„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 22 octombrie 2015

Advertising

         Am să încep cu un citat dintr-o încercare mai veche în care remarcam că, mai rar, e adevărat, în haiku este folosit și text care nu evocă un cadru decupat din realitate şi oferit direct receptării prin simţuri. Un text care nu conține (măcar) un substantiv sau un verb, care are ca referent un obiect sau o manifestare a lui. Un text care, prin urmare, nu aduce în fața ochilor (simțurilor) noastre o imagine reală.

”În poemul de mai jos este vorba despre solidaritatea dintre cîine şi vînător. Un începător ar fi fost tentat să scrie ca prim vers cuvîntul solidaritate, deconspirînd relaţia emoţională dintre cele două fiinţe şi pierzînd astfel şi posibila ei concretitudine, şi discreţia poemului. Mereu alături este însă o sintagmă care surprinde concretul, miezul relaţiei, numind-o prin metonimie. Calchiată pe apropierea unei perechi de cizme şi a unui cîine care se usucă în faţa sobei, sintagma sugerează de fapt căldura existentă între alte două fiinţe – omul şi cîinele.

mereu alături –
lîngă sobă cizmele
şi cîinele ud

Radu Ignătescu

Mereu alături alege cuvinte (două adverbe şi niciun substantiv sau verb) care spun mai puţin, dar sugerează mai mult. Mărturiseşte reticent doar un detaliu al relaţiei, dar unul simbolic și esenţial. Construcţia poemului lasă prima imagine într-un anume vag – cine, ce? - care are nevoie de completarea celei de a doua. Şi cuvîntul lîngă continuă însă pe linia unui minimalism al etalării plate, lăsînd în seama cititorului perceperea aurei unei imagini prezentate prea frust. Ni se oferă doar o natură moartă, dar ea musteşte de sensuri nespovedite. Elipsa, bine construită şi perfect valorificată, contribuie din plin la provocarea, conlucrarea şi, în cele din urmă, la gratularea cititorului. Poemul are simultan şi atracţie, şi dificultate, si, mai ales, spirit ludic.”

         Ceea ce vreau să remarc de data asta este faptul că mereu alături se aproapie foarte mult de limbajul publicitar. Caracteristic acestuia este faptul că preferă formule cît mai scurte, mai expresive și mai ușor de ținut minte, avînd un impact cît mai mare asupra celor cărora li se adresează. Sub forma mereu aproape, expresia este numele unei organizații umanitare. Expresia este cum nu se poate mai sugestivă: a-i fi cuiva aproape înseamnă a fi gata să-l ajuți la nevoie, iar mereu înseamnă oricînd, constant și fidel. Ne ajută la această percepție și substantivarea cuvîntului: aproapele nostru este formula creștină a înțelegerii omului. E adevărat, o sintagmă atît de scurtă este ambiguă și polivalentă, de aceea poate fi și deturnată cu ușurință. Cine-și mai amintește de figura lui Sorin Ovidiu Bălan și Brigada (sa) mobilă, nu va uita cu ușurință somația cu care-și încheia, ținînd degetele în formă de pistol, prestația: Țineți aproape!

         Revenind la formularea inițială, mereu alături are o nuanță de solidaritate parcă mai caldă, deși, în contextul poemului, este vorba de un laolaltă subaltern. Cîinele e undeva la nivelul cizmelor. Afecțiunea este una între stăpîn și animal, una bazată pe grijă și supunere.

         Iată însă că, la concursul RK, cineva spune: „Haiku-ul #25 este cam inspirat/imitat după această etichetă: Gustul copilăriei la borcan (și după această expresie E gustul copilăriei într-un borcan cu dulceață) folosită de sora mea pe blogul ei culinar.” Poemul cu pricina este acesta:

gem de măceșe –
gustul copilăriei
prins într-un borcan

N-am o părere prea clară încotro bate sesizarea. S-ar putea să acuze lipsa de originalitate a poemului dacă nu cumva ceva mai rău. Este limpede însă că există o afinitate între formulele limbajului publicitar și cele ale scrierii haiku-ului. Amîndouă apelează la formulări ale limbajului colocvial. Ambele se remarcă prin concizie și expresivitate, prin impact asupra cititorului. Și prin faptul că rămîn întipărite în mintea cititorului.

Poemul nu mi se pare deosebit. Nu sînt sigur că blogul culinar a fost sursa lui de inspirație. Și nici de faptul că expresia respectivă este culmea originalității. Și cu atît mai mult că ar fi o proprietate intelectuală sau literară a cuiva. De cele mai multe ori, fiind vorba de stilul degajat al limbajului de toate zilele, este greu de crezut că se poate revendica proprietatea asupra lui.

Chiar dacă autorul poemului a preluat cu fidelitate această expresie, el merită felicitat pentru riscul pe care și l-a asumat. Dar mai ales pentru simțul pe care l-a dovedit încercînd să-l transfere într-un haiku, unde poate funcționa la fel de bine ca în publicitate. Haiku-ul e un poem umil care poate apela la limbajele cele mai puțin pretențioase. Totul este să le poată pune în valoare.


Un comentariu:

Ana Drobot spunea...

Observatie confirmata de Alain Kernvern, "Pourquoi les non Japonais ecrivent-ils des haiku?" (2010, p.44). El spune ca haiku-ul se situeaza in registrul expresiei unui clip, unui spot publicitar, al unui mesaj scurt. Exista o delimitare ambigua intre haiku si spot publicitar. Haiku-ul ar corespunde cerintelor lumii de azi, in care timpul nostru e mereu limitat.