„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 5 aprilie 2011

a doua şedinţă a cenaclului SAKURA

gazda întîlnirii


O nouă seară dedicată haiku-ului. Ceainăria ne-a aşteptat cu aceeaşi lumină, aceeaşi blândeţe a spaţiului, gazdelor, gesturilor. Lume puţină. Puţin dezamăgit, privesc în jur. Nu revăd elevii de data trecută. A venit în schimb domnul Marinescu, indiciu clar că vrea să ajute tinerii viitori haijini să păşească pe acestă cărare grea, dar extraordinar de frumoasă. E ca şi cum ai umbla printr-o livadă înflorită.

Am remarcat prezenţe noi care ne-au bucurat: d-na Gabriela Marcian, profesorul de geografie, Cornel Costea,

Cornel C. Costea


d-nul Suciu Marian, iubitor de poeme nipone iar dintre tineri Marian Nedişan, Ştefania Mastan, Radu şi d-nul Popescu Lucian. Puţin mai târziu ni s-a alăturat d-na Daniela Zămoştean.


Daniela Zamoştean

Discuţii de tot felul au deschis revederea de acum a membrilor cenaclului Sakura. Printre alte discuţii, am încercat să fixăm o dată pentru apariţia primului număr al revistei cenaclului, cel mai probabil peste trei săptămâni, timp necesar pentru adunarea unui număr de poeme cât mai intersante şi pentru a-i pregăti o haină cât mai frumoasă. Dacă trecem acest hop, ne propunem ca numărul doi să apară undeva prin iunie.

N-a existat o listă cu subiectele care trebuie deschise, totul a decurs de la sine, o intervenţie a adus alta, ca un meci de tenis, temele interesante ne-au ţinut conectaţi până la sfârşit. Îmbrăcaţi, în uşa ceainăriei, mult dincolo de ora de închidere, încă parlamentam, schimbam idei, puneam întrebări, limpezeam firavele cunoştinţe în ale haiku-ului.

Domnul Puiu Marinescu a prezentat câteva reguli care trebuie respectate în compunerea unui haiku. Discuţia, departe de a fi sterilă, a pus pe tapet câteva poeme pentru o autopsie absolut necesară pentru o mai uşoară înţelegere a haiku-ului.

Ioan Marinescu Puiu şi Gabriela Marcian


D-na Gabriela a citit o definiţie mai puţin obişnuită a micului poem pe care încercăm să-l simţim, nu doar să-i învăţăm regulile:

"Un haiku este un poem, adică la fel ca orice poem, un efect al artei limbajului, care vizează sugerarea prin sens, imagine, ritm, a unei emoţii, a unei stări de spirit. Dar este un poem singular, aproape un exerciţiu spiritual. Produs al secolelor de cultură, haiku-ul nu îşi dezvăluie savoare decât spiritelor primitoare, inimilor atente. Nu există aici nici izbucniri, nici ciocniri ale imaginilor, nici strigăte, nici moarte, nici sânge. Haiku este simplitate, usurinţă, dezgolire a esenţialului. Haiku, poezia a zen-ului, este o floare de câmp pe o masă de lemn. Este timpul acordat liniştii, farmecului, misterului. O pasăre care se aşază. O clipă salvată. Un crâmpei de eternitate. Un haiku este şansa oferită de a înţelege totul, de a ghici totul, într-o străfulgerare de trei versuri." (Henry Brunnel - "Haiku înţelepciune sau nebunie?")

Cuvintele mi s-au părut o invitaţie pentru a reveni la haiku-ul tradiţional japonez, la redescoperirea virtuţile, sensurilor şi înţelepciuni acumulate în cele 17 silabe. Nu e simplu când azi înotăm prin poeme de lungimi considerabile pline de trăncăneală. Şi mi-am amintit că am citit undeva pe un blog, ceea ce pare, nu sunt sigur, a fi un dialog între Nicolae Steinhardt şi Zaharia Sângeorzan. Sper să nu greşesc. Mi-au plăcut cuvintele şi le redau aici.

* Poate fi cu adevarat prinsă eternitatea în pumnul închis al unui poem ?
* [...] ‘Ce este un haiku ?’, acest miracol în poezie, acest scurt moment de epifanie, aşezat între două tăceri.
* Şaptesprezece silabe, scurte ca un fulger, în care experienţa existenţială se odihneşte o clipă în căuşul palmei.
* Haiku-ul, acest “monostih”, spun maeştrii, adică un singur vers articulat din trei părţi, este o poezie a imediatului. Picătura de apă a clipei se transformă într-un strop de cristal. Acesta este: timpul îngheţat”.
* Tot aşa este un haiku. O curbă, o tuşă simplă, care înseamnă mai mult decât un tablou, o epigrama care spune mai mult decât un lung poem.
http://bleu-ineffable.blogspot.com/

O parte dintre noi au veni pregătiţi cu poeme, unele chiar bune, apreciate de preşedintele nostru, domnul Marinescu. haideţi să le parcurgem împreună şi poate veniţi cu idei, spre învăţătura ucenicilor, îmbogăţirea sensurilor şi pentru îmbunătăţirea versurilor.

Marian Nedişan, cu cel puţin un poem inspirat


Marian Nedişan
Cioară singură
pe gardul de fier forjat -
peste tot gheaţă

În vechea gară
ciripind o vrabie -
sfârşitul iernii

rapidul tramvai / a devenit la sugestia d-nului Marinescu " tramvai în mers"
ridicând valuri de nea -
călător grăbit

pe drumul pustiu
cenusă pe zăpadă -
ideograme

porumbelul cu
o ramură de tei -
ciudat anotimp

Nadine a lipsit, dar am primit poemul ei, prin d-nul Creţu.

O floare în parc
soarele o mângâie
de multă vreme

prof. Radu Creţu:

Streaşină veche -
un sloi trage după el
acoperişul

Iarna-i în corzi -
liniştea din pădure
naşte ghiocei

Troiene pe piscuri -
căldura silabisind
picuri în vale

fulg nomad de nea
adoptat de un ghiocel
la umbră de brad

Radu:

plângând Asia
tzunami, cutremure
înflorind prunul

Ca să fie totul şi mai palpitant, o fost ales un kigo - floare, zic mai degrabă o temă, pentru compoziţii pe loc. Au încercat:

Marian Nedişan

oraşul zdrobit / devenit în urma sugestiilor oraşul înecat
pe ramura umedă
floarea de cireş

Doru

printre flori albe / de prun
râu plin de lampioane -
cer fără stele

Cornel Costea

meri înfloriţi
în veranda bunicii
o vază goală

Ştefana

o buturugă
parfum de violete
căldură mare

Gabriela Marcian:

În parcul pustiu
magnolii înflorite -
pe alei vântul

Daniela Zămoştean:

mâna întinsă
din noapte spre lumină -
mugur de cireş

Minodora:

Floare de prun -
A! Petale jucăuşe
în dans cu vântul

La sfârşit d-nul Puiu Marinescu ne-a întins o capcană.

cireş în floare -
barba bunicului meu
mereu mai ninsă

Trebuia să identificăm greşeala. Bineînţeles că învăţăceii au dat din colţ în colţ, dar cred că dvs. v-aţi prins deja, aşa că n-o mai lungesc, pun varianta cea bună:

cireş în floare -
barba bunicuţului
mereu mai ninsă

Pe curând.
Doru Emanuel

Kanji Sakura

În scurt timp

The 2011 Kids Count for Earthday Haiku Contest
Concursul este anunţat pe site-ul http://kidsearthdayhaiku.blogspot.com/ , la fel ca în anul trecut.
Concursul se adresează tinerilor cu vârsta de 7-20 de ani.
Termenul este 22 aprilie 2011.
Haiku-urile se trimit la adresa kidscount4earthday@gmail.com , iar tema este "What Earthday means to you".

Al 8-lea concurs internaţional Marco Polo
Concursul este fără taxă, este deschis tuturor.
Se pot trimite 5 haiku-uri de persoană.
Data limita 15 mai 2011.
Tema: migration.
Adresa de concurs este: concours.poisson@gmail.com

duminică, 3 aprilie 2011

La împlinirea a 4 ani ai concursului ROMANIAN KUKAI vă oferim numărul 4 al revistei RO KU

Patru ani de activitate online


Pe 1 aprilie, concursul lunar ROMANIAN KUKAI împlineşte 4 ani de existenţă. Dacă n-am lua în considerare decît faptul că la cele 48 de etape au participat peste 200 de concurenţi diferiţi şi că în ultimele luni au participat cîte 80 de persoane, concursul tot şi-ar fi dovedit calitatea de a promova haiku-ul într-un mod atractiv şi eficient. De fapt însă, acest concurs a fost şi rămîne un focar în care s-au plămădit şi din care au luat naştere o mulţime de alte proiecte menite să stimuleze activitatea celor ce îndrăgesc haiku-ul.


Dintre acestea merită a fi amintite:


· Site-ul ROMANIAN KUKAI pe care se publică documentele concursului lunar dar şi alte materiale, articole, eseuri şi anunţuri despre felurite concursuri internaţionale şi evenimente interne.


· Grupul Romanian Haiku, primul care şi-a dobîndit o veritabilă autonomie în organizarea unui concurs săptămînal ajuns la a 176-a etapă. Organizatorii lui sînt Valeria Tamaş, Dan Norea, Manuela Dragomirescu, Petru-Ioan Gârda şi Livia Ciupav. Grupul a tipărit un volum colectiv în 2008 şi are în curs de tipărire încă două volume pentru anii 2009 şi 2010.


· Site-ul OGLINDIRI unde sînt publicate toate poemele autorilor români premiate la concursuri internaţionale, dar şi premiile concursului lunar ROMANIAN KUKAI.


· Site-ul Prezenţe româneşti, administrat de Manuela Dragomirescu, care publică tot ce aflăm despre românii care sînt prezenţi în concursuri, reviste şi pe site-urile străine.


· Site-ul Raftul cu cărţi, administrat de Ildiko Juverdeanu, care publică evenimentele editoriale, apariţiile de volume, semnalările, lansările de carte şi recenziile.


· BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI în care sînt publicate deja 56 de cărţi online şi care are 16.000 de vizitatori.


Numărul actual al revistei îşi ţine promisiunea şi publică, într-o rubrică nouă Înapoi la surse, părerile autorului care s-a ocupat de „cele trei elemente” ale experienţei haiku. O altă rubrică nouă este Sfaturi pentru cei ce vor să scrie haiku unde veţi găsi îndrumări pentru a scrie un haiku mai aproape de ceea ce credem că este el cu adevărat. O altă rubrică nouă este cea de Haibun, în care vă oferim contribuţiile Florentinei Loredana Dalian, Corinei Ion, Virginiei Popescu şi ale lui Mircea Teculescu şi Cezar Florian Ciobîcă, precum şi o scurtă expunere despre poemul în proză, specie occidentală oarecum apropiată de haibun.


Veţi regăsi de asemenea rubricile cu care v-am obişnuit: Dicţionarul de termeni cu Karumi, valoare estetică lansată de Bashō; Haiku, unde publicăm poeme de Ioana Dinescu, Virginia Popescu, Radu Patrichi, Cezar Florin Ciobîcă, Nino Seghedi, Felicia Otilia Leş, Maria Doina Leonte; Povestiri zen culese de Cezar Florin Ciobîcă şi Ioana Dinescu; Cum se naşte un haiku; Traduceri cu încă o transpunere din Higginson şi una din Inhata Teiko; Poeme comentate de Cornel C. Costea, Cristina-Monica Moldoveanu, Ana Urma şi Corneliu Traian Atanasiu; Cultură şi civilizaţie japoneză cu două sărbători japoneze prezentate de Doru Emanuel Iconar; Eseuri şi articole de Constantin Abăluţă, Nicolae Marian Tomi, Voicu Amalia, Dumitru Radu, Cornel C. Costea şi Corneliu Traian Atanasiu; Haiku Club care prezintă un nou cenaclu de haiku înfiinţat la Cluj; Haiku şi imagine cu ilustraţiile Constanţei Erca la volumele în curs de apariţie Dimineţile cocorilor şi Ţipăt de cocor şi Recenzii de Dumitru Radu şi Corneliu Traian Atanasiu.


Nu ne rămîne decît să vă urăm lectură plăcută şi rodnică şi să vă rugăm să ne trimiteţi contribuţiile voastre pentru numărul de vară care sperăm să apară în iunie.


Linkurile revistei sînt:


Pe calaméo


Nr. Omagial Eduard Ţară – http://tinyurl.com/4chpkdd

Nr. de Anul Nou 2011 - http://tinyurl.com/38jybpc

Nr. 4 - http://tinyurl.com/3mfo6h5

Nr. 3 - http://tinyurl.com/25yjwso

Nr. 2 - http://tinyurl.com/39k5cpf

Nr. 1 - http://tinyurl.com/3agu55w


Pe YU DU Library


Nr. Omagial Eduard Ţară - http://tinyurl.com/4r9vb2k

Nr. de Anul Nou 2011 - http://tinyurl.com/2whh4jk

Nr. 4 - http://tinyurl.com/44tdp89

Nr. 3 - http://tinyurl.com/29d6nz8

Nr. 2 - http://tinyurl.com/3594qwa

Nr. 1 - http://tinyurl.com/3aay65t


vineri, 1 aprilie 2011

INVITAŢIE DE PARTICIPARE APRILIE 2011


Dragi iubitori de haiku,


Astăzi vă invităm să participaţi la al 49-lea concurs RK, concursul lunii APRILIE 2011. Concursul este organizat de ROMANIAN KUKAI, site unde găsiţi şi Regulamentul în detaliu, precum şi multe alte informaţii despre poezia niponă. Dacă participaţi pentru prima oară, este bine să citiţi în prealabil regulamentul concursului.


Luna aceasta, trebuie să trimiteţi un poem care

să includă cuvîntul PLUG (sau cuvinte din familia sa, în oricare dintre formele lor gramaticale; excluzînd însă sinonimele).


Cuvîntul fiind kigo de PRIMĂVARĂ, poemul vostru trebuie să se încadreze în atmosfera acestui anotimp.


Fiecare participant va trimite un singur haiku, respectînd în compunerea lui tematica anunţată, numai pe adresa concursului – soimana@yahoo.com. Deoarece se votează poeme anonime, este indicat să nu trimiteţi poeme care au fost afişate sau publicate sub numele vostru anterior, oriunde în altă parte. Şi nici să nu-l postaţi în altă parte pînă la sfîrşitul etapei de concurs.


Lista tuturor poemelor va fi trimisă pentru votare tuturor partcipanţilor.


Termenele concursului sînt:

· primirea poemelor pînă la 14 APRILIE ora 24 (a României),

· votarea pînă la 21 APRILIE aceeaşi oră,

· anunţarea rezultatelor pînă la 27 MARTIE.


Singura adresă la care trebuie să trimiteţi corespondenţa pentru concurs este:

soimana@yahoo.com

Tot ce trimiteţi la alte adrese nu e luat în consideraţie pentru concurs.


Pentru ca textul dv. să nu fie alterat datorită modului diferit de a vedea diacriticele la destinaţie, e bine să-l trimiteţi în ataşament, aşa cum trimitem şi noi această invitaţie. Poemele odată trimise nu mai pot fi corectate.


Nu uitaţi să semnaţi sub poem şi ulterior sub vot cu acelaşi nume pe care îl doriţi afişat (care poate fi altul decît cel afişat de email). Numele votantului trebuie confruntat cu al participantului pentru că nu vă puteţi vota propriul poem.


Vă rugăm să încercaţi să vă ortografiaţi poemele în acord cu obişnuinţa deja încetăţenită de a evita pe cît se poate alte semne de punctuaţie decît linioara de despărţire care marchează kireji-ul, precum şi majusculele (în afară de începutul poemului şi de substantivele proprii cuprinse în el).


Poemele fără semnătură sub ele (şi nu în adresa email sau oriunde în altă parte) vă vor fi înapoiate pentru a le corecta.


Aşteptăm cu nerăbdare trimiterile voastre.