Printre flori de tei (II)

În buna tradiţie a comentării poemelor fiecărie luni, nu trebuie lăsate fără o succintă interpretare cîştigătoarele. Cele două poeme clasate pe locul I s-au distanţat considerabil din start şi au condus fără să mai dea vreo şansă urmăritorilor, cîştigînd, în cele din urmă, cu un punctaj aproape dublu faţă de locul următor. Unul din ele aparţine lui Ioan Marinescu-Puiu, autor consacrat din vechea generaţie, celălalt este al unei apariţii noi în lumea haiku-ului românesc care s-a făcut remarcată doar prin intermediul site-ului şi a concursului nostru, Livia Ciupav.

Ambele haiku-uri folosesc o personificare a „parfumului teiului”, care „trece strada” sau „pragul”, pentru a accentua atmosfera de singurătate, de linişte, de dominaţie a ceva foarte subtil care umple totuşi lumea cu o prezenţă de netăgăduit. Asemănarea dintre cele două poeme este surprinzătoare, dar există în fiecare o anume amprentă puternică care le diferenţiază. La Ioan Marinescu este accentuată bogăţia unei nopţi (tîrzii şi fără de martori, sau doar cu unul foarte discret, topit în fiinţa poemului) care trece delicat şi apoteotic în eternitate, în timp ce la Livia, mireasma teiului se strecoară consolator în viaţa bătrînei însingurate.

Construcţia ambelor poeme este realizată pe schema evidenţierii unui cadru – primul vers - în care apoi se petrece un eveniment. Cuvintele sînt de o simplitate firească fără nicio poticnire sau încercare vizibilă de a obţine cumva forţat lungimea canonică a versurilor. Cuvîntul doar este cel care marchează vibraţia cadrului, altfel ca şi mort, şi îl însufleţeşte neaşteptat. Este ceva infinitezimal, dar decisiv.

Locul II, tot la egalitate, două poeme de altă factură, conţinînd în ele o ironie fină şi binevoitoare. Eduard Ţară surprinde, cu un zîmbet încurajator, miracolul creşterii:

O creangă de tei –
pentru întâia oară
privind peste zid

Este privirea părintească bucuroasă că fiul a crescut de-o şchioapă şi acum vede întîia oară zările de dincolo de zidul – ocrotitor sau numai îngrădind orizontul? Măiestria sa se vede din felul subtil în care trece dintr-un plan în altul sau sugerează abia perceptibil celălalt nivel al sensului.

Umorul lui Dan este cunoscut şi face parte din fibra esenţială a scrierii sale. A spus singur cum a ajuns la varianta finală. Există aici contrastul între vechi şi nou, între teiul scorburos şi copiii zburdalnici constrînşi să revină în bănci.

Zi-ntâi de şcoală –
în scorbura teiului
două ghiozdane

Imaginile sînt de ajuns ca să ne închipuim, poate că ei se zbenguie înainte de începerea plicticoasei festivităţi inaugurale, poate deja au uitat de ghiozdane şi au început noul an cu primul chiul.

Locul III, tot două poeme la egalitate. Al Gabrielei Marcian este unul cu adevărat contemplativ:

Marginea nopţii
Ultima floare de tei
În zbor spiralat.

„Marginea nopţii” sugerează de fapt crepusculul, momentul în care întunericul se amestecă indecis cu lumina, clipe ale unei linişti neverosimile în care ceva se sfîrşeşte şi altceva începe. Poemul este unul în care se pronunţă un adio nostalgic iscălit de volutele florii devenită deja sămînţă.

Dumitru Roşu este, în nota sa obişnuită, un comentator care nu uită să facă aluzii culturale. Tenta observaţiei sale este aceea că ceea ce era un simbol al cultului eminescian se reîntoarce („uitat de poeţi”) la soarta sa naturală, un tei ca oricare altul, „gîrbovit de vremuri”. Este în această observaţie o accentuare a patinei vremii care şterge treptat tot ce adăuga sens unei ruine.

Uitat de poeti
Garbovit de vremuri
Teiul din Copou.

ALGĂ UMBLĂTOARE

Cu ceva vreme în urmă publicam Însemnări despre haibun, un mic eseu al Manuelei Miga despre acest gen, mai puţin cultivat la noi, dar care a fost preferatul lui Bashō. În momentul de faţă, cînd se pregăteşte editarea unei antologii a haibunului scris la noi, cîteva exemple de haibun, pe care le vom publica începînd de astăzi, sînt bine venite. Şi vor servi poate ca îndemn şi model şi altora.

*

ALGĂ UMBLĂTOARE

Manuela Miga

În vara asta Gara de Nord căpătase un aer aproape occidental. Peste tot magazine cochete. Cel puţin pe dinafară. Câteva femei măturau şi spălau pe jos. Dar până la scările rulante pentru bagaje şi la biletele cumpărate de la automatul de pe peron, prea sofisticat pentru noi, mai va! Mă întorsesem de două săptămâni şi nu mă dezvăţasem încă să fac comparaţii.

Colocviul de haiku urma să aibă loc tot la Colegiul pedagogic „C. Brătescu”. Clădirea, care mă cucerise de prima dată, îmi devenise familiară. Avea ceva aşezat. Te făcea să te simţi în siguranţă. Îmi plăceau camerele înalte, balconul, grădina mare, ordonată, cu tot felul de arbuşti şi de flori. Sigur că arhitectul făcuse proiectul cu drag – am aflat că se numea Simonidi, grec probabil. Deşi mai aveau doar vreo zece anişori până să bată suta, zidurile se ţineau dârze. Cum vor fi fost domnişoarele eleve ale Şcolii Normale de altădată? Desenau, pictau, învăţau muzică şi, fără îndoială, croşetau. În bibliotecă, lecturile recomandate se asortau cu gulerele scrobite de dantelă şi cu batistele brodate. Pe aleile şi pe băncile grădinii, sub aceleaşi magnolii, răsfoiau înfiorate paginile romanelor lui Ionel Teodoreanu şi M. Drumeş. Nerecomandate. Citeau şi visau.

în colivie
albi porumbei călători –
scrisori de amor

Faptul că eram găzduiţi acolo făcea parte din tradiţia culturală a şcolii. Mi s-a spus că între anii 1920-1930 exista un cerc de teatru (biletele se plăteau!). Corul – pe patru voci – dădea concerte la Cercul Militar. Başca cercetările etnografice, conferinţele şi nelipsitele serbări prilejuite de sărbători naţionale şi religioase. Ce vremuri! În 1999 am participat şi eu la o serbare – tradiţională, altfel – în cinstea tinerelor profesoare nou sosite la colegiu. Costumate în ţigănci, patru eleve le ghiceau în cărţi, în ghioc, în bobi, într-un glob de cristal, soarta, mică şi neagră, care le aştepta pitită după catedră. În versuri. Am râs cu lacrimi.

căutând malul
trei boboci speriaţi –
fără vânt, valurile

Mai spre prânz, după ce i s-a prezentat cartea, un parlamentar din Chişinău ne-a povestit noaptea sa de insomnie, precedată de lungi discuţii literare cu colegii de cameră urmate de sforăituri.

noapte cu lună –
parfumul din paturile
fecioarelor

La Mamaia, în preajma hotelului „Perla”, pe marginea de plajă devenită tot mai mâncată de mare, ascultam zgomotul valurilor. Ritmul, calm şi monoton, mă liniştea. Deodată, ceva înăuntrul meu a făcut „clic”. Cât timp fusesem în Germania mă simţisem ca o plantă scoasă din pământ. Deşi era bine, o parte din mine refuza. Tot. Până şi brazii de acolo aveau ceva în neregulă. Eram o plantă cu rădăcinile rămase acasă. Cum să umble o plantă prin lumea largă?

Sclipitorul ocean
şi apa din filmele
lui Tarkovski
unde oamenii nu ştiu
că sunt alge, doar alge.

Printre flori de tei

Teiul poate fi considerat aproape o temă naţională. Dacă Eminescu-i simbolul poeziei, atunci şi teiul său, cînd nu devine doar un simplu clişeu, este acela al unui gen de sensibilitate care încearcă să-şi pună amprenta asupra trăirilor noastre. Ecourile literare explicite au apărut în poemele primite la concurs atît cu referire la teiul eminescian, cît şi la nu mai puţin celebra pupăză din teiul lui Nică al lui Ştefan al Petrii.

S-au amintit floarea de tei, teiul înflorit, coroana sa care-i protejează pe îndrăgostiţi, mireasma, parfumul, ceaiul şi scorbura, teiul scuturat, florile căzute şi zborul lor spiralat, lăstarul, teiul copilăriei şi cel gîrbov...

O floare de tei a devenit astfel un fel de talisman în buzunarul de lîngă inima celui drag, o ţintă a contemplării în căderea ei cu răsuciri visătoare, găsită între file de carte, a restituit amintirea unei veri precoce de mult apusă...

Miresmele şi parfumul teilor s-au risipit în jur, s-au acordat cu cîntecul greierilor sau chemarea clopotelor, au deschis ochii nopţii (stelele), au marcat singurătatea în noaptea tîrzie sau au păşit sfios peste pragul casei unei bătrîne, au luminat întunericul, au umplut fastuos „golul” pînă la stele, au urmărit drumeţul hoinărind sau l-au „furat” pe bătrînul moţăind alături de cartea deschisă...

Luînd pe rînd cîteva dintre poeme, am să încep cu cele mai nedreptăţite. Poemul Feliciei Les:

cartea deschisă...
sub tei, furat de miresme ,
tata, moţăind...

a cules doar 4 puncte, dar de la votanţi cu o sensibilitate mai delicată. Poemul surprinde un moment în care se întrepătrund, într-o toropeală binevenită, amplificîndu-se, gîndurile răzleţite din carte cu aromele teiului şi visele abia înfiripate. Tata este într-adevăr „furat de miresme” – nu se precizează însă, ambiguitate preţioasă, dacă ele provin din vis, din carte sau din tei. Imaginea-n sine este una de echilibru, de seninătate, de împăcare. Cartea şi teiul, aflate oarecum în opoziţie, găsesc totuşi o convergenţă livrescă în memoria subliminală, iar moţăiala capătă alura unui simbol al joncţiunii spiritului cu natura. Un poem deosebit de matur pentru un debutant la concursul nostru.

Pentru ada ghika (tot 4 puncte), întîlnirea cu teiul şi mireasma sa este de-rutantă, deşi, tot o anume ambiguitate a exprimării succinte, lasă să se înţeleagă că „el” ar putea fi doar la fel de seducător şi fascinant ca teiul aievea:

fara-ndoiala
el m-a facut sa-mi pierd drumul -
tei inflorit

Undeva, din motive altfel insignifiante, soarta şi-a schimbat pe neaşteptate şi decisv cursul.

Poemul lui Horia Ivăşcan:

casǎ de copii –
lǎstarele teiului
nǎruiesc zidul

lasă înţelesurile să-şi răspundă unul altuia în planuri diferite. Zidurile azilului sînt subminate de lăstarii teiului. Mai mult ca sigur, copiii, crescînd, vor măcina şi ei, din interior, zidirea aşezămîntului.

Miracolul naturii rămîne mereu surprinzător, chiar cînd totul e în pragul pieirii:

teiul batran -
pe singura creanga vie
numai o floare

Maria Tirenescu rămîne o maestră a discreţiei observaţiei, a iscodirii faptelor mărunte, la limita inobservabilului.

Deşi are doar 6 puncte, poemul Magdalenei Dale le-a obţinut doar de la votanţi cu multă experienţă şi gust: Vasile Moldovan, Eduard Ţară, Vali Iancu, Maria Tirenescu, Valeria Tamaş. Şi nu le-a obţinut degeaba, poemul are o construcţie simplă şi elocventă, golul este unul pozitiv, este doar o a-viditate, un nesaţ. Spaţiul este o virtualitate care aşteaptă mereu să se îmbibe de tot ce e mai fluid şi mai evanescent, este un fel de respiraţie cosmică, o maree a duhului:

Cerul instelat -
mireasma florii de tei
umple tot golul

O frumoasă imagine a însingurării plină de nostalgie realizează Loredana Florentina Dănilă:

teiul din stradă
înflorind pentru nimeni –
martoră luna

Trista soartă a celor mai multe dintre minunile lumii – să se treacă fără de martori sau să aibă doar mărturisitori reci şi distanţi, mai presus de fire.

Cu deosebită fineţe este creionată de Vali Iancu atmosfera saturată de harnica rumoare a gîzelor, învăluite, ca şi culegătorul, în miresme grele de tei. Nici ţipenie, expresie idiomatică, este un fel de ademenire la ascultarea smerită a liniştii care se ţese meticulos din mii de zumzete mărunte.

Nici tipenie -
doar eu si albinele
la cules de tei.

Am amintit, pe fugă, doar cîteva poeme din cele clasate în partea de sub podium a clasamentului. Impresia mea este că aproape jumătate din poemele primite se apropie de o scriitură care depăşeşte stadiul diletantismului fără orizont. Poate voi reveni, poate se vor găsi şi alţi îndrăzneţi care să remarce caliltăţile poemelor clasate în frunte

Geneza unui haiku

Fiecare îşi scrie, îşi schimbă, îşi corectează şi definitivează poemul în felul său. Şi poate fiecare poem scris este o aventură aparte. Dan Norea ne mărturiseşte povestea ultimului haiku pe care l-a prezentat în concurs. Este un mic exerciţiu pe care vă îndemn să-l faceţi fiecare, în felul acesta sigur veţi deveni mai lucizi, mai conştienţi de travaliul făcut şi vă veţi apropia de competenţa unui comentator.

*

La etapa din mai a concursului Romanian Kukai, tema a fost “Teiul”. Cum la etapa precedentă luasem locul I, m-am gândit să dau tot ce pot, ca să demonstrez că nu fusese întâmplător.

Mai întâi m-am hotărât să îmi folosesc cunoştinţele de teorie. Hai să mă fixez la o valoare estetică puternică. Am ales sabi - tristeţe şi singurătate provocate de scurgerea vremii, declin, patină a timpului. Aplicată la tei, m-a dus cu gândul la scorbură, în plan simbolic bătrâneţe. Apoi m-am gândit să introduc o antiteză, mai concret să “plantez” lângă bătrân un vlăstar tânăr. Şi ca să sugerez mai bine copilul, m-am gândit să pomenesc ceva de şcoală. A ieşit textul:

Zi-ntâi de şcoală -
un lăstar în scorbura
bătrânului tei

Pe urmă m-am gândit că "lăstar" este şi el un cuvânt kigo (care sugerează anotimpul), ba chiar unul contradictoriu cu luna septembrie. Şi am modificat.

În curtea şcolii -
un lăstar în scorbura
bătrânului tei

Eram conştient că nu e ceva original, alăturarea "lăstar" şi "scorbură" am întâlnit-o la Şerban Codrin

Din surpătura
de putregai şi scorburi -
un lăstar verde

(Marea tăcere - Dincolo de tăcere – Primăvara)

Dar ţinând cont că adăugasem "curtea şcolii" şi "teiul", mi-am zis că nu e plagiat, ci cel mult inspiraţie. In plus, sensul e modificat, eu am încercat să sugerez tinereţe lângă bătrâneţe, iar Codrin valoare izvorâtă din mizerie. N-am trimis imediat textul, l-am lăsat la dospit.

Dupa câteva zile, la recitire, m-am revoltat - la urma urmei, ce e mai important, să câştig concursul sau să fiu eu însumi ? Şi am refăcut textul după sufletul meu.

Zi-ntâi de şcoală –
în scorbura teiului
două ghiozdane

Este cel pe care l-am trimis. Şi mă bucur, simt că mă reprezintă mult mai bine. În primul rând este original. În al doilea rând, are exact calităţile pe care ştiu sigur că le deţin - paradox si duioşie, dublată de un pic de ironie.

Aşa că în momentul ăsta mă lasă rece locul din concurs, câtă vreme sunt mulţumit de mine însumi.

P.S. Textul a fost scris înainte de ziua votului. La afişarea rezultatelor, am constatat că,totuşi, poemul a luat locul II. Ca urmare, azi sunt mai mulţumit de mine însumi decât ieri J

SURPRIZĂ 2

Cum procedaţi:

- cu clic pe săgeată sau pe unul din colţurile paginii se răsfoiec cîte două pagini în format mini
- clic pe butonul full screen deschide altă pagină în format mare
- clic pe pagină măreşte şi poate deplasa pagina doar mişcînd cursorul, fără a-l ţine apăsat

Succes!

Rezultatele concursului revistei Haiku

Prezentăm mai jos rezultatele concursului revistei Haiku. Felicitări organizatorilor şi cîştigătorilor, toţi remarcaţi şi în concursul nostru, dar mai ales celor care au primit deja premii la ROMANIAN KUKAI pentru chiar aceste poeme (urmăriţi linkurile).

*

Rezultatele concursului revistei Haiku
(Ediţia 2008)

Colectivul de redacţie al revistei de interferenţe culturale româno-japoneze HAIKU a organizat a patra ediţie a concursului anual de poeme haiku, ediţia 2008, cu participare internaţională, în primul semestru al anului. În 2008 numărul poeţilor de peste hotare participanţi la concurs a crescut mult, depăşind numărul poeţilor români. Iată câteva date statistice:

-Au fost primite prin poşta electronică sau clasică un număr total de 458 poeme haiku, aparţinând la 108 poeţi. Dintre acestea un număr de 192 poeme aparţin poeţilor români, iar 266 poeme poeţilor străini.

-Poeţii străini au ales, pe lângă limba ţării de origine, drept limbi internaţionale de comunicare limba engleză sau limba franceză. Din limba engleză au fost selecţionate 175 poeme aparţinând la 57 autori, iar din limba franceză 91 poeme de la 18 autori.

-Selecţia şi aprecierea calităţii poemelor haiku de către juriul concursului s-a desfăşurat pe trei direcţii distincte, fiind acordate în final premii şi menţiuni la secţiunile română, engleză şi franceză.

Criteriile de apreciere ale poemelor trimise la concurs au fost cele făcute cunoscute participanţilor prin comunicatul concursului: poeme haiku în formă fixă în trei versuri având 5-7-5 silabe, poemele să fie originale, nepublicate anterior în plachete, volume sau reviste până la data concursului, iar numărul maxim de poeme ce pot fi trimise a fost şase. Juriul a apreciat în mod deosebit prezenta kigo-ului, a cezurii (kireji), a spiritului haiku şi a puterii de sugestie a poemelor.

Juriul concursului a avut următoarea componenţă:

-Preşedinte : poetul Radu Cârneci.

-Membri: poeţii Vasile Moldovan, Jules Cohn-Botea şi Valentin Nicoliţov.

Juriul felicită autorii premiaţi şi mulţumeşte pentru participare tuturor concurenţilor. Câstigătorii premiilor şi menţiunilor la cele trei secţiuni sunt prezentaţi în continuare.

Secţiunea română:

Premiul I- Dan Florică

Casă-n ruină-
o creangă înflorită
sprijină zidul

Premiul II-Florentina Dănilă

Poartă-n ruină-
singur vântul năpraznic
o mai deschide

Premiul III- Dan Doman

Bărci părăsite-
o pisică pe ponton
miroase neaua

Menţiune-Eduard Ţară

Foc de tabără-
vorbele bătrânului
trec prin lumină

Menţiune –Ion Untaru

Din nou iulie :
cum să strâng căldura
pentru la iarnă ?

Menţiune –Adina Enăchescu

Iarnă viscolită-
târându-şi bocancii
bătrâna c-o pâine.

Despre voturi şi aranjamente

Concursul kukai are mai multe ţinte. Prima este aceea de a-i antrena într-o activitate susţinută şi permanentă pe toţi cei care scriu haiku şi vor să participe în concurs. Concursul devine astfel pentru ei un exerciţiu şi un antrenament, un mod de a fi mereu în formă pentru a face faţă unei provocări comune. Evident, nu singurul.

Posibilitatea de a vedea mereu ce scriu ceilalţi, cum şi cu ce mijloace abordează o temă, ce clişee apar şi ce soluţii originale, poate fi de mare ajutor pentru evoluţia fiecărui autor-participant. Chiar fără a fi explicitate prin comentarii, poemele bune devin astfel un ghid implicit pentru ceilalţi.

Ierarhia se stabileşte prin votul celor ce participă la concurs. Acest lucru e încă un mod de stimula evoluţia gustului tuturor. Gustul de calitate se manifestă astfel nu doar prin propriile producţii, ci şi prin capacitatea de a a selecta şi aprecia cele mai bune dintre poemele prezentate. Asta deschide orizonturi noi gustului, familiarizîndu-i pe concurenţi şi cu alte modalităţi de a construi poemele.

Este de aceea bine ca, în ce priveşte votarea, participanţii să fie la fel de responsabili ca şi în compunerea poemelor. Votul este şi el o prestaţie care reflectă calitatea gustului celui ce votează. Este un motiv de încîntare, dar şi de competenţă să votezi poeme care, în final, se clasează bine. Şi asta chiar dacă acest lucru nu este evidenţiat în mod expres.

Tabelul voturilor vă stă întotdeauna la îndemînă pentru a vedea cum au votat ceilalţi şi care dintre ei, prin gustul lor mai evoluat, se apropie de o selecţie de calitate, adică nu votează poeme proaste şi insipide, acordă voturile poemelor bine clasate, remarcă poeme bune care nu sînt totuşi în primele locuri.

Există însă şi modalităţi neortodoxe de a vota. Faptul că fiecare participant votează pe o listă de poeme numerotate, neştiind cine este autorul, nu poate opri pe cei care se cunosc să-şi comunice unul altuia (prin alte mijloace) poemele pentru a se vota reciproc, asigurîndu-şi astfel un punctaj nemeritat. Bănuiesc că ei sînt atît de ignoranţi încît nici măcar nu-şi dau seama că tabelul voturilor, pe care toată lumea îl primeşte în ataşament odată cu rezultatele, demască aceste „colaborări” puerile. Şi se fac astfel de rîs nu numai faţă de mine, ci şi faţă de ceilalţi participanţi.

Am observat astfel de încercări şi am atras atenţia celor în cauză. Unii n-au mai repetat tentativa. Alţii...

*

Nu mi-am închipuit însă că acest concurs va naşte pasiuni şi strategii ca aceea pe care o voi relata mai jos. Voi folosi, pentru a asigura un minim de confidenţialitate doar iniţialele celor implicaţi.

AE, persoană însemnată şi cunoscută, mă sună entuziasmată ca să-mi spună că face un cerc de iubitori de haiku în urbea sa şi doreşte să-mi comunice prin telefon poemele pentru concurs a doi dintre ei. Am acceptat, cum am făcut şi în cazul altora pentru a încuraja participarea celor ce au încă probleme cu internetul. Mi-a comunicat de asemenea şi adresele de mail ale acestora. O altă persoană din „cerc” mi-a trimis singură poemul.

Trimiţînd invitaţia la vot, am primit de la MAILER-DAEMON@yahoo.com înştiinţarea că una din adresele email, a lui GV, nu funcţionează. Se mai întîmplă. Apoi am început să primesc voturile.

AE votează, cum se poate vedea şi din tabel, acordînd cîte două puncte celorlalţi 3 din „cerc”. I-am atras atenţia în mailul de confirmare a votului:

„Ceea ce faci este o strategie pierzatoare. Ai votat doar pe cei pe care i-ai inscris in concurs, nu numai eu vad asta, tabelul cu voturi il vede toata lumea, eu il trimit tuturor odata cu rezultatele. Te faci de ris.”

Intre timp, primesc si voturile pentru GV (care trag concluzia ca nici nu avea adresa email) de la un binevoitor, AB, şi, culmea, şi el votează tot cîte 2 puncte pentru fiecare din ceilalţi 3. Odată cu confirmarea, trimit şi atenţionarea:

„Observatie: am primit si votul lui AE, faptul ca va votati reciproc il vad nu doar eu, ci il vor vedea toti concurentii. Eu trimit, odata cu rezultatele, si tabelul voturilor. Va faceti de ris.”

Nu am primit nici un răspuns de la cei în cauză, în schimb, ceilalţi doi cerchişti n-au mai votat. Au simţit poate că nu mai avea rost. Nu se îndeplinea planul. Găsiţi în tabelul voturilor cele patru persoane scrise cu roşu. Le-am eliminat din clasamentul lunii.

Am îndoieli că persoanele respective există, s-ar putea să fie doar nişte conturi fictive lansate într-o luptă mercenară. Dacă au însă ceva de spus, îmi pot comunica pe această adresă.