Trei concursuri cu termenul limită în 31 mai 2010

1. Vancouver Cherry Blossom Festival Haiku Invitational

Se pot trimite 2 haiku-uri pe tema florilor de cireş. Detalii la adresa http://www.vcbf.ca/

2. Klostar Ivanic International Haiku Contest

Concursul este organizat de Tourist Community of Klostar Ivanic, Croaţia şi Three Rivers Haiku Association.

Se pot trimite 3 haiku-uri care se referă la natură şi omul ca parte a ei.

Adresa poştală :
Haiku Association Three Rivers,
Kolodvorska 44,
10310 Ivanic Grad,
Croatia

Prin e-mail la dvrozic@optinet.hr scriind la subiect: "For the contest".

3. Al 8-lea concurs de poezie în limba italiană, 2010

Înscrierea poemelor se face pe sait http://www.cascinamacondo.com/

Se pot trimite cel mult 3 haiku-uri nepublicate.

Structura intimă a haiku-ului - textul (II)

Decolarea

E convenabil să ne închipuim spaţiul haiku-ului ca pe unul tridimensional. Textul ar fi astfel doar o dreaptă de-a lungul căreia se succed cuvintele şi, totodată, pretextul de la care, prin expandare, se lăţesc imaginile.

Odată întinse, ca un aluat pus la dospit, în procesul contemplării, imaginile cresc şi capătă volum. La această umflare contribuie în primul rînd juxtapunerea celor două imagini diferite. Funcţional vorbind, kireji, pauza dintre cele două părţi ale poemului, nu este doar un antract, o suspendare a cursivităţii textului pentru a-ţi trage respiraţia, ci praful de copt, drojdia de bere care-l face să crească. Despre juxtapunere vom vorbi însă cînd vom aborda nivelul imagistic la poemului.

Există însă şi în text asemenea fermenţi, resorturi comprimate gata să înlesnească decolarea poemului în spaţiul tridimensional al simbolului. Şi, în acest fel, textul trimite direct (nu doar prin ricoşeul imaginilor) şi la ceea ce simbolizează poemul: stări de spirit care nu au caracterul concret, senzorial al imaginilor şi se propun doar meditaţiei. Dacă funcţia evocatoare este realizată prin coerenţa şi mimetismul textului, decolarea se face doar din locurile unde textul a suferit un accident, o alterare, o deraiere de la cursul firesc.

Un astfel de resort poate fi polisemia unei sintagme, posibilitatea de a o înţelege în mai multe sensuri. O asemenea sintagmă dospeşte înţelesuri simbolice şi face ca întregul poem să capete dimensiuni nebănuite. Două exemple vor fi edificatoare în această privinţă.

Sintagma dulceaţă de fragi din poemul: „dulceaţă de fragi – / prea puţin din mireasma / pădurii în zori”, poate fi înţelească şi la propriu, ca o denumire comună peste care poţi trece cu uşurinţă doar lingîndu-ţi degetele şi exclamînd cu satisfacţie suficientă: mmm, mmm, yam-yam!, dar şi ca una care ascunde abil o antiteză simbolică.

Înainte de a fi doar un substantiv comun, care numeşte o bunătate preparată de gospodine, dulceaţa numeşte o generalitate, o abstracţie, însuşirea de a fi dulce a mîncărurilor, calitatea de a desfăta, de a produce plăcere, bucurie, fericire. Dar, chiar şi în concretitudinea ei de produs culinar, dulceaţa este ceva artificial – o conservă şi, la urma urmei, un preparat alimentar dintr-o specie înrudită cu murătura.

Simbolic, preferinţa pentru dulceaţă poate fi omologată cu aceea pentru partea soft, artificială, contrafăcută, frivolă a vieţii, în opoziţie cu aceea hard, dură, naturală, profundă, veritabilă.

Fragii, din aceeaşi sintagmă, au şi norocul unei potriviri fonetice pe alte vocabule precum fraged şi fragil, care-i contaminează cu înţelesuri ale delicateţii, prospeţimii, gingăşiei şi confirmă astfel, dublînd în mod miraculos, graţioasa lor fiinţă aurorală.

Realcătuită astfel, îmbogăţită cu semnificaţii pe care le sugerează doar, dulceaţa de fragi propune din capul locului o opoziţie ireconciliabilă între artificiu şi naturaleţe, între încercarea infructuoasă de a păstra nealterată o frăgezime efemeră şi mireasma inconfundabilă dar pieritoare a fiinţei autentice. Este, de fapt, o sintagmă care denunţă o incompatibilitate şi o impostură.

O altă sintagmă cu detentă polisemantică este de ziua muncii din poemul: “de ziua muncii – / uscându-se la soare / pielea unui cal”. În economia textului, sintagma pare doar o precizare a momentului cînd autorul a surprins faptul că o piele de cal se usucă la soare. E aici o ironie mascată în opoziţia flagrantă dintre momentul promis sărbătoaresc şi imaginea unui animal de corvoadă din care a rămas doar pielea, uscată şi ea la soare. Sărbătoarea muncii este de-a dreptul compromisă.

Pendularea între grandoarea sărbătorească şi înţelesul profan de zi a muncii obsesiv repetată care poate usca nu doar pielea ci şi sufletul celui muncit lansează însă poemul în spaţiul simbolic.

Un alt resort responsabil de decolarea în spaţiul simbolic este alterarea semnificativă a textului. Substituirea unui singur cuvînt cu unul care tulbură echilibrul imitativ al imaginii este suficientă pentru a lansa poemul în spaţiul simbolic. Deformat şi rupt din contextul „real”, al obiectului, faptului, scenei, acest cuvînt devine semnificant simbolic, semn material care poate semnifica o entitate imaterială: raţională, emoţională, spirituală (cel mai adesea o împletire subtilă a celor trei). Iată cîteva exemple:

Casa-n ruină –

creanga de liliac

sprijină zidul

Imaginea reală de la care a pornit autorul a fost cu siguranţă aceea a unei crengi de liliac înflorit care atinge zidul casei în ruină. Contrastul evident dintre construcţia-n paragină şi izbucnirea impetuoasă a primăverii (evocată doar prin crenguţa de liliac doar presupus înflorită) a fost suficient pentru a-l face să resimtă mai acut compasiunea pentru casa surpată, compensată însă brusc de năvalnicul avînt al anotimpului. Un singur cuvînt, sprijină, a deturnat imaginea de la rolul ei de simplă descriere naturistă şi decorativă, făcînd-o aptă să simbolizeze o stare de spirit. Realitatea uşor modificată, concretul transfigurat atît cît să poată încorpora simbolul, a devenit un suport generos pentru o stare abstractă.

Gară pustie –

vîntul face o haltă

să ia un ciulin

Imaginea, cea de la care a plecat autorul, evocă Bărăganul bătut de vînturile toamnei. Din multe motive, gara poate fi pustie, poate este deja dezafectată. Oricum, aici localităţile sînt rare şi sînt departe de ea. Acum nu e nici ţipenie prin preajmă. Vîntul bate-n rafale şi, din cînd în cînd, ridică şi cîte un ciulin. Locul, odată umanizat, pare să se întoarcă-n natură. Doar vîntul se mai joacă o vreme de-a trenul. Observatorul mai cochetează cu această minimă transfigurare şi reuşeşte să ne pună pe gînduri: încotro călătoresc, fără bilet, ciulinii? Fără această mică şi glumeaţă schimbare a scenei, pustietatea n-ar fi nici atît de grăitoare şi nu ne-ar deveni nici atît de familiară.

deal fără turme –

cojocul ciobanului

paznic la stână

Avansarea cojocului pe post de paznic perturbă atmosfera pustietăţii şi, prin această ironică transfigurare a unui lucru, ne face să simţim mai acut părăsirea locului. Modul glumeţ de a face din cojoc paznicul stînei este mai curînd unul de a pune un accent suplimentar pe faptul că acolo nu mai e nimic de păzit în afara unei mohorîte tristeţi, că acel cojoc e doar un lucru abandonat şi inutil, că peste toate s-a-ntins “jalea rătăcirilor / mohorul mîhnirilor”.

Este de observat că în toate cele trei exemple avem de a face cu metafore şi personificări. Sînt ele prohibite sau se dovedesc cum nu se poate mai utile nu numai pentru a formula sensul poemului ci şi pentru a-l face să tresalte, să-şi ia zborul, atingîndu-şi nivelul simbolic? Sigur că putem să botezăm acest gen de metaforizare paradox, în fond imaginile respective sînt insolite şi contradictorii, dar schimbă asta cu ceva lucrurile? Paradoxul este un concept logic, are de a face cu enunţurile şi nu cu figurile de stil consacrate. Imaginile haiku-ului îl pot accepta doar în accepţia sa metaforică de ciudăţenie, enormitate, absurditate funcţională.

Structura intimă a haiku-ului - textul (I)

Textul haiku-ului

În definirea haiku-ului se aminteşte, şi uneori se insistă excesiv, pe un fel de structură anatomică relevată la un superficial examen clinic: 3 versuri, 17 silabe dispuse 5-7-5, kireji, kigo, prezenţa unor valori estetice, etc. Dincolo de cap, gît, trunchi, membre şi, eventual, ochi, urechi, nas, limbă nu se prea ajunge. Or, dacă vrem să pricepem în mod serios haiku-ul, trebuie să-i cunoaştem mai curînd anatomia şi fiziologia internă modul de funcţionare al organelor vitale.

Din acest punct de vedere, acela al unei investigaţii profunde, un haiku autentic are trei paliere: textual, imagistic şi simbolic. Caracteristica principală a haiku-ului fiind tranzitivitatea: înlesnirea trecerii de la un strat, nivel, orizont al triadei de mai sus la un altul.

Evocarea

Textul haiku-ului este prin definiţie evocator. El trimite la imagini (care se presupune că au fost văzute sau măcar vizate de autor) şi cheamă/redeşteaptă în mintea şi în sufletul cititorului fapte, întîmplări sau scene din care au fost decupate acele imagini. Prima calitate a textului este prin urmare aceea de acurateţe a expedierii cititorului către imaginile de referinţă sau de abilitate a convocării evenimentului la care se face aluzie.

Trimiterea va fi cu atît mai eficace cu cît textul va miza pe sintagme simple şi limpezi (lipsite de înflorituri metaforice gratuite) care trimit direct la ţintă, focalizează activitatea contemplativă pe obiectivul vizat. Evitarea figurilor de stil, cu care ne-a obişnuit poezia occidentală, preîntîmpină astfel rătăcirea cititorului pe căi lăturalnice, ocolite sau şovăitoare.

Numai cuprinzînd expresii fireşti şi naturale, nepretenţioase (care nu vor să atragă atenţia asupra lor), textul îşi îndeplineşte cu brio funcţia tranzitivă de vehicol folosit doar pentru a ajunge la destinaţie. Din acest punct de vedere, rolul textului este să ne pună în faţa faptului real, propus contemplării. Şi să poată fi ignorat în faţa bogăţiei prezumate a imaginilor odată ce şi-a îndeplinit funcţia.

Haiku-ul mizează pe forţa imaginilor. Odată ce l-a plasat pe cititor în faţa lor, orice ingerinţă a textului în activitatea de contemplare este neavenită. Textul nu trebuie deci să spună vreo poveste, să descrie expresiv ceva, să facă apel la simţămintele şi la emoţia autorului, să se erijeze în discurs persuasiv. Textul nu este în competiţie cu imaginile şi nici nu ţine loc de imagini. El le numeşte sau le invocă pentru că are încredere în puterea lor revelatoare.

Supus acestor exigenţe, textul este unul ascetic care evită formulările sub forma unor sentinţe (propoziţii) şi agreează sintagmele evocatoare. Sintagmele folosite sînt de obicei cele care, numind ceva, cheamă în conştiinţă lucrul numit: grupuri nominale (substantivale) sau locuţiuni substantivale. Caracteristica lor este că au în centru un substantiv (sau, posibil, un pronume sau un numeral) care se combină cu substantive în genitiv sau dativ, adjective, grupări prepoziţionale etc. (care determină substantivul). Iată cîteva exemple de asemenea grupări în jurul unui substantiv folosite în versul de 5 silabe:

„luna absentă”, „groapă de gunoi”, „doar un păianjen”, „un singur copac”, prima ninsoare”, „pe coama casei”, „aproape ziuă”, „gară-n ars bărăgan”, „mirişti uscate”, „zîmbetul orbului”, „de ziua muncii”, „dulceaţă de fragi”, „merii în floare”, „nopţi fără greieri”, „fulger în noapte”, „doar pene pe jos”, „sub talpa casei”, „ceaţă şi brumă”, „nici urmă de stea”

Se poate observa că imaginea vizată este mai puţin determinată, reprezentînd de cele mai multe ori un fundal, un fel de cadru mai larg în care îşi găseşte locul o a doua imagine mai bine conturată.

Şi celelalte două versuri respectă, de obicei, alcătuirea unui grup nominal într-o formă mai extinsă. În exemplele de mai jos, voi sublinia substantivul care adună centripet celelalte cuvinte.

„într-un pantof / cuibul mierlei”
„rece lama securii / uitată în colţ”

„niciun fluture / stârnit de vânt”

„luna şi o bufniţă / la sfat de taină”

„ornice Paul Garnier / ştirbe de ace”

„sperietoarea de ciori / străjer pe uitări”

„în cutia cu monede / câteva frunze”

„pe-o singură frunză / toată zăpada”

„din ce în ce mai mari / urmele pisicii”

„o floare fără nume / în gardul de spini”

“cuibul berzei gol / pe-acoperişul surpat”

“covata crăpată / plină cu soare”

Substantivul central este în toate cazurile de mai sus mult mai bine determinat: localizat, cuantificat, calificat, chiar angrenat aluziv într-o anume acţiune.

În alte cazuri însă, este surprins un fapt făcînd apel la un verb la gerunziu sau la un mod personal:

“la urma urmei / dorm şi eu cu cineva”

“licuricii strălucesc / parcă mai tare”

“paznicul se-ntoarce / cu fluturi pe felinar”

“zarzărul înfloreşte / ca niciodată”

“curăţind tăcut zăpada / de pe maşină”

“la soare uscându-se / pielea unui cal”

“am totul dinainte / pe masa goală”

“până şi lemnul din gard / înmugureşte”

“încă o coajă de ou / plesneşte în cuib”

“un câine pribeag / adulmecă ceaţa”

“numărând veacurile / acelaşi greier”

„zborul unei bufniţe / poartă-nserarea”

„pocneşte târziu / mobila de mahon”

Chiar dacă e vorba de o propoziţie, ceea ce se afirmă sau se neagă nu este comentat, interpretat, explicitat, ci este doar expus cît mai neutru posibil, ca o simplă constatare. Importantă este conturarea netă dintr-o singură tuşă, decupajul clar făcut cu ajutorul unui spot de lumină bine dirijat.

(urmează capitolul Decolarea, în care va fi vorba de resorturile care asigură textului detentă şi zborul în orizontul simbolic)

Invitaţie

Poetul Dominique Chipot m-a anunţat că site-ul Photo Haiku Francophone este adus la zi şi că pe adresele tuturor poeţilor care au trimis haiku-uri la acest sait vor sosi scrisorile La lettre du haiku şi revista Ploc!, în format electronic.

Cu acest prilej, domnul Dominique Chipot ne invită să vedem cele 300 de poze şi să trimitem haiku-uri inspirate de ele. De asemenea, aşteaptă de la noi şi poze.

Pe blog există link-ul spre Photo Haiku Francophone. Dacă nu vă descurcaţi (eu spun că e simplu), vă rog să mă întrebaţi şi vă pot ajuta.

REZULTATE MARTIE 2010

-->

REZULTATELE

ROMANIAN KUKAI MARTIE 2010

Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele stabilite prin votul participanţilor pentru concursul lunii MARTIE 2010 a cărui temă a fost să includă în text cuvîntul MÎŢIŞORI în oricare din formele lui gramaticale.

FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:

Doina Bogdan Wurm

Şi tuturor participanţilor!

*

Locul I – 14 puncte

49.

zefirul nopţii -

un mâţişor molatic

mângâind luna

Doina Bogdan Wurm

Locul II – 13 puncte

3.

Somnul bunicii -

mâţişori la icoană

veghind odaia

Tincuţa Horonceanu Bernevic

Locul III – 12 puncte

32.

zori de martie –

irup mâţişori de-alun

şi nici un sunet

Ildiko Juverdeanu

Locul IV – 11 puncte

28.

Ziua bunicii –

mâţişori de răchită

în vaza de lut

Maria Tirenescu

38.

Crengi cu matisori –

nechemate vin

amintirile!

Iulia Ralia

1.

Zi de Florii – toți

pomii spre biserică

plini de mâțișori

Florin Grigoriu

Locul V – 10 puncte 7.

Un colţ însorit

cu mâţişori în mână

bătrâna cerşind

Florica Ceapoiu

11.

Cântă cucul –

pe salcia bătrână

primii mâţişori

Letiţia Iubu

13.

Reanimare –

într-o cană cu apă

câţiva mâţişori

Eduard Ţară

17.

mâţişori uscaţi

şi o candelă stinsă -

bătrâna la geam

Virginia Popescu

Locul VI – 9 puncte

10.

senin de Prier -

mlădiţe cu mâţişori

şi-n taină Iisus

Gabriela Genţiana Groza

25.

La tocul uşii

salcie cu mâşiţori -

iar Floriile

Vali Iancu

44.

sălcii peste râu -

în cascadă sar păstrăvi

şi mâţişorii

Dan Norea

48.

stele pe ramuri -

mâţişorii salciei

atingând apa

Valeria Tamaş

(ceilalţi participanţi îşi pot vedea rezultatul în tabelul voturilor trimis pe lista LAPNO, cei care nu l-au primit îl pot solicita la adresa dioica_urtica@yahoo.com)

Divergenţe şi convergenţe între mentalitatea poetului occidental şi a celui oriental

Poetului occidental, care reflectează asupra artei sale, îi pare firesc demersul de a încerca să legitimeze poezia. Mai precis, acela de a-i căuta şi de a-i găsi un temei cu adevărat solid şi adînc, măcar la fel de puternic ca acela al realităţii pe care poezia o sfidează, o contestă şi o concurează. Dar asta mai curînd pentru că nu doar poezia, ci întreg domeniul esteticului, arta de orice fel, în comparaţie cu realitatea, sînt cantonate deja pentru occidental în domeniul facilului, al artizanatului mai mult sau mai puţin frivol.

Adoptînd o mentalitate realistă, pragmatică, mercantilă, occidentalul îşi exprimă astfel opţiunea pentru o viaţă cu o tonalitate fundamentală austeră, realist-posacă, admiţînd doar ipostaza uşuratică şi neserioasă a artei ca divertisment. Pentru el, momentele estetice ivite în viaţă sînt doar acelea care acţionează ca o distragere de la corvezile vieţii şi ale datoriei cotidiene şi le acceptă prin urmare, în neseriozitatea lor, doar ca un fel de diversiune utilă care serveşte la refacerea forţei de muncă. Ca pe un fel de odihnă activă totuşi, pentru că, cel mai adesea, genul de participare interactivă la divertisment frizează orgiasticul.

Societatea de consum, folosindu-se de girul vechimii antice al arhicunoscutei devize panem et circenses, foloseşte din plin această accepţie diversionistă a artei, integrînd-o în industria spectacolului care a reuşit să-şi adjudece şi să mixeze toate artele într-un imens şi amalgamat kitsch pentru uzul non-stop al maselor surescitate.

Se înţelege prin urmare că, atunci cînd Nichita Stănescu declară exaltat şi ritos că poezia este superlativul eticii, el tinde să redea artei o mai nobilă menire, să o reintegreze vieţii umane cu o pondere mult mai substanţială în economia acesteia. Şi să recupereze astfel terenul pierdut, scoţînd-o din orizontul minoratului perpetuu şi şi asigurîndu-ne că ea este responsabilă de asigurarea plenitudinii vieţii, că numai datorită ei viaţa îşi poate regăsi vibraţia tonică originară, autentică.

Situarea esteticului în prelungirea eticului îi redă celui dintîi seriozitatea şi forţa pierdută, dar, totodată, salvează şi eticul de anemierea şi fadoarea rigoristă. Fapta umană ce resimte în ea palpitul liric nu mai este doar un exerciţiu sterp al datoriei, ci trăire deplină, împlinire vitală. În această accepţie, arta nu se mai adaugă cumva din exterior vieţii pentru a o înfrumuseţa, nu mai este un simplu şi accesoriu zorzon, o podoabă facilă, un exces luxuriant – adică pur şi simplu o poleire a vieţii. Frumosul, conform etimologiei sale, se reîntoarce prin aceasta la o accepţie formatoare, devenind punere în formă a vieţii. Arta este acel ceva care prin vibraţia sa plenară, pornind dintr-un miez interior, ne face să fim mereu în formă, să nu ne pierdem tonusul vital. Frumosul este văzut în acest caz ca formă internă care irumpe în tot ceea ce face cel care îl cultivă şi îl trăieşte aşa cum se cuvine.

Tot Nichita este însă nevoit să afirme: eu nu admir misterul, îl creez. Este o afirmaţie a orgoliului creator tipică pentru artistul ca şi pentru sufletul faustic al occidentalului. Sfîşiat de accese acerbe de individualism, omul instrăinat simte că totul, lumea întreagă, îl neagă. Este adevărat, uneori, în clipe de adîncă reverie, pînă şi Camus, care teoretizează omul absurd, resimte acea blîndeţe fără de margini a unui peisaj care îl neagă fără mînie şi îl împacă oarecum cu lumea. Totuşi, tentaţia artei occidentale este una demiurgică, aceea de a crea alte lumi care să înlocuiască o realitate nedemnă în care nu se poate trăi.

*

Poetul oriental este scutit de toată această acrobaţie teoretică, menită să recupereze pentru poezie un statut mai demn şi mai dezirabil. Pentru el, statutul ontologic al poeziei nu este diferit de cel al realităţii. Poezia este, pur şi simplu, o stare a firii. Există la fel cum există realitatea. Ba poate chiar mai abitir decît ea. Căci ea este misterul aflat în miezul profund al realităţii, este spiritualitatea aflată dincolo de vălurile care o ascund şi adesea o falsifică.

Poetul nu face decît să cultive pentru sine acea stare prielnică surprinderii realităţii autentice şi profunde care este poezia. Într-un fel modest, el este surprins de revelaţia pe care încearcă, la rîndul său, să n-o piardă, să o noteze discret şi sugestiv pentru uzul celorlalţi. Poetul e doar atent, pregătit, într-o stare în care acordul la vibraţia firească a profunzimilor este pentru el mereu posibil.

Poezia nu este astfel decît contactul cu realitatea profundă, atingerea ei şi preluarea acelui palpit esenţial. Poetul, modest, umil, fără accese de titanism creator, surprinde doar poezia lucrurilor şi o comunică, o împărtăşeşte celorlalţi, celebrînd astfel misterul ei. Poezia este astfel sărbătoarea realităţii, realitatea în ipostaza ei sărbătorească.

Convingerea poetului oriental este deci că realitatea ca mister, poezia realităţii, există. Omul trăieşte într-o lume în care sacralitatea este difuză, iar poetul nu face decît să oficieze misterul acesteia. Formula lui Mircea Eliade este aici cea mai potrivită: sacrul este camuflat în profan. Poetul deţine doar organul, lira acordată de aşa natură încît resimte cu precădere vibraţia sacrului aflat în proximitate, în cotidian, în banal, în lucrurile cele mai umile şi lipsite de strălucire. El o preia şi, cu o minimă prelucrare, o transmite celorlalţi.

Nu el creează misterul sau cîntecul, acestea se întîmplă de la sine. Nu orgoliul creator îl împinge să plăsmuiască misterul, ci fiinţa sa, eliberată de sinele parazitar, atinge acea stare în care poezia lumii, realitatea cea mai adîncă a ei, se manifestă osmotic în acelaşi timp în lucruri ca şi în sufletul său.

*

Nu putem spune că diferenţa de mentalitate dintre occident şi orient este absolută şi irecuperabilă. Şi poeţii occidentali sînt tentaţi de atitudini mai modeste, de un anume anonimat al creaţiei, de confuzia cu firea.

În poemul Unde un cântec este, Blaga surprinde fiinţa cîntecului ca pe un fel de epifanie, de arătare zeiască. Cîntecul este pentru el destrămare şi răsfirare a zeului, topire a sa în lume, metamorfozare în adiere, mireasmă, vrajă-vînt, care, abia aşa, ating coardele de-argint ale lirei.

E remarcabil faptul că este vorba de un cîntec al firii şi nu de unul de păun-cantautor. Realitatea întreagă este în sărbătoare, este plină de fiinţa zeului sau de zei mărunţi ca-n shintoism. Ea este, de fapt, cîntec pentru că este „pierdere, / zeiască, dulce pierdere de sine”. În finalul poemului poetul mai spune:

„Dar cel ce-ascultă, dobândeşte viu contur,
în armoniile treptat depline
un templu, un menhir sau crin devine.”

Şi consfinţeşte astfel metamorfoza ascultătorului-poet care se apropie de statutul armonic al unui lucru printe celelalte lucruri. Doar aşa fiind demn să se pătrundă de întreaga armonie a cîntecului.

*

În maniera sa ghiduşă, Marin Sorescu se mărturiseşte: „Pereţii casei îmi sunt plini / De rame / În care prietenii mei / Nu văd nimic. / Cred că le-am expus acolo / Pentru exasperarea lor.” Arta sa poetică se rezumă prin urmare, simplu şi umil, la a înrăma misterul ivit oarecum ca nuca-n perete, căci iată ce spune despre un loc oarecare din peretele de deasupra patului:

„Într-adevăr, pe locul acela
Joacă o lumină
De formă sferică.
Nu este-n jur nici un bec,
Nici un ochi deschis,
Nici o mină de fosfor.”

Realitatea banală şi fadă, varul insipid de pe perete, palpită deodată din senin, inexplicabil, fără vreun motiv, dar impunînd responsabilizarea poetului: “Cineva respiră, respiră. / Cine ştie ce stea / Arde undeva departe. / Şi-n sistemul de reflectare ciudat / Al lucrurilor, / Sufletul ei bate acum / În peretele meu.” Poetul are doar un statut modest de sămădău, ia seama doar, bagă-n seamă ciudatele fapte şi dă seamă despre ele:

“Mâine va trebui să pun
Şi-n locul acesta
O ramă.”

*

Cei doi poeţi, şi nu sînt fără doar şi poate singurii care văd lucrurile aşa, ne conving că menatalitatea occidentală este penetrabilă şi poate comunica lesne cu estetica orientală. Un poet veritabil, cum este Cezar Baltag, chiar dacă nu practică el însuşi arta haiku-ului, are organul cu care să poată înţelege perfect ce este acel gen inconfundabil de poezie. Ne-o dovedeşte prin felul în care se rosteşte despre această poezie doar aparent exotică:

“Un haiku nu are un scop şi nici nu năzuie să fie frumos în sine. El nu are valoare şi nu este analizabil. El e aproape un obiect. Un haiku nu este altceva decît, ca să reluăm o celebră metaforă Zen, degetul cu care cineva arată luna, dar, cum spunea Suzuki, vai de cel ce ia degetul drept însăşi luna. Un haiku nu descrie, ci arată, ajută să apuci senzaţia direct, e o unealtă, un instrument optic sau, mai bine zis, o fereastră, care se deschide pentru o clipă doar, luminată de un fulger, spre inima inexprimabilului.”

INVITAŢIE LA VOT MARTIE 2010

MARTIE 2010 – ETAPA VOTĂRII

STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.

POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.

Atenţie! voturile vor fi trimise

aşa cum cred că v-aţi obişnuit pe adresa:

votkukai@yahoo.com

Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. Această Invitaţie la vot va fi postată şi pe ROMANIAN KUKAI.

INDICAŢII PENTRU VOTARE


Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 MARTIE

ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

TO: votkukai@yahoo.com

Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul, dacă aţi trimis poeme în concurs, cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Tabelul voturilor va fi trimis pe 22 MARTIE, imediat după încheierea votului.

Publicare rezultatelor cel mai tîrziu pe 27 MARTIE.

Ea va fi trimisă listei LAPNO.

LISTA POEMELOR

1.

Zi de Florii – toți

pomii spre biserică

plini de mâțișori

2.

Pisica-n salcie -

matisorii spanzurati

deasupra apei

3.

Somnul bunicii -

mâţişori la icoană

veghind odaia

4.

candela pune

mai mult galben matilor

de la icoana

5.

Noapte fără stele -

un pescar ţine strâns

câţiva mâţişori

6.

Soare cu dinţi -

salcia cu mâţişori

în oglinda apei

7.

Un colţ însorit

cu mâţişori în mână

bătrâna cerşind

8.

la geam bătrânul -

în pragul primăverii

mâţişori pe ram

9.

Mâţişori stingheri -

bătrânul rugându-se

şi-atinge crucea

10.

senin de Prier -

mlădiţe cu mâţişori

şi-n taină Iisus

11.

Cântă cucul –

pe salcia bătrână

primii mâţişori

12.

Praf de mîţişori –

curăţenie de Paşti

doar printr-un strănut

13.

Reanimare –

într-o cană cu apă

câţiva mâţişori

14.

dans de mâţişori,

zornăit de brăţări prin

umbrele serii

15.

Martie aici

copilaria departe

mitisori albi

16.

Adie vântul –

în plopi se leagănă

mâţişori auri

17.

mâţişori uscaţi

şi o candelă stinsă -

bătrâna la geam

18.

Mâţişori uzi -

curentul trage salcia

de pe mal

19.

Parcă mai frumoşi -

mâţişorii nevânduţi

printre gunoaie

20.

peste zapada

pulbere de matisori -

si raul curge

21.

Dinspre pădure

vânt cu iz de mîţîşori-

semne de ploaie

22.

Răsare luna

mîţişorii se–mbată

de fericire

23.

Adie vântul

cotoiul stă la pândă -

cad...mâțișori

24.

Zi însorită -

puii ciugulesc mâţişorii

din cărare

25.

La tocul usii

salcie cu matisori -

iar Floriile

26.

Salcie

plină de mâțișori –

și albit pământul

27.

Primii matisori

in straluciri de roua -

soare pentru toti

28.

Ziua bunicii –

mâţişori de răchită

în vaza de lut

29.

risipesc zori

mâţişori de puf-n sălcii -

picuri reci pe-asfalt

30.

Mâţişori în vânt-

puişorii de o zi

prinzându-le puful

31.

sub plopi şi sălcii

sfat de mâţişori: “Miau !” – doar

la verzi…tăcere

32.

Zori de martie –

Irup mâţişori de-alun

şi nici un sunet !

33.

ciripit versel

reverberând prin copaci

plini cu mâţişori

34.

Plimbare pe mal -

mîţişorii salciei

mângâie fruntea

35.

Sub o salcie,

mâţişori sau râme -

alt pui derutat

36.

Poposesc la geam

mâţişori de alun

prigoniţi de vânt

37.

semne de Florii

cu mâţişori prin sălcii –

pe deal… zăpada

38.

Crengi cu matisori –

nechemate vin

amintirile

39.

zbor de vrabie –

umbra mâţişorilor

şi linişte iar

40.

Zori de zi pe lac -

Prin matisorii firavi

strigat de batlan

41.

bãtrân pe bancã -

linişte legãnatã

de mâţişori

42.

matisori pe ram -

pas de pas motanasul

mers pe drum pascal

43.

Pe malul gârlei -

salcia şi pisica

cu mâţişori

44.

sălcii peste râu -

în cascadă sar păstrăvi

şi mâţişorii

45.

Primii mâţişori

în salcia bătrână -

încet pisica

46.

Vechea troiţă -

bandajându-i rănile

primii mâtişori

47.

Oratoriul de Pasti -

peste matisorii firavi

prima lacrima

48.

stele pe ramuri -

matisorii salciei

atingand apa

49.

zefirul nopţii -

un mâţişor molatic

mângâind luna