a doua şedinţă a cenaclului SAKURA

gazda întîlnirii

O nouă seară dedicată haiku-ului. Ceainăria ne-a aşteptat cu aceeaşi lumină, aceeaşi blândeţe a spaţiului, gazdelor, gesturilor. Lume puţină. Puţin dezamăgit, privesc în jur. Nu revăd elevii de data trecută. A venit în schimb domnul Marinescu, indiciu clar că vrea să ajute tinerii viitori haijini să păşească pe acestă cărare grea, dar extraordinar de frumoasă. E ca şi cum ai umbla printr-o livadă înflorită.

Am remarcat prezenţe noi care ne-au bucurat: d-na Gabriela Marcian, profesorul de geografie, Cornel Costea,

Cornel C. Costea

d-nul Suciu Marian, iubitor de poeme nipone iar dintre tineri Marian Nedişan, Ştefania Mastan, Radu şi d-nul Popescu Lucian. Puţin mai târziu ni s-a alăturat d-na Daniela Zămoştean.

Daniela Zamoştean

Discuţii de tot felul au deschis revederea de acum a membrilor cenaclului Sakura. Printre alte discuţii, am încercat să fixăm o dată pentru apariţia primului număr al revistei cenaclului, cel mai probabil peste trei săptămâni, timp necesar pentru adunarea unui număr de poeme cât mai intersante şi pentru a-i pregăti o haină cât mai frumoasă. Dacă trecem acest hop, ne propunem ca numărul doi să apară undeva prin iunie.

N-a existat o listă cu subiectele care trebuie deschise, totul a decurs de la sine, o intervenţie a adus alta, ca un meci de tenis, temele interesante ne-au ţinut conectaţi până la sfârşit. Îmbrăcaţi, în uşa ceainăriei, mult dincolo de ora de închidere, încă parlamentam, schimbam idei, puneam întrebări, limpezeam firavele cunoştinţe în ale haiku-ului.

Domnul Puiu Marinescu a prezentat câteva reguli care trebuie respectate în compunerea unui haiku. Discuţia, departe de a fi sterilă, a pus pe tapet câteva poeme pentru o autopsie absolut necesară pentru o mai uşoară înţelegere a haiku-ului.

Ioan Marinescu Puiu şi Gabriela Marcian

D-na Gabriela a citit o definiţie mai puţin obişnuită a micului poem pe care încercăm să-l simţim, nu doar să-i învăţăm regulile:

"Un haiku este un poem, adică la fel ca orice poem, un efect al artei limbajului, care vizează sugerarea prin sens, imagine, ritm, a unei emoţii, a unei stări de spirit. Dar este un poem singular, aproape un exerciţiu spiritual. Produs al secolelor de cultură, haiku-ul nu îşi dezvăluie savoare decât spiritelor primitoare, inimilor atente. Nu există aici nici izbucniri, nici ciocniri ale imaginilor, nici strigăte, nici moarte, nici sânge. Haiku este simplitate, usurinţă, dezgolire a esenţialului. Haiku, poezia a zen-ului, este o floare de câmp pe o masă de lemn. Este timpul acordat liniştii, farmecului, misterului. O pasăre care se aşază. O clipă salvată. Un crâmpei de eternitate. Un haiku este şansa oferită de a înţelege totul, de a ghici totul, într-o străfulgerare de trei versuri." (Henry Brunnel - "Haiku înţelepciune sau nebunie?")

Cuvintele mi s-au părut o invitaţie pentru a reveni la haiku-ul tradiţional japonez, la redescoperirea virtuţile, sensurilor şi înţelepciuni acumulate în cele 17 silabe. Nu e simplu când azi înotăm prin poeme de lungimi considerabile pline de trăncăneală. Şi mi-am amintit că am citit undeva pe un blog, ceea ce pare, nu sunt sigur, a fi un dialog între Nicolae Steinhardt şi Zaharia Sângeorzan. Sper să nu greşesc. Mi-au plăcut cuvintele şi le redau aici.

* Poate fi cu adevarat prinsă eternitatea în pumnul închis al unui poem ?

* [...] ‘Ce este un haiku ?’, acest miracol în poezie, acest scurt moment de epifanie, aşezat între două tăceri.

* Şaptesprezece silabe, scurte ca un fulger, în care experienţa existenţială se odihneşte o clipă în căuşul palmei.

* Haiku-ul, acest “monostih”, spun maeştrii, adică un singur vers articulat din trei părţi, este o poezie a imediatului. Picătura de apă a clipei se transformă într-un strop de cristal. Acesta este: timpul îngheţat”.

* Tot aşa este un haiku. O curbă, o tuşă simplă, care înseamnă mai mult decât un tablou, o epigrama care spune mai mult decât un lung poem.

http://bleu-ineffable.blogspot.com/

O parte dintre noi au veni pregătiţi cu poeme, unele chiar bune, apreciate de preşedintele nostru, domnul Marinescu. haideţi să le parcurgem împreună şi poate veniţi cu idei, spre învăţătura ucenicilor, îmbogăţirea sensurilor şi pentru îmbunătăţirea versurilor.

Marian Nedişan, cu cel puţin un poem inspirat

Marian Nedişan

Cioară singură
pe gardul de fier forjat -
peste tot gheaţă

În vechea gară
ciripind o vrabie -
sfârşitul iernii

rapidul tramvai / a devenit la sugestia d-nului Marinescu " tramvai în mers"
ridicând valuri de nea -
călător grăbit

pe drumul pustiu
cenusă pe zăpadă -
ideograme

porumbelul cu
o ramură de tei -
ciudat anotimp

Nadine a lipsit, dar am primit poemul ei, prin d-nul Creţu.

O floare în parc
soarele o mângâie
de multă vreme

prof. Radu Creţu:

Streaşină veche -
un sloi trage după el
acoperişul

Iarna-i în corzi -
liniştea din pădure
naşte ghiocei

Troiene pe piscuri -
căldura silabisind
picuri în vale

fulg nomad de nea
adoptat de un ghiocel
la umbră de brad

Radu:

plângând Asia
tzunami, cutremure
înflorind prunul

Ca să fie totul şi mai palpitant, o fost ales un kigo - floare, zic mai degrabă o temă, pentru compoziţii pe loc. Au încercat:

Marian Nedişan

oraşul zdrobit / devenit în urma sugestiilor oraşul înecat
pe ramura umedă
floarea de cireş

Doru

printre flori albe / de prun
râu plin de lampioane -
cer fără stele

Cornel Costea

meri înfloriţi
în veranda bunicii
o vază goală

Ştefana

o buturugă
parfum de violete
căldură mare

Gabriela Marcian:

În parcul pustiu
magnolii înflorite -
pe alei vântul

Daniela Zămoştean:

mâna întinsă
din noapte spre lumină -
mugur de cireş

Minodora:

Floare de prun -
A! Petale jucăuşe
în dans cu vântul

La sfârşit d-nul Puiu Marinescu ne-a întins o capcană.

cireş în floare -
barba bunicului meu
mereu mai ninsă

Trebuia să identificăm greşeala. Bineînţeles că învăţăceii au dat din colţ în colţ, dar cred că dvs. v-aţi prins deja, aşa că n-o mai lungesc, pun varianta cea bună:

cireş în floare -
barba bunicuţului
mereu mai ninsă

Pe curând.

Doru Emanuel

Kanji Sakura