Am tradus, la cererea domnului Taro Aizu, textul pe care l-a scris despre oraşul său natal. El m-a rugat să găsesc un mijloc de a face textul cunoscut publicului român. Dacă ştiţi unde îl putem publica (online sau într-o revistă) vă rog să mă ajutaţi.
Orice sugestie de îmbunătăţire a traducerii este şi ea binevenită.
* * *
Oraşul nostru natal, Fukushima
http://blogs.yahoo.co.jp/lovelyearth_mont/folder/979128.html
Aizu TARO, originar din Fukushima, a scris acest text despre oraşul său natal. În parte narativ, în parte poetic, punctat de scurte poeme, acesta traduce foarte bine sentimentul de durere al japonezilor, navigând între dezordinea cauzată de catastrofa nucleară şi iubirea faţă de ţara lor.Oraşul nostru natal, Fukushima
1
În fiecare vară, majoritatea japonezilor se întorc în oraşul lor natal pentru a se ruga la mormintele strămoşilor lor. Această tradiţie budistă se numeşte "Obon(お盆)" în japoneză. În spiritul acestei tradiţii, m-am întors vara trecută în oraşul meu natal, Fukushima, pentru a mă ruga pentru părinţii mei decedaţi. Dar de data aceasta, în 2011, am ezitat să revin, din cauza contaminării cauzate de scurgerea de la centrala nucleară de la Fukushima. Oraşul meu natal a devenit prea periculos din 11 martie 2011. Vântul a dispersat cesiumul de la centrală în întreaga prefectură.
Cesiumul se spune că poate cauza în viitor cancer copiilor şi bebeluşilor. După ce am ezitat câteva zile, am decis să revin, în ciuda acestui lucru, pentru că sunt, cred, prea bătrân pentru a dezvolta un cancer din cauza radioactivităţii.
În august am plecat într-acolo cu autobuzul. Când am coborât, câmpiile Fukushimei se întindeau cât vedeai cu ochii.
Nu pot crede
că au fost contaminate,
de vântul cu cesium.
Stau în faţa acestor câmpuri de orez
verzi, verzi, strălucitoare.
2
Stăteam la fratele meu şi, a doua zi, am făcut o plimbare cu nepoţii mei. Unul dintre ei a spus: "O, am uitat să îmi iau dozimetrul!" S-a întors imediat în casă şi l-a adus. Copii din Fukushima îşi pun întotdeauna dozimetrele în jurul gâtului când ies din casă, pentru ca profesorii lor să poată verifica nivelul de radiaţii la care au fost expuşi.
Am făcut o plimbare în parcul de lângă râu.
Copiii îşi atârnă
dozimetrele în jurul gâtului
chiar şi când joacă
leapşa cu mine
în parcul înverzit.
Dar nu mai erau alţi copii care să se joace în parc, în afară de nepoţii mei. Poate că ceilalţi se jucau jocurile lor electronice sau se uitau la televizor, la ei acasă, pentru a evita vântul încărcat de cesium. Profesorii de la şcoală i-au învăţat să se joace cât mai mult timp posibil în case.
3
Într-o după-amiază a început dintr-odată să plouă. Prinsă de ploaie, pisica noastră a fugit în casa fratelui meu şi s-a aşezat sub streaşină.
Pisica noastră
ignoră faptul
că linge
ploaie cu cesium
de pe blana udă.
4
Mulţi dintre locuitorii care aveau casele în apropierea centralei s-au refugiat după scurgerile radioactive. Părinţii tineri, care au copii sau bebeluşi, au căutat refugiu cât mai departe. Au mai rămas doar persoanele în vârstă.
Chiar dacă locuitorii
vor să se refugieze,
nu au unde să meargă,
nici muncă, nici casă
decât în Fukushima.
5
În special ţăranii în vârstă din apropierea centralei, chiar şi cei mai bogaţi, nu au vrut să îşi caute refugiu în altă parte. Ei nu vor nici să înveţe un nou dialect, nici obiceiuri noi, nici să se despartă de vecini si de prieteni. Ei au rămas în oraşul lor natal pentru a-şi trăi ultimii ani în linişte.
Chiar dacă funcţionarii le spun
"Fugiţi din satul vostru! "
bătrânii ţărani refuză
pentru că doresc să rămână, liniştiţi
acolo unde s-au născut, în Fukushima.
Bătrânii ţărani
asemeni copacilor
au rădăcini puternice
înfipte adânc în pământul
Fukushimei.
Peste tot în Fukushima,
bătrânii ţărani
vor să revină
în adevărata lor ţară natală:
Pământul însuşi.
Pământul
este locul de odihnă întunecos
unde ei renasc
în viitor:
următoarele lor etape.
6
Într-o seară stăteam împreună în sufragerie şi ne uitam la un meci de fotbal, la televizor. Şi soţia fratelui meu mi-a curăţat o piersică.
Mănânc
piersica roz.
e delicioasă,
dar o urmă de cesiu
mi-a intrat în corp.
Nu îl pot vedea, cesiumul,
nici auzi,
nici simţi,
este un invizibil
duşman.
Şi totuşi, ca să fiu sincer, nu sunt sigur că această urmă de cesiu este duşmanul meu. Specialiştii spun că el este bun pentru sănătate, atât timp cât este doar o urmă. Alţii spun că este foarte periculos. Eu nu ştiu cine spune adevărul. Ca să fim exacţi, nici specialiştii nu cunosc adevărul. În viitor voi afla dacă cesiumul ne-a făcut bine au rău. Totuşi, acum vreau să ştiu dacă, în viitor, voi face cancer.
Aceasta este neliniştea comună
care erodează spiritul
multor locuitori
de lângă centrala nucleară
de la Fukushima.
Eu nu îmi pot cunoaşte viitorul. Dumnezeu îl cunoaşte. Şi dacă nu ar fi Dumnezeu, nici un om nu îl poate cunoaşte, din universul cel vast.
O urmă de cesium
există tăcută
fără miros,
fără gust,
în tăinuitele celule.
7
Seara târziu am discutat cu fratele meu despre contaminarea radioactivă. Ce mi-a povestit el despre un ţăran lăptar a fost un mare şoc pentru mine. Am examinat detaliile, citind multe articole despre acest om, în reviste şi ziare. Le rezum aici.
Un ţăran lăptar trăia
într-un mic sat în apropierea centralei nucleare
de la Fukushima, împreună cu soţia sa filipineză
şi cu cei doi fii. Familia sa era foarte fericită,
pentru că ei aveau în jur de 40 de vaci şi
el muncea bine împreună cu soţia lui în fiecare zi.
El şi-a construit un nou atelier pentru a câştiga
mai mulţi bani, pentru că fiii lui erau
mici. Ei îi confecţionase un ghiozan nou
fiului său, şi aştepta ceremonia de începere
a anului şcolar la şcoala primară, care se
ţine în aprilie, când florile de cireş
inundă curtea şcolii.
Dar a avut loc o explozie la
centrala nucleară de la Fukushima, în urma
marelui tsunami care a lovit regiunea
la data de 11 marie 2011. Vântul a dispersat cesiumul
de la centrală peste câmpii,
peste munţi şi peste casele din satul lui. Laptele
de la vacile sale conţinea mult cesium,
pentru că ele se hrăneau cu iarba pe care el le-o cosea
în fiecare dimineaţă. A trebuit să arunce tot laptele contaminat
de cesium în fiecare zi.
Îngrijorat de sănătatea celor doi fii, şi-a trimis
familia departe de sat şi apoi i-a trimis
în Filipine, la mijlocul lunii aprilie. Aceasta a fost
înainte de ceremonia de intrare la şcoala primară.
Deci explozia de la centrală l-a împiedicat
să participle la prima zi de şcoală a fiului său.
El a rămas complet singur şi a continuat să muncească
în Fukushima pentru un timp. Dar într-un final
a renunţat să îşi mai mulgă vacile şi a plecat la soţia lui
şi la cei doi fii din Filipine.
Dar aici nu a înţeles limba, nici
nu a putut să îşi găsească de lucru. A revenit la Fukushima
singur, în mai. Şi acum nu mai avea nici
o vacă, nici familia sa în satul lui.
Ţăranul lăptar a lăsat acest mesaj
scris pe un perete al atelierului său cel nou:
"Dacă centrala nu ar fi explodat,
nu m-aş fi sinucis."
Avea 54 de ani.
8
Într-o zi, ne-am dus să vizităm un celebru loc turistic, eu şi familia fratelui meu. Dar erau puţini vizitatori, din cauza fricii de cesium, acolo unde altădată locul era plin de copii în timpul vacanţei de vară.
Revin,
revin,
la Fukushima unde pe vremuri
copiii se puteau juca sub cerul liber
fericiţi, împreună cu părinţii lor.
9
După scurgerea radioactivă, mulţi părinţi şi funcţionari au început să curăţe cesiumul din curţile tuturor grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din Fukushima. Locuitorii şi-au curăţat casele, grădinile şi drumurile. Fermierii au continuat să îşi curăţe câmpurile, pădurile şi munţii, timp de mai multe luni. Cea mai mare parte a locuitorilor au încercat să curăţe întreaga Fukushima.
Pământul şi vântul,
perele şi piersicile,
pisicile şi oamenii,
fie ca toate fiinţele
să renască în Fukushima.
10
Mi-am făcut un obicei din a merge la Miharu, în apropiere de centrală, pentru a contempla frumoasele flori de cireş, în fiecare primăvară. Copacul cel mai celebru din regiune este bătrân de în jur de 10 secole. El nu este un copac de rând, ci un cireş foarte mare, iar florile lui se întind spre cerul albastru. Locuitorii îl numesc "Takizakura", pentru că "taki" înseamnă "cascadă", iar "zakura" înseamnă "floare de cireş" în limba japoneză. Florile lui se aseamănă unei cascade roz, care curge din cerul de azur, plutind calm în briza caldă a primăverii. Florile nu sunt doar superbe, ci apar pline de prospeţime pe cerul albastru. Prinvind în sus la ele, aveam obiceiul de a mănânca prăjituri japoneze şi de a bea bere, apoi de a face o siesta de două, trei ore, în compania prietenilor mei. Dar în primăvara aceasta nu m-am întors. Mi-a fost frică de problema cauzată de cesium în apropiere de Miharu. Explozia de la centrală, în 11 martie m-a împiedicat să merg acolo în aprilie.Şi totuşi, mă voi întoarce acolo. Mă voi întoarce la Miharu pentru a mă încărca de energie de la florile de cireş, în aprilie următor. Mă voi întâlni cu Takizakura, ca de fiecare dată. Aceasta este o promisiune pe care i-am făcut-o an de an.
Vom cânta un cântec
şi vom dansa din nou
în jurul florilor marelui cireş
din oraşul meu natal,
Fukushima.
Cine este Aizu TARO ?
Aizu TARO s-a născut la Fukushima în Japonia în anul 1954. El scrie poeme (waka – poeme în cinci versuri) în limba japoneză de 10 ani şi în engleză şi franceză de 2 ani. A publicat în 2011 trei colecţii de poeme, respective în japoneză, engleză şi franceză. Titlurile acestora sunt The Lovely Earth / La Terre Précieuse. De asemenea, i-au fost acordate două premii pentru haiku "全国現代俳句大会” şi un premiu special pentru poezie în Japonia.
Blog-ul lui Aizu Taro este: http://blogs.yahoo.co.jp/lovelyearth_mont
Blog-ul în limba franceză al lui Aizu este: http://blogs.yahoo.co.jp/lovelyearth_mont/folder/165372.html
O altă versiune a acestui text, în limba franceză, intitulată « Fukushima Renaissance » este publicată pe site-ul Evazine. Anna Jouy propune o lectură pe care o putem asculta online aici: http://evazine.com/Poesie%20lue/poesie_lue.htm
