„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 28 aprilie 2008

TÎLCURI ŞI TAINE

M-am tot gîndit dacă nu cumva abuzul de termeni niponi ne poate face să părem o sectă greu de înţeles de cei neiniţiaţi, cum, la fel de bine, ne poate abate şi pe noi de la o înţelegere mai relaxată şi mai firească folosindu-ne de cuvintele noastre care ne pot spune aproape acelaşi lucru într-un mod mult mai intim.

Yugen, spre exemplu, poate fi aproximat mai firesc nu definindu-l drept misterul (cuvînt uşor neologic şi un pic artificial) profund al lucrurilor şi al firii, cît ca taina sau tîlcul lucrurilor. Cuvinte cu vechime şi cu patină în limbă, ele au şanse mai mari de a rosti pe înţelesul nostru sacralitatea difuză a firii. Şi de a denota astfel mai potrivit genul de comunicare simbolică şi tăcută pe care ne-o impune intimitatea cu lucrurile. Aceea prin care ele se mărturisesc doar prin prezenţa lor mută dar elocventă. Căci tainele le pătrunzi şi te pătrund, te împărtăşeşti cu ele şi le împărtăşeşti altora. Iar cu tîlcurile lor (sensuri adînci, noime şi rosturi) te cumineci, chiar fără să le poţi rosti. Această permisivitatea osmotică se petrece însă doar ca urmare a unei îndelungi convieţuiri în preajma celor care nu cuvîntă. Prin familiarizare, ucenicie, sensibilizare, iniţiere. Printr-un fel de umilitate răbdătoare a ascultării (în tăcere, sărăcie şi candoare).

În fond, genul acesta de poezie, niponă sau occidentală, ţine mai mult de o atitudine, de o aşezare plină de docilitate în proximitatea lucrurilor, de capacitatea de a ţi cultiva înclinarea contemplativă pentru a prinde în ecoul tăcerii şi al şoaptei, al sunetelor stinse vibraţia tainei şi a tîlcurilor. Bunica mea mai folosea pentru acest tip, oarecum ceremonios, de comunicare sintagma a sta de taină.

Cînd trebuie să apropiem două limbi sau două culturi nu putem trece peste dificultăţile inerente pe care le întîmpină buna noastră intenţie, peste aparenta incompatibilitate dintre ele. Şi, dacă nu ne dăm bătuţi, trebuie să recurgem la practica modestă, dar tenace de care au dat dovadă cei care au îndrăznit. Traducătorii se mulţumesc cu translaţia, transpunerea şi caută “echivalenţe”. Ei sînt conştienţi că orice traducere trădează, dar înfruntă acest risc pentru a trans-pune dintr-o limbă în alta sensuri, tîlcuri, atît cît le permite talentul lor şi capacitatea limbilor. În felul acesta, traducerea este mai mult o “adaptare”, o asimilare şi o acomodare a unui mod de a simţi şi a spune la modul mai mult sau mai puţin potrivit al celeilalte limbi. Perifrazelor explicative li se preferă “echivalenţe idiomatice”. Iar reuşitele sînt asemenea desenelor suprapuse unde contururile şi culorile sînt uşor defazate. Importantă este însă interferenţa. Vibraţia.

Traducătorii de poezie se bazează totdeauna pe poezia deja existentă. Nu se traduce dintr-o limbă în alta poezie, cît din experienţa, vocabularul, stilurile unei limbi poetice în cele ale alteia. Cred, prin urmare, că termenii esteticii nipone trebuie să se confrunte şi ei cu o încercare de adopţie prin “adaptare” la resursele esteticii noastre. Mai jos, fac o mică încercare.

În Răsunet în noapte, Blaga surprinde acel moment de estompare a stridenţelor din amurg, cînd simţurile şi imaginaţia noastră se ascut pe măsură ce încetează forfota lumii şi rumoarea care, verbalizînd, ecrana totul: “Nemişcaţi deodată brazii! / Sevele se-aşează-n noapte. / Iese liniştea din munte / unde locul i-a fost strîmt. / Numai undeva-n prăpăstii / un izvor mai are şoapte / şi o bufniţă cuvînt.”

De-acum comunicarea, care se proptea în cîrjele cuvintelor, devine superfluă şi poate începe cuminecarea. De-acum înţelegem cu inima, şi ea ţinută însă sub surdină.

“Strîns ţinută sub surdină -
ca o pîlpîire de lumină
inima tresare.
Şi răspunde-n Ursa Mare.”

De-acum orice tremur de geană şi orice pîlpîire, orice atingere sau tresărire au un răsunet incalculabil, nebănuit, de cutremur. Căci ele se petrec pe harfa tîlcurilor, printre corzile tainelor şi răzbat miraculos pînă în Ursa Mare. Lucrînd sub regimul discreţiei maxime – surdina –, totul are, ciudat, paradoxal, efect penetrant şi amplificator.

În contextul unei nopţi magice (Noapte de mai), Blaga îl foloseşte pe a răspunde cu o deosebită delicateţe a minţii (cu hosomi, ar spune japonezul) încărcîndu-l simbolic cu tot ce poate el spune – penetranţă şi responsabilitate, transmitere şi comunicare, corespondenţă şi remediu:

“Toate îşi răspund prin linişti.”

Liniştea este totul, unitatea în care totul se regăseşte subtil, în care chemările se împletesc fără nici o stridenţă cu răspunsurile. Liniştile sînt nu doar răspunsurile cele mai potrivite, dar şi mediul fundamental în care are loc comunicarea cuminecare. Liniştile topesc chemările în împăcare.

Dealtfel, înclinarea lui Blaga pentru virtualităţile magice ale tăcerii este mărturisită şi cu alte ocazii. Despre sine spune adesea: “Lucian Blaga este mult ca o lebădă” sau “tăcerea mi-este duhul”. Această dispoziţie este însă responsabilă de capacitatea sa de a surprinde tîlcurile lucrurilor. Discernămînt care dezavuează înţelesurile rudimentare, simplist deduse din consecinţe logice sau pragmatice:

“Tîlcul florilor nu-i rodul,
Tîlcul morţii nu e glodul,
Tîlcul flacării nu-i fumul,
Tîlcul vetrei nu e scrumul,
Tîlcul frunzei nu e umbra,
Tîlcul toamnelor nu-i bruma”

şi le resimte pe cele din planul profund al unei realităţi mult mai bogate:

“Dar al drumului e dorul,
Tîlcul zărilor e norul,
Ducăuşul, călătorul.”


sâmbătă, 26 aprilie 2008

Un loc I surprinzător

Dan Norea ne face surpriza de a prelua rolul de comentator al etapei. Şi o face cu o probitate şi o competenţă de invidiat. Sper să nu se dezică nici în viitor.

*



Când am văzut rezultatele etapei din aprilie, am rămas surprins. Estimam că voi lua între 5 şi 10 puncte. În niciun caz primul loc, şi încă relativ detaşat. Mai ales în condiţiile în care, în procesul votării, multe din texte mi s-au părut mai bune decât al meu.

Apoi am recitit toate textele. Şi am constatat că, într-adevăr, sunt multe texte valoroase şi greu de departajat, dovadă numărul mare de texte de pe locul III. Le-am votat, mi-au plăcut, dar plăcutul se datora nu numai valorii textelor, ci şi unei impresii de ceva familiar, cunoscut, déjà vu. Nu vreau să fiu greşit înţeles, nu e vorba de plagiat, e vorba de faptul că e din ce în ce mai greu să scrii fără să reiei într-o formă nouă, o idee veche. Cred că toată lumea are din când în când senzaţia descurajantă că totul a fost spus, că e zadarnic să încerci să vii cu ceva nou.
Cum spuneam, la a doua citire am regăsit expresii sau elemente pe care le mai întâlnisem în trecut. E drept că şi tema te cam trage de mână să exploatezi câteva valori estetice tipice.

Cel mai des pot fi întâlnite ryuko combinat cu mushin – efemerul, perisabilitatea, ce sugerează (sau chiar oferă de-a dreptul) o paralelă între păpădie şi om, la fel de vulnerabili în bătaia vântului. Am numărat, vântul (cu variante boare, adiere) apare în peste zece poeme, adică un sfert.

O păpădie
în bătaia vântului…
Viaţa unui om
(Vasile Moldovan)

Puful pãpãdiei
dus de vântul rebel -----
ca viaţa noastrã.
(Adina Enăchescu)

Mai apare mono no aware - patos al lucrurilor, sensibilitate pentru lucrurile din natură şi frumuseţea lor efemeră. Elementul cunoscut, pe care îl întâlnisem şi în alte ocazii este floarea care luminează.

Luminând timid
În umbra cireşului
O păpădie
(Tincuta Horonceanu Bernevic)

Gardul rupt de lemn-
grădina luminată
de-o păpădie
(Henriette Berge)

Ultimul text mai aduce ceva în plus, wabi sabi – tristeţe provocată de declin, de patina timpului. Gardul rupt, ruinele, gunoaiele dintre traverse, toate te conduc în aceeaşi direcţie.

zi răcoroasă –
numai o păpădie
lângă gardul vechi
(Maria Tirenescu)

Pãpãdii înflorite
printre ruine antice
sunetul sapei
(Ana Ruse)

Printre traverse
papadii si gunoaie -
galben...dubios.
(Dumitru Roşu)

Surprinzător, foarte puţine texte speculează contrastul ryuko- fueki, efemer- etern, deşi tema oferă pe tavă unul dintre elemente. Ce poate fi mai efemer decât o păpădie ? În textul de mai jos, elementul contrastant, fueki, este Calea Lactee, des întâlnit la Şerban Codrin. Totuşi, poemul aduce un element original – navetistul.

Câmp cu pãpãdii –
navetistul traversând
Calea Lactee
(Eduard Ţară)

Pomeneam de déjà vu. Senzaţia nu provine numai de la elementele componente, cunoscute anterior, ci şi de la sonoritatea unor haiku-uri celebre. Spuneţi

sunetul sapei

nu vă aminteşte de broasca lui Basho ?

sunetul apei

Unul dintre texte îmi suna fantastic de familiar. Mi-a trebuit o săptămână să-mi amintesc unde întâlnisem ceva asemănător.

câmp de păpădii –
nu aşa sunt oamenii
când vântul bate ?!...
(Dragoş Tsuku)

Citiţi următorul haiku al lui Issa:

Doar atât: încredere.
Nu se scutură petalele
tocmai aşa?

sau, într-o traducere excelentă a Ninei Samana :

Fără ezitări.
Nu aşa se scutură
Toate florile?

Deşi sensul e diferit, nu vi se pare că sonoritatea conferită de interogare dă impresia de asemănare ?

Revin la poemul câştigător.

Câmp cu păpădii –
de-ajuns o adiere
şi ninge în sus
(Dan Norea)

Are karumi, e adevărat – cuvinte simple, naturale. Are putere de sugestie, descriptivă, fotografică. Se întrevede ryuko. Parcă ar fi acolo şi un pic de paradox. Dar nu are profunzime, nu are niciuna din valorile estetice clasice, puternice – opoziţia fueki-ryuko, wabi sabi, mushin, yugen… Nu există nimic sugerat, nimic despre natura interioară, nimic despre suflet sau spirit, totul la faţadă.

Şi atunci prin ce s-a impus ? De ce a ajuns pe locul I ? Părerea mea – prin originalitatea expresiei “ninge în sus”. În ziua de azi atât de rar vezi ceva nou, încât atunci când apare aşa ceva, votezi. E ca la gimnastică sau patinaj artistic – dacă vine cineva cu un element nou, automat ia puncte în plus. În cazul nostru, un pic de inspiraţie şi-un car de noroc.

marți, 22 aprilie 2008

REZULTATELE ROMANIAN KUKAI APRILIE 2008

REZULTATELE

ROMANIAN KUKAI APRILIE 2008

Dragi prieteteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele concursului din luna APRILIE 2008,
pentru care tema propus
ă a fost păpădie.

Poemele sînt listate în ordinea punctajului acumulat din voturile pe care le-aţi trimis.

Fiecare poem este însoţit de numele autorului şi formula de votare în paranteze.

Exemplu de voturi obţinute: (0,2,7 = 11)

Asta înseamnă: niciun vot de 3 puncte, 2 voturi de 2 puncte, 7 voturi de 1 punct = pentru un total de 11 puncte.

FELICITĂRI CÎŞTIGĂTORULUI:

Dan Norea

Şi tuturor participanţilor!

*




Locul I – 16 puncte

39.

Câmp cu păpădii –
de-ajuns o adiere
şi ninge în sus

Dan Norea (056 = 16)


Locul II – 13 puncte


2.

O păpădie
în bătaia vântului…

Viaţa unui om

Vasile Moldovan
(03 7 = 13)

10.

Pãpãdii înflorite
printre ruine antice

sunetul sapei

Ana Ruse (037 = 13)


Locul III – 11 puncte

8.

Luminând timid
În umbra cireşului
O păpădie

Tincuta Horonceanu Bernevic (019 = 11)

20.

Iarbă cosită -
Rămasă netăiată
O păpădie.

Livia Ciupav (00 11 = 11)

22.

Fluturi aurii-
vântul pune aripi
păpădiilor


Constantin STROE (116 = 11)

24.

Stapanul absent -
totul ramas in voia...
papadiilor.


Vali Iancu (035 = 11)

27.

Bănuţi risipiţi
din tolba primăverii
zeci de păpădii.

gabriela marcian (037 = 11)

44.

Cioburi de soare -
In mâna bătrânului,

Lanţ din păpădii.


Doina Bogdan Wurm (037 = 11)



Locul IV – 9 puncte

15,

zi răcoroasă –
numai o păpădie
lângă gardul vechi

Maria Tirenescu (017 = 9)


Locul V – 8 puncte

5.

Gardul rupt de lemn-
grădina luminată
de-o păpădie

Henriette Berge (016 = 8)

30.

Câmp cu pãpãdii –
navetistul traversând
Calea Lactee


Eduard Ţară
(024 = 8)

Locul VI – 7 puncte

9.

joc de Sângiorz-
crengi de salcie la stâlpi,
în sân păpădii.

anisoara iordache (031 = 7)


Locul VII – 6 puncte

29.

Cu jumatate
De papadie desenez
Un apus de nisip.

Neagu Andreea
(111 = 6)

40.

pajiştea verde –
păpădiile-şi desfac
cheutorile

Soriu Nakata (014 = 6)

42.

dangat de clopot -
puful papadiilor
arhangheli spre cer...

Valeria Tamaş (022 = 6)


Locul VIII – 5 puncte

6.

Puful pãpãdiei
dus de vântul rebel -----
ca viaţa noastrã.

Adina Enăchescu (021 = 5)

19.

copil în iarbă –
departe baloanele
păpădiilor

Elia David (013 = 5)

Locul IX – 3 puncte

textele 14, 16, 17, 35

Locul X – 2 puncte

textele 1, 3, 4, 11, 31, 38

Locul XI – 1 punct

textul 7,21, 23, 25, 26, 33, 36, 37, 43

Niciun punct

textele 12, 13, 18, 28, 32, 34, 41

(de la locul VIII în jos, pentru confidenţialitate, nu mai dăm şi textele, cine doreşte să le vadă le poate găsi însă în lista textelor)



INTERVIU CU LIVIA CIUPAV, COMPONENTĂ A NOULUI VAL


Continuăm seria interviurilor prin care încercăm să facem cunoscute gîndurile celor din mica noastră comunitate. Livia Ciupav face parte din ultima generaţie care s-a apropiat de haiku. Şi a făcut-o, avînd în vedere vîrsta şi profesia, evident, prin intermediul internetului. A încercat şi altfel, dar în Arad, unde locuieşte, nu există alţi iubitori de haiku (sau, cel puţin, nu ştiu unii de alţii), iar bibliotecile din oraş nu prea au auzit de aşa ceva.

În prima parte, o relatare savuroasă a încercării Liviei de a merge pe urmele, destul de inconsistente, ale haiku-ului prin bibliotecile oraşului de baştină şi apoi răspunsuri la cîteva întrebări.

*

despre cum am intalnit haiku-ul sau cat de important e secolul in care te nasti…












De la străbunici la părinţi, toţi au boala cititului în familia mea. Copilăria şi adolescenţa mi le-am petrecut între apartamentul tapetat cu volume al părinţilor şi cutiile cu cărţi vechi din podul bunicilor. Şi cu toate acestea, dacă nu s-ar fi inventat Internetul (norocul meu că m-am născut în secolul potrivit!), nu aş fi ajuns niciodată să citesc haiku. Pentru că în toată imensitatea bibliotecii personale nu am nicio carte de haiku. M-am întâlnit cu haiku-ul de-abia pe agonia.ro. Aşa a fost să fie. Şi am simţit imediat că mi se potriveşte. Mi-am dat seama că scriam haiku (bineînţeles fără a respecta numărul de versuri, respectiv de silabe) şi înainte să ştiu de existenţa lui, doar că nu îl numeam aşa. Dar spiritul lui îmi era deja familiar.

M-am hotărât să aflu mai multe despre această formă de poezie. Mai mult decât puteam descoperi navigând pe Internet. Singura idee ce mi-a trecut prin minte a fost să deschid uşa bibliotecii publice. Zis şi făcut. Spre stupoarea mea, angajata de la secţia împrumut pentru adulţi, habar nu avea ce e acela un haiku. Am încercat să îi explic câte ceva din puţinul pe care îl cunoşteam, dar mi-a tăiat urgent elanul:

- Autorul!

M-am blocat. Nu ştiam numele niciunui scriitor de haiku.

- Dacă nu ştii autorul, nu am ce să-ţi împrumut, s-a spălat ea pe mâini, transferându-şi atenţia spre următoarea victimă.

M-am reîntors la Internet şi Google. Am întocmit o listă: Matsuo Basho, Kobayashi Issa, Şerban Codrin, Vasile Moldovan …..Apoi am luat din nou direcţia bibliotecii. Aceeaşi doamnă. La fel de amabilă:

- Nu avem, mi-a replicat sec, după ce mi-a făcut onoarea de a-şi apleca (o fracţiune de secundă) privirea asupra hârtiei pe care i-o arătam.

Am revenit în altă zi, la altă oră, cu o altă listă. O altă doamnă. Auzise de haiku şi mi-a împrumutat un volum scris de un arădean. Mi-a plăcut. După un timp, căutând de una singură printre rafturile bibliotecii, am dat peste o veche antologie de lirică japoneză. Se regăseau în ea, printre alţii, Matsuo Basho şi Kobayashi Issa, aceiaşi despre care mi se spusese că nu există.

*

Ion Untaru, mi-a trimis un volum cu titlul Ne-am întîlnit pe internet (care din păcate aşteaptă încă să-l citesc). Despre asemenea întîlniri, multe terminate cu iubiri şi căsătorii, avem destule relatări la tv. Întîlnirea ta cu haiku-ul aspiră la un asemenea final apotetic?

Nu va fi o căsătorie, nu mă voi dedica doar haiku-ului (încă mai sper că voi scrie şi un roman cândva), dar iubire în mod sigur este. Şi poate într-o bună zi se va termina cu un volum, de ce nu?

Povestirea ta despre căutarea acului în carul cu fîn nu este doar nostimă, ci şi exemplară pentru realitatea de la noi: nu s-au scris decît un număr infim de cărţi de haiku care ar putea fi găsite în biblioteci, dar bibliotecarii habar n-au de ele, celelalte, în tiraje intime, nu ajung nici în librării, nici în biblioteci. Crezi că ROMANIAN KUKAI reuşeşte să facă un început în recuperarea acestei stări de fapte? Crezi că, în cazul unei comunităţi atît de mici ca cea a iubitorilor de haiku, internetul poate fi mai eficace decît piaţa cărţii?

Romanian Kukai e un început. Unul cu dreptul. Reuşeşte să ne adune, să ne pună la dispoziţie materiale pe care cu greu le-am putea găsi în altă parte, să ne îndrume (un exemplu care îmi vine în minte ar fi colecţia de lecţii de haiku, foarte utilă începătorilor şi nu numai). Da, în cazul iubitorilor de haiku, Internetul poate facilita accesul la informaţie, ceea ce piaţa cărţii (aproape inexistentă în cazul liricii nipone) nu reuşeşte. Acesta a fost de altfel şi cazul meu.

Cum ţi se pare că e tratată poezia niponă pe site-urile cu profil literar larg, gen agonia?

Marginalizată, ignorată chiar, în favoarea altor genuri, la fel ca în viaţa reală. Haiku-ul e un fel de răţuşcă cea urâtă. Puţini sunt cei ce recunosc în el o lebădă.

Spui că în momentul în care ai aflat ce e haiku-ul spiritul lui îţi era deja familiar. Şi eu cred că există o anume înclinare care ne predispune la a gusta haiku-ul şi, eventual, a-l şi scrie. Poţi să spui cu cuvintele tale, fără să abuzezi de cunoştinţele dobîndite ulterior, care ar fi trăsăturile acelui spirit şi cum s-a împletit el cu ceea ce ai aflat abia ulterior?

Haiku-ul m-a impresionat prin descoperirea unor emoţii pe care nu m-am crezut capabilă a le trăi la o simplă lectură a 3 versuri. Atât de mult exprimat în atât de puţin. Mai apoi am aflat că a scrie haiku nu înseamnă doar a decupa instantanee din realitate, a le reda într-o formă cât mai simplă şi mai concisă, fără a abuza de cuvinte şocante, ci mult mai mult. A scrie haiku înseamnă a surprinde atât clipa cât şi ceea ce se ascunde îndărătul ei, un asemenea ţel merită tot efortul.

Poemele tale au constant o maturitate a scriiturii manifestată prin echilibru. Sînt delicate, uneori subtile şi rămîn totuşi sobre. Ştii să laşi tîlcul nedezghiocat din imagine. Scrii greu, revii, cizelezi? Scrii mult şi alegi puţin?

Scriu rar, tai mult, e cam trist. Probabil şi din cauza lipsei timpului. Am o slujbă, o familie, pentru scris rămâne restul, ceea ce e destul de puţin.

Studiile şi pregătirea ta profesională – fizică, informatică, analist programator – sînt la polul opus activităţii literare. Cum se tolerează ele reciproc? Există vreo interferenţă? Sau doar un paralelism respectuos?

Nu se exclud. Atâta timp cât nu pot trăi din scris, sunt obligată să am o slujbă. Care e aceasta, cred că e total lipsit de importanţă. M-am întrebat şi eu dacă m-ar fi ajutat absolvirea unei facultăţi de filologie, dacă mi-ar fi uşurat calea, dar n-am reuşit să ajung la o concluzie afirmativă. La urma urmei, cred că acesta e farmecul unui scriitor, de oriunde provine (din fabrică sau de la catedră, din medicină, jurnalistică sau informatică), el îşi găseşte drumul spre literatură şi cumva îşi integrează trecutul în ea.

Ştiu că înclinarea pentru citit şi literatură vine din faptul că ai bîntuit printre cărţile din casă. Pentru pasiunea ta a fost de ajuns asta sau ai avut şi contacte cu persoane care te-au stimulat şi îndrumat?

Cărţile au avut un rol hotărâtor. Dar acum sunt pe cont propriu. Doar eu şi pasiunea mea.

Din 2005, an de an, ai obţinut premii la concursuri de poezie şi proză, iar în decembrie 2007 ai publicat, tot în urma unui concurs de debut, primul volum de poezie, Obsesii, la Ed. Lumen din Iaşi. Ce au reprezentat pentru tine concursurile şi, desigur, premiile respective?

La momentul respectiv, mai multă încredere în mine şi în scrisul meu. Acum, doar o simplă notă în biografie.

Concursul nostru seamănă cu ele? Sau este cu totul diferit? Crezi că este un reviriment pentru cei ce scriau haiku răzniţi unii de alţii?

Cu totul diferit. Văd o reacţie imediată la ceea ce scriu şi nu doar din partea veteranilor în ale haiku-ului ci şi a celor mai noi. Sunt şi concurent şi jurat în acelaşi timp, ceea ce mă obligă să citesc cu atenţie creaţiile celorlalţi, să judec, să înţeleg, să fac o comparaţie între haiku-urile lor şi ale mele. Mă stimulează să scriu mai bine, să evoluez mai repede. E un câştig de experienţă şi de timp totodată. De una singură mi-aş fi descoperit mult mai târziu stângăciile unor versuri.

Cum se integrează haiku-ul între celelalte genuri literare pe care le abordezi?

De ce abordez genuri diferite: poezie, proză, teatru? De multe ori se întâmplă să simt nevoia unei schimbări şi alternându-le evit să mă plictisesc. Într-un astfel de moment a apărut şi haiku-ul. Oricum, indiferent de genul literar abordat am nevoie de aceleaşi lucruri: inspiraţie şi linişt


joi, 17 aprilie 2008

Zbor liric spre curcubeu


Astăzi publicăm încă o prefaţă de carte a unui autor reputat, cel care a publicat o vreme revista Orfeu, îngrijeşte seria Poezie a editurii cu acelaşi nume, ajunsă la aproape o sută de plachete şi a publicat mai multe antologii de haiku, Ioan Găbudean. Cartea prezentată este a lui Ion Untaru, se numeşte LA CULES DE STELE şi a apărut la Editura Ambasador, Târgu Mureş, 2004.

*

Ioan Găbudean

Prozator viguros care ştie să ne descreţească frunţile (vezi volumul Impozit pe prostie), Ion Untaru e şi un poet talentat, reuşind să scrie cu succes admirabile sonete, rondeluri, haiku-uri, epigrame, aforisme, poeme într-un vers, etc. Cărţile sale de poezie (Domnul Liszt, Invitaţie la castel, Vestitorul şi, mai ales, Condorul), bine primite de critică, fac dovada unui travaliu cu rezultate remarcabile.

În masiva sa carte Condorul, apărută la Editura Orion, Bucureşti, 2001, Ion Untaru impresionează prin diversitatea temelor şi a speciilor literare abordate, precum şi prin acurateţea stilistică. Autorul vede lumea în alb-negru şi color. Găsim, cu alte cuvinte, în lirica acestuia tandreţe, romantism, umor, ironie, sarcasm, dorinţa de perfecţiune şi aspiraţia către puritate...

Prezent în reviste şi în antologii de haiku (Aromă de nea, Surâsul crizantemei, apărute la Târgu Mureş), membru al Clubului Naţional de Haiku Bucurii efemere, fondat în 2002 la Târgu Mureş, Ion Untaru este un autor de haiku discret, lucru mai rar întâlnit în lumea atât de orgolioasă a autorilor români de haiku.

Citindu-i haiku-urile din această plachetă, ne dăm seama că poetul mizează pe uimirea noastră în faţa lucrurilor simple care se află în preajma noastră, dar noi, oameni ai secolului al XXI-lea, fiind atât de ocupaţi, stresaţi sau indiferenţi nu dăm importanţă acestor „nimicuri” care ne pot face viaţa mai plăcută, capabile să ne ofere, cum îmi place mie să spun, acele simple „bucurii efemere”.

Poetul nu este adeptul haiku-ului cu formă fixă, de 17 silabe, dar este atent la anotimpuri, la peisaje, la flora şi fauna atât de diverse.

Primăvara este anotimpul învierii naturii, a frumuseţii, a miracolelor: „Primăvara / îngerul Domnului / împodobeşte caisul” sau „În faţa oglinzii / cu cireşe la urechi / adolescenta”.

Vara este anotimpul cu ploi catifelate, cu bărcuţe de hârtie plutind pe şanţuri, cu nopţi în care visezi numărând stelele de pe cer sau asculţi cântecul broaştelor (avem încă în memorie saltul şi plescăitul broaştei lui Basho!).

Dar poate că cel mai bine (re)prezentat este anotimpul toamna, cu reverii, tristeţi, jocuri de lumini şi culori, cu rândunele ce „îşi fac cuibul”, cu graurii din vie şi sălcii plângătoare...

Iarna este pentru poet un anotimp al sărbătorilor, al minunilor, al inspiraţiei: „Am aprins focul / pisica toarce /aştept inspiraţia”.

Puritatea imaginilor este remarcabilă. La fel puterea de concentrare şi sugestie: „Dimineaţă de vară / ciutele limpezesc / izvoarele” sau: „Noapte senină / insomnia mă scoate / la cules de stele”.

Ion Untaru pare a fi un spirit religios, plin de iubire faţă de oameni şi faţă de natura binefăcătoare: „Iubirea - / un strop de rouă/ in care se vede cerul”.

Citind haiku-urile lui Ion Untaru eşti tentat să fii mai atent la tot ce ne înconjoară, suntem îndemnaţi, parcă, să trăim în armonie cu natura şi cu noi înşine, haiku-urile acestea având un efect terapeutic asupra sufletului nostru însetat de frumos.

După cum se poate observa, poetul şi-a însuşit în chip fericit lecţia de poezie niponă şi a reuşit să concentreze în cele trei versuri, totalizând aproximativ 17 silabe, un întreg univers. Prin rigoare, sensibilitate şi puritate, poezia lui Ion Untaru este un zbor liric spre curcubeu.

Târgu Mureş, noiembrie 2004

marți, 15 aprilie 2008

INVITAŢIE LA VOT APRILIE 2008



APRILIE 2008 – ETAPA VOTĂRII

Pot vota numai cei care au trimis poeme în concurs.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. Această Invitaţie la vot va fi postată şi pe ROMANIAN KUKAI.

INDICAŢII PENTRU VOTARE

Dacă aţi trimis un poem, aveţi dreptul să votaţi exprimîndu-vă preferinţele faţă de poemele trimise.

Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 APRILIE

ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

TO: soimana@yahoo.com
Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Lista poemelor în ordinea rezultatelor, cu indicarea autorilor va fi postată cel mai tîrziu pe 27 aprilie. Ea va fi trimisă listei LAPNO.

LISTA POEMELOR

1.

În farmacie

sirop de păpădie

bine preparat

2.

O păpădie

în bătaia vântului…

Viaţa unui om

3.

Verde cu galben,

prin iarbã - pãpãdia.

Albina alege.

4.

ce zi senina!
la soare arde coroana
unei papadii

5.

Gardul rupt de lemn-

grădina luminată

de-o păpădie

6.

Puful pãpãdiei
dus de vântul rebel -----
ca viaţa noastrã.

7.

o pãpãdie

gata sã infloreascã-

adie vântul ;

8.

Luminând timid

În umbra cireşului

O păpădie

9.

joc de Sângiorz-

crengi de salcie la stâlpi,

în sân păpădii.

10.

Pãpãdii înflorite

printre ruine antice

sunetul sapei

11.

boare de mai-

puful papadiei

pare nemiscat

12.

Blonda tiganca

cu "sala' de papadii" -

prin ploi pe strada.

13.

Teci de păpădii,

doar ore-n existenţă –

înger-fulgi în zbor.

14.

Apus de soare –

Prin puf de papadie

Culori nocturne.

15,

zi răcoroasă –

numai o păpădie

lângă gardul vechi

16.

grădină cu flori –

şi-n faţa porţii

câteva păpădii

17.

Buchete de flori-

doar păpădia pusă-n

cutii la Plafar

18.

Umbrela albă

deschisă a sămânţă -

floare de viaţă.

19.

copil în iarbă –

departe baloanele

păpădiilor

20.

Iarbă cosită -

Rămasă netăiată

O păpădie.

21,

mit papadia

sprijinita in baston

mama-n furtuna

22.

Fluturi aurii-

vântul pune aripi

păpădiilor

23.

Printre traverse

papadii si gunoaie -

galben...dubios.

24.

Stapanul absent -
totul ramas in voia...

papadiilor.

25.

pasi de curcubeu

coborati in iarba

printre papadii

26.

Pe cer cocorii-

Bumbisori si papadii

Cu-n ochi la soare.

27.

Bănuţi risipiţi

din tolba primăverii

zeci de păpădii .

28.

În ochi negri de ţigan

râd albi

fulgi de păpădie.

29.

Cu jumatate

De papadie desenez

Un apus de nisip.

30.

Câmp cu pãpãdii –

navetistul traversând

Calea Lactee

31.

apus de soare –

vântul nu se-ncumetă

printre păpădii

32.
răsărit de vis –

pe vechea pajişte

răsar păpădii

33.

Iunie-n amurg

fulgul de pãpãdie

se-ndreaptã spre geam

34.

prin parc

visul pãpãdiei

înfloritã iar

35.

Cer înalt

un puf de păpădie

în jos şi-n sus

36.

Flori de păpădii.

Le-a înşirat pe aţă

şi-a făcut salbă

37.

câmp de păpădii –

nu aşa sunt oamenii

când vântul bate ?!...

38.

Pe aripi de vant

puful papadiei -

un nour pe cer

39.

Câmp cu păpădii –

de-ajuns o adiere

şi ninge în sus

40.

pajiştea verde –

păpădiile-şi desfac

cheutorile

41.

Vantul de seara

In puful papadiei -

Perna de-a gata

42.

dangat de clopot -

puful papadiilor

arhangheli spre cer...

43.

În miezul zilei –
zâmbetul păpădiei
tremurat pe câmp.

44.

Cioburi de soare -

In mâna bătrânului,

Lanţ din păpădii.

luni, 14 aprilie 2008

Poemele lui Ryokan

traducere de Manuela Miga

Oamenii mă-ntreabă
ce sunt în stare să fac.
Printre trestii,
în zori, îmi croiesc drumul,
mergând unde vreau să merg.

Voi vreţi să aflaţi
unde se găseşte
locuinţa mea?
Ea e la est de podul
de pe Fluviul Ceresc.

Dacă vreţi să ştiţi
cum am renunţat la dorinţe,
vă spun că sub cer
când ploaia cade, cade,
când suflă vântul, suflă.

Fără valoare,
cu corpul înveşmântat
în haina căii,
aşezat pe munte privesc
cireşii înfloriţi

În astă lume
să mă amestec cu ceilalţi
eu nu evit, dar,
în jocul singurătăţii
sunt cu mult mai bun.

Unii se sacrifică
pentru a elibera lumea,
pe când eu, ascuns
în coliba-mi de ierburi,
îmi cultiv trândăvia.

Din când în când
tânjeşti după cuibul tău
de la munte.
Despre viaţa mea de dinainte
am şi eu amintiri.

Ieşind să cerşesc
orezul pentru azi
pe câmpul înverzit
am cules violete.
Ziua deja s-a sfârşit.

În bolul meu
violete şi păpădii
amestecate.
Ofrandă către Buddha
din cele trei lumi.

Pe margine de drum
culegând violete
mi-am uitat
bolul
bolul meu.

Când cu copiii
ţinându-ne de mâini
primăvara pe câmp
culegem ierburi fragede
câtă fericire!

În inima mea
câtă bucurie
primăvara când văd
păsările adunându-se
în grup şi jucându-se.

În jadul dens,
în aurul acestei lumi,
la începutul
primăverii,
vino să-mi faci o vizită!

O, prun în floare,
fii consolare pentru
vechea-mi inimă!
Bătrânul meu prieten
a fost răpit de moarte.

Dacă florile
culese pentru tine
nu-ţi par frumoase,
te rog, fii indulgent cu
modesta-mi mărturie.

Deşi primăvara
în vârful pomilor
florile înfloresc,
copiii ce-au trecut dincolo,
ca frunzele toamnei,
nu s-au mai întors.

Dacă veţi dori
faceţi-mi o vizită.
Mergând pe drumuri
de munte culegeţi-mi
frunze roşii de arţar.

Toamnă-i în curând.
Inima-i copleşită
de tristeţe când
pe micii bambuşi ploaia
se-aude tot mai tare.

Pomii din preajma
casei îşi pierd frunzele.
Urechea confundă
zilele ploioase cu
zilele când nu plouă.

Toamna pe câmp
pe firele de iarbă
boabele de rouă
sunt lacrimile gâzelor
ce au plâns toată noaptea?

Câmpul de toamnă
unde pe iarbă roua
pare-a fi perlă;
când încerci s-o apuci
într-o clipă dispare.

Acum e senin,
apoi se umple de nori
cerul de toamnă.
În lumea trecătoare
inima nu e la fel?

În inconstanţa
lumii care-i a noastră,
voioasele vorbe
ale bieţilor oameni
pentru mine par şterse

când cu faţa-n sus
când cu faţa în jos
frunzele toamnei cad

În câmpul de orez
de la Iwamuro
acest unic pin
stă sub ploaia rece
şiroind. Singur.

Dacă ar fi om
cineva i-ar împrumuta o pălărie,
cineva i-ar împrumuta o pelerină
acestui biet pin singur-singurel.

Venind sau plecând
fără saţ îl contemplu
la Iwamuro
în câmpul de orez.
Pin singuratic.

Vântul e-aşa de pur!
Luna-i atât de clară!
Noaptea întreagă
am să dansez înviind
ultimele amintiri.

Începând să cadă
pe-acoperişul de lemn
ploaia-i binevenită.
Aveţi motiv să mai staţi
încă puţin cu mine.

De-acum încolo
oamenii mă vor lăsa
fără noutăţi.
Din vârf până la poale
munte scufundat sub nea.

Mândra zăpadă
căzând în fiece zi
în jurul colibei.
Nici o urmă din paşii
care-au venit ori plecat.

Când eşti ocupată
trimiţi vorbă că nu poţi veni
că eşti ocupată
şi când nu eşti ocupată
nici vorbe nu-mi mai trimiţi.

Când? când? spun mereu.
Dar când cea aşteptată
în sfârşit a venit,
e aici şi o privesc,
ce pot spera mai mult?

Dacă cineva
are nevoie de mine,
spuneţi-i că adun
frunze moarte-n pădurea
templului Otogo.

Cine spune că poemele mele sunt poeme?
Poemele mele nu sunt deloc poeme.
De-nţelegi asta, doar atunci vom putea începe
să vorbim despre poezie.

Plecând din lume
ce
las moştenire?
Florile – primăverii,
cucul – verii,frunzele roşii
de-arţar – toamnei.

Dacă cineva
vrea să afle poemul
meu de adio,
spuneţi că Ryōkan a zis:

Namu Amida Butsu!

Tata şi mama
sunt acum în Paradis.
Cu gândul ăsta
plec acum să mă aşez
din nou pe genunchii lor.

Traduceri din „ La Rosée d’un lotus” par Ryōkan et Teishin, traduit par Alain-Louis Colas, Gallimard, 2002, „Ryōkan, Zen Monk-Poet of Japan”, Translated by Burton Watson, Columbia University Press, New York, 1977 şi „Ryōkan, recueil de l’ermitaje au toit de chaume ”, CHENG Wing fun & Hervé Collet, Moundarren, 1994.