„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 22 decembrie 2014

REZULTATELE ROMANIAN KUKAI DECEMBRIE 2014




REZULTATELE
ROMANIAN KUKAI DECEMBRIE 2014



Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele stabilite prin votul participanţilor
pentru concursul lunii DECEMBRIE 2014
a cărui temă a fost folosirea cuvîntul VÂSC.






FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:

Daniela Zglibuțiu

Maria Tirenescu
LIN
ivi Ciupav
Şi tuturor participanţilor!
        
*

Locul I – 25 puncte

2.

găleata cu vâsc-
în batista bătrânei
banii de pâine

Daniela Zglibuțiu




Locul II – 19 puncte

49.

Poarta Sărutului -
două vrăbii ciugulind
crenguţa de vâsc

Vasile Conioși-Mesteșanu


Locul III – 17 puncte

8.

mesteacăn uscat –
o tufă de vâsc ţine
loc de inimă

Eduard Țară


Locul IV – 13 puncte

14.

mere-aburinde -
mama coase pe ie
boabe de vâsc

Catinca Vlad

43.

singur de Crăciun -
pitită-n frunze de vâsc
o buburuză

Lucreția Horvath

52.

pană de curent –
boabele de vâsc se-aprind
sub policandru

Popescu Virginia

57.

încă în comă -
deasupra perfuziei
crenguțe de vâsc

Cezar-Florin Ciobîcă

66.

casa străbună -
las manunchiul de vâsc prin
spărtura uşii

Doina Bogdan Wurm


Locul V – 12 puncte


16.

scrâșnet de frâne –
bătrân cu vâsc în brațe
trecând pe roșu

Petru-Ioan Gârda

51.

noaptea dintre ani
aşteptând la fereastră -
sub vâsc doar pisica

Mihaela Amalanci-Băbușanu

53.

noaptea dintre ani -
încă un scaun lipsă
sub creanga de vâsc

Dan Iulian

64.

sub vâscul proaspăt –
sigilată c-un sărut
prima scrisoare

Ana Urma


Locul VI – 11 puncte

19.

lacrimi pe obraji –
prima ramură de vâsc
vândută astăzi

Grigorea Chitul

34.

colinde la Mall -
călcată în picioare
crenguța de vâsc

Cristina Oprea


Locurile ocupate de ceilalţi participanţi pot fi văzute în tabelul voturilor trimis pe site-ul INFORMATIIROKU, precum şi, prescurtat, în tabelul de mai jos. Penalizările cu roșu sînt pentru lipsa la vot, cele cu negru pentru voturi reciproce.


NR.
POEM
NUMELE ȘI PRENUMELE
PUNCTE
PRIMITE
PENALI
ZĂRI
TOTAL
LOC
2
Daniela Zglibutiu
25
25
I
49
coniosi mestesanu vasile
21
2
19
II
8
Eduard ŢARĂ
17
17
III
14
Catinca Vlad
13
13
IV
43
Horvath Lucreţia
13
13
IV
52
Popescu Virginia
13
13
IV
57
Cezar-Florin Ciobîcă
13
13
IV
66
Doina Bogdan Wurm
13
13
IV
16
Petru-Ioan Gârda
12
12
V
51
Mihaela Băbuşanu
12
12
V
53
Dan Iulian
12
12
V
64
Urma Ana
12
12
V
19
Grigore Chitul
11
11
VI
34
Cristina Oprea
11
11
VI
5
Elena Malec
10
10
VII
58
Andronic Andra
10
10
VII
21
Letitia Iubu
9
9
VIII
46
Gabriela Beldie
9
9
VIII
54
Farcas Narcisa Liliana
9
9
VIII
10
Capotă Daniela Lăcrămioara
8
8
IX
23
costin iliescu
7
7
X
1
Petruţa Ionescu
6
6
XI
4
Violeta Urdă
6
6
XI
12
Alex
6
6
XI
28
Fratila Genovel-Florentin
6
6
XI
17
Marcela Ignatescu
5
5
XII
24
Maria Doina Leonte
5
5
XII
36
Grigore Mirela
5
5
XII
62
Balan Dorina
5
5
XII
63
Elena Agiu-Neacşu
5
5
XII
15
Maria Oprea
4
4
XIII
18
Buraga Mihail
4
4
XIII
31
Silvestru Miclăuş
4
4
XIII
7
Ana Drobot
3
3
XIV
26
Berge Henriette
3
3
XIV
42
Cojocaru Mihaela
3
3
XIV
44
Rafila Radu Iasi
3
3
XIV
47
Valer G. Pop
3
3
XIV
59
Valeria Tamas
3
3
XIV
60
vali iancu
3
3
XIV
3
CIUBOTARIU MIHAELA
2
2
XV
9
Norea Dan
2
2
XV
13
Adina Enăchescu
2
2
XV
25
Lenuţa Gabriela Ocneanu
2
2
XV
27
Mircea Teculescu
2
2
XV
29
anisoara iordache
2
2
XV
38
Bea Hurmuz
2
2
XV
50
Mihai Talașman
2
2
XV
65
Adrian-Nicolae Popescu
2
2
XV
6
Sorin Zaha
1
1
XVI
22
Liliana Negoi
3
2
1
XVI
35
Grigoraș Vasilica
1
1
XVI
37
ion sulea
1
1
XVI
40
Juverdeanu Ildiko
1
1
XVI
41
Maria Tirenescu
1
1
XVI
45
Grigoriu Maria
1
1
XVI
48
Victoria Fătu Nalaţiu
1
1
XVI
56
Nadin-Mihaela Ghileschi
1
1
XVI
11
Ion Hoinaru
0
0
20
Mihai Mateiciuc
0
0
30
Roxana Dumitrache
0
0
32
CORNELIA TĂMÂIAN
0
0
33
Miruna Covor
0
0
61
Oana Gheorghe
0
0
55
julia ralia
1
2
-1
39
Iordache Paul-Mircea
0
2
-2



Dacă v-aţi obişnuit să vă sosească prin email
invitația de participare, invitația la vot,
 reamintirea şi ultima strigare,
precum  și tabelul voturilor
pentru concursul lunar

e musai să vă faceţi un cont pe:


sau să-mi cereți o invitație pe adresa


Pînă acum grupul are 105 membri.








duminică, 21 decembrie 2014

PARTICIPAREA LA CONCURSUL ROMANIAN KUKAI ÎN 2014

2014 este al treilea an care arată stabilizarea numărului de participanți anual la nivelul anului 2010. Creșterea exagerată din 2011 a fost un accident nedorit, circa 20 de participanți noi veniți și dispăruți ulterior încercau să se voteze reciproc. Numărul participanților diferiți dintr-un an este acum în jur de 110.


Iar cel al totalui de participări dintr-un an de aproximativ 720.



În graficul următor se poate vedea aceeași stabilizare a numărului mediu de participări dintr-o lună, precum și numărul maxim atins într-una din lunile anului. Și aici fiind evidentă tendința stabilizării.


Interesant este și graficul numărului de participări dintr-un an ale celor 115 participanți diferiți din acest an. El arată o fidelizare a unei părți consistente a lor: 25 au participat la toate cele 12 concursuri, 8 la 11, 5 la 10, 6 la 9.


Merită remarcat și faptul că există un reviriment al noilor veniți, 47 în acest an, deși el trebuie ponderat cu un număr la fel de mare al participanților meteorici, 23 numai o dată, 10 doar de două ori. Compensînd totuși cu 10 noi veniți care au participat continuu din momentul apariției.







luni, 15 decembrie 2014

INTERVIURI RO KU (XI) CFC cu CLAUDIA-RAMONA CODĂU




CLAUDIA-RAMONA CODĂU - Născută pe 19 ianuarie 1985 la Sebeș-Alba, am urmat studii de fizică și inginerie nucleară la Universitatea Joseph Fourier și la Institutul Național Politehnic din Grenoble (Franța). În prezent lucrez la Paris ca inginer - cercetător în domeniul nuclear.
Încă din anii de școală cochetam cu poezia, iar poeme haiku am început să scriu în 2010. Consider ca este genul de poezie în care mă regăsesc cel mai bine.
Am obținut câteva premii la concursurile Romanian Haiku, Haiku Club și Romanian Kukai. Sunt prezentă cu poeme în revista online „Ro Ku” precum și în volumele colective „Stol de cocori” (2013), „Zbor de cocori” (2013) și „Iarăși cocorii” (2014) coordonate de Corneliu Traian Atanasiu.

1. Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii haiku?

Am descoperit acest gen de poezie în 2010, când mă aflam în Elveția la un stagiu profesional încadrat de un om de știință rus pasionat de haiku și care publicase mai multe volume. Cu cât pătrundeam mai mult sensul poemelor, cu atât începeam sa le apreciez mai mult valoarea și să-mi doresc uneori să le aduc ”ma touche personnelle”. Descoperirea concursului săptămânal Romanian Haiku m-a făcut să trec de la stadiul contemplativ de cititor la cel de autor, venind cu propriile mele creații.

2. Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine esenţa?

Regulile mi le-am însușit treptat, citind cât mai multe poeme de diverși autori, dar și comentariile „evaluative” ale poemelor participante la concursul săptămânal.

3. Ai urmat niște modele care ți s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?

Am urmat tot ceea ce m-a inspirat, fără a avea un model anume. Am încercat să culeg de la fiecare ce mi s-a părut interesant, păstrându-mi însă originalitatea și spontaneitatea.

4. Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?

Ocazional am cochetat și cu epigrama.
Nu am o părere foarte bine conturată despre lirica japoneză, dar cred că pentru a înțelege adevărata ei profunzime, e nevoie de o bună cunoaștere a spațiului social – cultural nipon. Personal, mă ating mai mult poemele provenite din culturi tradiționale, asemănătoare cu a noastră, deoarece ma regăsesc mai ușor în scrierile respective.
Găsesc uneori stilul occidental destul de lejer, frumos decorat, dar care nu denotă prea multă trăire în spatele cuvintelor.

5. În iulie 2013, la concursul lunar RO KU, ai obținut loc I cu un poem foarte bun (piciorul șubred -/ în podul cu fân mai urcă / doar amintirile). Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat, cum ai reuşit să scrii un haiku atît de bun?

Nu este neapărat unul dintre cele mai reprezentative pentru mine.
Inspirația mi-o iau în general din amintiri, ale mele sau împrumutate, după cum spunea și Jean Paul Richter : „ Amintirea este singurul paradis din care nu putem fi izgoniți”.
Poemele mele au un gust dulce – amar precum gutuia, exprimând nostalgia unui suflet sensibil și neînțeles.
„Podul cu fân” evocă parfumul copilăriei văzută prin ochii bunicului, căruia ii mai rămân doar amintirile.
6. Ce valoare au pentru tine premiile obținute în acest domeniu?

Fiecare premiu mă bucură, pentru că mă simt înțeleasă atunci când un poem este apreciat.
Din păcate, din cauza lipsei de timp, nu reușesc să particip regulat la concursuri.

7. Ce înseamnă pentru tine participarea la concursurile de haiku de pe RO KU?

Concursurile mă țin aproape de haiku, motivându-mă să continui să scriu. Îmi oferă cadrul în care poemele mele pot fi puse-n valoare și scrisul meu capătă sens.

8. Ce rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?

Toate aspectele vieții pot fi sursă de inspirație, dacă sunt bine valorizate. Scrisul este pentru mine o terapie, un refugiu, dar rămâne o pasiune printre altele și nu interferează cu viața mea personală sau profesională ci doar o completează. 

9. Poți numi trei poeme haiku de-ale autorilor români sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți?

Am să numesc trei care-mi vin acum în minte.

două cești de ceai
stând încă împreună -
seară de iarnă
(Eduard Tara)

sunrise on the beach -
in your raincoat pockets
rain from yesterday
(Lavana Kray)

pustiu de toamnă -
în chitară plesnește
încă o fibră
(Serban Codrin)

10. Ai publicat vreo carte de haiku? Ce proiecte ai în acest sens?

Am publicat până acum doar în antologii colective, dar intenționez să pun împreună poemele strânse din participarea la diferitele concursuri într-o ediție bilingvă română – franceză ce va vedea lumina tiparului cel mai târziu în 2016.



Paris, 23 noiembrie 2014


INTERVIURI RO KU (X) CFC cu FRĂȚILĂ GENOVEL-FLORENTIN



FRĂȚILĂ GENOVEL-FLORENTIN - Am crescut într-un sat cu un nume deosebit:  Măcrina, la marginea câmpiei Bărăgan. Sunt născut în  1969 si locuiesc în Rm.Sărat, după absolvirea facultății de  Inginerie si Management din cadrul Universității Politehnice București.


1. Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii haiku?
Elev fiind, niciodată nu mi-a plăcut să memorez poezii dar întotdeauna am iubit metaforele. Poeziile mele, încă din liceu, erau foarte scurte; doar o metaforă exprimată în câteva versuri, cât mai puține! Mult mai târziu (2008-2009),  am descoperit, pe internet, haiku-ul de care m-am simțit atras imediat și tot atunci acest grup minunat, Romanian Kukai.

2 Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine esenţa?
Tocmai acest minunat grup Romanian Kukai!

3.Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?

Nu am avut un model anume dar cu siguranță am fost îndrumat de Romanian Kukai și, în mod special, bineînțeles de mentorul acestuia, „sensei” Corneliu Traian Atanasiu!

4.Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?
Foarte rar am mai scris poezie de factură occidentală. Poezia japoneză este intuitivă, simplă, este scrisă direct din inimă și de aceea poate deschide inimile celor care simt cu inima! Lirica occidentală este trecută prin filtrul minții, fiorul liric este derivat din metafore care transced firescul, naturalul. Fiind iubitor de metafore și „posedând” o matrice stilistică de factură occidentală, uneori nu mă pot abține să folosesc metafora atunci când scriu haiku chiar dacă acest lucru nu este conform „normelor”.
5.Ai obținut locul II la concursul lunii octombrie 2014 cu un poem foarte reușit(piesă de muzeu -
bătrânul stors de vlagă / vânzând vechiul teasc ). Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat, cum ai reuşit să scrii un haiku atât de bun?

Acest gen de concurs, care impune o temă sau un cuvânt dat (în cazul de față cuvântul teasc) îmi place cel mai mult. În acest caz aplic deseori o „tehnică” asemănătoare cu cea folosită în marketing, numită naming sau rebranding. Astfel, pornind de la cuvântul dat, prin asocieri sau derivări se poate ajunge într-un mod creativ și original, de multe ori, la ideea finală.
În cazul de față, principala acțiune a unui banal teasc, anume stoarcerea, este transferată unui alt teasc, cel al timpului nemilos, care stoarce bătrânul de vlagă. Se naște astfel paradoxala întrebare: cine este piesa de muzeu, bătrânul sau vechiul teasc?!
6. Ce valoare au pentru tine premiile obținute în acest domeniu?
În primul rând îmi oferă garanția că sunt pe drumul cel bun în însușirea tainelor creării unui haiku autentic și în același timp certifică valoarea poemelor haiku pe care le scriu.

7. Ce înseamnă pentru tine participarea la concursurile de haiku de pe RO KU?

Consider RO KU o școală de haiku iar fiecare concurs un examen pe care încerc să-l promovez. Concursurile înseamnă o competiție cu mine însumi pentru propriul progres, nicidecum o competiție cu ceilalți participanți la concurs. Voturile mele sunt întotdeauna corecte și atât cât pot fi de obiectiv, nu fac speculații sau calcule meschine (știți la ce mă refer!)

8. Ce rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?

Pregătirea mea este tehnică, sunt inginer iar haiku este o ...inginerie lirică! Întotdeauna m-a ajutat, oferindu-mi un echilibru lăuntric prin împlinirea acelui destin creator pe care Lucian Blaga îl atribuie ființei umane.

9.Poți numi trei poeme haiku de-ale autorilor români sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți?

amurg liniștit -
căderea unei frunze
aprinde o stea
(Carmen Iordan)

copil în iarbă –
tot universul este
o buburuză
(Tania Nicolescu)

cric vechi în iarbă -
cântecul greierilor
ridică luna
(Cristina Oprea)

Mă limitez doar la acestea trei ca să respect întrebarea!

10.Ai publicat vreo carte de haiku? Ce proiecte ai pe viitor?

Am debutat în 2012 cu volumul de haiku PICURI DE ROUĂ, premiat la Festivalul Primăvara Poeților 2013, cu titlul de cel mai bun volum de debut.
În 2014 volumul PICURI DE ROUĂ a obținut premiul I, secțiunea haiku, la concursul Art&Life din Tokyo, Japonia- țara de origine a haiku-urilor!
Ca proiecte de viitor menționez că am în lucru un al doilea volum de haiku pe care îl voi intitula ROIUL DE STELE și rescriu ingineria epică DRACULA – Ordinul Iubirii la cerința unei importante agenții literare din India.

A propos de DRACULA – Ordinul Iubirii, sunt onorat că am dăruit Casei Regale câteva zeci de exemplare din această carte cu ocazia vizitei principesei Margareta în Rm Sărat cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României de ieri 1 Decembrie 2014, fapt pentru care Alteța Sa mi-a mulțumit personal!