„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 25 iunie 2007

Aproape analiză a unui haiku

Am trimis la kukai haiku-ul următor:

Stoluri de grauri
ciugulind cireşele –
aplauze în zori

Am observat, de la distanţă, ceea ce se întâmplă în grădinile de pe strada mea. De dimineaţă, vin stoluri de grauri. La unul dintre cireşii de mai. Fac un zgomot enervant. Iese vecina şi bate cu un lemn într-o tigaie.
Graurii zboară, deranjaţi. Stolul coboară pe cireşul nostru. Iese bunica şi strigă, dar graurii nu se sinchisesc. Batem din palme. Nu ca la un spectacol deosebit de emoţionant, ci cu speranţa că îi deranjăm pe grauri. Şi graurii zboară la alt cireş.
Încerc o analiză a haiku-ului. Sper să mă completaţi.

Dan Mitruţ scrie, referindu-se la cerinţele unui haiku, în „Exerciţii de universalitate”:
„Structura interioară în trei trepte; referire la ceva (Ce?) în timp (Când?) şi în spaţiu (Unde?). Ecuaţia se poate simplifica la Ce/Cand? sau Ce/Unde?.”
Haiku-ul propus răspunde la întrebările ce?/când?
Kigo: cireşe
Kireji: după al doilea vers
Sabi: Versul nu scânteiază. Este acoperit. Acest aspect natural, discret.
Karumi: Limbajul e simplu. Haiku-ul este o meditaţie asupra sorţii omului în universul mic şi mare, alături de celelalte vieţuitoare, plante, în mijlocul fenomenelor, aşa cum se specifică în acelaşi articol la care m-am referit mai sus.
Un singur verb, la modul gerunziu. Predomină substantivele.
Stabilitatea, liniştea este ciugulirea cireşelor. Accidentul subit şi limitat în timp, adesea un fapt banal, aplauzele, de fapt, lovirea palmelor care seamănă cu aplauzele.
Surprinde realitatea.
Regula silabelor 5-7-5 nu este respectată, ultimul vers având 6 silabe. Am ales această formă tocmai pentru firescul exprimării. Dacă scriam aplauze-n zori, suna împiedicat.

Un comentariu:

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Drept să spun, descrierea situaţiei reale de la care ai pornit, situaţie care include, acum cînd ştiu despre ce e vorba, şi o anume ironie în întrebuinţarea figurată a cuvîntului "aplauze", dă un alt înţeles, mai restrîns decît cel la care m-am gîndit eu.

Neştiind scenariul de la care ai plecat, am închipuit eu singur o înscenare. Am văzut stolurile zgomotoase care vin şi se aşează, la fel de brusc cum pleacă, cu alura unor "aplauze" la adresa firii.

Fiecare cititor aduce adaosul lui de imaginaţie care împlineşte poemul.