„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 15 septembrie 2015

INVITAȚIE LA VOT SEPTEMBRIE 2015




SEPTEMBRIE 2015 – ETAPA VOTĂRII

STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.
POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.
Votul este obligatoriu.
Nu poţi participa la concurs fără să trimiţi, în termenul stabilit, un poem, nu poţi nici primi voturi fără să oferi şi tu altora. Prin urmare, cei care nu votează vor fi penalizaţi astfel:
1.   Poemul lor va fi depunctat, pierzînd 2 puncte în luna în care au trimis un poem fără să voteze.
2.   Cei care nu votează de 3 ori la rînd sau de 5 ori în total nu vor mai fi admişi în concurs.
3.   Vor fi penalizați și cei care se votează reciproc, adică își acordă unul altuia 2 sau 3 puncte.
Atenţie! voturile vor fi trimise,
aşa cum cred că v-aţi obişnuit, pe adresa:


Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot.

INDICAŢII PENTRU VOTARE


Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 SEPTEMBRIE
ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

CĂTRE: votkukai@yahoo.com

Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul, dacă aţi trimis poeme în concurs, cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Voturile incorecte vor fi anulate.

Tabelul voturilor va fi trimis pe 22 SEPTEMBRIE,
tuturor membrilor grupului


imediat după încheierea votului. Publicarea rezultatelor cel mai tîrziu pe 27 SEPTEMBRIE.


LISTA  POEMELOR


zile scurtate -
printre-ur
ǎri de la mulţi ani
c
ântec de graur
1
după furtună-
cuibul graurului e
mutat într-un şorţ.
2
Graur ciugulea
greşeli gramaticale -
limba română...
3
noul tulburel
sperietori de grauri -
uitate în vii
4
pălăria din pod
fără pene de graur –
nunta de aur
5
nor de furtuna -
un stol de grauri se-ndreapta
spre strugurii copti
6
grauri în vie —
cuţitele bunicii
asurzitoare
7
pe coarde între
stâlpi - graurii imitând
cânt de adio
8
crengi dezgolite –
cântecul unui graur
umplând livada
9
copii emigranți -
invadată de grauri
via din bătrâni
10

toamnă furată
hoardă barbară în meri -
atac de grauri
11
competiție -
un graur gălăgios
și mama soacră
12
stoluri de grauri
pe deasupra viilor –
foşnet de frunze
13
prin aer piatra -
brusc, falfaitul de grauri
pe cerul viei
14
micuțul Aylan -
graurii împrăștiați
de un îngeraș
15
grauri în vie -
parfumul grătarului
în drum spre haiku
16
soțul cu barbă -
nici un graur în vie
anul acesta
17
norii prind viaţă
peste viile din sat -
stoluri de grauri
18
merele coapte -
miros a îngrăşare
stoluri de grauri
19
poli în schimbare-
toamnele graurilor
ard ca vulcanii
20
bătrâni pe ogoare -
plecați prin lume
graurii satelor
21
grauri la furat -
tata ia în cătare
sperietoarea
22
un singur foşnet
ridică-un stol de grauri -
paşi de vagabond
23
parlamentari -
prin bogățiile țării
ca graurii
24
lătrat în vie -
graurii se mută pe
altă terasă
25
plopul incarcat
invazie de grauri -
sfat de plecare
26
hoarde de grauri
desantând în podgorii –
imigranţi nativi
27
un trăsnet în nori -
buluc cu fulgere-n zbor
grauri croncănind
28
strugurii copţi -
primul la degustare
un stol de grauri
29
gura nevestei –
petrecuţi cu ochi apoşi
pleacă graurii
30
grauri în vie -
s-a dus vinul de nuntă...
voia Ta,Doamne!
31
din nucul uscat
un graur ne ţine speech-ul
de plecare
32
grauri fără glas
în vita ruginie -
diaporamă
33
fuga viermelui –
ospățul graurului
la drumul mare
34
graurii in zbor -
marea aduce la mal
refugiatii
35
cate un soare
fiecare strugure -
derutati, sturzii
36
pământ aburind -
graurii curăță ciocul
pe rochia de mur
37
stol de grauri
luând forma chipului tău -
soare-răsare

38
grauri în vie-
migratori nestăviliți
mânați de nevoi
39
cătun părasit -
festinul graurilor
în crângul de pruni
40
candidaţi pe gard –
alături de alţi pătaţi
şi-un graur flămând
41
ziua recoltei -
dinspre celălalt capăt
stolul de grauri
42
noiembrie gri -
de pe o creangă vântul
scutură un graur
43
miros de poamă -
în rotiri peste vie
grauri în stoluri
44
singurătate -
bătrâna nu mai alungă
graurii din vie
45
stoluri de grauri –
ciugulind știri proaspete
reporteri de front
46
altfel de urmă –
în otava brumată
o pană de graur
47
cântec de graur -
la fel de nemișcată
sperietoarea
48
graurii pleacă
odată cu soarele -
nici un ciorchine
49
teatru de război -
graurii-nconjoară-n zori
sperietoarea
50
întunecare -
deasupra satului
un stol de grauri
51
ceață pe dealuri
pierduți sub frunze, oameni -
grauri in vie
52
popas în crâng –
răscolind liniștea serii
triluri de graur
53
stolul de grauri -
printre crengi dezgolite
un fruct suveran
54
cântul amuţit -
în ciocul graurului
doar o zvâcnire
55
grauri tremurând –
Simfoniile Toamnei
sub cerul liber
56
vie neculeasă -
anul acesta leneși
până și graurii
57
via pustie –
ciugulind asfinţitul
un stol de grauri
58
toamnă târzie -
pe aripile vântului
un stol de grauri
59
graur sub iarbă -
născându-se poemul
în Turnul Babel
60
graurii în zbor –
pierdută spre apus
umbra stolului
61
lăsând în urmă
umbra morilor de vânt -
cântec de graur
62
pâlcuri de grauri
iubind alte meleaguri,
lasă rănile
63
sfadă-ntre vecini
pentru grauri şi-albituri -
găinaţ violet
64
casă pustie -
în grădină numai
un stol de grauri
65
marş funerar -
întunecată via
de zeci de grauri
66







Dacă vreți să vă sosească prin email
invitația de participare, invitația la vot,
 reamintirea şi ultima strigare,
precum  și tabelul voturilor
pentru concursul lunar

e musai să vă faceţi un cont pe:


sau să-mi cereți o invitație pe adresa


Pînă acum grupul are 124 de membri.





miercuri, 9 septembrie 2015

INTERVIURI RO KU (XXXI) - CFC cu MIHAI MATEICIUC




  MIHAI MATEICIUC

  Născut în Bucureşti, în anul 1938, luna octombrie, ziua 13.
  Am absolvit liceul Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuţi, în anul 1956.
  În anul 1966, la I.M. F. Bucureşti, am terminat facultatea de Stomatologie.
  Ca medic primar, am funcţionat în câteva oraşe din România. În prezent
  locuiesc în Municipiul Rădăuţi. Am o fată şi un băiat, ambii sunt medici.
...............................................................................
1.Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii haiku?

 În trepte de curiozitate şi de formare. Fără tendinţă [la început] dar, între timp - în 1910 –
am scos o carte de “popasuri creştine în drumul spre Haiku” şi una de poeme într-un vers.

2.Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine esenţa?

“Interferenţe lirice. Constelaţia haiku” - a lui Florin Vasiliu şi Brânduşa Steiciuc - a reprezentat pentru mine un început de aprofunadre a acestui gen de poezie.  Au urmat şi alte lucrări în completare.

3.Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?

   Cum să reconstitui miraculoasa alianţă cu “modelele” ce te invită - indirect - la acea libertatea de creaţie,
până ce tu însuţi devii un automodel? De îndrumat, da, m-a ghidat invidia [literară], motivul ţinând în mare
de caracterul absolut de original al acestei poezii atât de profunde, atât de dificile în aparenta sa
simplitate. Acest apparent paradox m-a stimulat.

4.Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?
  
    Am publicat poezii pentru copii, în revistele vremii [Arici Pogonici, Luminiţa, ş.a.] Apoi o carte de versuri pentru cei mici - şi poeme într-un vers [pentru toate vâstele, bineînţeles]. Referitor la cea de a doua întrebare, de fapt, răspunsul îmi sugerează constatarea că în lumea occidentală cu greu se respectă structura clasicizată:
5-7-5 silabe. Eu cel puţin cred că e şi nu e un lucru bun. Îndoiala mea se profilează pe una dintre exigenţele esenţiale a haiku-ului autentic. După cum mi se pare, sună cam aşa: “a şti să fii mai mult decât a şti să faci?
Noi scriem pe limba noastră şi ne credem că suntem buricul pământul [în haiku]! Însă după orice tăiere, făcută de o “moaşă” de specialitate, cuvintele poemelor noastre parcă se risipesc, pentru a nu reţine nejustificat atenţia cuiva. Şi e bine că se întâmplă aşa.

 5. Ai obținut locul I, iunie, 2014 - la concursul Haiku Club, cu un poem foarte reușit

    la cataramă –
    un om plimbă un câine
    câinele un om

Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat, cum  ai reuşit să scrii un haiku atît de bun?

    Tema este împrumutată din viaţa cotidiană. Umorul - amuzamentul [ocazional] m-a determinat să caut revelaţia. Observam un cetăţean care îşi plimba câinele dimineaţă de dimineaţă. Eu îl admiram şi îmi continuam între timp drumul spre serviciu. Într-o zi, l-am întrebat pe acest om: Spuneţi-mi, cine pe cine plimbă? Câinele pe dumneavoastră sau dumneavoastră pe câine?  Stăpânul a rămas paf de această obiecţie a mea.
Aşa că, m-am simţit încurajat să obţin pe calea modelului japonez scurtimea celor şaptesprezece silabe şi uite că a mers la inimile votanţilor mei.

6.Ce valoare au pentru tine premiile obținute în acest domeniu? 

    Sunt convins de multă vreme că există o fericită coincidenţă subiectivă, între un concurent şi un premiu obţinut de acesta. Lucrul acesta [pentru mine] s-a petrecut de 9 ori – începând din anul 2010 încoace.

7.Ce înseamnă pentru tine participarea la  concursurile de haiku de pe RO KU?

    Un modus vivendi - evident. O capacitate de a trăi - adusă “la zi” - fiecare nouă invitaţie de a participa lunar la calendarul întrecerii.

8.Ce rol joacă în ceea ce scrii  viaţa ta personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?

    Răspunsul e mai complex în cazul meu. Personal am debutat în viaţa literară în anul 1969, în revista “Argeş”, la recomandarea criticului Matei Călinescu, la o rubrică intitulată “Antologia corespondenţei”. De atunci, am publicat 14 cărţi [poezie, eseu, roman]. Între medicină şi literatură – dă-mi voie să mă explic: confruntarea dintre acestea două nu
se poate concepe retoric. Evitarea retoricei ne va feri de orice confuzie în planul determinantelor esenţiale din sfera celor două genuri de preocupări, suprapunere care nu ar putea fi decât regratabilă. Căci, unu-i fructul contemplaţiei şi alta-i… medicina ce îşi trage seva vieţii din ceea ce se cheamă acţiune. Dacă ceea ce am scris sau încă scriu, mă ajută sau mă încurcă? Iată, vreau să remark, în scop revendicativ, două verbe care se cam … încurcă. Dar, pe măsură însă ce ţi-am declarat cele de până acum şi tu le-ai consemnat, prin spusele mele n-am încercat decât să-mi explic, în forumul meu interior, nu numai propria-mi atitudine filoartistică [a medicului], pentru arta care vorbeşte şi cântă  prin cuvânt. Dacă aş fi fost pictor nu-ţi declaram niciun cuvânt, în locul meu, probabil, ar fi vorbit culorile.

 9.Poți numi trei poeme haiku  de-ale autorilor români si/sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi vrut să
le scrii tu însuți?

    Lumea - ca roua
    doar ca roua
    şi totuşi ….

     Kobayashi 
[notă - la mormântul ultimului fiu pe care-l dăruie pământului].

     Bătrânul eleşteu
     o broască sare
     zgomotul apei!

     Matsuo Basho

      Merii în floare –
      am totul dinainte
      pe masa goală

      Şerban Codrin

10.Ai publicat vreo carte de haiku? Ce  proiecte ai pe viitor?

     Am publicat “CANDELA MUZEI” [cu subtitlul: Popasuri creştine în drumul spre Haiku], ed. Little Lamb, Suceava, 2010.
     “HAIKU şi FOTBAL haiku cu haiku” [cu subtitlul sugestiv: Conclav de teorie literară], ed. Ion Prelipcean, Horodnic de Jos,
     2013. Aceasta a primit [pentru originalitate]  Diploma Societăţii Scriitorilor Bucovineni [pentru cărţi publicate în anul 2013].
     Proiecte? Dacă sunt sănătos, un volum de proză foarte scurtă, apoi o carte-eseu-surpriză pentru adolescenţi. Le-am terminat
de scris, aştept ordinul!... Dă, Doamne numai bine!