„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 25 martie 2008

NERVI DE PRIMĂVARĂ (comentarii la concursul lunii martie)

Fiind la rînd să aleagă tema pentru luna martie, Maria mi-a comunicat pe un ton vădit guturăit: astenie de primăvară. Am schimbat un pic propunerea, dînd stării morbide un ton puţin mai liric, în nervi de primăvară, gîndindu-mă că participanţii îşi vor aminti lesne de Bacovia.

Sugestia putea fi percepută în sensul resimţirii nevrozei caracteristice incapacităţii de adaptare a organismelor debilitate de îndelunga hibernare la un anotimp capricios şi plin de nerv, dar şi în acela al fragilităţii, al şovăielii vremii în schimbarea ei indecisă, cu reîntoarceri revanşarde ale puseelor iernatice.

Se pare că tema a descurajat pe unii, iar pe alţii i-a cam debusolat. Cu toate acestea au fost destui care au primit-o ca pe o provocare şi au găsit soluţii pline de ingeniozitate.

Preferatul meu este poemul lui Dumitru Radu:

Anticariat –
printre cărţi în vitrină
flori de liliac

Simplitatea formulării, felul în care ea reuşeşte să estompeze vorbele pentru a ne focaliza privirea pe cele două imagini arată stăpînirea unei tehnici impecabile. Autorul este şi el doar un anonim trecător, privitor întîmplător al acelei vitrine. Imaginile în sine ne stîrnesc capacitatea de a medita, odată cu el, asupra a ceea ce vedem şi de a resimţi diferenţele dintre materia inertă, prăfuită a cărţilor şi culoarea vie, parfumată a florilor de liliac. Împătimitul cărţilor, ca şi vînzătorul, este pe moment descumpănit, sedus de năvalnicul avînt primăvăratic surdinizat în buchetul de flori delicate, dar pline de o insinuantă seducţie.

Vali Iancu ştie să surpindă tocmai acel fior ambiguu care acţionează simultan în om şi-n mugur. Cuvîntul iar, asociat cu neaşteptatul tresăririi, este cel care, centrat pe surpriza repetiţiei, ne lasă să oscilăm între speranţă şi nevroză, între zvîcnire vitală şi palpitaţie maladivă:

Iar primăvară -
Aceeaşi tresărire
în om şi-n mugur.

Şi (altfel doar o simplă juxtapunere) ascunde abil o diferenţă funciară, tresărirea, deşi aceeaşi, este divergent şi decisiv nuanţată în om şi-n mugur.

Loredana-Florentina Dănilă şi Henriette Berge notează empatic soarta vitregă a celor fără de cuvinte. Florinel vede firul de iarbă fraged şi fără apărare strivit de talpa plugarului:

Fără vreo vină
Sub talpa plugarului –
Firul de iarbă

Este aici o crudă fatalitate, căci talpa grea şi hotărîtă a plugarului, pornit să-şi are ogorul n-are cum să ia seama la firul de iarbă. În plan secund însă, gîndul ne duce la solidaritatea tuturor fiinţelor, la fel de fragile, călcate de zilnic de şenila iureşului economic.

Cu o nuanţă evidentă de senryu, poemul Henriettei, prin personificarea vrăbiuţei, face ca universul uman să poată omologa deconcertarea şi zăpăceala păsării cu neliniştea celui ce nu se mai simte acasă în această lume.

După iarna grea
vrăbiuţa nervoasă -
unde e cuibul?

Într-adevăr, unde mai este cuibul nostru? Cu fiecare an şi primăvară, trăim tot mai neajutoraţi într-o lume tot mai străină, de nerecunoscut.

Pe aceeaşi linie, Florică Dan resimte aceeaşi incompatibilitate:

Martie în zori,
În capcana oraşului,
Cais înflorit.

Surpriza trezirii revelatorii în capcana oraşului. Cînd îţi dezmărgineşti spiritul pe măsura firii şi privirea-ţi cade asupra caisului înflorit miraculos, resimţi brusc şi capcana în care te afli laolaltă cu el.

În fine, Doina Bogdan Wurm resimte nevroza şi nervozitate firii ca pe o tensiune, printr-o reală şi acută insomnie. Starea de reverie, evident influenţată de revenirea primăverii, nu este decît un amestec incert de anotimpuri, o aşteptare rămasă într-un august tîrziu cu stele căzătoare ca lacrimi incerte – de întristare sau de recunoştinţă?

Nesomnul nopţii -
Din bolta de viţă cad
Stele sau lacrimi?

Sînt picături siderale alcoolizate de primăverile ce se tot adună, de vremea ce se tot duce.

Niciun comentariu: