locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai
marți, 22 iunie 2010
Lansarea volumului ciştigător al concursului de debut 2009, Calendar de ceapă al Liviei Ciupav
Grupul RO KU
vă invită la lansarea volumului
CALENDAR DE CEAPĂ
sîmbătă 26 iunie 2010, ora 14,
la Ceainăria Serendipity din str. Dumbrava Roşie 12. Evenimentul beneficiază şi de prezenţa în sălile ceainăriei a
(afişul aparţine Constanţei Erca)
Anul trecut, Grupul RO KU a organizat primul concurs de debut. Anunţat marți, 9 iunie 2009 (CONCURS DE DEBUT ÎN VOLUM), regulamentul său a fost precizat marți, 18 august 2009 (Concursul de debut în volum - regulamentul), iar rezultatele a fost făcute publice pe vineri, 25 decembrie 2009 (REZULTATELE CONCURSULUI DE DEBUT). Concursul a fost destinat tuturor celor care nu au publicat încă un volum personal de poeme haiku (chiar dacă au publicat anterior un volum personal în care erau prezente şi alte genuri de poeme de factură niponă).
Volumul care a ciştigat concursul este volumul Liviei Ciupav, componentă a noului val de autori, afirmată prin participarea fidelă, cu rezulatate deosebite, la concursurile lunare ROMANIAN KUKAI şi la cele săptămînale Romanian Haiku şi este intitulat
CALENDAR DE CEAPĂ
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Felicitari Liviei!O prezenta constanta printre castigatorii de pe romaniankukai.Mereu cu poeme foarte bune in concursuri. Un premiu meritat!
Noi ii tinem pumnii!
Valeria
Am avut placerea să citesc "Calendarul de ceapă" , este de mai multa vreme pe calameo. Poemele sunt foarte frumoase, purtand marca inconfundabila a autoarei.
Felicitari Livia !
Adevarul e ca sunt multe poeme frumoase in concursurile saptamanale si lunare. Si voi sunteti doua din autoarele acestora. Am noroc ca nu ati participat la concurs, poate mi-ati fi luat premiul :).
Cu prieteie,
Livia.
PS: Valeria, cand ne intalnim in Timisoara o sa-ti ofer un exemplar.
Trimiteți un comentariu