un anotimp, cînd altul. Sosirea sau plecarea cocorilor, brîndușa de primăvară și cea de toamnă ar fi, pe fugă, două dintre cazurile în care este absurd să declari ritos că ele ar putea fi decise vreodată drept kigo-uri univoc folosibile pentru un singur anotimp. Există și alte elemente de recuzită așezate la limita, pe hotarul dintre anotimpuri: este oare stînjenelul simbolul sfîrșitului primăverii sau al începutului verii?

Faptul că nu se scrie haiku de prea multă vreme la noi şi e greu de crezut că ar fi existat timp suficient pentru o tradiţie, trebuie să ne facă mai circumspecţi în a da verdicte în cazuri atît de delicate. Cred că cei care se grăbesc să desfiinţeze poemele pentru kigo multiplu ar trebuie să fie atenţi şi la alte greşeli prezente în acel poem dacă el nu le place. Greşeli care nu trebuie neapărat să poarte un nume deja consacrat.

Îi rog pe cei care au o opinie să o expună mai jos, în comentarii. Cu exemple sau fără.