„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 20 noiembrie 2014

INTERVIURI RO KU (IX) CFC cu VASILE CONIOȘI-MESTEȘANU



VASILE CONIOȘI-MESTEȘANU - M-am născut în 18 iunie 1973, în Satu Mare.
După ce am terminat liceul, profil silvicultură, am refuzat să lucrez în domeniu. Am cochetat cu actoria, însă am făcut  Literele la Iaşi, unde neavând accent de moldovean, eram luat drept ungur.
Sunt profesor de limbă şi literatură română la Liceul Tehnologic  din localitate, membru în tot felul de comisii şi comitete.

În Tarna Mare, unde locuiesc,   sunt 7-8 oameni cu numele Conioşi Vasile, majoritatea pe strada Conioşeni, astfel că am preluat la căsătorie şi numele soţiei,  devenind o familie unică şi neconfuzabilă  (onomastic vorbind).

1.Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii  haiku?

L-am descoperit în liceu, mi-a atras oarecum atenţia, dar abia peste ani am priceput chemarea lui,  când am fost invitat de colegul şi prietenul Cezar Ciobîcă să realizăm un parteneriat şcolar . Din 2010 de când am început să gust din acest meniu minimalist, exotic, dar atât de savuros, nu mă mai pot opri. Recunosc, sunt dependent!

2 Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine esenţa?

Iniţial în marea grădină a internetului, găseam suficiente exemple, iar după ce m-am înrolat în comunitatea RO KU am început să deschid ochii, iar comentariile săptămânale m-au ajutat să mă exprim mai bine. Erau vremuri (am impresia că timpul era dilatat) când poemele saptamanale erau tocate mărunt, cu bune şi cu rele. Ţin minte(n-aş avea cum să uit) când un poem de-al meu a fost desfiinţat pentru o succesiune de greşeli impardonabile (metaforă+ imagine declarativă). Duşul rece m-a trezit la realitate şi de atunci încerc să mă ţin ancorat în ea. Dacă la început verificam băbeşte 5/7/5, kigo, cu timpul am înţeles că alte resorturi dau trăinicia unui haiku bun. Categoric, domnul Corneliu Traian Atanasiu m-a ajutat să prind curaj, să perseverez, să înţeleg şi să mă minunez de câtă filosofie poate fi comprimată în cele câteva cuvinte ale unui haiku exemplar. Pe de altă parte, am învăţat multe de la Cezar Ciobîcă, Ioana Dinescu, Dan Norea, Petru Ioan Gârda, Ildiko Juverdeanu şi  continui să învăţ de fiecare dată.

3.Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?

Nu pot spune că am avut modele, dar am ascultat  tot ce mi s-a spus direct sau mai voalat de către cei din jur.

4.Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?

Scriu, deşi în ultima vreme tot mai rar,  versuri albe. Încep deja să mă întreb pentru cine.
Despre lirica japoneză voi răspunde mai târziu, când voi fi înţeles mai bine, dincolo de prezumţia de inocenţă a copilului  care stă gură cască în faţa vitrinei cu dulciuri.

 5.Ai obținut locul II la concursul lunii decembrie 2012 cu un poem foarte reușit(la gura sobei -/ pe genunchii bunicului/ doar peticele). Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat, cum  ai reuşit să scrii un haiku atât de bun?

În general folosesc ca tehnică de scriere surpriza ultimului vers. Tatăl şi bunicii mei mai trăiesc doar în amintiri, şi cum nu prea am amintiri de joacă în preajmă, îmi imaginez cum ar fi fost dacă ne-am fi jucat. Casa de 100 de ani a bunicilor mei, cu livada de pruni şi meri până sub pădure e un veşnic izvor de inspiraţie pentru mine. Acolo am făcut cunoştinţă cu tot felul de superstiţii, acolo am cunoscut  lighioanele pădurii, gustul ciupercilor ori accidentările iarna când coboram pe doage de butoi, în loc de schiuri. Bunicul meu, Pavel, paralizat 10 ani de la brâu în jos, n-a prea uzat pantalonii, însă mi-l amintesc culegând căpşuni pe ploaie. Era noroi şi îşi făcuse un fel de genunchiere din pungi de nailon, pentru a nu se murdări şi uda când culegea în genunchi.

6. Ce valoare au pentru tine premiile obținute în acest domeniu? 

La puţin timp după ce am început să particip, surprinzător, au venit şi premii. Am prins şi mai mult curaj, iar de la o vreme mă simţeam frustrat de fiecare dată când aveam impresia că nu am fost votat/înţeles pe deplin. Acum tratez cu o mai mare detaşare clasamentele/ premiile,  şi bucuriile şi dezamăgirile durând puţin, până la următoarea confruntare.

7. Ce înseamnă pentru tine participarea la toate concursurile de haiku de pe RO KU?

Un calendar competiţional foarte încărcat, pentru a compensa neparticiparea încă la competiţiile externe. Pentru concursul săptămânal, printez diplomele la un format apropiat de al celorlalte plastifiate şi le aşez cu mândrie în mapă.
Participarea e  benefică, un antrenament continuu, iar atunci când nu câştig vreun premiu, vorba lui Pierre de Coubertin „ Cel mai important lucru (...) nu este să câştigi, ci să participi, aşa cum in viaţă nu contează triumful, ci lupta.”
Când spui că săptămână de săptămână, lună de lună, an de an, nicio absenţă, pari conştiincios. La mine e aşteptarea unei noi provocări.

8. Ce rol joacă în ceea ce scrii  viaţa ta personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?

Majoritatea poemelor sunt inspirate din trăiri personale. Viaţa mea e într-o oarecare  măsură o rutină. Când aflu o temă de concurs, mă gândesc la soluţii, astfel că timpii morţi de la serviciu sau de acasă îi transform în căutări. Mergând după lapte ori coborând în beci să mai pun lemne pe foc, am în cap diferite versuri. Când ies să fac fotografii în natură, văd versurile peste tot (Problema e cu transcrierea lor). Saptamanal, în bisericuţa din şcoală, le vorbesc despre palmaresul etapei încheiate.

9.Poți numi trei poeme haiku  de-ale autorilor români sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți?

Nu. Sunt atât de multe, încât mi-ar fi greu. Mi-a rămas în cap poemul lui Ildiko Juverdeanu : sfârşit de vară – / între noi n-a fost nimic / nici măcar cămaşa.

10.Știu că pasiunea pentru haiku o cultivi și în rândul elevilor tăi.
Ne poți dezvălui ce întreprinzi cu ei?

În fiecare an, ies cu elevii în parc, în curte, la pădure, unde organizăm concursuri fulger de compus haikuuri. Lecturăm în colectiv poeme cât mai diferite ca factură,din biblioteca personală,  încercând apoi să le comentăm. În cadrul săptămânii Şcoala altfel, organizez ateliere de creaţie, vizionarea unor diaporame pe această temă, toate având drept scop principal încurajarea participării lor la concursul de haiku organizat pentru elevii de gimnaziu de haijinul Cezar Florin Ciobîcă.

11.Ai publicat vreo carte de haiku? Ce  proiecte ai în acest sens?

Nu încă, dar cât de curând va vedea lumina tiparului primul meu volum pe această linie. Pasiunea pentru fotografie şi niponofilia se vor regăsi şi ele în acest proiect mult aşteptat.

Cu mulţumiri şi recunoştinţă,
Vasile Conioşi-Mesteșanu

INTERVIURI RO KU (VIII) CFC cu BEA HURMUZ





BEA HURMUZ - Sunt o bucovineanca pur sange, trecuta prin Ardeal si care a poposit in Bucuresti, sunt foarte multi ani de atunci deja. De nici doi ani ma aflu in Franta unde profesez ca medic.Noica ne indemna ca in fata unei probleme sa urcam un munte. Pe masura mi-am ales Alpii, muntele iti impune o anumita disciplina si pana la urma cred ca lor le pot face fata. Mai greu este cu muntele din mine pe care il urc « but slowly, slowly !» precum melcul lui Issa muntele Fuji.


1.Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii  haiku?

De cultura japoneza m-am apropiat in 2003 cand intr-un timp paralel, frumos si nebun al existentei mele am fost studenta la japoneza si studii americane la Universitatea din Bucuresti. Ceva de asemenea magnitudine cum era si firesc de altfel nu putea dura iar medicina e ceva greu de impartit. Cum exista ceva in dialectica spiritului japonez in care ma regasesc, fascinatia a ramas proaspata, nealterata.
Cu Romanian Kukai intalnirea a fost una cu totul intamplatoare, intr-o primavara la ceainaria Serendipity cu ocazia unei expozitii de haiga. Se intampla in 2011.
Si asa rotitele au pornit a se invarti.

2.Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine esenţa?

Am inceput sa invat din mers. La inceput eram fascinata de algoritmul 5-7-5 iar cine mi-ar fi urmarit miscarile mainilor s-ar fi intrebat cu siguranta oare ce numar. Apoi am inteles ca un haiku este mai mult decat atat. Am citit, am analizat,am comparat. Pentru mine un haiku este o banalitate care te face sa tresari, asa il resimt eu, dar ce tresarire frumoasa…


3.Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?

Nu am urmat modele, sunt destul de rebela chiar si la varsta asta, in plus in actul creator e bine sa te gasesti pe tine. De invatat in schimb am invatat de la foarte multi. Vreau sa ii multumesc in mod special domnului Eduard Tara pentru discretia cu care m-a calauzit , pentru rabdarea si atentia pe care mi-a acordat-o.

4. Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?

Demult, demult am scris poezie dar si pe aunci preferam formele distilate.
Oricat de diferite ar parea, intre cele doua lirici nu vad un clivaj ci mai degraba o osmoza perpetua.
In literatura japoneza exista acea sensibilitate aparte, acel soi de remanenta, greu de descifrat,greu de perceput si care continua sa fascineze si sa influenteze lumea occidentala, Daca e sa extind catre artele plastice, la influenta lui Hokusai de exemplu, «The great wave » se dovedeste a fi cu adevarat impresionant.


5.În octombrie 2013, la concursul lunar RO KU,  ai obținut loc I cu un poem foarte reușit (ziua recoltei –/ în palma femeii doar/ bătăturile ). Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat, cum  ai reuşit să scrii un haiku atât de bun?

Ca in cazul oricarui haiku bun, cel putin in ceea ce ma priveste, el vine natural,
fara efort, e ca un expir usor prelungit dupa ce ai tras aer adanc in piept.
Nu pot sa spun ca cel pe care l-ati mentionat este unul preferat dar si in cazul acesta el a venit spontan, antiteza era prea evidenta, sarea in ochi. Daca ar fi
sa psihanalizez as putea spune ca e o proiectie a unor framantari de ale mele.

6.Ce valoare au pentru tine premiile obținute în acest domeniu? 

Ma bucura foarte mult si sper ca raspunsul meu sa nu fie perceput drept frivol.

7.Ce înseamnă pentru tine participarea la toate concursurile de haiku de pe RO KU?

Inseamna apartenenta, inseamna antrenament si in contextul actual inca o cale catre acasa.

8.Ce rol joacă în ceea ce scrii  viaţa ta personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?

Pentru mine a scrie si a picta reprezinta o nevoie, un impuls care-si gaseste fagas pana la urma indiferent de constrangerile profesionale. Este adevarat ca acum timpul meu este imputinat si sunt mult in urma si cu condeiul si cu pensula dar cred ca mai mult este vorba de un echilibru pe care nu l-am gasit inca cu mine si cu spatiul in care ma aflu. Altfel, medicina este un organism vorace dar in esenta un bun ‘mediu de cultura ‘ pentru ambele mele pasiuni.

9. Poți numi trei poeme haiku  de-ale autorilor români sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți?

Îmi place Issa, in plus si un desenator, haikurile lui sunt ca o respiratie si imi mai place de Eul care transcede din ele.           
in this world
we walk on the roof of hell,
gazing at flowers

this dew drop world
is a dew drop aorld
and yet,and yet

o snail
climb Mount Fuj-
but slowly, slowly !

Dintre autorii romani imi place Eduard Tara, mi se pare ca se apropie foarte mult de spiritul japonez. Le-as mentiona pe acestea :

inca -n mijlocul
pozei de familie-
prunul taiat

tot mai aproape-
o frunza care cade
si umbra ei

zi calduroasa-
pentru intaia oara
in umbra fiului

10. Ai publicat vreo carte de haiku? Ce  proiecte ai în acest sens?

Nu, dar sper ca poate intr-o zi…..Mi-as dori si o expozitie de haiga candva.













sâmbătă, 15 noiembrie 2014

INVITAȚIE LA VOT NOIEMBRIE 2014




NOIEMBRIE 2014 – ETAPA VOTĂRII

STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.
POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.

Votul este obligatoriu.

Nu poţi participa la concurs fără să trimiţi, în termenul stabilit, un poem, nu poţi nici primi voturi fără să oferi şi tu altora. Prin urmare, cei care nu votează vor fi penalizaţi astfel:
1.   Poemul lor va fi depunctat, pierzînd 2 puncte în luna în care au trimis un poem fără să voteze.
2.   Cei care nu votează de 3 ori la rînd sau de 5 ori în total nu vor mai fi admişi în concurs.
3.   Vor fi penalizați și cei care se votează reciproc, adică își acordă unul altuia 2 sau 3 puncte.

Atenţie! voturile vor fi trimise,
aşa cum cred că v-aţi obişnuit, pe adresa:


Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. Această Invitaţie la vot va fi postată şi pe ROMANIAN KUKAI.


INDICAŢII PENTRU VOTARE


Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21
NOIEMBRIE
ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

CĂTRE: votkukai@yahoo.com

Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul, dacă aţi trimis poeme în concurs, cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Voturile incorecte vor fi anulate.

Tabelul voturilor va fi trimis pe 22 NOIEMBRIE,
tuturor membrilor grupului


imediat după încheierea votului.

Publicarea rezultatelor cel mai tîrziu pe 27 NOIEMBRIE.



LISTA POEMELOR

porumbe negre
strivite-n cerul gurii –
stelele se-aprind
1
cu gura pungă
făcând semn spre poartă –
porumbele pe terminate
2
porumbe negre-
câmpul nu mai e pustiu
nici pentru-o clipă
3
brumă pe clopot –
măicuţa strânge din rugi
porumbe negre
4
ochii fetiţei -
porumbele negre cu
două mai multe
5
porumbă neagră -
fructele se coc încet
sub cerul gurii
6
porumba neagra -
pe degetul copilei
un strop de sange
7
lumină nouă –
în tufa de porumbe
intră un gândac
8
margine de drum -
păsări și cerșetori mâncând
porumbe negre
9
porumbă neagră -
printre crengile ude
ochii pădurii
10
porumbe negre -
pe drum o turmă de oi
mergând la iernat
11
ziua pe ducă -
o ţarcă ciuguleşte
porumbe negre
12
după parastas-
culeg porumbe negre
în vechea poză
13
cu bastonul alb
în piaţă pe gustate -
porumbe negre
14
toamnă târzie
ramuri cu fructe acre
porumbe negre
15
porumbe negre -
sub înveliş de brumă
coacere lentă
16
poroambele* –
negru, pe paleta
de culori tomnatice

*așa se cheamă la noi, poroambe
17
porumbă neagră -
lapis lazuli dacic
pulsând în Brumar
18
Calea Lactee -
pe marginea drumului
porumbe negre
19
cărare prin crâng
după porumbe negre -
la spartul horei
20
zeci de-nţepături
la strâns porumbe negre -
trăistuţă plină
21
porumbe negre
în albul frig al zăpezii-
de pază spinii
22
prinse drept cercei -
porumbele negre cât
de dulci pot părea
23
porumbe negre
în ceainicul de tablă -
jar de lemn din gard
24
negoţ ambulant -
lângă drum cornete cu
porumbe negre
25
porumbe coapte -
paznici de nădejde
spinii lungi
26
porumbe negre -
puțin câte puține
clipele zilei
27
luna ascunsă -
clipind pe întuneric
porumbe negre?
28
cunună de crizanteme
și porumbe negre -
nuntă-n biserica de lemn
29
albe de brumă
rupând valul de ceaţă
porumbe negre
30
rumoare în crâng –
femei în alb strivesc greu
porumbe negre
31
cu gura pungă –
niște porumbe negre
lasă și mierlei
32
porumbe negre
rătăcite printre spini –
alt sacrificiu
33
stil minimalist
în farfuria bunei -
porumbe negre
34
intorcandu-ne
sus pe Cocolie -
porumbe negre
35
ochii ielelor
sub coroniţe de spini –
porumbe negre
36
porumbe negre-
pupile dilatate
de veghe în crâng
37
porumbe negre -
aroma de dulceaţă
îmblânzind frigul
38
dinţi strepeziţi –
în palmă câteva
porumbe negre
39
iubire toamna -
pe banca din parc coaptă
porumba neagră
40
drum necunoscut -
stapana pe orizont
porumba neagra
41
ușa deschisă -
într-o strachină de lut
porumbe negre
42
poroambe negre -
în negura timpului
copilăria
43
dealuri brumate –
țigănușii adună
porumbe negre
44
porumbe negre –
după gardul din vreascuri
ochii vecinei
45
ceaiul cu miere -
rodul porumbei negre
strânge-l cu rouă
46
porumbe negre –
de ochii feciorelnici
a fost fermecat
47
tot mai aproape
de porumbele negre -
un râs de copil
48
la gura sobei -
degustăm bobiţe de
porumbă neagră
49
pe malul râpei
spini şi porumbe negre –
ghete cu găuri
50
focuri de armă -
pe zăpada virgină cad
porumbe negre
51
porumbă neagră -
de mi-ar potoli foamea
la prima brumă
52
din nou acasă –
în bătrânul crâng culeg
porumbe negre
53
pe drum porumbe -
rămas în traistă numai
întunericul
54
buletin de vot -
în palmele crăpate
porumbe negre
55
porumbe negre-
azi razele soarelui
in loc de frunze
56
de ce spre seară
râzi de porumbe negre?
răul îl cunoşti
57
teascul spart -
în tufa cu porumbe negre
agățat un petec de lună
58
margine de drum –
printre porumbe negre
ochii jucăuşi
59
livada pustie -
porumbe negre-strajă
unui boschetar
60
vechiul alambic –
ţuica din porumbele
fără culoare
61
Luminație -
peste cavou luna şi
porumbe negre
62
porumbe negre -
bunul meu prieten
doar in amintiri
63
vechiul abator...
printre porumbe negre
oase albite
64




Dacă v-aţi obişnuit să vă sosească prin email
invitația de participare, invitația la vot,
 reamintirea şi ultima strigare,
precum  și tabelul voturilor
pentru concursul lunar

e musai să vă faceţi un cont pe:


sau să-mi cereți o invitație pe adresa


Pînă acum grupul are 102 de membri.