Copii şi orfani

Copii şi orfani

Ca şi în studiul anterior, Cerşetori şi orbi, am extras din cele patru antologii prezente pe internet poemele care cuprind cuvintele copil şi orfan. Şi ele se pretează la a promova doar prin simpla prezenţă a cuvintelor semnificaţia lor uzuală, grevată sentimentelor duioase şi lacrimogne faţă de cei fără de apărare.

Găsim astfel poeme care, pe linia minimei rezistenţe, abuzează de folosirea cuvîntului copil doar pentru a apela la mila cititorului:

Prima ninsoare –

copilul privindu-şi

cizmele rupte

Ana Ruse

Gara de nord, frig –

cîini şi copii vagabonzi

dorm împreună

Manuela Miga

Şi noi, pe urma copilului trebuie să deplîngem sărăcia şi suferinţele lui anticipate sau viaţa lui de cîine. Prima ninsoare îşi pierde candoarea, misterul, seducţia şi devine doar o ameninţare mălăiaţă, iar copilul un adult panicat. Al doilea poem ar fi avut de cîştigat dacă împreunnă era înlocuit cu îmbrăţişaţi care, în loc să deplîngă soarta de cîine a copiilor, ar fi marcat o solidaritate empatică de destine, asemănătoare cu aceea din Tortilla Flat a lui John Steinbeck. O să spuneţi: iarna nu-i ca vara, dar nici copilăria nu este maturizare solemn-încruntată care nu mai ştie de joacă din cauza vicisitudinilor sau necazurilor închipuite.

Ploaie de vară –

copii sărind desculţi

peste băltoace

Lucia Amarandei

Copilăria autentică desfide meschinăria părinţilor care ţin copilul în lesă: vezi, că te murdăreşti! Şi, cît de ştirb ar fi, zîmbetul lui e mereu sărbătoresc, onorînd anotimpul etern al candorii:

Printre fulgi şi soare,

zâmbetul ştirb

al unui copil

Florentin Smărăndache

Cam didactice, unele poeme vor să accentueze destul de stîngaci capacitatea de abstragere şi pierdere de sine a copilului:

Râde un copil.

Sar toate lacătele

şi-un stol de fluturi

Vali Iancu

culegând scoici

copilul ignoră valul

care-l atinge

Mihaela Codrescu

În primul poem, metafora descătuşării este inabilă şi legătura cu fluturii forţată, în al doilea, cuvîntul ignoră pare doar o moralizare şi o pilduitoare avertizare pentru părinţii care nu-şi supraveghează mai atent copiii.

Bogdan I. Pascu reuşeşte să disloce impasul (clişeistic al) înfometării, universalizîndu-l şi mutîndu-l în zona a spiritualului. În poemul său, a fi copil şi a fi flămînd este un nesaţ (al oricărei vîrste cronologice) care saltă viaţa în alt orizont existenţial:

Copilul flămând

hrănindu-şi cu valuri

singurătatea

Mila poate sublima închipuind şi alte ipostaze ale reacţiilor copilăreşti, cum ar fi aceea a generozităţii compensatoare:

Pe masa goală -

copiii desenează

un coş cu fructe

Lucia Amarandei

sau a aşteptărilor irepresibile ale unei naivităţi nevinovat utopice:

Copilul la gard -

aşteaptă vântul să-i dea

nuci de la vecin

Radu Patrichi

Alt clişeu al copilului şi al copilăriei capotează în nostalgie, prea serioasă ca să nu devină mai mult sau mai puţin searbădă:

Presărat pe deal

satul copilăriei

... aproape de cer

Vasile Moldovan

Cu puţină ironie, mai puţin solemn, întorcîndu-se către universul copilăriei, Radu Patrichi vede lucrurile mult mai degajat şi mai uman:

Atent

să nu mă împiedic

pe treptele copilăriei

Printr-un simplu joc de cuvinte şi o imagine şi jucăuşă şi contemplativă, David Alexandru desolemnizează şi el irecuperabila pierdere:

Copilăria furată -

Urmele şterse

de valuri

Dar pierderea copilăriei nu este doar una personală, şi mai acută este aceea a căderii în desuetudine a unor obiceiuri şi a ireversibilei lor pervertiri:

O pocnitoare.

Colindul copiilor doar

o amintire

Duţu Niţu

Orfanul, care pare să fie chintesenţa milei pentru copilul rămas fără niciun ajutor, deşi în producţia de serie e un brand cu apariţie constantă, nu l-am găsit decît într-un singur poem în care cuvîntul e menţionat ca adjectiv:

Luna orfană:

câtă tristeţe pe cer

şi-n ochii cerşetorului...

Florin Bătrîn-Mircea

Poemul pare interesant, dar e greu de înţeles în ce sens poate fi luna orfană. Poate doar de privirile noastre. Apariţia cerşetorului pare însă să compromită totul.

Sînt şi poeme care onorează cuvîntul, transfigurîndu-l într-un fel de nucleu mitic la lumii:

Primăvara -

copilul ascute

creionul verde

Elena Manta Ciubotariu

Nu mai ştii bine dacă primăvara nu erupe din creionul pe care-l ascute copilul. Oricum, el rămîne solidar cu renaşterea vegetaţiei. La fel cum imacularea zăpezii devine un pandant al candorii copilăreşti:

Nici măcar semne

pe zăpada proaspătă -

doar gând de copil

Gabriela Genţiana Groza

Copilul şi apetitul său ludic aspiră să găsească similitudini şi corespondenţe simbolice şi în spaţiul ceresc:

Copii jucându-se

de-a v-aţi ascunselea -

Printre nori luna

Adrian Grigoriu

La fel ca şi în discuţia despre cerşetori şi orbi, trebuie subliniat că folosirea denotaţiilor prea apăsat sentimentale ale celor două cuvinte este un semn al superficialităţii şi duce mai curînd la ratarea poemelor. Este preferabil să se lucreze doar cu conotaţiile mai subtile ale cuvintelor.