„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 3 iunie 2010

Prima expoziţie fotohaiku de grup din România



Ceainăria Serendipity Bucureşti

4 – 18 iunie 2010


Expozanţi (în ordine alfabetică):


Corneliu Traian Atanasiu

Livia Ciupav

Loredana Florentina Dănilă

Ioana Dinescu

Dan Doman

Manuela Dragomirescu

Dan Norea


Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri 4 iunie, ora 18 la Ceainăria Serendipity

Bucuresti, Str. Dumbrava Rosie nr. 12





Prima expoziţie fotohaiku de grup din România


Prezentare de Ioana Dinescu


Într-o lume frământată de probleme mari, în care viaţa cotidiană pare să însemne doar un şir nesfârşit de griji şi tensiuni, a înţelege şi a scrie haiku-uri poate însemna evadarea pe insula din centrul universului interior, acea loc secret al propriului Eden, din care nimeni şi nimic nu ne poate alunga.


Ca să poţi gândi un haiku trebuie să te opreşti din alergat, să-ţi concentrezi atenţia asupra detaliului şi să intri în dialog cu lucrurile aşa zis mărunte ale vieţii. Haiku-ul este, dincolo de lirică, o stare meditativă, o schimbare de perspectivă şi de percepţie.


Alăturarea unei imagini textului unui haiku se numeşte în tradiţia niponă haiga. În combinaţia clasică culturii japoneze, această imagine reprezintă o grafică, desen sau pictură, iar autorul ei poate fi acelaşi sau nu cu cel ai haiku-ului pe care-l însoţeşte.


Combinaţia haiku - fotografie este evident de sorginte modernă şi vestică. Personal, ezit să numesc haiga ilustrarea unui haiku printr-o fotografie, preferând termenul, corect şi exact, de fotohaiku. Rostul fotografiei în relaţie cu textul va rămâne, însă, acelaşi cu cel al graficii clasice dintr-o haiga. Imaginea, fie ea fotografie sau grafică, nu ilustrează simplu versurile, repetând cuminte cele spuse de poet. Dimpotrivă, ea reprezintă un comentariu inedit al haiku-ului, o altă cale ce duce, cu mijloace proprii, în aceeaşi direcţie.


Aplicând şi asupra fotohaiku-ului ceea ce explică R. H. Blyth descriind haiga-ua, şi anume că aceasta ar fi o „artă a imperfecţiunii”, putem spune că fotografia, la fel ca grafica dintr-o haiga, nu vrea să sugereze în mod special „multul” prin „puţin”, ci mai degrabă să accentueze ceea ce este important din punct de vedere al mesajului conţinut în haiku. Altfel spus: imaginea doreşte să reliefeze ceea ce este de obicei trecut cu vederea în percepţia cotidiană, „normală” a obiectului. Ea deschide o perspectivă inedită, dezvăluie o parte ascunsă a realităţii pe lângă care trecem în fiecare zi privind-o, dar nevăzând-o.


Ideea acestei expoziţii s-a născut în momentul în care am observat că a „compune” un haiku mă obligă să intru în aceeaşi stare de graţie ca atunci când privesc o fotografie „cu tâlc”. Tot căutând fotografii, am realizat că doar unele – puţine – au acea „carismă” care te obligă să stai şi să le priveşti îndelung, şi care declanşează – asemenea unui haiku reuşit – un declic interior, similar jocului cognitiv cu paradoxul sau cu un simbol consistent. La fel cum un pastel, oricât ar fi de reuşit, nu reprezintă un haiku, tot aşa nu orice poză „frumoasă”, oricât ar fi ea de colorată sau lucrată din punct de vedere tehnic, nu reprezintă acea imagine capabilă să se alăture unui haiku.


Atât selecţia participanţilor pentru această expoziţie, cât şi cea a poemelor este una subiectivă, pe care mi-o asum în totalitate. Am invitat să participe la acest proiect colegi într-ale haiku-ului ale căror poeme mi-au plăcut în mod deosebit. Atât la poemele mele cât şi la ale lor am încercat (şi sper să fi şi reuşit) să găsesc fotografii care să aibă aceeaşi forţă de sugestie ca şi versurile pe care le ilustrează. Am căutat fotografii care spun o „poveste” complementară cu cea a haiku-ului, şi care se dezvăluie privitorului abia când acesta are răbdarea de a se apropia meditativ de ele. Am dorit să fie în primul rând imagini care intrigă şi dau de gândit.


Singura excepţie o constituie Dan Doman, care şi-a ilustrat cu poze proprii toate cele 3 poeme. De asemenea, „dovleacul” de la unul din poemele Liviei Ciupav mi-a fost trimis de către autoare. Celelalte fotografii provin sau din arhiva proprie, sau de pe diverse site-uri free de pe net, şi au fost prelucrate şi transformate în aşa fel încât să corespundă nevoilor respective ale colajului.


Participanţii la acest proiect, care –sper - nu este decât începutul unui şir de alte proiecte asemănătoare, sunt următorii: Dan Doman, Dan Norea, Livia Ciupav, Manuela Dragomirescu, Loredana Florentina Dănilă, Corneliu Traian Atanasiu, Ioana Dinescu.


Îmi puteţi scrie pe adresa: melancolitza@yahoo.de



Niciun comentariu: