„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 27 martie 2009

Juriul - proba a doua

Juriul a stabilit (încă neoficial) următoarea ierarhie a poemelor din luna martie:


În comentariile de mai jos veţi găsi motivaţia aprecierii poemelor preferate de membrii juriului, dar şi alte observaţii asupra unor poeme nepremiate.

B


5 – 6 puncte pentru trimiterea - sugerată, ambiguă, dar atât de fericită pe tărâmul haiku - atât la sfinţi, cât şi la dulciurile (purificate şi sacralizate de miere, limpezime, lumină), cât şi pentru starea de elevată armonie între cele de sus şi cele de jos. Şi haiku-urile 27 şi 34 au reuşit cuprinderea ambelor "feluri" de mucenici; le răspund cu:


9 martie -
rănile mucenicilor
unse cu miere


deoarece pe vremea lor mierea se folosea pentru vindecarea rănilor.


18 – 6 puncte. Impresionant contrastul între ultimul îngheţ al iernii ce se sfârşeşte şi flacăra rugului care ridică la cer calea mucenicului. Sunt multe spuse cu perfectă simplitate.


33 – 7 puncte pentru un kireji de o deosebită acurateţe ce desparte/uneşte două acţiuni/mentalităţi atât de radical diferite. Citit după ce m-am îmbibat de tonalitatea dulceagă şi plângăciosă a unui număr mare de haiku-uri, mesajul acestuia a fost o adevărată uşurare.


31 – 7 puncte. Haiku-ul este construit ca fiind un "după" în care doar numele oraşului (plasat în final!) luminează aluzia la povestea mucenicilor care se constituie într-o invizibilă primă parte. Plasarea "dincolo" (în timp, în înţelegere, în amărăciune) a momentului de "după" prima etapă a torturării din care creştinii au ieşit victorioşi indică o abordare elevată.


34 – 2 puncte. Mucenicii spirituali se întâlnesc cu cei materiali într-un paradis ocazional de o zi cu râuri de lapte şi (nu "cu"!) miere.


11 – 2 puncte ptr. atmosfera colocvială, discret ironică a haiku-ului similar cu genul fotografic al instantaneului.


12 – cuprinde o preţioasă indicaţie din calendarul popular: de mucenici se întorc berzele, dar este ratat de versul trei care ni le explică pe primele ca fiind un citat. E forma (de evitat!) de haiku A = B, lipsită de dinamism. De pildă, “de ce întârzie?”ar introduce un alt personaj, un copil care aşteaptă berzele, le-a aşteptat toată ziua...



C


33 – Pentru mine, mai puţin cunoscător al obiceiurilor şi ritualurilor, mi s-a părut deosebit de incitantă punerea în paralel şi în contrast a îndîrjirii ţăranului care are de lucru cu încălcarea (subînţeleasă) a interdicţiei de a lucra în zi de sărbătoare. Într-un mail, trimis după anunţarea rezultatelor, Corina aduce o completare care ne aşează pe făgaşul, mai armonizat, al adevărului. Iată ce spune ea despre poem şi implicit despre realitatea pe care o surprinde:


”Chiar dacă este simplu în aparenţă, ascunde un fapt mai puţin cunoscut în ziua de azi şi anume: începerea noului an agrar pe care ţăranii îl marchează prin tăierea primelor coarde de vie. Tăierea "cu noaptea în cap" a viei semnifică o credinţă populară conform căreia acest lucru trebuie să se facă înainte de ivirea zorilor zilei de 9 martie, pentru că este sărbătoare şi omul trebuie fiie prezent la slujba de la biserică (nu să nesocotească sărbătoarea muncind). Sărbătoarea este dublă: comemorarea celor 40 de mucenici şi celebrarea începerii noului an agrar, venirea în mod oficial a primăverii. Bunicul meu se scula dis-de-dimineaţă şi tăia simbolic câteva coarde din bolta casei ca să marcheze obiceiul, iar a doua zi continua lucrul.”


Este clar că poemul evocă vibraţia unei corzi mult mai complex înstrunate a sărbătorii.


36 – Există în poem o distincţie neexplicitată între babă şi bunică. Între zilele vitrege ale babelor şi cuptorul prodigios al bunicii. Se pare însă că, de data asta, în absenţa bunicii, Dochia şi-a extins jurisdicţia şi asupra cuptorului, interzicînd sărbătoarea. Focul nu e aprins, aluatul nu dospeşte, vremea nu-i coaptă nici pentru sărbătoare, nici pentru primăvară.


18 – Reuşita poemului este aceea de a surprinde simultan momentul schimbării anotimpurilor, trecerea de la îngheţ la rugul înverzirii, şi canonul mucenicilor care, după noaptea petrecută în apa îngheţată, s-au sfîrşit pe rug. Calea spirituală pare a fi una cu aceea a izbucnirii primăverii.


5 – Atmosfera sărbătorească este cum nu se poate mai bine prinsă în această pogorîre a luminii de miere şi în primirea ei, în felul cum sfinţeşte ofrandele făcute din suflet. Mierea este bine exploatată nu doar ca dulceaţă a luminii, ci şi în consistenţa ei (totuşi limpidă) şi în capacitatea de a înveşmînta ca o alinare (nu curge ci „se aşterne”) toate lucrurile îndurerate ale lumii.


38 – Unul din puţinele poeme care iese din canonul sărbătorii şi nu evocă nici bucatele îndrituite, nici amintirea faptelor celor comemoraţi. El ne îndreaptă însă privirea spre un copac prin definiţie ascetic, salcîmul, care, în fireasca lui aspiraţie către înalt, s-a stins... în rugăciune. Toată spiritualitatea celor ştiute este concentrată acum într-un simbol.


24 – Un poem care notează sufletul sărbătorii – toţi laolaltă. Întreaga familie sau grup, vii şi morţii se cuminecă din trupul şi spiritul, din simbolismul pîinii şi vinului, refăcînd vechea coeziune.


31 – Ar fi putut fi cel mai bun prin modul eliptic în care este construit, prin aluzia vagă în care aminteşte de mucenici. Şi, mai ales, prin felul în care, puţin ironic, vorbeşte despre aceeaşi lumină. Existenţa şi fapta mucenicilor este topită în ea, asa cum era şi înainte de a se naşte şi a o comite. Ceva asemănător într-un haiku al meu:


pe ultimul drum –

nici o notă schimbată în

cântecul mierlei


Ar fi putut pentru că nu respecta regula precizată în invitaţie de partcipare, aceea de a folosi în text cuvîntul mucenic.



D


27 mi-a plăcut pentru imaginea lui austeră, plină de spiritul primilor creştini, săraci în bunuri materiale, bogaţi în spirit.


5, 24, 33, 36, 38 sînt foarte reuşite şi surprind fiecare cîte o părticică din spiritul sărbătorii sau ne amintesc de cîte o imagine legată de ea.


Mai sînt cîteva poeme care promit, dar ar mai trebui lucrate. Despre fiecare aş avea ceva de spus, dar o să mă opresc doar la poemul 21:


Raze de lună—

masa cu mucenici

fără de pată


Dacă încercăm să aflăm la ce întrebări răspund versurile haiku-ului, vom vedea că doar primele două au răspunsuri clare:


Raze de lună— UNDE

masa cu mucenici CÎND [mucenici, 9 martie, kigo de primăvară]


Avem, deci, două imagini bune, care sugereză aşteptarea zilei de pomenire a sfinţilor mucenici. Totul e pregătit, nu mai e nimeni lîngă masă, gospodina s-a culcat şi ea… Lipseşte însă răspunsul la întrebarea CE? – că doar nu ăsta e subiectul poemului, fără de pată! Ne dăm seama că autorul / autoarea s-au putut gîndi la sfinţii martirizaţi care nu aveau pată, la fel ca mucenicii pregătiţi de gospodină, buni de dus mîine la biserică pentru a fi sfinţiţi – foarte frumos, înălţător chiar, dar pentru haiku-ul nostru e, totuşi, irelevant.


După gustul meu, altceva este important aici: aşteptarea zilei de mîine… Ce-ar fi să scriem chiar aşa versul al treilea, în aşteptare:


Raze de lună—

masa cu mucenici

în aşteptare


Citind, simţim că e vorba de ziua care urmează nopţii cu raze de lună şi ne imaginăm chiar fiorul sărbătorii care urmează, nu-i aşa?


În plus, veţi observa, desigur, că pe lîngă senzaţia pe care reuşeşte să o transmită poemul, a primit un răspuns adecvat şi a treia întrebare - CE?:


UNDE Raze de lună—

CÎND masa cu mucenici

CE în aşteptare


(Desigur, sîntem conştienţi de faptul că aceasta este doar una dintre variantele posibile ale poemului şi îl rugăm pe autor să nu se supere că tocmai pe el a căzut beleaua să suporte acest comentariu! Trebuie să-i spunem, confidenţial, că nici noi nu sîntem profesori, ci doar colegi în scrierea haiku-ului. Şi, în plus, toţi greşim, în multe feluri...)


În forma aceasta, eu i-aş fi dat poemului 4 puncte şi l-aş fi inclus în seria haiku-urilor 5, 24, 33, 36, 38, el completînd foarte bine imaginile care redau spiritul zilei Sfinţilor Mucenici, de la cele mai prozaice activităţi şi pînă la cele mai sacre gînduri.


Şi, ca să închei, tema aleasă pentru luna martie mi s-a părut aproape insurmontabilă, dar cele mai bune poeme ale voastre au trecut cu brio examenul, şi mai sînt şi altele care, deşi imperfecte, promit.


Continuaţi să studiaţi şi să scrieţi, chiar dacă aveţi îndoieli – totul se va decanta în timp şi veţi înţelege mai bine stadiul actual atunci cînd veţi privi în urmă.



Un comentariu:

Anonim spunea...

Nu inteleg, juriul nu trebuie sa tina cont de enunt ? Cuvantul "mucenici" trebuia sa figureze explicit, drept care poemele 17 si 31 ar fi trebuit eliminate. In loc de asta, textul 31 figureaza la loc de cinste, fiind laudat de jurati.

Dan Norea