Comentarii la concursul lunii noiembrie

        Crizantemele sînt un grup de circa 30 de specii de plante, între care Chrysanthemum indicum este cel mai reprezentativ. Denumirile populare ale florilor sînt tufănele, dumitrițe, margarete de toamnă. Sînt plante perene, ierboase, care cresc până la 50–150 cm înălțime, cu frunze adânc crestate și flori mari, de culori diverse.

        Cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr, introduse în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a fost adoptată de împărat ca sigiliu imperial. În Japonia există un "Festival al Fericirii" dedicat florii.În Europa a fost adusă în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys-, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și -anthemon, însemnând floare.

        Sînt plante foarte rezistente și puțin pretențioase. Cresc în tufe și se înmulțesc prin butași. Au un parfum amărui, culori, mărimi și forme extrem de diferite.

Poemele lunii noiembrie au menționat următoarele calități ale crizantemei: culoarea, luminozitatea, parfumul, vibrația, puterea de reflexie și au pus-o în relație cu: roua, sfiala, ploaia, toamna, cimitirul, fulgii de zăpadă, inima frîntă, Luminația, iubirea uitată, mormîntul,  îngerul de bronz, vechea durere, altarul, bruma, valsul, noroiul, burnița, umbrela, fluturii, pianul, nunta de argint, icoana, glastra, crepusculul.

*

lacăt la poartă -

parfum de crizantemă

ieşită prin gard

Lavana Kray

Cele două imagini compun prin sugestiile lor. Poarta încuiată înseamnă poate un loc părăsit, poate doar interzis, oricum inaccesibil pentru cei care ar dori să admire ținuta imperială a crizantemelor sau să se bucure de mirosul lor. Paradoxal însă, o crizantemă iese prin gard, încalcă interdicția și oferă trecătorilor un parfum cu totul aparte – miresmei înțepătoare specifice adăugîndu-i-se un aer de îndrăzneală, de libertate și de generozitate. Remarcabil felul în care fragmentarea textului ajută sau provoacă împlinirea sensului.

printre fulgii albi

ultima crizantemă -

Requiem de Bach

Dan Norea

        Ultima crizantemă, chiar dacă nu se spune, este albă sau doar albită de fulgii așezați pe ea. Imaginea, în care albul, doar aparent inocent, cotropește pămîntul și lumea, este una a morții ultimului vestigiu al vieții care mai zăbovea în toamna tîrzie. Muzica acestei imagini nu poate fi alta decît aceea a unei mise funebre.

drum spre cimitir -

crizantema pierdută

albind noroiul

Rafila Radu

        Crizantema este și o floare funerară și una a toamnei tîrzii și ploioase. Aceea pierdută în noroiul drumului poate fi una căzută din carul mortuar, dar poate fi și una scăpată din buchetul cuiva care se îndreaptă grăbit spre cimitir. Paradoxal, nu ea se năclăiește în noroiul drumului, ci noroiul se albește. Poate pentru că ea este simbolul gîndului pios care-l însuflețește pe cel care a pierdut-o.

crizanteme albe –

pe  mormântul  bunicii

genunchii  mamei

Valer G. Pop

        Candoare și suferință. Îmi place să văd în crizantemele albe buchetul nepoatelor care iau aminte la pilda mamei. Curînd vor trebui să preia ele ștafeta. Dar și, dacă nu merg prea departe în viitor, acea amprentă a genunchilor mamei în care se vor așeza și pe care o vor adînci și genunchii lor.

slujba de seară -

din crizanteme răsar

ochii Fecioarei

Virginia Popescu

        O ipostază mai puțin așteptată dar perfect potrivită cu simplitatea și somptuozitatea crizantemelor. Cu tăcerea lor îndurerată. Nu m-am gîndit pînă acum că petalele crizantemelor ar putea fi doar lacrimi alungite, stilizate.

un copil plângând -

rouă pe crizantemă

oglindind norii

Gabriela Galbăn

        Haiku-ul scris la noi abuzează de copilul care plînge, reușind să-i banalizeze plînsul. De data asta se întîmplă invers, plînsul este sublimat punîndu-i în față o oglindă care să-i reveleze esența. De ce plînge copilul ne spune candid crizantema înrourată: ca să putem vedea în lacrima lui norii ce-i întunecă zarea. O reușită a transferului simbolic multiplu: lacrimă-rouă-oglindă-nor.

cer plumburiu -

mormântul eroului

plin de crizanteme

Maria Adam

        Puțin cam plat. Opoziția dintre cerul întunecat și lumina crizantemelor se diluează în cenușiul clișeului cu mormîntul eroului.

Luminaţie* -

 întregind crepusculul

crizantemele

* ziua mortilor de 1 Nov., când la lăsatul serii (crepuscul) se aprind foarte multe lumânari

Doina Bogdan Wurm

        De data asta crizantemele (care oricum pot fi de multe culori) oferă albul lor ca oglindă cerului roșu în amurg. Cerului, la fel ca și flăcărilor lumînărilor. Atmosfera sărbătorii înglobează toate elementele și le face să se întrepătrundă în lumina crepusculară care amestecă lumina cu întunericul și aduce laolaltă viii cu morții.