Gânduri despre concursul de haiku al lunii iunie

Textul de mai jos aparţine lui Dan Florică şi a fost postat iniţial pe ROMANIAN HAIKU. Cu îngăduinţa dînsului, l-am postat şi aici. Genul de comentarii pe care le face dînsul sînt, cred, extrem de valoroase pentru cei ce vor să înveţe să scrie dar şi să guste haiku-ul.


*

Fantă de lumină
printre doua cireşe-
răsărit de soare

Acest haiku a surprins pe mulţi dintre noi prin ineditul imaginii şi a obţinut, pe drept, premiul întâi. Zece dintre noi l-au votat cu cîte 1 sau 2 puncte. Nu a primit nici un vot de trei puncte, de acest privilegiu bucurându-se un singur haiku, cel al colegului Ion Untaru, situat pe un meritoriu loc trei: “Prin gardul rupt/ o casă părăsită/ şi cireşul uscat”, doldora impregnat cu spirit mushin.

Să vezi o astfel de imagine nu este la îndemâna oricui. Bănuiesc că nu este un produs al gândirii autoarei, ci pur şi simplu o fulgerare trăită a unei anume realităţii, observată la momentul oportun. Trebuie să fi locuit la ţară sau cel puţin la periferia oraşului pentru a avea în zestrea de imagini a vieţii, aşa ceva. In cireşul în pârg sau foarte aproape de el se poate observa acea fantă de lumină, provenită de la un răsărit de soare. Şi nu lumina albă a zilei este cred ceeea ce vede autoarea ci roşul aprins al soarelui care face saltul în abia începutul zilei de cireşar.

Valoarea estetică niponă – hosomi – este aceea care îşi pune amprenta în intregime asupra micropoemului în cauză şi determină frumuseţea şi unicitatea lui. Si totuşi putem surprinde şi un contrast greu sesizabil ţinând de insignifienţa fantei de lumină în inventarul naturii şi măreţia oricărui răsărit de soare, de astă dată constrâns să se producă printr-un spaţiu infim. De vină: momentul zilei şi locul în care e observat, frumuseţea zorilor din sufletul nostru dar mai ales al autoarei care ni l-a revelat, nouă tuturor.



Despre trei haiku-uri între care există o legătură vizibilă

1.Cireşe în pârg –
privind printre zăbrele
ochi trişti de copil

2.Cireşe coapte –
pruncul întinde mâna
spre sânul mamei

3.Pomul din vecini –
privesc lung pe fereastră
cireşele-n pârg

Cei trei autori par să fi fost pe aceeaşi lungime de undă. Micropoemele lor conţin o anume tensiune creată de dorinţa firească de a savura, în premieră sau nu, mult dorita cireaşă de mai, întâia între fructelor sezonului fructifer, abia deschis. Zăbrelele sunt o stavilă de netrecut pentru copilul cu ochi trişti, pomul din vecini, în calitatea lui de cireş, e privit lung de doritorul care nu-l poate aborda fără oprelişti. În inconştienţa lui pruncul de la sânul mamei, nici nu le doreşte: pentru el cireşele coapte nu au nici o valoare în faţa sânului matern.

Cele trei poeme sunt construite, precum se vede, pe tehnica contrastului. Nu e suficient să vrei, să vezi, trebuie să şi ai acces la ceea ce doreşti pentru ca satisfacţia gustativă să devină realitate. Fericit în această situaţie este numai pruncul care, neştiindu-le, neavându-le, netrebuindu-i, nu doreşte decât raiul de la sânul mamei lui.

Spiritul mushin specific haiku-ului clasic este prezent în cele trei haiku-uri: vizibil în cele numerotate cu nr.1 şi 3, mai puţin vizibil în cel cu nr. 2. In primul micropoem zăbrelele împiedică pe copil să ajungă la cireşe. Pentru adultul din micropoemul nr. 3 e suficient ca pomul fructifer în pârgă să se afle în vecini şi astfel, afectat, să privească lung prin fereastră, până când... nu ştim. In micropoemul nr. 2, pruncul refuză (indirect) cireşele coapte, nu-l interesează, pentru el deocamdată contează doar sânul mamei lui, mai dulce ca o cireaşă.


Şi acum pentru Maria…

Stoluri de grauri
ciugulind cireşele-
aplauze în zori

Ai redat în acest haiku o imagine des întâlnită în grădinile noastre, de cum se coc cireşele. Şi nu numai ele. Fămânzii de grauri, nu numai pe vreme de secetă, ne vămuiesc din greu fructele de cum încep să capete gust. Ai exprimat aici o părere de rău şi o atitudine ce nu poate decât să amâne un deznodământ nedorit: trec cireşele, trufandalele primăverii, din care se înfruptă cu lăcomie mai mult graurii, lăsând şi pentru noi puţinul cu care suntem nemulţumiţi. Negativitatea micropoemului este evidentă. Şi deci, spiritul mushin e prezent din plin. Poemul este reuşit şi merita mai mult la vot. În special pentru aplauzele din zori cu care capată un farmec deosebit. Nemaîntâlnit. La început te intrebi ce vrea să spuna autoarea cu aceste aplauze aiurea... Gândind apoi mai adânc, îţi dai seama că prin acele aplauze, bravii de grauri sunt invitaţi să plece undeva de unde să nu se mai întoarcă. Chiar dacă nu aplauze merită, ci cu totul altceva.
Dar te intreb Maria tu nu i-ai aplaudat? Şi atunci de ce nu spui:
aplaud în zori. Ar suna mai interesant. Ai intra în contrast prin unicitatea ta cu pluralitatea graurilor. Haiku-ul ar câştiga în estetica lui.

Şi apoi, din simplu observator al realităţii ai deveni cocreator al ei. Sper să fii de acord.



Şi acum despre fineţea observaţiei dintr-un haiku nepremiat

Vară albastră-
cerul se oglindeşte
într-o cireasă

Mi-a plăcut acest haiku aparţinând tânărului poet, şi nu numai, Petre Flueraşu.

Cel puţin pentru mine, în acest micropoem (pentru a nu tot repeta la infinit, haiku) are valenţe deosebite prin fineţea şi unicitatea observaţiei. Cerul l-am tot întâlnit reflectat în bobul de rouă, de exemplu, dar într-o cireaşă încă nu. Dar nu o cireaşă oarecare, ci una coaptă în care bogăţia culorii din faptul coacerii o face capabilă să reflecte cerul în toată frumuseţea albăstrimii lui. Un fapt banal exprimat printr-o nebanalitate.

Cannonica pereche etern–efemer este frumos încoronată în această exprimare estetică. Eternul, reprezentat de cer, se întâlneşte cu efemerul sub forma cireşei, ca fruct. Existenţă trecătoare, de numai o săptămână, două, în care avem bucuria să degustăm cerul prin ceea ce legile lui ne îngăduie să savurăm pe pământ.

Dar acest efemer, cu toată slăbiciunea lui, are o mare calitate: aceea de a reflecta cerul de care e indestructibil legat, cît timp cât respectăm legile Universului pe calea căutării fericirii şi a înţelepciuni, benefice tuturor.

Imi exprim pe această cale rugămintea ca premiul al doilea ce nu mi-a fost oferit încă, constând în cartea, JAPONIA NECUNOSCUTĂ să fie oferit acestui tânăr extrem de merituos. Dacă nu ca premiu, măcar ca menţiune.



Alte precizări privind concursul de haiku din iunie

Colegul nostru Anghel Pop are bucuria unui premiu doi cu haiku-ul : “Prin iarba ‘naltă / o cireaşă zdrobită – / de ce taci, suflet?”. Calitatea haiku-ului se observă, cum s-ar zice, din prima. Versul trei este acela care îi dă stălucire şi prin care luăm cunoştinţă de utilizarea valorii estetice shiori, care se traduce prin simpatie.

În versurile unu şi doi întâlnim două efemerităţi de durate diferite: iarba ‘naltă şi cireaşa zdrobită. Iarba înaltă, neatinsă, viguroasă am spune, are încă şanse să supravieţuiască, cireaşa însă, aşa zdrobită, e pe punctul de aş fi încheiat rostul ei în lume, nu mai are nicio şansă. Deşi prin succesiunea insurmontabilă a ciclurilor vieţii ea mai are un cuvânt de spus. Măcar într-un poem.

Situaţia ierbii nu-l emoţionează pe poet. Numind-o buruiană, am putea înţelege lesne acest lucru. Dar nici biata cireaşă zdrobită, din neatenţia cuiva sau poate chiar a lui, nu pare să-l mişte pe autor dintu-nceput. Numai că în versul trei întâlnim un regret, acela că o minunată cireaşă, un fruct încântător al naturii în care noi continuăm să trăim ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat, este pur şi simplu făcută zob, aruncată în colb şi sfărîmată... Şi autorul o simpatizează în ciuda neînsemnătăţii sale şi a duratei sale de o clipă. Conştientizăm astfel, împreună cu autorul, că astfel de neatenţii aparent neglijabile, devin cândva atât de mari încât ne este ameninţată viaţa pe pământ. In locul cireşei, ar putea fi o vietate, pe cale de dispariţie. Schimbând puţin raporturile, ai putea fi chiar tu sub un bombardament inconştient provocat de minţi îmbătate de putere, de ură şi inconştienţă.

Haiku-ul este un veteran al sugestiei şi prin asta este şi foarte actual cu toată vechimea lui de secole. Din puţinul care ne-a fost oferit de autor prin micropoem mi-au fost sugerate gândurile de mai sus.

Dumneavoastră ce vă spune acest haiku?