„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

sâmbătă, 24 august 2013

comentarii la concursul lunii august 2013



Au fost remarcate și folosite în poemele primite următoarele trăsături sau efecte ale prezenței licuricilor: făptura măruntă, luminozitatea, fascinația, efemeritatea, licărirea, intermitența, sclipirea, veghea, straja.

Mult mai bogată este lista entităților cu care licuricul a fost pus în relație: stelele, luna, Calea Lactee, Perseidele, Cei Șapte Asceți, seara, asfințitul, noaptea, bezna, zorii, vara, sfîrșitul de august, sufletul verii, satul, vechea cetate, zăvoiul, grădina, casa bunicilor, căpițele, tufa cu zmeură, iarba, balta, regina nopții, roua, troița, porumbul copt, praznicul, nunta, focul iubirii, focul de tabără, crucile, candela, feștila stinsă, lampioanele, scînteile, dansul stelelor, nimburile șterse, pustnicul în rugă, ruga sfinților, neliniștea, calea, visul, mînuța întinsă, ochii bunului, ochii de copil, balustrada, tolba tatei, neonul ars, borcanul, bastonul.

eroi neștiuți -
printre cruci fără nume
s-aprind licurici

Genovel-Florentin Frățilă

         Sugestia primei părți ar fi că ne aflăm într-un cimitir al eroilor. De ce neștiuți? Pentru că lăcașul nu mai este de mult întreținut și numele lor s-au șters de pe cruci. Singurul omagiu li-l mai aduc sfios, doar noaptea, licuricii. Gîndul ștergerii fără urme a oricărui nume nu poate să nu-l înfioare pe cel ce contemplă imaginea sau pe cititorul poemului. Ca și emoția care va trena o vreme în sufletul său.

noapte adâncă –
lumina toată-i strânsă
într-un licurici

Mihail Buraga

         Poemul este epurat de orice prezență umană și de orice aluzie la vreo relație explicită cu omul a celor două imagini. Noaptea adîncă, expresie sugestivă, accentuează nu doar profunzimea ci și suveranitatea absolută a beznei. Licărirea abia perceptibilă a luminii are forța de colaps a unei stele prăbușite. Dar și speranța că este sămînța luminii ce va să revină. Ceva parcă invocă totuși nevoia de ocrotire.

candelă vie -
un licurici prin rouă
sub crucea mamei

Vasilica Grigoraș

         Și acest poem are o simplitate de invidiat. Candela vie, realitate și metaforă simultan, își găsește în rouă oglindirea cea mai delicată și discretă. Ce-ar putea fi mai potrivit pentru a focaliza gîndul pios al urmașilor.

hoinar în noapte -
împărţind cerul liber
cu licuricii

Dan Iulian

         Poemul este unul care instituie democrație rătăcirii. Nimeni nu confiscă pentru sine statutul hoinarului. Nici prima parte a poemului, nici a doua nu sînt personalizate. Ambele mărturisesc o condiție care poate fi asumată de oricine simte că un asemenea destin este, cu toată umilitatea lui, unul privilegiat. Nu-i de ici de colo să fii și tu printre licurici doar un sîmbure de lumină în noaptea întunecată. Și doar așa să te pătrunzi de toată taina cerului liber.

noapte de vară –
doar licuricii veghind
troiţa veche

Daniela Lăcrămioara Capotă

         Dacă într-unul din poemele anterioare licuriciul se pripășise, personalizînd oarecum fapta sa, sub crucea mamei, aici prestația sa devine una obiectivă. În ritualul repetat al nopților de vară, ei sînt cei ce oficiază vecerniile la troița cea veche. Poate că oamenii au dispărut sau doar s-au bejenit spre alte zări, dar licuricii vor rămîne statornici să perpetueze taina credinței.

ploaie de stele –
în mânuţa întinsă
doar licuricii

Vasile Conioşi-Mesteşanu

         Cum poate fi îmbinat subtil și organic straniul cu firescul poate spune doar un haiku. Și stelele, și licuricii sînt, în oceanul de întunecime al nopții, întruchipări neverosimile ale luminii. Licăriri care răzbesc prin beznă ca niște chemări ciudate și ispititoare.

         Fără să reflectăm sau să chibzuim, putem sta muți și fascinați în fața lor, uitînd de noi și contemplîndu-le, pătrunși doar de-un fior celest și de mulțimea unor aspirații nedeslușite și de nerostit. Sînt ele oare daruri potențiale pe care cerul și pămîntul, strălucirea lumii ni le-ar putea oferi? Și dacă, într-o clipă de candoare, la orice vîrstă am fi, ne-am mai putea copilări întratît încît, seduși de atîta dărnicie, să facem gestul care se cuvine, singurul plin de o încredere fără limite, n-am întinde oare mîna cu o nemăsurată bucurie ca să primim ploaia de stele?

         Și n-ar fi oare licuricii, singurii pe care-i putem atinge și-i putem ocroti în palme fără să ne mistuie ființa, chiar stelele căzute, harul pogorît din Înalt și modulat pe putința făpturii noastre neajutorate?

         Și dacă, în ciuda inocenței ilustrate atît de simplu, poemul ar fi și o viziune care privește cu îngăduință această iluzorie pornire a omului, n-ar fi totuși vorba de un mit sublim insinuat în chiar structura ființei noastre? Nu merită oare stelele și licuricii să fie canonizați în sufletul nostru doar pentru valențele lor plăsmuitoare de mituri?

vechiul paraclis -
pe nimburile șterse
câte-un licurici

Cezar Florin Ciobîcă

         Tot în intenția unei obiectivări  în urma ruinării înjghebărilor umane, licuricii devin un substitut luminos pentru nimburile șterse ale sfinților din paraclis. Se pare că natura întreagă a fost convertită la credința abandonată de om.

licurici în zbor –
cu câteva mai multe
perseidele

Ildiko Juverdeanu

         Un poem pe cît de simplu pe atît de ingenios. Amestecul de licăriri, între stelele căzătoare și licuricii în zbor, pare nu doar să înmulțească perseidele, ci, într-o manieră originală, să asigure o ascensiune compensatorie pentru stelele care deja se vor stinge.

              

Niciun comentariu: