„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 26 septembrie 2008

Florin Vasiliu, şapte ani de la dispariţie

In memoriam


Florin Vasiliu, şapte ani de la dispariţie

(februarie 1928-septembrie 2001)


Valer Ţicu


A depune o floare în amintirea celui ce a fost Florin Vasiliu, un veritabil iniţiator şi mentor al celor ce au descoperit şi îndrăgit poezia de sorginte niponă, nu este doar un act de pioşenie ci, în acelaşi timp, şi un exerciţiu de admiraţie pentru o existenţă dedicată, mai ales în ultimii ani de viaţă, cu trup şi suflet, acestei forme de poezie. Fireşte, au fost şi alţii înaintea lui, poeţi şi scriitori români de seamă, care au adus din îndepărtata Japonie poezia acesteia, începând din secolul XIX, pentru care avem toată admiraţia noastră.. Florin Vasiliu însă, contemporan cu noi, a reuşit, timp de 12 ani, începând din 1990 şi până în 2001, să popularizeze poezia niponă în România la un nivel superior (haiku, tanka, renga, haibun, haiga etc.) în condiţiile existenţei unei critici literare încă nepregătite din punct de vedere teoretic în acest domeniu.


Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, a înfiinţat Societatea Română de Haiku, Revista de interferenţe culturale româno-japoneze HAIKU şi Editura Haiku în care au fost publicate primele plachete şi volume de versuri ale poeţilor români de haiku şi a publicat trei antologii de haiku importante ale poeţilor români.


Lista studiilor şi traducerilor sale din poezia niponă publicate este impresionantă, la fel şi lista cu propriile cărţi de poeme publicate. Florin Vasiliu a călătorit în Japonia şi a cunoscut spiritualitatea orientală la ea acasă, iar prelegeile sale despre poezia japoneză, de o ţinută universitară, erau ascultate cu interes atât la Bucureşti cât şi la Iaşi, Oradea sau în alte localităţi din ţară. Nu putem decât să regretăm faptul că nu i s-a putut crea o catedră universitară pe care credem că ar fi onorat-o cu brio în faţa studenţilor.


În cenaclul din Bucureşti al Societăţii Române de Haiku ne arăta deseori că aparenta simplitate a poemului haiku este înşelătoare şi ne-a impus o abordare corectă a acestei forme scurte de poezie, solicitând o bună pregătire a participanţilor şi impunând o exigenţă deosebită pentru cuvântul scris. Poate din aceste motiv a generat şi unele antipatii. Mulţi nu ştiu că ultimii ani ai existenţei sale, chiar starea sa psihică, au fost influenţate nemilos de boala soţiei şi de decesul acesteia, apoi şi de boala sa. Regreta uneori că a fost inginer şi nu a făcut în tinereţe studii umaniste care i-ar fi permis cunoaşterea mai aprofundată a literaturii, dar a studiat literatura orientală cu o tenacitate rar întâlnită la alţii. Printre realizările sale importante amintim traducerea poemelor lui Matsuo Basho, un eseu remarcabil dedicat acestuia (Basho-sfântul haiku-ului), traducerea în română a poetului Sono Uchida, dar şi organizarea comemorării tricentenarului Basho în România. Totodată a readus în preocupările sale poemul într-un vers al lui Ion Pilat, situându-l alături de poezia scurtă japoneză.


A fost un privilegiu că l-am cunoscut pe Florin Vasiliu şi am colaborat cu el în cenaclul şi revista HAIKU.


Înainte de a încheia acest in memoriam” vreau să reamintesc un haiku de-al său, ca o strângere de mână, ca un „la revedere” spus înainte de plecarea în necunoscut:


Arde-n foc un pai.

Dincolo, după moarte

ne-om întâlni iar


*



Corneliu Traian Atanasiu


Astăzi se împlinesc 7 ani de la dispariţia celei mai remarcabile dintre personalităţile care au contribuit la introducerea liricii nipone în România. Florin Vasiliu a realizat un adevărat program de implementare a haiku-ului în România, înţelegînd că pentru asta este nevoie în primul rind de crearea unei comunităţi a celor care scriu poezie de sorginte japoneză în limba română. A fost un personaj ambiţios şi controversat, dar a rămas, ca organizator, cel mai întreprinzător şi mai insistent dintre cei care au stimulat activitatea autorilor de haiku.

S-a născut în 1929 în judeţul Botoşani, a absolvit în 1951 Facultatea de Chimie Industrială la Institutul Politehnic din Iaşi şi a profesat meseria de inginer chimist. A lucrat 5 ani în producţie, 8 ani în cercetare, 2 în proiectare, 2 în activitatea de sinteză şi 27 în controlul calităţii produselor, în sistemul apărării naţionale. După pensionarea din 1989, şi-a continuat activitatea la mai multe universtităţi particulare din ţară, ocupîndu-se de domenii extrem de variate, de la ingineria calităţii şi management general la statistică, istoria literaturii japoneze şi paradoxism. În toate aceste domenii şi-a încercat şi condeiul publicînd mai mult de zece volume pe teme diverse, singur şi în colaborare.

În anii ’60 face parte dintr-o delegaţie română prezentă mai multe luni în Japonia pentru a stabili contacte economice şi tehnice. Face o pasiune pentru ţara vizitată şi va scrie, începînd din 1980, mai multe cărţi despre istoria şi cultura acestei ţări: Pe meridianul Yamato, De la Pearl Harbour la Hiroshima, Japonia nescunoscută. Se orientează apoi spre poezia japoneză şi publică în 1989, în colaborare cu Brînduşa Steiciuc, prima carte teoretică despre haiku: Interferenţe lirice – Constelaţia Haiku. Este un moment de referinţă în România pentru că ceea ce se scrisese pînă la acea dată pe aceată temă erau doar cîteva pagini de prezentare ce însoţeau antologiile de poezie niponă publicate de Ion Acsan şi Dan Constantinescu.

Din 1990, Florin Vasiliu desfăşoară un amplu program de iniţiere în poezia niponă şi de organizare a cadrului instituţional care să susţină această iniţiativă. Mai întîi înfiinţează o revistă dedicată poeziei nipone în martie 1990, revista Haiku, subintitulată revista de interferenţe culturale româno-japoneze. În vara aceluiaşi an, a înfiinţat în Bucureşti, ca un sprijin pentru revistă, primul cenaclu de haiku din ţară, cenaclu care azi îi poartă numele. În afara obişnuitelor întîlniri în care se citea şi comenta poezie de factură niponă, Vasiliu ţinea şi prelegeri despre această poezie şi, după cum îşi aduc aminte cei ce au frecventat cenaclul de la începuturile lui, veritabile lecţii despre cum se scrie un haiku autentic.

Ca urmare a formării acelui prim nucleu, un an mai tîrziu, împreună cu un grup de membri ai cenaclului, Vasile Smărăndescu, Ion Acsan, Dumitru D. Ifrim, Emil Burlacu, Ţicu Valer, Mioara Gheorghe, Vasile Moldovan şi alţii, fondează Societatea Română de Haiku, asociaţie nonprofit cu personalitate juridică, afiliată ulterior la Haiku International Association din Tokyo. Atragerea unor poeţi convertiţi la haiku şi a altor membri care nu aveau habar pînă atunci de aşa ceva, activitatea lor în cadrul cenaclului au făcut să apară o serie de autori care aveau nevoie de un cadru publicistic mai amplu decît revista cu apariţie de două ori pe an.

De aceea, Florin Vasiliu se hotărăşte să înfiinţeze şi o editură, pe care o numeşte tot Haiku şi care va publica pînă la moartea sa, în 2001, un număr impresionant de volume despre poezia de sorginte japoneză, antologii ale autorilor cenaclului şi ale autorilor români, volume de autor de haiku, tanka, poeme într-un vers, poeme în lanţ.

Dincolo de activitatea în interiorul comunităţii iubitorilor de haiku, Florin Vasiliu a încercat să promoveze poezia niponă şi pe alte căi. Astfel, a sustinut 107 conferinţe, a acordat 18 interviuri, în special unor posturi de radio româneşti, şi a scris 18 prefeţe sau studii introductive la cărţile de haiku ale autorilor români. Activitatea lui în toate aceste domenii a fost încununată cu mai multe premii româneşti şi internaţionale.



Un comentariu:

Dan spunea...

Unul din cei mai extraordinari oameni pe care am avut ocazia sa-i intalnesc pana acum...
Prin anii 1998-1999, am avut imensa placere si onoare sa imi fi predat la Universitatea din Oradea, Facultatea de Litere, Specializarea Biblioteconomie un "curs de paradoxologie"... poate (daca nu sigur) cel mai interesant curs universitar din toata facultatea...
Un om de o cultura, inteligenta, simt pedagogic si umor cum mai rar gasesti...
In ceea ce priveste activitatea sa literara si cartile pe care le-a scris sau la care a colaborat... le citeam pe nerasuflate...
Oricum, pentru mine, ramane o amintire vie si de exceptie a unui OM la superlativ...