Verbul (I)

Mi se pare că a venit vremea ca regulile care se tot invocă băbeşte şi funcţionează ca nişte cutume (opace la înţelegere) printre cei ce scriu haiku să capete o fundamentare reală. Şi anume, dacă au o anume valabilitate să fie validate ori prin autoritatea surselor originare (care s-ar putea să aibă mai multă transparenţă raţională), ori prin lămurirea cu exemple şi analize a efectelor benefice pe care le pot avea asupra creşterii calităţii poemelor. Lămurind totodată şi limitele lor. Dar asta se poate face abia după ce vom deschide mai bine ochii asupra varietăţii poemelor haiku care implică excepţii de la regulile vehiculate în mod rigid şi cer imperios evidenţierea mai multor tipuri structurale de haiku, fiecare dintre ele respectînd unele dintre aşa zisele reguli şi altele nu.

Toate aceste doleanţe necesită însă un efort concertat de cunoaştere reală a ce ne pot spune chiar poemele deja scrise. Mai jos veţi găsi o primă tentativă de a ne apleca asupra poemelor haiku din care lipseşte verbul.

*

Am încercat să culeg părerile membrilor Romanian Haiku despre prezenţa verbului în haiku. Am primit doar cinci răspunsuri. Ele au fost exprimate invocînd “reguli” (e bine/nu e bine/e mai bine, e permis/acceptat/interzis, e/nu e recomandat, trebuie/nu trebuie) fără să indice, de obicei, sursa şi fără să motiveze de ce se impune acea regulă sau cum reuşeşte respectarea şi aplicarea ei să dea valoare poemului.

Desprind doar două păreri care încearcă să motiveze şi ce rost are o anumită regulă:

· folosirea verbelor la indicativ prezent sau la gerunziu (participiu prezent) e în acord cu faptul că haiku-ul surprinde un fapt, o întîmplare petrecută în prezent (Norea, Dragomirescu)

· omiterea verbului înseamnă evitarea preciziei descriptive în favoarea sugestiei (Gugurel)

*

Fraza închisă şi încheiată la toţi nasturii este potrivită doar pentru descrierea fotografică detaliată a realităţii. Arborescenţa ei complex articulată este un fel de păienjeniş logic ţesut anume peste lume pentru a o putea capta fără rest. Este un instrument verbal-descriptiv care încearcă să epuizeze amplitudinea realului, mulîndu-se pe suprafaţa sa.

Dar numai şcoala primară şi obsesia şcolărească a vorbirii în propoziţii ne creează impresia că sintagmele (secvenţe de cuvinte cu sens şi coerenţă sintactică) ar aparţine unui limbaj fragmentar şi dezarticulat. Vorbim în mod obşnuit şi fără să facem neapărat propoziţii, şi fără să avem obsesia folosirii verbului în ele atunci cînd avem alte intenţii în actul de comunicare.

Sintaxa eliptică şi defectivă a haiku-ului nu are nici ea ambiţia de a descrie realitatea în toată extensia sa şi este tentată mai mult de concizia sintagmei decît de completitudinea enunţului. O sintagmă nu este însă nici lipsită de sens, nici de consistenţă sintactică sau stililstică şi de randament în raport cu intenţia ei în actul de comunicare. Atît sintactic, cît şi stilistic, putem considera sintagmele folosite în haiku drept un fel de tuşe verbale care au funcţia de a semnala, a indica, a arăta către ceva ce trebuie evocat în închipuire, funcţie pe care o îndeplinesc la fel de bine şi în limbajul colocvial, unde frecvenţa lor este remarcabilă.

Ele nu descriu realitatea, ci o tuşează cu atingerile uşoare dar decisive ale vîrfului unei florete, lăsînd o pată de culoare zvîrlită ca din şfichiul unei pensule, delimitînd cu un contur abia vizibil spaţiul şi momentul unei revelaţii. Căci, sintagmele haiku-ului nu doresc decît să surprindă şi să marcheze pe suprafaţa realităţii locul unde adîncul palpită şi se poate deschide unei priviri care ştie să vadă cu ochiul din frunte.

O secvenţă de haiku-uri este, ca într-un poem al lui Sorescu, aidoma unei ciudate colecţii de rame imprimate pe paginile unei cărţi: “Pereţii casei îmi sunt plini/ De rame / În care prietenii mei / Nu văd nimic. / Cred că le-am expus acolo/ Pentru exasperarea lor.” (Rame)

Arta autorului de haiku este una picturală, el surprinde dinamismul realului într-o imagine statică. Zborul libelulei e prins în chihlimbarul toamnei. Clipa este înveşnicită într-un chenar de cîteva cuvinte. O mare parte dintre sintagmele haiku-ului sînt lipsite tocmai de aceea de verb fără să piardă însă energia mişcării absorbită şi concentrată în substantive sau în cuvintele de relaţie.

*

Omisiunea verbului din sintagmele folosite în haiku nu este atît o regulă (ce ar trebui urmărită în mod rigid), cît o consecinţă a faptului că autorii buni simt că alte cuvinte pot absorbi înţelesul verbelor şi ştiu să construiască înlănţuiri de cuvinte în care verbele să fie prezente fără să fie exprimate explicit.

Iată cîteva exemple de sintagme fără verb, toate luate în volumul Dincolo de tăcere al lui Şerban Codrin. Explicit, verbul este omis, deşi, în fapt, aproape totdeauna, cuvintele din sintagmele respective sugerează unul sau mai multe verbe sinonime.

Calea-Lactee-n vârful

acelor de pin

Verbul este eludat, dar pare uşor de intuit: este chiar / s-a aşezat / s-a înţepat / a nimerit / trece uşor peste. Prepoziţia în adună în ea acest evantai de verbe agăţate în tremurul înfrigurat al sintagmei.

la geam cu umilinţă

o floare de nuc

Fără să fie consemnate verbele există / stă / s-a ivit / a răsărit / bate / mă priveşte sînt prezente implicit în prepoziţia la care regizează o scenă, în timp ce cu umilinţă dă tonalitatea modală a celor ce se petrec.

Printre fire verzi

un pai de anul trecut –

Şi aici, printre cheamă de la sine o serie de verbe: s-a pierdut / a rămas / încă se mai vede / abia se mai zăreşte, inutil de pronunţat.

aici şi-acolo streşini

pline de cuiburi

Sînt / se văd / se arată / rămîn / poţi vedea n-au nevoie să fie manifeste, locuţiunea adverbială aici şi-acolo are în ea tot dinamismul unei priviri cercetătoare.

urmele polenului

pe verighetă

Mai e nevoie de vreo proptea verbală (se văd / au rămas) cînd pe concentrează totul atît de delicat într-un spaţiu minusucul?

o candelă-ndărătul

stânjeneilor

Şi aici, verbe ca: e aşezată / se vede / e pusă / se află nu-şi mai au rostul cînd îndărătul spune totul.

cale goală spre luna

de primăvară

Prepoziţia spre cuprinde în ea vectorial verbele: se-ntinde / s-a deschis / s-a eliberat.

parfumul alb şi roşu

al bujorilor

Nu e nevoie să spui că se simte / simţi, nici că bujorii degajă / emană, e suficient să determini bujorii prin parfum.

pe gânduri la mesajul

efemerelor

Rămîn / stau, dar şi alte verbe şi alte personaje sînt/pot fi cuprinse în pe gînduri.

din aceeaşi lingură

de lemn cu nesaţ

Ce se poate face cu o lingură decît să mănînci / să sorbi / să te hrăneşti?

un pătrat fără iarbă

sub masa de şah

Se-ntinde / se vede / apare / s-a format – verbe inutile, situaţia spune totul.

păianjeni îndărătul

imperiilor

Îşi ţes plasa / aşteaptă / pîndesc / conspiră – îndărătul musteşte de sugestii.

deodată mirosul mov

al pământului

Deodată declanşează pe se simte / simţi / izbucneşte / se răspîndeşte.

Necules mărul

pe-o creangă fără frunze –

A rămas / stă / atîrnă sînt deja în necules şi pe creangă.

Culegătorii

împrejurul străchinii –

Evident, stau / s-au aşezat / aşteaptă / mănîncă. Împrejurul ordonează.

Nici o scrisoare

în cutia poştală –

Verbele posibile: nu se află / nu se găseşte / n-a mai apărut / n-a mai fost pusă nu contează, nicio spune şi faptul, şi decepţia, ba chiar o generalizează pustiind în jur.

Pe întuneric

singură crizantema –

Posibile şi inutile verbe: se află / stă / veghează – întunericul e mult mai grăitor. Şi totuşi, crizantema, lumina ei, spune ultimul vers, trebuie pusă încă în valoare, deci – sting felinarul.

luna-n vitrina goală

a brutăriei

Se oglindeşte / s-a aşezat / e singura marfă expusă – de fapt rămîne o consolare neaşteptată pentru cel care cauta doar pîine.

pe lama toporului

răşină de brad

Verbele sînt prinse pur şi simplu ca răşina de topor, topite în ea: a rămas / s-a încleiat / s-a prins.

Orion în tăcerea

goală de iarnă

Domină/ umple cerul / tronează / măreşte ne pot veni în minte, deşi n-avem nevoie de ele.

doi oameni de zăpadă

la braţ pe stradă

Verbele: merg / înaintează / se sprijină unul pe altul parcă stingheresc închipuirea, de ce nu alunecă / se-mpleticesc / cad şi se ridică.

Vrabia c-un fir

de iarbă verde în cioc –

Desigur, zboară / vine către / soseşte la cuib / îşi face cuib, dar important este că, aşa ca emblemă, vesteşte noul anotimp.

o sămânţă pe foaia

calendarului

E aşezată / a nimerit, dar important aici este contrastul care pune pe gînduri.

*

O primă concluzie a exemplelor de mai sus este că sintagmele din care verbul este omis cîştigă în densitate şi forţă de expresie. Verbul nu au fost omis pentru că autorul s-a căznit să aplice o regulă fadă, ci pentru că a avut simţul poemului şi a găsit acele sintagme care ori fac inutilă prezenţa lui, ori se bucură să sugereze o mulţime de verbe care stimulează închipuirea cititorului.

Festivalul Culturii Nippone la Cluj-Napoca (III)

Ultima oră. Ioan Marinescu-Puiu ne comunică programul festivalului de azi înainte.

*

Celalalte evenimente din programul festivalului:

7 noiembrie, ora 18, sediul Cercului “Prietenii Japoniei” (str. David Ferenc, nr. 11, etj 1) simpozion pe teme legate de cultura japoneză. Invitat: Minodora Buta, secretara Cercului „Prietenii Japoniei”. Invitata va relata pentru public amănunte interesante ale experienţei sale din această vară în Ţara Soarelui-Răsare. În cadrul simpozionului, scriitorul Ioan Marinescu Puiu va realiza un „moment haiku” în care va recita şi povesti despre arta haiku-ului (poezie japoneză în formă fixă).

10 noiembrie, ora 16, sediul Cercului “Prietenii Japoniei” (str. David Ferenc, nr. 11, etj 1) atelier origami. Potrivit atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici, la acest atelier sunt invitaţi toţi cei pasionaţi de origami, unde vor fi iniţiaţi în o parte din tainele artei plierii hârtiei.

12 noiembrie, ora 16, sediul Cercului “Prietenii Japoniei” (str. David Ferenc, nr. 11, etj 1) atelier etegami (arta de a picta felicitări japoneze). În cadrul acestui atelier toţi cei prezenţi sunt invitaţi să descopere toamna prin etegami.

13 noiembrie, ora 17, sala de conferinţe a Clubului CFR (str. Dobrogeanu Gherea nr. 17) Spectacol „Seară Japoneză”. Copii de la corul japonez al şcolii „David Prodan”, îmbrăcaţi în costume tradiţionale nipone vor interpreta cântece, alături de teatru şi dans din repertoriul tradiţional japonez. Manifestările vor mai cuprinde: un recital vocal-instrumental al cântăreţelor Naoko Takahashi şi Junko Nakanishi, dans japonez şi un recital la shamisen (instrument asiatic cu coarde) al domnului Takagi Yasuyuki.

14 noiembrie, ora 18, sediul Cercului “Prietenii Japoniei” (str. David Ferenc, nr. 11, etj 1) simpozion pe teme legate de cultura japoneză. Invitat: Takagi Yasuyuki. Takagi Yasuyuki este director general la o firmă de imobiliare din Bucureşti, iar în cadrul simpozionului intitulat sugestiv „Chalenge in Romania” (România, provocarea mea) va povesti despre încercările prin care a trecut în România datorită diferenţelor culturale dintre cele cele două ţări. În cadrul simpozionului vor fi prezenţi şi membrii clubului de manga şi anime „Seiretei” care vor povesti pentru public despre pasiunea lor pentru aceste arte.

Festivalul Culturii Nippone la Cluj-Napoca (II)

Prima relatare de la corespondentul nostru din Cluj, Ioan Marinescu-Puiu:

(corespondentul nostru transmite de la faţa locului)

"Este cea de-a IX-a editie a "Zilelor Culturii Nipone la C-N"(3-14 nov 2009). Deschiderea festiva a avut loc in 3 nov ora 15, intr-o sala a Muzeului National de Arta, in prezenta unei asistente destul de numeroase, daca se are in vedere ora.

Dupa cuvantarile de rigoare: d-ul Katsutaro Kawai (presedintele Cercului "Prietenii Japoniei", directorul Muzeului de Arta, directorul Liceului "David Prodan" (liceul "niponic" din municipiu), conferentiara Rodica Frentiu (sefa catedrei de limba japoneza de la Facultatea de Filologie si altii (printre care si subsemnatul), s-a trecut la program.


Corul de copii al liceului susamintit (fetitele erau imbracate in kimonouri adorabile) a interpretat 9 cantece in limba japoneza (prof.Maria Lese a armonizat aproape perfect vocile), la care s-a adaugat doua soliste japoneze care au interpretat si ele doua piese cu acompaniament de pian, semi-sen- ul lipsind.


S-a trecut apoi la vernisajul expozitiei de origami si haiga (in forma lui clasica, fara haiku, dar cu textele unor felicitari, scrise cu kanji), expozitie pregatita de catre talentatii membri ai cercului.S-a servit ceai OOLONG(!) si ceai verde (japonez), precum si delicioasele prajiturele din faina de orez.

(fotografiile, tot in(voluntar) aparţin lui Nelu Gârda)

In data de 4 nov a avut loc la sediul cercului (unde ne descaltam la usa) un simpozion pe teme legate de cultura japoneza sustinut de o profesoara universitara din Kyoto si s-a facut invitatia de a lua parte la "seara japoneza" de la restaurantul de profil de pe str.Marinescu, unde contra unei sume modice (35 RON), puteai manca orice din meniu si in orice cantitate doreai. TOTUL IN DECURS DE O ORA. Va inchipuiti ce viteza au bagat participantii. Gurmanzii, in ceea ce priveste cantitatea si gurmetii in ceea ce priveste diversitatea sortimentelor. Sake-ul s-a platit separat!

Urmeaza simpozionul din 7 nov, unde va fi in program si o seara de haiku, sustinuta de catre poetii locali.

Daca doriti voi incerca sa vin si cu alte amanunte si, daca voi reusi, sa postez si cateva fotografii.

Al dvs corespondent (in)voluntar) ,

Puiu M"

ÎNTÎLNIREA LUNARĂ DIN BUCUREŞTI

În vară am avut o primă tentativă de a ne întîlni cu participanţii la concursurile ROMANIAN KUKAI şi Romanian Haiku din (sau mai bine zis în) Bucureşti. Tentativa a fost parţial ratată din cauza une furtuni de vară. Totuşi, cîteva persoane ne-am văzut atunci în Grădina Japoneză din Parcul Herăstrău şi am hotărît să facem o mobilizare mai serioasă pentru toamnă.

Pe 2 octombrie, dorinţa noastră s-a îndeplinit şi am adunat la a doua tentativă 12 persoane: Ana-Maria Trandafir, Corneliu Beldiman, Corneliu Traian Atanasiu, Dan Doman, Elena Armenescu, Elisabeta Iosif, Florin Grigoriu, Ioana Dinescu, Magdalena Dale, Manuela Miga, Maria Adam, Sorin Toma Boc. Ioana Dinescu a fost cea care a avut iniţiativa, a găsit locul şi a mobilizat pe cei care au fost prezenţi. Mai jos găsiţi o scurtă relatare a lucrurilor care au fost discutate la această primă întîlnire.

*

(cu clic, imaginea se măreşte)

Dragi prieteni

Iata temele dezbatute la intalnirea „haikuista” din 2 octombrie , din Bucuresti:

· Organizarea unui concurs de debut -–Corneliu a reluat ideea expusa si in materialul de pe ROKU, conditiile in care se va desfasura acesta ramanand neschimbate.

· Organizarea unui concurs de senryu: deocamdata se va incepe cu alcatuirea antologiei de senryu, concursul amanandu-se dupa aparitia ei; in functie de cat de larga si reusita este participarea la aceasta antologie, vom hotara daca mai este cazul sa organizam si un concurs.

· Ana Maria Trandafir, Corina Ion şi Corneliu Triana Atanasiu lucreaza la traducerea din engleza a unei lucrari de referinta in domeniul h.: William Higginson: The Haiku Handbook. Cei interesati si carora limba engleza le este la indemana pot gasi originalul (nu în totalitate, doar pagini promoţionale) pe google books la adresa: http://tinyurl.com/ych6g6m

· Aparitia unei reviste online de poezie nipona. S-au stabilit persoanele care raspund de diversele sarcini legate de aceasta activitate editorialistica: Sorin Boc se va ocupa de haiga, Magdalena Dale de tanka, Dan Doman de poezia in lant, Corneliu Trian Atanasiu de haibun, Manuela Miga de haiku, Ana Maria va face prospectarea (si traducerea) spatiului de limba engleza, eu (Ioana Dinescu) a celui de limba germana. Listele nu sunt inchise. Daca mai exista amatori sa preia diverse sarcini legate de editarea acestei reviste, acestia sunt bine veniti si rugati sa ridice doua degete...:)

· (Re)Activarea forumului de comentarii: dezbaterile aici au fost indelungate si intense. Exista o nevoie evidenta la multi dintre noi de a dezbate practic, de a comenta haikuurile colegilor si pe cele proprii, iesind astfel din tiparul minimalist impus de concursuri (adica votare, premiere, trecere la urmatorul concurs). Unele voci au propus reactivarea forumului de comentarii "La portita", forum unde s-a incercat anul trecut acest lucru, dar care a intrat in hibernare din lipsa de activitate. Ana Maria s-a oferit sa-l „remodeleze” electronic, astfel incat el sa devina mai atractiv si mai usor de „manuit”. De asemenea, vor exista subdiviziuni cu alte tematici. Ana Maria a trimis deja o propunere pe grupul nostru, va rog sa o studiati si sa ne spuneti parerea.

(propunerea Anei Maria pentru un header al forumului)

· Am mai facut propunerea ca, in fiecare luna, cateva dintre cele mai bune haiku-uri ale noastre (nu neaparat doar cele premiate; aici ramane de vazut criteriile dupa care vor fi alese acestea) sa fie traduse in trei limbi: engleza, franceza si germana, si sa fie postate la o rubrica separata. Intentia era de a alcatui cu timpul "un stoc" de haiku-uri reprezentative, accesibile si altor spatii lingvistice, care sa poata fi accesate de catre eventualii nostri parteneri (intentionam sa ne "internationalizam", sa deschidem poteci de comunicare noi sau sa le strangem pe cele deja existente cu gurpuri similare din alte tari).

· Ultimul punct discutat a fost organizarea de ateliere de haiku. Dorim sa ne intalnim regulat, sa ne citim reciproc cateva haiku-uri pentru a le comenta si analiza. Am constatat deja ca opiniile despre scrierea si receptarea h. sunt foarte diferite. O parte din voci sustin o abordare „ierarhica”, dand dreptul la exprimare doar celor care au reusit sa acumuleze cunostinte aprofundate in materie. Cealalta parte sustine abordarea flexibila si mai putin conformista, argumentand cu faptul ca si in alte culturi occidentale receptarea h. este neortodoxa, orice modificare fata de sensurile si canoanele initiale fiind receptata ca un semn de vitalitate, si nu ca o „erezie”. Problema va continua sa fie dezbatuta in cadrul atelierelor. Cei care nu vor putea sa participe fizic la aceste intalniri, sunt rugati sa-si spuna parerea pe site. Dorinta noastra este de a avea o participare cat mai larga la aceste dezbateri.

In final s-a stabilit ca aceste intalniri vor avea loc lunar, in prima zi de vineri din luna. Urmatoarea va fi, deci, pe data de 6 noiembrie, la ora 17.30, tot la Ceainaria Serendipity.

Cadrul ales se pare ca a multumit pe toti participantii, ceaiurile si atmosfera potrivindu-se cu spiritul haiku-ului. Asta nu inseamna ca nu suntem deschisi si altor propuneri. Eu imi mentin sugestia ca, din cand in cand cel putin, sa organizam intalnirile si in alte orase, in functie de dorinta si implicarea celor din zona respectiva.

Dupa parerea mea aceasta prima intalnire a fost un succes din toate punctele de vedere: ne-am simtit bine unii cu altii, discutia a fost spornica, iar „brainstorming-ul” a functionat chiar peste asteptari.

Festivalul Culturii Nippone la Cluj-Napoca (I)

(clic pe imagine s-o vedeţi mai mare)



Corespondentul nostru de la Cluj, Ioan Marinescu-Puiu, ne-a promis în curînd detalii.

Comentariile juriului la concursul lunii octombrie 2009

Manuela Miga:

13 poeme premiate înseamnă mai mult decât de obicei, ceea ce ar presupune că în această lună au fost mai multe haiku-uri meritorii. Discutând cu câţiva iubitori de haiku în părerea cărora am încredere, opinia generală, concordând cu a mea, a fost negativă. Din păcate, conform regulilor, juriul nu poate decât să ordoneze haiku-urile selectate ca fiind cele mai bune dintre cele prezentate începând cu Premiul I şi sfârşind cu VI; mai precis, nu poate începe cu premiul VI, renunţând la acordarea celor anterioare. Asta înseamnă că nu există o ştachetă calitativă de o înălţime prestabilită care să se aplice în cazul fiecărui concurs lunar, deci valoarea reală a unui haiku ce a obţinut Premiul III cândva poate fi (mult) mai mare sau (mult) mai mică decât a Premiului III acordat la alt concurs.

Comparativ, în luna octombrie s-au remarcat ca număr poemele descriptive, confuze chiar. Am să citez, în ordinea în care au fost publicate, câteva candidate la Premiul lămâiei : „Micul boschetar / adună frunze de castan / pentr-un evantai”. Nu cred că un boschetar care a suportat în natură canicula verii poate simţi nevoia evantaiului în octombrie, nici că ar vrea să caligrafieze un haiku pe evantai.

„Portret de fată - / cu părul lung, mătăsos / ca de castană”. Kireji nu se justifică deoarece e o continuitate clară a descrierii; nu cred că sămânţa castanului e dotată cu păr lung, mătăsos (pricepem că autorul ar fi dorit să descrie culoarea castanie a părului, dar ...).

„Poduri de palme / îngălbenite de vânt - / frunze de castan”. Forma poemului este bazată pe o prea limpede comparaţie, o imagine care este apoi „dezvăluită”, A=B (poduri de palme = frunze de castan). Haiku-ul presupune întâlnirea a cel puţin două imagini diferite ce dau naştere unui univers tridimensional, măcar; rezultatul ar putea fi comparat cu ridicarea la putere care dă un nou înţeles fiecăreia dintre părţi, ori permite şi altă citire decât cea evidentă, pentru că limbajul poetic este unul simbolic, altfel poezie nu există şi rămânem în banala proză în care 1 +1 = întotdeauna 2 . Oricum, vântul nu poate îngălbeni palmele, nici chiar pe cele aşezate în aşa fel încât să formeze poduri.

„Apasă ploaia - /castanele furioase / se ceartă în cuptor”. Înţeleg că presiunea scăzută din timpul ploii produce o stare de nervi persoanelor feminine aflate în cuptor. Neplăcută urechii e şi alăturarea a două silabe „se”.

„Torent de culori: /castanele lovesc doruri - / ofilite flori” . Doruri multicolore (ce formă fizică or avea?) lovite la modul material de castane produc un torent de culori (nu pot deloc să vizualizez procesul acesta; poate cineva?); bănui că autorul a vrut să ne vorbească despre dorinţele care nu s-au împlinit, rămânând sub formă de flori, iar concretele castane sunt loviturile sorţii. Este de evitat descrierea unui proces sentimental cu cuvinte/noţiuni abstracte. Într-un haiku imaginile concrete armonizate, articulate corect trimit la cele abstracte, dar procedeul invers de scriere şi decriptare nu e de fel recomandat.

Un amestec similar de concreteţe şi reflexivitate îl întâlnim şi la un alt poem : „bob de castană – /dinspre ceva sau înspre ceva, / fugărind mintea”. Cred că cei doi autori au venit relativ recent în împărăţia haiku-ului trecând peste hotare unelte/obiceiuri din ţara poeziei occidentale.

Diferenţa principală între cele două feluri de poezie - necunoscută, nespusă, neobservată – este că în poezia occidentală subiectul, autorul adică, iese pe scenă, în lumina reflectoarelor şi vorbeşte despre sine, simţirea şi gândirea sa, pe când în haiku subiectul se contopeşte cu obiectul, existenţa eului fiind sublimată. Ca regulă, eu, pronume personal la persoana I singular, este de evitat; aceasta se ştie, dar e mult mai greu să se ajungă la trăirea filosofică şi estetică ce a născut regula. Ca şi cu alte reguli, simpla lor aplicare, fără înţelegerea şi însuşirea proceselor cognitive şi emoţionale ce le stau în spate nu e suficientă, produsul poetic rezultat fiind superficial în cel mai bun dintre cazuri. Procesele mentale izvorâte din fantezia autorului şi descrise în mod/limbaj abstract nu constituie un subiect şi nici o tehnică proprie haiku-ului. Cum am mai spus-o, pentru a scrie haiku trebuie să părăsim matricea culturală şi poetică occidentală şi, cu lecturi atente ale clasicilor japonezi, cultivând un alt gen de sensibilitate şi apropiere faţă de natură, să căpătăm alţi ochi, alte urechi şi alt mod de a înţelege şi scrie. Restul e kitsch. Revenind la poemul cu pricina, castanele nu cresc ca strugurii, în ciorchine, ca să ne putem permite să le considerăm boabe; pe celălalt tărâm poetic această exprimare ar fi fost salutată ca o lăudabilă piruetă şi taxată drept originalitate. Nu şi în haiku unde nepotrivirea cu natura este simţită ca falsă - pur şi simplu.

Majoritatea haiku-urilor (peste 30) au reţinut două ipostaze ale castanei coapte: poc-ul (castanei care cade) şi trosc-ul (castanei care se coace în foc); meniu-ul cuprinde si forma pasată, ori se oferă - „nature” - nepretenţiosului vierme. Unul dintre haiku-urile care au luat cele mai multe puncte a tratat oglindirea luminii pe suprafaţa lucioasă a castanei. Subtil presupusa comparaţie cu rezultatul muncii asupra pantofilor (pe care nimeni nu mai vrea să-i încredinţeze lustragiului) scoate frumos în evidenţă superioritatea strădaniei - încă actuală - a mereu tinerei naturi.

Tot 12 puncte a luat singurul haiku care poate fi citit în două registre: ghimpii şi goliciunea castanei pot fi interpretate erotic. Şi eu am mizat pe toamnă ca timp al coacerii, al seminţei ca esenţă a fiinţei: „fulger în noapte - / castana îşi leapădă / coaja ţepoasă.” Fulgerul poate fi înţeles ca o revelaţie, iluminare, ce duce la lepădarea învelişului exterior al sinelui.

Chinuit după modelul numărului 53 din concurs, haiku-ul ar arăta aşa, pierzându-şi fireasca aşezare a cuvintelor: Fulger în noapte - / îşi leapădă castana / ţepoasa coajă. Iată haiku-ul: „Frunze ruginii - / îşi pregătesc castanii / de iarnă manta”. Probabil normalitatea îi pare autorului lipsită de „poezie”, şi totuşi , haiku-ul ar fi câştigat dacă ordinea cuvintelor ar fi respectat sintaxa limbii române: Frunze ruginii -/ castanii îşi pregătesc / mantaua de iarnă.

Scriind prost haiku, schingiuindu-ne limba, nu o facem decât, datorită superficialităţii şi lipsei de responsabilitate în faţa cuvântului scris - cuvânt care tinde să-şi recâştige prin poezie apropierea de verbul care a creat lumea - să urâţim şi mai tare lumea în care trăim în loc s-o înfrumuseţăm, să compromitem haiku-ul ca specie literară.

În comparaţie cu scrierea unui haiku, judecata lui poate părea mai puţin importantă, şi totuşi... Dintre haiku-urile premiate de juriu, nr. 10 şi nr. 12 au primit 0 puncte din partea confraţilor, cele mai multe puncte – 14 – revenind haiku-ului 6: „O clipă soarele - / căderea castanelor / netulburată”. La prima vedere poemul captează atenţia. Algoritmul – unul de succes (asta nu înseamnă că autorii l-au folosit sau preluat în mod conştient) – este utilizat, printre altele, de un haiku premiat în august: „Ploaie de stele - / cântecul greierilor/ imperturbabil” şi al ultimului haiku din antologia publicată în acest an: „pe ultimul drum - / nici o notă schimbată în / cântecul mierlei.” În ambele, un eveniment important – din lumea celestă ori din lumea oamenilor – rămâne nebăgat în seamă de micile vieţuitoare. Aici, apariţia soarelui pe cer nu tulbură căderea castanelor. Pare acelaşi lucru, dar nu este şi mi-a trebuit ceva timp ca să găsesc argumentul concret pentru insatisfacţia intuitivă pe care mi-a indus-o acest haiku: câte castane cad într-o clipă, câte au căzut în clipa de dinainte, în succesiunea de clipe de dinainte pentru ca acest ritm să fie semnificativ? Una, niciuna, câteva, nu contează deoarece această frecvenţă este aleatorie. Ca să ne impresioneze faptul că netulburate cad castanele ar fi trebuit să existe un ritm cunoscut ca să putem distinge tulburarea şi netulburarea lui. Cântecul mierlei şi al greierilor este repetitiv şi autorii au fost mai generoşi cu timpul, nu s-au oprit la clipă. Mai cu seamă cred ca trăirea lor a fost mai autentică, mai profundă, calităţi pe care este de sperat că cei ce judecă un poem le vor recunoaşte oprindu-se mai îndelung asupra fiecărui haiku. Acest exerciţiu este recomandat în special în cazul creaţiei proprii: după ce haiku-ul este scris, peste o zi-două, autorii e bine să arunce asupra lui privirea detaşată a criticului şi să persevereze în a căuta „cuvântul ce exprimă adevărul” după cum minunat s-a chinuit şi a spus-o Eminescu şi să nu se oprească până nu-l găsesc.

Corneliu Traian Atanasiu:

Bătrân lustragiu –

mai răspunde luminii

doar o castană

Primul vers evocă o figură aproape dispărută în peisajul urban de astăzi. Unii nu l-au mai întîlnit doar ca o ciudăţenie a filmelor de altădată. Ambiţia şi orgoliul profesional al lustragiului era ca botinele să prindă glanţ, să strălucească precum o oglindă care reflectă lumina. De aici şi tristeţea lui în faţa deprecierii şi dispariţiei meseriei, a indiferenţei şi neglijenţei oamenilor care umblă cu încălţămintea murdară prin zloata toamnei (o vîrstă care i se potriveşte nu doar lui ci şi meseriei apuse). Singura satisfacţie a lustragiului prin glodul toamnei este strălucirea de neîntinat a castanelor goale. Ele n-au trădat încă lumina. Nu e exclus ca bătrînul lustragiu să fie, în alt plan al poemului, şi acel deus otiosus care (chiar acum am găsit aceste versuri pe net): Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, / încât a lăsat-o să fie... / Cu tristeţe şi cu bucurie… Trădînd sau crezînd.

*

Ghimpii la pământ -

în toată goliciunea

castana coaptă

Iată o frumoasă alegorie. Pînă să se coacă, fructul şi-a arătat constant, cu o cochetărie feminină a refuzului, doar ghimpii. Odată împlinit sorocul, castana se dezbracă de ţepi şi se oferă privirilor în toată strălucirea goliciunii sale. Nuditatea este astfel o mărturisire a consimţirii finale, castană cade, cînd sentimentul s-a copt, la aşternut de frunză. Gata să-şi îndeplinească menirea de a perpetua specia.

*

Cerul înstelat –

în căuşul palmelor

castane fierbinţi

Între stelele reci şi castanele fierbinţi, nepomenit explicit, se află omul. Înfrigurarea siderală şi palmele dogorite sînt deopotrivă aspiraţiile, împlinirile şi nostalgiile sale. Şi, ronţăind castane, cerul coboară parcă o leacă să le simtă aroma.

*

Castane coapte -

bunicul mă adoarme

cu acelaşi basm

De la Proust încoace, avem un model aproape teoretizat al senzaţiei care ne retrimite în căutarea timpului pierdut. Mirosul de castane coapte e la fel de puternic şi de eficace ca gustul de-acum reputat al madlenei. Vremea copilăriei se revarsă dintr-o castană coaptă cu basmele ei cu tot. Este aici, în poala bunicului.

*

Ziua recoltei –

copiii cu castane

în buzunare

Nimic mai simplu şi mai edificator. Puse-n balanţă cele două accepţii ale sărbătorii: aceea a festivităţii consemnate, mereu la aceeaşi dată, în calendar şi aceea bucuriei itinerante răznită din calendar. Aceea a roadelor care vor umple cămările şi burţile şi aceea a castanelor care vor rupe buzunarele. Aceea a lumii aşezate, chibzuite şi căpătuite şi aceea a copilăriei fără griji, dar doldora de candoare. Fiecare cu recolata şi cu sărbătoarea ei.

*

chiar şi viermele

savurează toamna –

castane găurite

E vorba de plăceri mai rafinate care aproape că frizează perversiunea. Savoarea toamnei, dincolo de faptul că e anotimpul roadelor, ţine de un anume gust estetic uşor masochist. Bucuria coloristică a degradeului şi degradării, gustul pentru vremea vitregă, pentru asprimea vîntului şi biciuirea ploii, pentru însingurarea în miezul (adesea senin) al ceţii sînt mai puţin răspîndite în lumea civilizată şi par la fel de parazitare ca gustul ciudat al viermelui care ignoră fructele zemoase pentru amăreala castanei.

*

peste arici

se scutura castanul -

care pe care?

O viziune bizară, în care imaginea, mai curînd închipuită, pune totuşi la lucru, uşor suprarealist, candoarea gîndului copilărit. Dar oare nu-i o problemă urgentă, la fel ca cele vizate de întrebările copilului pe care nimeni şi nimic nu i le poate istovi? Care-i mai tare, leul sau tigrul? Încearcă să-i explici copilului că tigrul şi leul au areale diferite, trăiesc unul pe un continent şi altul pe celălalt. Că, şi dacă s-ar afla faţă-n faţă, din prudenţă s-ar ocoli sau doar s-ar ameninţa fără să se încaiere. Degeaba – amîndoi au ţepi!

*

Şir de castani

în concert de percuţie –

opera toamnei

O viziune merituaoasă care pune în paralel lucrarea toamnei cu opera omului. Jocul de cuvinte salvează oarecum echivalenţa şi comparaţia presupusă între cele două imagini. Poate un pic pleonastică sau redundantă apariţia a trei cuvinte care se referă la muzică: concert, percuţie, operă.

INVITAŢIE DE PARTICIPARE NOIEMBRIE 2009

Dragi iubitori de haiku,

Astăzi vă invităm să participaţi la al 32-lea concurs RK, concursul lunii NOEMBRIE 2009. Concursul este organizat de ROMANIAN KUKAI, site unde găsiţi şi Regulamentul în detaliu, precum şi multe alte informaţii despre poezia niponă. Dacă participaţi pentru prima oară, este bine să citiţi în prealabil regulamentul concursului.

Luna aceasta, trebuie să trimiteţi un poem care să includă cuvîntul CEAŢĂ (sau altele din familia lui) în oricare din formele lor gramaticale. Cuvîntul fiind kigo de toamnă, poemul vostru trebuie să se încadreze în atmosfera acestui anotimp.

Fiecare participant va trimite un singur haiku, respectînd în compunerea lui tematica anunţată, numai pe adresa concursului – soimana@yahoo.com. Deoarece se votează poeme anonime, este indicat să nu trimiteţi poeme care au fost afişate sau publicate sub numele vostru anterior, oriunde în altă parte. Şi nici să nu-l postaţi în altă parte pînă la sfîrşitul etapei de concurs.

Noi le vom trimite pentru a fi apreciate de toţi cei care vor să participe la concursul GHICI CARE SÎNT CELE MAI BUNE POEME identificate doar prin numărul pe care îl vor avea în lista tuturor celor primite.

Termenele concursului sînt:

· primirea poemelor pînă la 14 noiembrie ora 24 (a României),

· votarea pînă la 21 noiembrie aceeaşi oră,

· anunţarea rezultatelor pînă la 27 noiembrie.

Singura adresă la care trebuie să trimiteţi corespondenţa pentru concurs este:

soimana@yahoo.com

Tot ce trimiteţi la alte adrese nu e luat în consideraţie pentru concurs.

Pentru ca textul dv. să nu fie alterat datorită modului diferit de a vedea diacriticele la destinaţie, e bine să-l trimiteţi în ataşament, aşa cum trimitem şi noi această invitaţie. Poemele odată trimise nu mai pot fi corectate.

Nu uitaţi să semnaţi sub poem şi vot cu numele pe care îl doriţi afişat (care poate fi altul decît cel afişat de email). Numele votantului trebuie confruntat cu al participantului pentru că nu vă puteţi vota propriul poem.

Vă rugăm să încercaţi să vă ortografiaţi poemele în acord cu obişnuinţa deja încetăţenită de a evita pe cît se poate alte semne de punctuaţie decît linioara de despărţire care marchează kireji-ul, precum şi majusculele (în afară de începutul poemului şi de substantivele proprii cuprinse în el).

Poemele fără semnătură sub ele (şi nu în adresa email sau oriunde în altă parte) vă vor fi înapoiate pentru a le corecta.

Aşteptăm cu nerăbdare trimiterile voastre.

Corneliu Traian Atanasiu

Magdalena Dale

Maria Tirenescu