„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 22 octombrie 2007

REZULTATELE ROMANIAN KUKAI OCTOMBRIE 2007

REZULTATELE

ROMANIAN KUKAI OCTOMBRIE 2007

Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele concursului din luna OCTOMBRIE 2007,
pentru care tema propus
ă a fost libelula.

Poemele sînt listate în ordinea punctajului acumulat din voturile pe care le-aţi trimis.

Fiecare poem este însoţit de numele autorului şi formula de votare în paranteze.

Exemplu de voturi obţinute: (0,2,7 = 11)

Asta înseamnă: niciun vot de 3 puncte, 2 voturi de 2 puncte, 7 voturi de 1 punct = pentru un total de 11 puncte.

FELICITĂRI CÎŞTIGĂTORILOR:

Eduard Ţară,

Loredana Florentina Dănilă,

Horia Ivăşcan

Şi tuturor participanţilor!

Dar mai ales celor ce ne-au fost cei mai fideli şi au participat
la toate cele şapte concursuri:

Chiţoveanu Victoria, Enăchescu Adina, Florică Dan,
Iordache Anişoara, Pop Anghel, Rusu Cristina,
Tamaş Valeria, Tănase Mariana, Tirenescu Maria,
Bogdan Wurm Doina.




Locul I – 14 puncte

2.

In vals cu vântul
Prin câmpia săracă –
O libelulă

Loredana Florentina Dănilă (02 10 = 14)

7.
Firul de iarba -
o libelula-ndoaie
usor lumina

Eduard Ţară (038 = 14)

30.
o libelulă
pe băţul pescarului –
singurul zâmbet

Horia Ivăşcan (135 = 14)

Locul II – 12 puncte

21.
Umbra trestiei
unduindu-se uşor...
o libelulă

Vasile Moldovan (036 = 12)

26.
Aripi brumate –
o libelulă moartă
suflată de vânt.

Gabriela Marcian (036 = 12)

38.
o libelulă
în piatra de chihlimbar –
talisman în sîn

Simona Dobrescu (214 = 12)

Locul III – 10 puncte

4.
ce-i dincolo de
aripa libelulei –
aproape totul

Elia David (115 = 10)

5.
Boabe de bruma
pe aripi de libelula
adormita-n flori

Ana Ruse (123 = 10)

Locul IV – 9 puncte

3.
Libelule -
sageti vii printre trestii.
Balta vibreaza

Dumitru Roşu (114 = 9)

11.
o libelulã
poposind pe-o creangã –
tremur in frunze ;

MIRKO (122 = 9)

Locul V – 8 puncte

28.
firul unditei
leganandu-se usor -
o libelula

Flavia Muntean (016 = 8)

32.
numărând norii
lîngă o libelulă-
muntele sacru.....

altfel (016 = 8)

Locul VI – 7 puncte

15.
toamna captivă
in ochiuri de vitralii –
libelule-n zbor

Daniela (007 = 7)

20.
Lacul nemişcat.
Coboară libelula
Spre nufărul din cer

Elisabeta Negreanu (015 = 7)

Locul VII –6 puncte

13.
în plină vară –
aripa libelulei
smulsă de copil

Petre Fluieraşu (103 = 6)

14.
pe malul apei
salcii si libelule -----
batute de vant.

Adina Enăchescu (014 = 6)

Locul VIII – 5 puncte

18.
In vals peste val,
Printre raze şi trestii-
O libelulă.

Doina Bogdan Wurm (005 = 5)

Locul IX – 3 puncte

3.
Libelule -
sageti vii printre trestii.
Balta vibreaza.

Vali Iancu (011 = 3)

9.
Frunzele moarte
Libelule si ganduri –
Tacerea noptii.

Mishu Popescu (003 = 3)

17.
vînt moale în sălcii –
pe luciul apei pîlpîie
o libelulă

Soriu Nakata (011 = 3)

23.
degeaba, fluturi!
tot libelule-n pumnii
fetei cu ochi verzi

Rafila Radu (003 = 3)

33.
negură în zori –
libelula albastră
peste vechiul dig

Maria Tirenescu (011 = 3)

Locul X – 2 puncte

6.
pe o tufa de ambra
decupata in eter -
libelula

Artur (002 = 2)

10.
Scâncetul frunzei-
Ultima libelulă
În mreaja toamnei.

Henriette Berge (002 = 2)

24.
Vibrand in aer
libelula rosie
intre noi doi

Magdalena Dale (002 = 2)

27.
Vibraţii calde,
Sub cer senin, frunze cad
… o libelulă.

Pau’la BB (002 = 2)

36.
pictura iernii -
pe fereastra îngheţatã,
o libelulã...

Valeria Tamaş (002 = 2)

Locul XI – 1 punct


1.
libelule in
mirajele salciei:
coarde vibrează.

anisoara iordache

12.
Libelula e
model de elicopter -
pentru Da Vinci.

Mariana Tănase

16.
Frunză cu rouă
Aeroport lunecos –
O libelulă

Dan Norea

19.
Sfârşit de toamnă.
Cu ultimele zboruri
Libelulele

Jules Cohn Botea

22.
Pe mãrul dulce
Freamãt de libelule -
Ospãţ cu dive.

Victoria Chiţoveanu

29.
ceas de toamnă cald -
cum sclipesc aripi rupte
de libelulă!

Anghel Pop

31.
lin mişcat de vânt
pod plutitor din ramuri,
libelule-n zbor

Cristina Rusu


35.
Batand din aripi
in ciocul ratei -
Plapanda libelula...

Adriana C. Iacob

34.
în faptul serii –
coboară libelula
pe firul ierbii, stând

Florică Dan

37.
Poartă de castel
Aripi de libelulă
Se aud bătând

Marian

Niciun punct

25.
O libelulă
zboară grăbită spre cer –
apar nori grei

Coca Elena Gheorghiu

Un comentariu:

Maria Tirenescu spunea...

Felicitări câştigătorilor acestei etape!

Mulţumirea mea este că toate haiku-urile cărora le-am acordat punctele de care dispuneam au ajuns pe poziţii bune în clasament.

Cu prietenie, Maria