„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 15 decembrie 2014

INVITAȚIE LA VOT DECEMBRIE 2014


DECEMBRIE 2014 – ETAPA VOTĂRII

STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.
POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.

Votul este obligatoriu.

Nu poţi participa la concurs fără să trimiţi, în termenul stabilit, un poem, nu poţi nici primi voturi fără să oferi şi tu altora. Prin urmare, cei care nu votează vor fi penalizaţi astfel:
1.   Poemul lor va fi depunctat, pierzînd 2 puncte în luna în care au trimis un poem fără să voteze.
2.   Cei care nu votează de 3 ori la rînd sau de 5 ori în total nu vor mai fi admişi în concurs.
3.   Vor fi penalizați și cei care se votează reciproc, adică își acordă unul altuia 2 sau 3 puncte.

Atenţie! voturile vor fi trimise,
aşa cum cred că v-aţi obişnuit, pe adresa:


Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. Această Invitaţie la vot va fi postată şi pe ROMANIAN KUKAI.


INDICAŢII PENTRU VOTARE


Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21
DECEMBRIE
ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

CĂTRE: votkukai@yahoo.com

Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul, dacă aţi trimis poeme în concurs, cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Voturile incorecte vor fi anulate.

Tabelul voturilor va fi trimis pe 22 DECEMBRIE,
tuturor membrilor grupului


imediat după încheierea votului. Publicarea rezultatelor cel mai tîrziu pe 27 DECEMBRIE.



LISTA POEMELOR


Haiku
Nr. poem
pe felicitare
bobiţe de vâsc –
gânduri de nuntă
1
galeata cu vasc -
in batista batranei
banii de paine
2
saruturi sub vasc -
in desaga timpului
speranta si iubirea
3
un bătrân sub vâsc
strângând la piept o poză –
foc de-artificii
4
seara în piață -
rămasă stingheră o
ramură de vâsc
5
vremuri de demult –
și coronița de vâsc
mai luminează
6
târg de sărbători -
sub vâscul de la țigănci
sărutul furat
7
mesteacăn uscat –
o tufă de vâsc ţine
loc de inimă
8
ceartă sub un vâsc -
ură statornică și
un divorț rapid
9
noaptea dintre ani –
din brad umplând Carul Mic
o creangă de vâsc
10
1 decembrie -
vâsc și arme
la defilare..
11
nuci găurite și vîsc -
pline de praf
dup-o sobă veche
12
la petrecere -
sub vâsc ne urăm noroc
și câte-un sărut
13
mere-aburinde -
mama coase pe ie
boabe de vâsc
14
la gâtul fetei
un şir lung de mărgele -
bobiţe de vâsc
15
scrâșnet de frâne –
bătrân cu vâsc în brațe
trecând pe roșu
16
sarutul sub vasc -
de sub pleoapele bunei
doar o lacrima
17
strada pustie -
la geamul tău atârnă
o tufă de vâsc
18
lacrimi pe obraji –
prima ramură de vâsc
vândută astăzi
19
printre pilule
rulmenţi din boabe de vâsc -
boală pe fugă
20
noaptea dintre ani -
umbra lor contopita
sub ramul de vasc
21
prima zăpadă -
aşteptându-şi sorocul
boabele de vâsc
22
cu primul sărut -
crenguţă verde de vâsc
ascunsă-n penar
23
e ultima zi –
sărutarea din urmă
sub un vâsc uscat
24
vâsc, brad, reni şi Moş –
noapte de decembrie
în sărbătoare
25
chef de pomină -
şi intrarea secretă
păzită de vâsc
26
privind spre bancă -
în teiul fără frunze
crenguțe de vâsc
27
crenguțe de vâsc -
teama de gura soacrei
acutizată
28
cu ramuri de vâsc
întâmpinând Anul Nou... -
alte căi se deschid
29
sărutări sub vâsc –
adunate bob cu bob
tizană de leac

TIZÁNĂ -  ceai (sau infuzie) de plante medicinale folosit(ă) ca mijloc de tratament
30
stejar monument -
speranţe-ncredinţate
unui smoc de vâsc
31
ramura de vâsc
în toate ştiutoare
aduce noroc
32
aniversare –
straturi noi de zăpadă
vâscul tot verde
33
colinde la Mall -
călcată în picioare
crenguța de vâsc
34
sub un pom cu vâsc -
un cățel și-orfana la piept
cu poza mamei
35
crenguțe de vâsc -
prin copacii de gheață
iernii dau viață
36
stejar în ruină
copil vitreg și ingrat
ramura de vâsc
37
șirag de perle -
așteptând un sărut în
umbra vâscului
38
şirag de perle,
iarna-l poartă colier –
vis sub ram de vâsc
39
sub creanga de vâsc -
victimă limbajului
scăpat de sub control
40
pulbere de vâsc –
vânzătorul ambulant
îşi face planuri
41
desfrunzit  iarna
doar vâscul îi dă viață -
bătrânul stejar
42
singur de Crăciun -
pitită-n frunze de vâsc
o buburuză
43
copaci sangerand -
pe lemnul usii vascul
la fel de verde
44
ramura de vâsc
trăind prezenţa mamei -
zi de iarnă
45
târgul de vise –
în braţele ţigăncii
buchete de vâsc
46
trunchiul de stejar
învelit de iederă –
pe crengi doar vâsc
47
magie in vâsc -
îngerii păcii dansând
înalţă iubirea
48
Poarta Sărutului -
două vrăbii ciugulind
crenguţa de vâsc
49
mlădițe de vâsc -
în coroana pustie
oaze cu perle
50
noaptea dintre ani
aşteptând la fereastră -
sub vâsc doar pisica
51
pană de curent –
boabele de vâsc se-aprind
sub policandru
52
noaptea dintre ani -
încă un scaun lipsă
sub creanga de vâsc
53
cătun troienit -
bunul încearcă o doină
din frunza de vâsc
54
nou pe crengi goale -
oprim masina pentru
sarutul sub vasc
55
zi de Crăciun -
în așteptare privind
ramura de vâsc
56
încă în comă -
deasupra perfuziei
crenguțe de vâsc
57
1 decembrie -
pe mormântul eroului
o ramura de vâsc
58
îmbrățișați sub vâsc -
papagalul repetă
vorbe obscene
59
bobiţe de vâsc-
dorinţele de-a dura
în noaptea dintre ani
60
un nor pluteşte
peste crengile de vâsc -
sărutul furat
61
mail de departe -
singură mama sub vâsc
Crăciun fericit!
62
crenguţe de vîsc -
la cap de pod împarte
un om necăjit
63
sub vâscul proaspăt –
sigilată c-un sărut
prima scrisoare
64
crengi de vâsc sub pod –
pe poarta bisericii
două ferpare
65
casa străbună -
las manunchiul de vâsc prin
spărtura uşii
66






Dacă v-aţi obişnuit să vă sosească prin email
invitația de participare, invitația la vot,
 reamintirea şi ultima strigare,
precum  și tabelul voturilor
pentru concursul lunar

e musai să vă faceţi un cont pe:


sau să-mi cereți o invitație pe adresa


Pînă acum grupul are 103 de membri.




vineri, 12 decembrie 2014

Elementele de recuzită ale haiku-ului (1)

Obiectivitate și subiectivitate

Spunem că haiku-ul este un poem obiectiv. Acest lucru înseamnă, în primul rînd, că într-un haiku este evitată subiectivitatea atît a textului, cît  și a sensului poemului. Că textul nu este unul cu inflexiuni emoționale și nu uzează de tropii care vehiculează, în alte genuri literare, afectele. În poemul lui Cezar-Florin Ciobîcă de mai jos, este evidentă lipsa implicării subiective și absența oricărei figuri de stil. Alunecă nu metaforiează (sau personifică), ci notează deplasarea (fizică) firească a umbrei - lină, silențioasă, fără a întîmpina vreo rezistență.

parcul pustiu -
pe tobogan alunecă
umbra plopului

În al doilea rînd, tocmai pentru a ocoli subiectivismul, dintre elementele de recuzită cu care sînt alcătuite textul, imaginile și scenele evocate sînt evitate (pe cît posibil) cele care pomenesc autorul, omul, subiectul (ca persoană) și sînt preferate cele care numesc obiecte (lucruri sau ființe și alte entități asemenea lor). Rezultă astfel, în final, acel gen de mărturisire prin ricoșeu, de resimțire a emoției încifrate în lucrurile implicate într-o anume situație (și nu în text).

Să încercăm cîteva exemplificări[1] ale prezenței unor obiecte în text. Iată evocate trei lucruri:

cheie pierdută – / (la primul ger încuind / poarta cu nimic)
țurţuri sub streşini – / (dintr-o dată scânteia / unui singur vârf)
dulceaţă de fragi ­ / (mai nimic din mireasma / pădurii în zori)

și trei ființe:

(de azi pe mâine / subţiindu-se gheaţa –) / frezii într­un coş
(străvechiul şopron / azi de nerecunoscut –) / un prun în floare
pescăruş în zbor – / (dintr-o dată răcoarea / unui evantai)

Toate obiectele sînt numite pur și simplu prin substantive. Și evocate prin numele lor. Pentru fiecare există în aceste exemple și o precizare (suplimentară) a locului unde se găsesc (într-un coș, sub streșini) sau a situației în care se află (pierdută, în zbor), a stării sau a compoziției (în floare sau de fragi). Cînd (mai rar) este evocat și omul:

(printre fire verzi / un pai de anul trecut –) / singur bătrânul

parcă, vrînd, nevrînd, se insinuează și o notă de subiectivism și de emoție explicită.

Obiectivitate și obiectualitate

         Obiectivitatea poemelor haiku nu este însă doar rezultatul selecției elementelor de recuzită folosite în poem, și anume al predominării evocării unor obiectelor. Ea ține și de atitudinea reticentă, discretă și modestă a implicării autorului în poem care-i asigură acestuia o atmosferă rezervată, cumpătată și sobră. Limbajul colocvial succint, eliptic, fragmentar, nondiscursiv contribuie și el la austeritatea comunicării și surdinizează afirmarea subiectivității în text. La toate acestea se adaugă juxtapunerea părților poemului ca o provocare mucalită a cititorului, ca o evitare colaborării lesnicios-dulcege dintre autor și cititor.

Dacă dorim să înțelegem ce caracterizează obiectele care apar într-un haiku, trebuie să considerăm obiectul doar ca un termen tehnic ad-hoc și să ne rezumăm la a nota și a lista empiric, observînd aparițiile lor în poeme, tipurile și trăsăturile acestora. Obiectele sînt, înainte de toate, existențe sau realități de sine stătătoare, bine determinate ca întindere și însemnătate. Suficient de bine conturate ca să nu mai fie doar simple arătări (existențe nedeterminate) și să poată beneficia astfel de un nume. Să fie deci, pe de-o parte, observabile și perceptibile și, pe de alta, înregistrate de vocabularul în uz. Indiferent că sînt lucruri sau ființe, realitatea lor concretă implică materialitatea și corporalitatea decelabile senzorial.

Merită să menționăm o listă de asemenea obiecte adunate din poemele lui Șerban Codrin:

·       lucruri: coji de ou sub cuib, căpiţe de fân, soare-n scăzământ, luna întreagă, Orion pe cer, strugurii furaţi, lună în declin, ceainic în clocot,  luna-acestei nopţi, într-un ciob străvechi, calendar în cui, un pumn de boabe, stea în crepuscul, gard cu spărtură, soare de-amiază, direct în pământ, soare în declin, gol cerul nopţii, streaşină spartă, un cerc de linguri, soare în apus, cheie pierdută, țurţuri sub streşini, soare de iarnă,  Calea Lactee, sperietoarea.

·       ființe: merii în floare, o floare-de-colţ, pescăruş în zbor, măceşe roşii, încă un lăstar, un singur greier, floare de bostan, privighetoarea, frezii într­un coş, haită prin preajmă, efemeride.

Pentru a evita confuzia cu obiectivitatea, aș numi acest ghem de trăsături ale obiectului prezent în haiku - obiectualitate. Dacă obiectivitatea constă în independența de o conștiință, adică în autonomia obiectului, obiectualitatea este constatată ca realitate a obiectului – existență aievea, efectivă, concretă - perceptibilă prin simțuri. Și, pe măsură ce vom constata din texte care sînt aceste obiecte, vom sesiza că mulțimea lor include, pe lîngă clasicele lucruri și ființe enumerate mai sus, și alte entități care sînt doar asimilate obiectelor (în acest sens comun). Ca termen tehnic, va fi vorba deci de obiecte de recuzită și de elemente verbale care le numesc și care intră în componența textului unui haiku.

Manifestări, fapte, acțiuni

Prima lărgire a sensului termenului obiect (pentru haiku) va fi aceea în direcția manifestărilor acestora. Lucrurile și ființele nu sînt simple existențe statuare, prezențe imobile. Ele se dau în vileag prin stări și ipostaze, prin situații în care sînt prinse sau angrenate, prin posturi și dispoziții, prin moduri de a fi, prin atitudini și comportamente. Prezența lor poate fi tăinuită sau mascată, dar, cel mai adesea este vădită prin arătare, exprimare, afirmare, prin facere sau lucrare. Voit sau nu, existențele se exteriorizează, iar ceea ce comit devine semn și simptom al existenței lor. La rîndul lor, manifestările pot fi firești sau discrete, vădite, demonstrative sau de-a dreptul exhibiționiste. Toate acestea - de la deplasări și mișcări la operații, acțiuni și activități, de la fenomene și procese la atitudini, mimică și gesturi, de la întîmplări la fapte și evenimente, de la desfășurări la evoluții – sînt și ele obiecte pentru haiku.

         Obiectele de tipul manifestărilor sînt consemnate de obicei în text prin verbe. Dacă verbele sînt la modul indicativ sau imperativ avem de a face cu  scurte propoziții constatative ale unui fapt, consemnat doar, fără a fi comentat.

nimeni pe stradă / nu-şi încheie hainele – / (ploaie cu soare)
stinge lumina – / (sub fereastră bujorul / tocmai se-aprinde)

Dacă verbele sînt la moduri nepredicative, gerunziu, participiu trecut, infinitiv, avem de a face cu grupuri verbale, adică îmbinări de cuvinte centrate pe un verb (care nu mai sînt propoziții).

(seară de iarnă –)  / umbra sperietorii / căzând peste sat
uneori noaptea / smuls din meditaţie – / (baltă cu broaşte)
(clipa de acum –) / a medita în preajma / trandafirului

La fel de bine însă ceea ce se întîmplă poate fi notat și printr-un substantiv (format de obicei de la un verb).

(trei nopţi de crivăţ –) /  acelaşi scârţâitul / felinarului
la cules cartofi – / (de şapte zile şi nopţi / în alt mileniu)
(în străvechiul pian)  - / vuietul primei furtuni / de primăvară

         Deși nu mai au corporalitate, obiectele de acest gen se păstrează în zona a ceea ce e perceptil senzorial și are o existență și o desfășurare spațio-temporală, precum și efecte cu pondere materială.





[1] Toate haiku-urile citate în acest studiu, dacă nu se precizează în mod expres alt autor,  sînt din volumul Marea tăcere al lui Șerban Codrin.  Cuvîntul important pentru exemplificare va fi marcat cu italice, partea poemului mai puțin semnificativă pentru moment va fi izolată în paranteze.